Motto: Pentru ca un cetăţean să merite să fie investit cu funcţia de judecător suprem al comunismului românesc, trebuie să dovedească un trecut anticomunist fără pată.
Doamnelor şi domnilor,
Ca om care a crescut în România comunistă nu prea puteam concepe că ar fi fost posibil ca fiul unui fost demnitar comunist – fiu care a optat în România comunistă pentru un studiu “umanist” (filosofia era identificată cu marxismul) – să nu fi făcut compromisuri morale în tinereţe.
Căutând prin Google informaţii referitoare la trecutul politic al domnului Vladimr Tismăneanu am găsit două mărturii care cred că merită să fie cunoscute şi discutate:
*
În cadrul articolului “Vladimir Tismaneanu, in ciorba de pe Dambovita”, (publicat în „Jurnalul national“ din data de 2 mai 2006) cunoscutul jurnalist Ion Cristoiu scrie următoarele:
“Pe Vladimir Tismaneanu il stiu din 1974, cand si-a inceput colaborarea la Viata studenteasca in ipostaza de eseist. M-a surprins la vremea respectiva temeinica si larga cunoastere de catre junele filosof a maruntaielor comuniste. Abia din discutiile cu Vladimir Tismaneanu am inteles adevarul reliefat de multi cercetatori ai prabusirii comunismului: rolul fiilor de nomenclaturisti in naruirea dictaturii din interior. Provenit dintr-o familie de comunisti interbelici, veniti spre comunism din credinta si nu din oportunism, Vladimir Tismaneanu divortase de comunism inca din adolescenta, martor al framantarilor propriilor parinti, dar si beneficiar al unor informatii din interior, refuzate celor care traiau si munceau in afara spatiului nomenclaturist.”
http://www.jurnalul.ro/articol_51642/vladimir_tismaneanu__in_ciorba_de_pe_dambovita.html
*
Precizând că este vorba despre un “Text reprodus din „Viaţa Studenţească”, revistă a Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România, nr. 6, din 6 februarie 1974”, ziarul “Tricolorul” – nr. 652 din data de 17 mai 2006 – oferă cititorilor sub titlul “IES LA IVEALĂ ALTE ARTICOLE ALE PROPAGANDISTULUI LENINIST VLADIMIR TISMĂNEANU” articolul “ROMANTISMUL REVOLUŢIONAR”. Reproduc mai jos câteva fragmente din acest articol atribuit domnului Vladimir Tismăneanu:
“ROMANTISMUL REVOLUŢIONAR
„A lua cu asalt cerul” (MARX)
A trecut destul timp de cînd Lenin a dat glas, în stilul său simplu şi cald, unui imperativ etic de o maximă stringenţă: „Trebuie să visăm”. Şi, totuşi, în ciuda trecerii vremii, atîtea generaţii de pe atîtea meridiane au vibrat, în acest secol răscolit de cele mai teribile seisme morale şi sociale, la auzul îndemnului leninist. în fond, cînd afirma drepturile imaginaţiei în revoluţie, Lenin se gîndea, probabil, la romantism ca dimensiune perenă a actului novator, ca refuz al tuturor dogmelor prăfuite şi tratatelor sacre. Spre deosebire de toate revoluţiile desfăşurate de-a lungul Istoriei, revoluţia comunistă nu cunoaşte momente de stagnare, ci, în derularea ei tumultuoasă, voinţa istorică a clasei muncitoare înfrînge aritmetica meschină a fatalismului…
Astăzi, la noi, romantismul revoluţionar înseamnă şi prometeica fervoare a celui care ştie că actul său creator se înscrie pe drumul „progresului în conştiinţa libertăţii” (Hegel), al împlinirii Raţiunii în Istorie. Romantismul nu trebuie confundat nici un moment cu orgoliul nemăsurat sau cu fanatismul. Cred că romantismul cuprinde în sine momentul analizei critice a situaţiei, conştiinţa perfectibilităţii lumii, cît şi a propriei perfectibilităţi, în vreme ce fanatismul îmi apare ca o încătuşare a simţului critic, ca o credinţă absolută izvorîtă dintr-un cuget descumpănit. Dacă romantismul revoluţionar este dinamul marilor acţiuni constructive, fermentul teoriei şi al curajului de a merge înainte pe drumul nostru, conştienţi de obstacole, dar refuzînd să îngenunchem în faţa lor, fanatismul este semnul acelora pentru care Istoria nu are nici un înţeles, care ascultă exclusiv de imperativele momentului, fiind gata ca, în numele unui scop luminos, pe care nu îl pricep şi care le este străin, să utilizeze mijloacele cele mai întunecate. Comunistul este romantic în primul rînd pentru că el nu uită nici un moment că, pe scara datoriei, mijloacele sînt cu necesitate solidare şi că orice concesie admisă în ordinea mijloacelor se va repercuta, mai devreme sau mai tîrziu, asupra scopului final. De aici rezultă acuta actualitate a tezei tînărului Marx asupra comunismului ca rezolvare pozitivă a conflictului dintre esenţă şi existenţă, ca umanism absolut. În condiţiile în care socialismul a biruit şi cînd sarcina primordială o constituie asigurarea premizelor pentru trecerea la comunism, respectiv făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, romantismul revoluţionar îmbracă forme specifice…
Coordonata prospectivă, dimensiunea visării, spaţiul speranţelor – iată ceva de care nu ne putem lipsi cu nici un preţ în lupta noastră cotidiană. Pentru că, aşa cum accentua tovarăşul Nicolae Ceauşescu: „A fi comunist înseamnă să fii şi puţin idealist – desigur, nu în sensul concepţiei idealiste, ci în sensul unui anumit romantism revoluţionar, cum îl numeam noi pe timpuri, cîteodată îl combăteam – dar greşit, după părerea mea – pentru că fără a te dărui intereselor clasei muncitoare, fără a avea o viziune largă, a visa despre ceea ce trebuie să devină comunismul, nu poţi fi un revoluţionar, nu poţi fi un comunist”. Reiese limpede din cuvintele secretarului general al partidului ideea că, în condiţiile noastre, astăzi, a visa despre viitorul comunist nu este doar un drept, ci mai ales o datorie. Fireşte – şi acest lucru am căutat să-l demonstrez în rîndurile de mai sus – visul pur, speculaţia aeriană nu au cum să deschidă căi spre viitor. Noi avem nevoie, şi cînd spun noi mă gîndesc, desigur, şi la studenţime, la tineret, în genere, de o articulare a visului cu fapta, sau, altfel spus, de o concretizare a visului. Într-o societate dinamică, precum e a noastră, nu încape loc pentru agonice oftaturi…
În fond, cred că nu greşesc dacă afirm că, pentru conştiinţa revoluţionară, speranţa este o hrană de nepreţuit. Iată, dar, cum, mergînd pe firul logic al analizei problemei romantismului revoluţionar, ajungem la concluzia caracterului lui esenţialmente optimist. Este, însă, vorba de un optimism raţional, bine motivat, iar nu de unul răsunător şi exclamativ. Ştim că mergem pe un drum ce trebuie în permanenţă desţelenit, că greutăţile nu ne ocolesc, că mai avem cale lungă de bătut pînă să ne atingem ţinta. Dar tocmai această bucurie a ineditului, faptul că sîntem efectiv în prima linie a înaintării Istoriei, că aici şi acum se naşte viitorul, toate acestea ne susţin şi ne întăresc romantismul.”
