Meridian Hill ParkIeri am luat strada 16 de la cap la coada. M-am dat jos din metro la Mc Pherson Square, in spatele Casei Albe e un parc cu statuia presedintelui Andrew Jackson la mijloc (vajnicul general e imbracat in uniforma si calare pe un cal de piatra) – pe colturi statuile lui La Fayette, Kosciusko, Von Steuben, Clerambeau (n-am timp acum sa verific ortografierea exacta, ma cer scuzat). Strada 16 incepe de acolo. Biserica Episcopala a Sfantului Ioan, urmeaza cladirea AFL-CIO. Ajungem la strada K – in dreapta hotelul St. Regis un adevarat Palace, arhitectura traditionala, arata nashpa, in stanga Starbucks. Beau o cafea, citesc NY Times. Inchizitia liberala scrisa de David Broocks – e exact ceea ce gandesc, sorb randurile, kazacii il ataca nedrept pe Lieberman, care este de fapt un democrat responsabil – e bine sa fim moderati si repsonsabili si sa nu transformam gandirea libera intr-o religie seculara cu popi si cu inchizitie.
University Club in Sakharov Place, vis-a-vis National Geographic Society, am vazut acolo acum ceva timp expozitia cu manuscrisul Evangheliei lui Iuda.
M Street, la stanga catedrala catolica Sf. Matei, acolo s-a oficiat slujba funerara pt. Kennedy, in catedrala in care acum ma plimb erau la un loc De Gaulle, Mikoian, delegatia Romaniei era condusa de Gaston Marin. Intr-o duminica era acolo o nunta de oameni foarte bogati, toti barbatii erau in frac, angajasera si un scotian cu cimpoi si fustanela. M-am dus spre el, ii zic, „Holla”, zice, „What’s up?”, zic, „I’m okay, but you buddy, it seems that you have a problem – where are your pants?”
In fine, Scott Circle, in dreapta memorialul unui anume Hahnemann, SIMILIA SIMILARIS CURENTUR, acum sa va vad, latinistilor. Mild Macht ist gross. Aha, meine kleine Katze sufera de matze.
Biserici dupa biserici, baptiste, adventiste, metodiste, unitariene, iar baptiste. 16th Street pare the holly highway.
JCC (Jewish Community Center), la intersectia cu P Street. Picasso’s Closet, de Ariel Dorfman, premiera mondiala – ce poti gasi in dulapul lui Picasso, poate pe adevaratul Picasso.
Biserica Universalista, Biserica Unificationista. Strada incepe sa urce. Meridian Hill Park, superb – o fantana a carei apa curge in valuri pe treptele de piatra spre un bazin urias, in dreptul lui Buchanan Memorial. Statuia lui Dante, nel mezzo del camin.
Strada urca spre Columbia Heights – iata si al doilea templu masonic, de rit scotian. Institutul Cultural Mexican, cu o roca de granit in fata – imi amintesc de granitul lui Noguchi de la Galeria Nationala, The Inner Thinking.
Inter American Defence Board, vis-a-vis. Am ajuns la Columbia Road, lumea imigrantilor hispanici. Biserica Unitariana a Tuturor Sufletelor, Salvati Darfurul – afisul troneaza la intrare. Biserica Unificationista (non-denominationala, mi-au explicat cativa tineri acolo).
Santuario de la Sagrada Corazon – in fata statuia cardinalului Gibbons. Si lume hispanica, vesela, colorata, galagioasa, cu tarabe cu dulciuri mexicane.
Gata destule biserici, cand colo asta e o biserica ortodoxa greceasca, a sfintilor Constantin si Elena. Arhitectura superba – un colt din insulele Marii Egee. Cat imi doresc sa ajung odata pe acolo! Ma opresc si in minte curg cuvintele unei rugaciuni. In stanga un semn, spre Catedrala Ortodoxa Ruseasca a Sf. Ioan Botezatorul. Mai incolo, arhitectura moderna, Biserica Ortodoxa Antiohiana a Sf. Gheorghe. Un templu budist japonez.
Gata, am ajuns la Carter-Barron Open Air Theatre, vis-vis o arena de tenis superba. Vreau sa ma asez pe o banca sa mananc din rucsac, sunt obosit, au trecut doua ore si jumatate, o baba se uita urat la mine, afara de pe banca – the picnic area e ocupat de altii. Asa e-n America, una calda, una rece. Ma asez mai incolo, vine un politai batran, seamana cu Morgan Freeman. Domnule, imi zice, nu te supara, aici trebuie organizat un picnic, oamenii vor sa aseze mesele, nu poti sa stai. De fapt are dreptate, legea-i lege – dar eu sunt obosit si enervat de baba. Barem politaiul mi-a vorbit frumos. Ma stapanesc si plec mai departe. Ma gandesc cat de nestapanit sunt uneori – puteam sa imi dau seama de la inceput ca zona era de acum rezervata pentru un alt grup – unele picnic areas sunt arondate pentru cateva ore unui grup – vrei sa faci ziua copiilor tai in padure, te duci la primarie si iti rezervi un pcinic area. Altele sunt libere.
Dar am ajuns in padure, cobor spre rau, Rock Creek. O iau acum pe asfalt, sau pe poteca? Sigur ca pe poteca – numai ca deoadata un copac enorm imi taie calea, rupt de la ultimele furtuni. Ma cobor spre apa, ma tin cu mana de alti copaci, sunt cu bagare de seama pe cateva stanci care se clatina. Dupa ce ajung din nou pe poteca, vad oameni care fac jogging acolo, cu cainii dupa ei. Deh, tinerete. Din timp in timp telefonez la Bucuresti, sa stiu cum merge finala – stai putin ca acum cred ca se termina – au ratat frantujii si Zidane e eliminat – asa, 3-3, asa, 4-3, italienii sunt campioni. Am ajuns la moara lui Pierce, ma sui spre Connecticut Avenue, o masina cu niste italieni isi flutura steagul fericiti.
Si sunt obosit frant.