http://www.ziarultricolorul.ro/?module=displaystory&story_id=23761&edition_id=632&format=html
*
Domnul Cristoiu susţine că domnul Tismăneanu „divorţase de comunism încă din adolescenţă”.
Din mărturia oferită de „Tricolorul” reiese că domnul Tismăneanu a adus personal osanale comunismului şi Conducătorului pe vremea când era redactor la „Viaţa Studenţească”.
Dacă cele două mărturii sunt adevărate, rezultă că domnul Tismăneanu a optat în tinereţe din oportunism pentru meseria de propagandist comunist.
Nu constituie oare o batjocură crasă la adresa memoriei victimelor comunismului numirea în fruntea Comisiei prezidenţiale de condamnare a comunismului a unui individ care şi-a pus în tinereţe – doar pentru a mânca o pâine mai bună – talentul scriitoricesc în slujba unei himere şi a unui regim criminal ?
Alte marturii despre trecutul lui Timaneanu le da chiar el insusi: a fost coleg de clasa cu Nicu Ceausescu. A fost lector cu propaganda la PCR si al CC al UTC. A scris o carte ticaloasa cu Ion Ilici Iliescu, tizul sau (ambii sunt numiti in cinstea lui Lenin; nomen omen spuneau stramosii nostri latini).
O inrtebare buna este daca a fost condamnat penal sau nu pentru ‘fuga din tara” in 1980, adica daca a colaborat sau nu cu securitatea ca sa ajunga in SUA.
Cat despre parintii sai care ar fi devenit comunisti din idealism, cu ce ne incalzeste asta? Schimba asta faptul ca la radio Moscova in timpul razboiului ei erau responsabli cu sectia in limba romana? Ca au luptat in Spania ca sa nenoroceasca si aceasta tara cu comunismul? Analogul cuplului Tisminetski in ziua de azi sunt celulele Al-Qaida din diverse tari occidentale. Oare fiul lui Ben Laden ar avea dreptul sa conduca operatiunile CIA anti-teroriste?
Sau baiatul lui Mohamed Atta, daca s-ar numi Manfred von Atten si ar scrie carti cu titlul „Terorism pentru eternitate”, ar trebui pus in fruntea unei comisii de demascare a crimelor terorismului?
Domnilor si doamnelor,
Intru-cit sunt convinsa ca ceea ce spunem Acum va atirna greu in balanta ce ne va masura fapta la Sfirsit de Drum, tin sa-mi exprim indiferent de consecintele pe care mi le voi atrage, opiniile fata de situatia ce face obiectul articolelor d-lui Gheorghe Cionoiu, respectiv fata de numirea d-ui Tismaneanu in Comisia de Investigare a Crimelor Comunismului.
Consider ca articolele d-lui Cionoiu trateaza chestiunea alegerii d-lui Tismaneanu in aceasta comisie din perspectiva corecta, adica aceea a legitimitatii; caci, mie mi se pare ca intrebarea care trebuie pusa nu este “Cui ii este frica de Tismaneanu”, ci cu totul alta, si anume “ Cine are dreptul sa condamne comunismul?”. Au oare acest drept aceia care au facut parte din fosta nomenclatura punind umarul la edificiul ideologic comunist, sau cei care, asemeni lui Paul Goma, sau opus chiar si cu riscul ca propria viata sa le fie strivita?
Iata de ce, afirm ca fiind nedreapta numirea d-lui V.Tismaneanu in aceasta comisie si facind aceasta afirmatie am in vedere nu NU faptele parintilor sai ci propriile sale fapte, propria sa optiune libera de a fi virf al propagandei comuniste ale carei efecte este pus acum sa le studieze si sa le condamne…
In ce priveste disocierea lui V.Tismaneanu de tatal sau, eu cred ca nu are nici o relevanta din perspectiva pe care am expus-o aici.
Il felicit pe d-l Cionoiu pentru curajul de a-si fi expus aceasta opinie.
Aurora Mihacea
Nice job.
Promovam in paginile ACUM sursa „tricolorul”, link viu al „Romania Mare”.
Si pe „cunoscutul jurnalist” – si el la fel, in cele mai multe din imprejurari.
In consecinta directa punem in acelasi loc suferinte ca ale lui P. Goma sau parintele Boila cu date „de internet” venite de la aparatorii crimei in viata.
Pentru a spune ce, in cel din urma nespus…?
Despre perceptiile fiecarui sustinator aici, numai de bine.
Nici nu mai are importanta daca sunt sincere sau daca contin si fragmente adevarate.
Mi se pare jignitoare asocierea la suita de invective la adresa lui Vladimir Tismaneanu. Chiar cand sunt imbracate sub aparenta de obiectivitate.
A cita dintr-un ziar din filiera „Romania Mare” inseamna a purta otrava mai departe. Ecoul anterior al lui Mihai este elocvent.
Vladimir Tismaneanu a dat carti de istorie despre ceea ce a insemnat comunismul romanesc, a vorbit despre efectele comunismului in lume, inclusiv in SUA unde si-a intins anumite tentacule.
Vladimir Tismaneanu a dovedit ca este o constiinta si un specialist in egala masura.
Nu i se poate reprosa vreo afirmatie sau vreo teza. Atacurile cu ura viscerala dinainte de a vedea rezultatele sunt tare neplacute.
S-a mai spus aici, atacurile astea, chiar admitand ca sunt purtate de bunacredinta, nu fac decat sa se adauge celor fara numar care tintesc sa impiedice orice constructie.
***A cita dintr-un ziar din filiera „Romania Mare” inseamna a purta otrava mai departe.***
Eu nu consider ca am citat ***dintr-un ziar din filiera „Romania Mare”*** ci din scrierile domnului Tismaneanu publicate in „Viata studenteasca”.
Faptul ca articolul domnului Tismaneanu a fost reprodus de „Tricolorul” este neesential. Am apelat la aceasta sursa pentru ca prin intermediul internetului nu am acces la arhiva revistei „Viata studenteasca”.
Daca se va dovedi ca textul reprodus de „Tricolorul” este un fals, voi suporta consecintele.
Daca textul reprodus de „Tricolorul” nu este un fals, imi permit sa remarc ca exista persoane care eticheteaza un adevar incomod drept otrava doar pentru ca a fost preluat dintr-o publicatie dubioasa in ansamblu.
Convingerea mea ferma este ca adevarul nu este niciodata otrava. Otrava este incercarea de a matura sub pres adevarul incomod sau incercarea de a pune adevarului incomod eticheta „otrava”.
ADEVARUL INTRE SURSA INFORMATIEI SI FAPTUL RELATAT
Antelocutorii mei Mihai Platon si Marius Dobrin, par sa nu distinga intre doua planuri:
1) Planul asertiunilor care transmit o informatie (plan gnoseologic) despre un fapt;
2) Planul faptului (plan ontologic), despre care relateaza asertiunile purtatoare a informatiei respective.
Iarasi, antelocutorii mei, par a nu sti ca valoarea de adevar care se aplica asertiunilor din primul plan, nu depinde de emitatorul lor, ci de corespondenta acestor asertiuni cu faptul despre care ele relateaza (aflat in plan ontologic).
In cazul de fata, articolul d-lui Cionoiu, ne propune o informatie luata din publicatia «Tricolorul», via internet.
Ce face d-ul M. Platon, eseist, filozof si un om cu un orizont intelectual de netagaduit? Schimba criteriul adevarului… Ataca valoarea de adevar a acestor informatii facind trimitere NU la corespondenta lor cu faptul despre care relateaza, (a publicat sau nu « in fapt » acest text d-ul Tismaneanu ?), ci aratind acuzator catre sursa informatiei!
Va rog deci, domnule Mihai Platon, la fel si pe Dvs, domnule M. Dobrin, sa fiti obiectivi si sa reveniti «in plan ontologic», aratind ca informatia pusa noua la dispozitie de Gheorghe Cionoiu nu corespunde «faptului» despre care relateaza. Clar deci: a scris acest text V. Tismaneanu, da sau nu ? A fost domnia sa lector la CC al PCR, cum sustine Vladimir Alexe, da sau nu ?
Daca da – si inclin sa cred ca da, altfel d-ul V. Tismaneanu ar fi trebuit sa actioneze in judecata respectivele publicatii cu jurnalistii in cauza cu tot -, atunci informatia este adevarata. Iar daca aceasta informatie este adevarata, consider ilegitima participarea sa la aceasta Comisie de Studiere a Crimelor Comunismului, ilegitima si reducind la zero credibilitatea rezultatelor comisiei.
Sursa nu mai are nici o importanta pentru chestiunea in cauza; oricum sunteti constient cred ca astfel de informatii nu se gasesc la biblioteca, singurul loc accesibil noua. In plus, daca ati avea curiozitatea sa cautati aici, in biblioteci, articole din presa scrisa de cu peste zece ani in urma, veti vedea ca acestea nu mai sunt disponibile publicului cititor. Preventiv, accesul la aceste publicatii este blocat (sic!).
FEEDBACK LA… ”.FRAGMENTELE DE ADEVAR”
Ce este mai trist este insa ca un filosof ca Dvs STIE acest lucru. Iar faptul ca-l “uita” (fara a-l uita …!), ma face sa cred ca ar trebui sa cautati “fragmentele de adevar” pe care va bazati in afirmatiile din interventia Dvs precedenta. N-ar fi rau ca in depistarea a ceea ce este si ce nu este adevarat sa porniti de la batrinul precept aristotelic al corespondentei cu faptele; nu ma indoiesc ca raspunsul pe care mi-l veti da, va fi o lectura instructiva pentru noi toti, Dvs domnule Mihai Platon fiind un specialist in domeniu…
Domnule Marius Dobrin,
Privitor la aspectul gnoseologic pe care il ridica mesajul Dvs, m-am referit deja in raspunsul meu anterior; restul mesajului Dvs, merita insa o tratare «personalizata». Asadar, voi numerota punctele la care va rog sa-mi dati un raspuns clar, astfel ca si eu si cititorii nostri sa putem intelege la ce va referiti.
Trebuie sa recunoasteti ca textul dvs fiind mai ales aluziv si lipsit categoric de o argumentatie, ma sileste sa adopt aceasta metoda La urma urmei, si eu, cea care m-am «asociat» la punctul de vedere al d-lui Cionoiu (punct de vedere pe care-l numiti insulta) si cititorii, avem dreptul la minimumul de respect datorat de cel care alcatuieste un text -> acela de a fi beneficiarii unui text inteligibil.
TEST
1. Precizati, ce considerati in prima mea interventie ca fiind: «asocierea la suita de invective la adresa lui Vladimir Tismaneanu» ? Va ofer citeva variante de raspuns:
a) – numiti invectiva (insulta), libera mea opinie potrivit careia persoanele care au facut parte din nomenclatura PCR nu au ce cauta in respectiva comisie ?
b) – considerati invectiva libera mea opinie ca un ideolog de frunte al PCR nu are cum condamna efectele ideologiei pe care a promovat-o ?
c) – considerati invectiva libera mea opinie despre faptul ca participarea lui V. Tismaneanu la aceasta comisie incalca legitimitatea acestei Comisii si credibilitatea rezultatelor ei?;
d) – considerati invectiva libera mea opinie potrivit careia numirea lui V. Tismaneanu este ilegitima datorita liberei sale optiuni (de a fi ideolog de virf al PCR) si nu datorita faptelor parintilor sai?
e) – considerati invectiva libera opinie a multor romani potrivit careia din aceasta comisie ar fi trebuit sa faca parte Paul Goma ?
f) – considerati invectiva faptul ca imi argumentez liberele mele opinii ?
g) – alt raspuns………………………………………
2. Analizind textul dvs de mai jos si cunoscind cele patru tipuri de «idoli» a caror critica a intreprins-o F. Bacon, incercuiti varianta cu tipul de «idoli» identificat:
«Vladimir Tismaneanu a dat carti de istorie despre ceea ce a insemnat comunismul romanesc, a vorbit despre efectele comunismului in lume, inclusiv in SUA unde si-a intins anumite tentacule. Vladimir Tismaneanu a dovedit ca este o constiinta si un specialist in egala masura»
Variante de raspuns :
a) idola specus;
b) idola tribus;
c) idola theatri;
d) idola fori;
e) alt raspuns……………………………………….
3 . Sunteti sigur de ceea ce sustineti mai jos ?
«Nu i se poate reprosa vreo afirmatie sau vreo teza.»
a) Da ; b) Nu
4. Cititi afirmatia dvs de mai jos :
«Atacurile cu ura viscerala dinainte de a vedea rezultatele sunt tare neplacute».
Va rog sa precizati:
a) daca prin «ura viscerala» intelegeti libera mea opinie exprimata civilizat in toate interventiile mele si daca se poate sa argumentati, altfel ma veti face sa cred ca si eu as putea vorbi de «servilismul ieftin» ce sta la baza acestor acuze, argumentindu-mi o atare concluzie tocmai prin lipsa Dvs de argumente!
b) daca vi se pare logic sa cereti cuiva care contesta legitimitatea numirii domnului V. Tismaneanu in numita comisie pe motivul lipsei sale de obiectivitate in condamnarea efectelor ideologiei pe care a promovat-o, sa astepte… rezultatele studiului sau!
Multumesc.
Dincolo de injuratura
Ovidiu SIMONCA
Vladimir Tismaneanu a ajuns „agentul Volodea“. Asa l-a numit ziarul Ziua, in editia de simbata, 13 mai 2006, intr-un text de deschidere. Articolul este infiorator, are toate datele unei defaimari. Vladimir Alexe, autorul articolului, nu prezinta date, probe, documente. Singura referire este la o fisa pe care nu stim daca a descoperit-o singur sau i-a fost livrata de Mihai Pelin. In rezumat, Vladimir Tismaneanu este acuzat ca ar fi avut un trecut tulbure, trecut in care a fost sprijinit de Securitate si de Partidul Comunist din Statele Unite sa plece din Romania. intr-o vreme cind Administratia Reagan incepuse sa considere URSS „imperiul raului“, ni se pare greu de crezut ca Partidul Comunist american ar fi avut influenta la Departamentul de Stat, asa cum scrie Vladimir Alexe. Nu mai reluam toate acuzele.
La un moment dat, Vladimir Alexe face o predictie despre continutul Raportului pe care Comisia Prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, coordonata de Vladimir Tismaneanu, il va intocmi pina la sfirsitul acestui an. In textul din Ziua se spune ca aceasta Comisie Prezidentiala – „evitind sa faca vreo referire la adevaratii criminali ai comunismului – va pasa, voalat, responsabilitatea pentru introducerea si perpetuarea comunismului pe umerii intreg poporului roman. Si nu a adevaratilor autori“. Ne ingrijoreaza siguranta cu care Vladimir Alexe stie deja ce va cuprinde Raportul, cu multe luni inainte de publicarea lui. Din relatarile de presa a rezultat ca membrii Comisiei Prezidentiale abia s-au intrunit, ca au inceput sa stringa date, dar ca nici un rind n-a fost scris. in urmatoarea perioada, Vladimir Tismaneanu va veni de doua ori in Romania, timp in care va contribui la redactarea Raportului. in aceste conditii, de unde stie Vladimir Alexe ce va cuprinde Raportul daca nici un rind n-a fost scris? De unde siguranta predictiei? De ce nu mai are rabdare autorul textului din Ziua sa vada Raportul publicat si, pe urma, sa-l analizeze foaie cu foaie, paragraf cu paragraf?
Exista un zel al distrugerii, care poate sa ne sugereze ca articolul urmareste subrezirea pozitiei lui Vladimir Tismaneanu in cadrul Comisiei Prezidentiale si, in acelasi timp, defaimarea lui.
in Romania, exista o precaritate a dialogului public. Daca cineva, oricine, vrea sa faca un lucru folositor si celorlalti, imediat sar citiva neaveniti care incep sa saboteze proiectul respectiv. Se incepe, mai intii, cu aria calomniilor, aruncate pe toate drumurile. Ulterior, toti cei care au avut o cit de mica animozitate cu personajul principal incep sa fie alimentati cu zvonuri. Trebuie creata o dihonie generala. La sfirsit, personajul central fie clacheaza, fie ajunge la un liman. Dar padurea prin care trecuse fusese populata cu numeroase jivine. Asa se intimpla si cu Vladimir Tismaneanu. Raportul de „condamnare a comunismului“ inca nu exista. Dar nici, se pare, nu trebuie sa existe.
Aici credem ca e punctul central al problemei. Se vrea ca acest Raport sa fie facut public sau nu – trebuie sa se ajunga la elaborarea lui? Pe ce musuroi de furnici a calcat Vladimir Tismaneanu de exista o asa vehementa, o dorinta sadica de a-l distruge? Ce structuri securistice deranjeaza?
In numarul 316, din 13-19 aprilie 2006, afirmam: „Revista Observator cultural sustine necesitatea condamnarii crimelor comunismului si va sprijini eforturile comisiei conduse de Vladimir Tismaneanu de a-si finaliza activitatea“. Nu ne dezicem de aceasta afirmatie. La incheierea Raportului vom avea tot dreptul sa analizam critic acel Raport. Pina atunci, ce se intimpla acestei Comisii depaseste orice imaginatie. Cum spuneam, traim intr-o lume precara, moral precara, unde Vladimir Tismaneanu este impiedicat sa lucreze.
Daca aceasta Comisie poate sa arate cum s-a manifestat oroarea comunista, cum a lucrat Securitatea impotriva acestui neam, pe ce cai s-a produs indoctrinarea, cine a omorit si pe cine, cine a maltratat si pe cine, atunci Comisia trebuie lasata sa lucreze. In momentul cind rezultatul nu va fi satisfacator, atunci trebuie strigat in gura mare. Pina in acel moment, asemenea texte cum a fost cel din Ziua ar trebui dezavuate.
Textul din Ziua a aprins multe spirite (Mircea Mihaies, Ioan T. Morar, Mircea Dinescu). Autorul, Vladimir Alexe, a fost imediat pus la punct si executat scurt. Problema nu e rafuiala cu ziarul care a publicat textul si cu autorul articolului. Problema e functionarea Comisiei Prezidentiale. In masura in care aceasta va duce la rezultate, tot in aceeasi masura Vladimir Tismaneanu va putea inchide gura detractorilor sai. Dincolo de injuratura sa privim la rezultate, singurele care conteaza.
Observator cultural
Doamna Mihacea,
V. Tismaneanu a fost captiv trecutului sau: familie, cariera initiala, legaturile umane cu care prima tinerete l-a intampinat.
Si, in opinia mea, s-a eliberat deplin. Motivele pentru care cred acest lucru au fost enumerate de alti oameni mai daruiti decat mine cu timp si pricepere in domeniu (nu sunt filozof, ghicesc ca stiati).
Cred ca intre romani, multi dintre noi ramanem captivi; unii intelegem, ceilalti nu intelegem sau ignoram.
Nu stiu cum este mai bine: sa incercam a ne elibera (posibile descoperiri dureroase) sau sa ignoram (cu consecinte neplacute, de asemenea – starea si atitudinea multor oameni din Romania de azi este un exemplu).
Si pentru unii, si pentru ceilalti izvoarele toxice nu ajuta prea mult. Ele au intretinut captivitatea si incearca sa spurce in continuare (cu succes, de prea multe ori).
Este, intr-adevar, vorba despre stiinta fiecaruia a (re)cunoasterii si a (re)descoperirii.
ACEASTA NU ESTE O POSTARE CI UN MESAJ CATRE CEL CE ASIGURA DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC POSTARILE.
Domnule,
Imi inchipui ca d-ul editor Stefan Maier nu este acolo, de aceea va rog pe Dvs, persoana care ii tineti locul, sa micsorati spatiul nejustificat de mare care exista intre finalul ecoului semnat de Nea Marin si ecoul semnat de mine, Aurora Mihacea.Datorita spatiului mare pe care l-ati lasat probabil printr-o DEFECTIUNE TEHNICA primesc deja semnale ca nu imi este pe site replica si sunt intrebata daca am scris-o.Va multumesc.
SEMNALARE
Prin materialul postat la prima pagina, intitulat «Adevarul», cred ca d-na Constanta Corbea participa direct (chiar daca intr-o maniera cu aspect mai sensibil ce transforma disputele cu ceilalti in disputa cu
sine), la dezbaterea noastra. Bineinteles este greu sa discerni care ii este pozitia visavis de chestiunea care face obiectul dezbaterii noastre.
Recomand lectura acestui text acelora care poate nu l-au remarcat, daca nu spre a cunoaste pozitia unui discret/prezumtiv participant la dezbaterea noastra, atunci macar pentru ca este un text cu o incarcatura emotionala rarisima…”
————————–
Voi reveni in aceasta seara si cu un comentariu al articolului „Dincolo de injuratura”, al domnului Ovidiu Simonca.
Acuma vazui ce se scrie p-acilea si ce ecouri vin.
Dau si eu cu parerea – ca doar *nu* dau cu parul.
Vad ca ezista, domnilor, meseria de-a condamna comunismul, asa cum, pa vremuri, era meseria de-a-l lauda. Glasul cald si plin al tatucului Vladimir Ilici Lenin vad ca reverbera inca pe la ’74.
O meserie (aceea de-a condamna) in care, vad ca mai toata lumea e de acord, domnul Vladimir Tismaneanu *exceleaza*. O meserie in care *si altii* exceleaza si vi-l dau drept ezemplu pe Oracolul din Damaroaia. De ce nu l-or fi adoptat oare si pe dansul in acea Comisie?
Amandoi sunt inteligenti, amandoi au informatii pretioase, rare, *din interior*, necesare, nu-i asa, unei priviri globale, reci, *obiective*.
Cum stim, Brucan a predat si el la multe universitati din America chiar pa tema asta. Asadar, de ce nu Silviu Brucan? Si de ce nu atat de multi *alti* experti acum in a scuipa pe unde-au lins? Nu asa se recomanda dl. Brucan: profesor, politolog? Stiinta, nene, documentatie serioasa, acuratete in informare, ce mai, i m p e c a b i l. Stiintific.
Mie unuia, din acest punct foarte punctual de vedere Bardul de la Barca mi se pare infinit mai stimabil: ala cel putin o tzine s-acuma p-a lui, *nu se dezice*!
Se tot vorbeste de condamnarea „obiectiva”, „stiintifica” a comunismului. Condamnarea „rece”, adica, fara patima, bla bla bla.
Dar de ce? De ce fara patima, de ce la rece?
Pai, pentru ca *doar* la rece o pot face acei care n-au suferit *defel* de pe urma comunismului. Suferintele acestor insi care acuma se bat cu caramida-n piept, mizand de fapt pe indiferenta indobitocita a unei populatii dedate consumerismului constau intr-o retrogradare in fonctie, in scoaterea din posturi de decizie etc. Vorba aia, viatza grea, nene, pan Primaverii…
Eu, spre exemplu, as putea-o face doar fara patima, la rece, teoretic, caci n-am facut puscarie, n-am fost dat afara din scoala, n-am mancat bataie, n-am fost bagat in mina.
Si de aia, *tocmai de aia* nici nu sunt indicat, nici nu sunt calificat a face valuri cu condamnarea comunismului. N-am curaj, dom’le, mi-e rusine c-am tacut, de frica. Stau *asadar* cu capu’ mai plecat pa tema asta sensibila. A, c-a vorbit si-a scris domnul Tismaneanu dupa plecarea din tara pe tema asta?
Pai, cine s-ar fi asteptat oare ca-n America de Nord sa fi scris *altceva*? Argumentele *pro* Tismaneanu la carma acelei Comisii? Subtzirele.
Presata, mai toata lumea cu care-am discutat problema, ajunge invariabil la ceva de genul: „T. e baiat bun”, iar G. (adica Goma) „e cam dus cu pluta, mai nou, cu el nu te mai poti intelege, e intransigent, maniheist, se crede buricu’ Pamantului, jicneshte de-a valma pa toata lumea, nu iarta pa nimeni etc.”.
Hm… Pai, pentru mine unul asta-i semnul libertatii (pe care Goma a cucerit-o si de care vad ca se si bucura din plin). Ailalti? Adica:
specialistii fini, oamenii de lume, baietzii
de treaba, ei bine, ei *nu-si pot permite a fi badarani*. Si-o stiu si ei si-o stim si noi prea bine de ce. Asta-i si roade la ranza, si tocmai de treaba asta nu pot si nu vor scapa niciodata, oricata cerneala binevoitoare ar curge.
A naibii treaba: scripta manent…
SIMONCA, STAPINUL IDOLILOR
PARAFRAZA
Prieten mi-e Simonca, dar mai preten mi-e adevarul, iertata-mi fie parafraza!
Precizez ca pe domnul Simonca nu il cunosc personal si ca termenul de prieten il folosesc strict pentru a desemna acel moment iluzoriu, in care valorile noastre cognitive pareau tangente; cu regret constat cit de punctiforma a fost «intilnirea» dintre aceste valori. Dar, inainte de a spune ce am pe suflet, voi da Cezarului ce e al Cezarului: domnul O. Simonca este singurul om care a «cutezat» sa scrie un cuvint introductiv la eseul meu «Minoritarii Mintii» contrariind «alesii» spatiului cultural dambovitean tip «Kirkegaard» autohton. Cu atit mai greu imi vine sa spun ce am de gind… Dar… dupa aceasta reverenta, afirm: nimeni in aceasta lume nu-mi poate rapi dreptul de a-mi Rosti gindul.
DINCOLO DE INDIGNARE
Dincolo de indignarea pe care ar dori sa ne-o inoculeze D-ul Simonca in articolul sau «Dincolo de injuratura», articol ce se pronunta impotriva acelora care indraznesc sa conteste numirea lui V. Tismaneanu in Comisia de Investigare a Crimelor Comunismului, este ratiunea. La aceasta trebuie sa ajungem fara strigate panicate si fara incercarea ridicola de a face liniste in toata tara ca altfel d-ul Tismaneanu nu poate gindi si studia de dincolo de ocean, faptele la care au condus ideologia comunista pe care a promovat-o aici in tara. Articolul lui V. Alexe, ne spune O. Simonca , aduce o serie de acuze din care enumera domnia sa doar una: aceea ca V. Tismaneanu ar fi fost ajutat de Securitate si de PCA sa plece din tara; in fine, articolul «este infiorator,are toate datele unei defaimari»
INTREBARI. SI O SINTAGMA
La acest punct, nu pot sa tac: tocmai de aceea, tocmai pentru ca asa simte – deducem noi -, d-ul V. Tismaneanu in numele caruia vorbeste d-ul O. Simonca, tocmai de aceea d-ul V. Tismaneanu trebuia sa dezminta public aceste afirmatii, nu s-o faca d-ul O. Simonca in numele sau! In fine, O. Simonca, ne spune ca autorul «nu prezinta date, probe, documente», si rezuma ca d-ul V. Tismaneanu este acuzat de… «trecut tulbure».
Dar romanii nu au citit aceasta sintagma in articolul lui V. Alexe; acolo am citit cu totii acuze precise, grave, se da un numar de dosar (citez «10947»), volum (citez «9»), arhiva (citez «SRI»), fondul (citez «D») pagina – sau mai bine citez iar: «fisa din 13 august 1987», Doamne iarta-ma!! Acestea nu sunt date? Ba chiar d-ul Tismaneanu este intrebat direct daca a plecat ca ofiter de contra-informatii sub acoperirea de turist, in 1981!
Si acum, sa ne intrebam: de ce se exprima evaziv d-ul Simonca folosind sintagma «trecut tulbure» si de ce se exprima atit de precis V. Alexe? Pina la urma, situatia ar fi trebuit sa fie pe dos daca O. Simonca ar avea dreptate: V. Alexe ar fi trebuit sa pluteasca in nebuloasa metaforelor tulburi, pentru ca, stiind ca nimic nu este adevarat sa se poata apara in justitie, ar fi fost deci silit sa fie prudent, iar O. Simonca stiind ca spusele lui V. Alexe sunt pure inventii, trebuia sa fie precis in afirmatiile sale spre a–l face sa suporte rigorile legii.
INTRE GNOSEOLOGIE SI BUN SIMT
Replicile (cam anemice…), anterioare, ma obilga sa repet: in gnoseologie, ramura a filosofiei care se ocupa cu studiul cunoasterii si problematica adevarului, s-a stabilit de vreo doua milenii ca adevarul este o calitate a propozitiilor noastre care transmit o informatie despre anumite fapte; s-a stabilit iarasi ca adevarul propozitiilor noastre despre indiferent ce fapt, se stabileste prin compararea lor cu faptul in cauza si nu cu firea sau caracterul celui ce rosteste aceste propozitii.
Stiind acestea, nu mi se pare deci de bun augur faptul ca O. Simonca pare a nu sti (dar aceasta este exclus…), ceea ce stie orice om de rind: adevarul spuselor cuiva, se probeaza confruntindu-le cu starea de fapt pe care ele o relateaza. Or, O. Simonca (ar fi trebuit de fapt d-ul Tismaneanu sa faca asta…), in loc sa treaca la confruntarea cu faptele cerind dovada acestor afirmatii (documentele respective), spre a le dovedi inexistenta sau falsitatea, crede ca le poate infirma indicindu-ne dezaprobator sursa acestor informatii (Mihai Pelin).
Nu trebuie insa sa fii un mare filosof pentru a-ti da seama ca adevarul spuselor lui V. Alexe nu depinde de caracterul acestui domn Mihai Pelin care i-ar fi furnizat informatiile ci de corespondenta spuselor jurnalistului «Ziua» cu faptele (in cazul acesta cu existenta unor documente reale, care sa le probeze). Caci chestiunea care este in discutie NU vizeaza faptele lui Mihai Pelin, ci faptele lui V. Tismaneanu.
FUNCTIA OBLIGA
In aceasta ordine de idei ma simt obligata sa atrag atentia ca in noua calitate pe care o are in Comisia pentru Studierea Crimelor Comunismului, d-ul V. Tismaneanu are obligatia morala de a se apara, altfel romanii vor judeca asa: Ziua este o publicatie forte, cu avocati, juristi, oameni care cunoscind legea si-or fi avertizat conducerea de riscuri in cazul unor afirmatii hazardate. Daca aceste acuzatii s-au adus si nu au fost infirmate , inseamna ca …or fi existind si documentele doveditoare! Iata de ce, nu putini sunt cei care asteapta sa vada daca V. Tismaneanu va contracara atacind in justitie Ziua spre a-si dovedi nevinovatia, sau nu. Personal, mi se pare ca aceasta este o obligatie morala pe care V. Tismaneanu ar avea-o atit fata de noi cit si fata de presedintele tuturor romanilor altfel deficitul de imagine al d-lui V. Tismaneanu se va repercuta si asupra celui ce l-a numit in aceasta comisie…
DESPRE IMPREDICTIBILUL PREDICTIBIL (si deficit de logica…).
In rest nici nu are rost ca O Simonca sa se mire de predictiile d-lui V. Alexe, conform carora se va ajunge la o condamnare a comunismului fara vinovati. Pentru ce atita mirare mimata, nu avem noi si terorismul Revolutiei cu tineri ucisi de glont sau arsi in crematoriu fara vinovati? Asadar ceea ce O Simonca ne spune ca ar fi impredictibil (predictiile lui V. Alexe), este totusi predictibil! Mie imi este clar ca in conturarea predictiilor sale, jurnalistul Ziua s-a ghidat dupa informatiile detinute. Cit de reale sunt acele informatii, deci si ce documente le sustin, asta trebuia sa afle O. Simonca inainte de a scrie acest articol din minima deontologie profesionala. Si nu ma asteptam ca si domnia sa sa puna intrebari ilogice: de ce oare V. Alexe nu asteapta rezultatele unui studiu efectuat de o persoana careia ii refuza dreptul de a face acest studiu in baza unui fel de…conflict de interese!Si nu e chiar de nebagat in seama caci este vorba de un «conflict de interese», care i-ar afecta obiectivitatea concluziilor dinspre doua directii:
– dinspre parinti, caci inca din subtitlurile prin care debuteaza articolul, V Alexe ne spune ca V. Tismaneanu este chemat sa judece crimele comunismului care a fost «:instalat» SI de parintii sai;
– dinspre propriul sau trecut caci spune pe buna dreptate jurnalistul «Ziua», cum ar putea un lector al comisiei de propaganda al Comitetului Municipal PCR Bucuresti sa condamne acum comunismul pe care ni-l prezenta tot domnia sa «in culorile cele mai roze?»
Este clar: V. Alexe pune participarea lui V. Tismaneanu la Comisia respectiva in termenii legitimitatii si ai credibilitatii studiului si rezultatelor comisiei respective.
TEORIA CONSPIRATIEI?
Si mai greu de inteles este de ce d-ul Simonca vorbeste in termenii teoriei conspiratiei: «sabotare», « alimentare cu zvonuri», «crearea unei dihonii generale»… «structuri securistice pe care le deranjeaza V. Tismaneanu»! Ei bine, cind am mai citit-o si pe asta… Domnule O. Simonca, priviti-ma: sunt o femeie normala care nu-si vede capul de treburile ce-o napadesc dupa ce vine de la servici; o femeie care lupta cu greu sa rupa timp pentru studiu si lectura. Si am curajul sa spun: eu, Aurora Mihacea, sunt indignata de numirea in aceasta Comisie de studiere a crimelor comunismului a unei persoane care, indiferent de cit de dotata este, a fost prin libera alegere propagandist in Comitetul Municipal al PCR, persoana care este suspectata de a fi avut legaturi indiferent de ce tip cu fosta Securitate .Si nu va faceti iluzii, majoritatea celor ce urmaresc stirile, sau citesc ziarele gindesc la fel, chiar daca nu vin sa vi-o spuna direct. Asadar, veti spune ca eu fac parte dintr-o astfel de structura a securitatii??
Si vi-o spun direct: cel care este de vina ca gindesc asa este V. Tismaneanu care nu a dezmintit public aceste afirmatii facute pe seama sa si nu a incercat macar sa-si dovedeasca nevinovatia, apelind la justitie. Sa judecam drept: domnia sa nu este un om obisnuit pentru care angajarea unui avocat sa reprezinte o problema; asadar nici n-ar fi trebuit sa se opreasca din «studiul» a orice ar dori dinsul, ci doar si-ar fi trimis avocatii spre a-i reduce la tacere pe cei din redactia «Ziua»…Si sa nu fiu data drept «securista» daca intreb si in locul celor care ezita sa va intrebe: a facut acest gest la care il obliga noua sa pozitie spre a nu periclita credibilitatea Comisiei pe care cu onoare trebuie s-o conduca? Daca nu, tot ce spuneti mai departe este doar «flautus vocis» .
Asa cum dvs. declarati in numele Observatorului Cultural necesitatea condamnarii crimelor comunismului si va propuneti sa sprijiniti eforturile comisiei conduse de domnul V. Tismaneanu, si eu declar in numele meu, ca cetatean al acestei tari necesitatea condamnarii crimelor comunismului de catre cei ce au suportat comunismul, nu de reprezentantii de virf ai nomenclaturii comuniste. Vi se pare o eroare? Vi se pare ca e o lipsa de morala?
MUSUROIUL DE FURNICI
Si aici mai are rost sa va elucidez pseudo-misterul pe care il mimati prin intrebarea «pe ce musuroi de furnici a calcat Vladimir Tismaneanu de exista o asa vehementa…»? (peste afirmatia «o dorinta sadica de a-l distruge», voi sari: este prea exagerata…). Sa va spun ca «musuroiul de furnici» il constituie pentru mine tocmai alegerea libera a d-lui Tismaneanu de a face parte din nomenclatura comunista? Din cite inteleg, acest fapt dinsul nu il neaga, asadar atit imi este destul. Nimeni nu putea fi obligat sa faca parte din nomenclatura, daca nu s-ar fi zbatut sa ajunga in ea! Daca nu ar fi dorit-o, ar fi putut evita aceasta, asa cum au facut si alti absolventi ai Facultatii de Filosofie din perioada respectiva.
AURORE SI VLADIMIRI –FATA IN FATA
Am facut aceiasi facultate. Eu si d-ul V. Tismaneanu. Probabil, unii dintre profesori au fost aceiasi.! Va pot da amanunte spre a verifica fiecare cuvint.
Iata, am intrat in facultate in 1976, la doi ani dupa V. Tismaneanu, deci si eu sunt unul dintre absolventii acestei facultati. La terminarea ei, din «Regat» am plecat in Banat sa-mi fac stagiatura; fara o cunostinta, fara o ruda, fara un prieten cunoscut in acel orasel minier de unde n-a fost chip sa plec vreme de un deceniu. Am fost simplu membru de partid, dar ma consider vinovata pentru ca am fost si atit; tinara fiind, am evitat o functie in partid de doua ori: odata la nivel de judet, cind am facut eforturi… banesti, ca sa stau sanatoasa(!) in spital spre a obtine tot felul de certificate medicale prin care sa-mi pot motiva credibil refuzul si sa ramin la catedra care, mi se promitea, ar fi fost blocata; a doua oara cind toti colegii ma implorau sa fiu eu secretar de partid la scoala generala unde predam istorie, caci nici unul nu vroia! Iar atunci am adus scuza ca am doi copii mici… unuia dintre ei, celui mai mic, ii incalzeam sticluta cu lapte la subsuoara, caci oraselul nu avea gaze, iar butelie n-am obtinut decit dupa citiva ani buni, curentul electric era rationalizat la o jumatate de ora cind plecau minerii la lucru pe la ora 4, doua ore la prinz si doua seara!
Da, nu am avut curaj atunci. Din lipsa de curaj nici sa scriu n-am putut. Cum as putea scrie ceva VIU imi spuneam, fara a spune adevarul? Am renuntat; si dvs, d-ule O. Simonca, cel care ati scris acum un an acel Cuvint inainte la eseul meu «Minoritarii Mintii» stiti mai bine ca oricine la ce am renuntat…
Iata insa, ca au fost altii. Altii care au avut «curaj»: curajul de a scrie la «Viata Studenteasca» publicatie cu rolul de spalare a creierelor studentilor romani, curajul de a fi lectori in CM al PCR, aceiasi altii care vin acum sa ne spuna ca ce au facut atunci au facut silit si ce fac acum… fac liber!
Mai insistati, domnule Simonca sa aratati spre musuroiul de furnici? Daca da, va pot da amanunte despre lipsa antibioticelor, despre ratia de pe cartela, si va intreb: cine l-a oprit pe d-l Tismaneanu sa aleaga liber ce am ales eu si ce au ales si ceilalti colegi ai mei? Ce l-a oprit pe d-l Tismaneanu sa procedeze asa ca noi, ceilalti absolventi de Filosofie, veniti in facultate dupa dinsul? Cine l-a oprit sa aleaga stagiatura, mincarea rationalizata si teama ca-i face copilul amigdalita si nu are unde gasi penicilina?
Geniul sau creator?
Tara asta a avut destule Aurore…dar parca prea destui Vladimiri!
RISCUL INTREBARILOR
Iar daca am curajul sa pun aceste intrebari ma veti considera si pe mine o «jivina» din «padurea» prin care trece «personajul central»? Sau «parte dintr-o lume precara, moral precara, unde V. Tismaneanu nu este lasat sa lucreze»? O lume in care exista «precaritatea dialogului public»? Ei, domnule Simonca, va contrazic: iata ca am initiat un dialog public. Va pun viata mea pe tava sa comparati liberele mele optiuni cu liberele optiuni ale Idolului Dvs.
O. SIMONCA. STAPINUL IDOLILOR
Nimic nu m-a uimit mai mult ca acest text al articolului «Dincolo de injuratura». Este un text ciudat. Iar ciudatenia consta intr-un paradox « confirma infirmind», teoria idolilor a lui Francis Bacon. De peste veacuri, filosoful probabil il priveste contrariat… Simonca ii confirma teoria, incetosind judecata cititorului care intilneste aproape la fiecare paragraf acele prejudecati despre care Bacon ne spunea ca trebuie sa le inlaturam spre a ajunge la stiinta a tot ce ne inconjura. «Idola tribus», «idola specus», «idola fori», «idola theatri», toti acesti «idoli» par a dantui in textul sau o hora nebuna. Atit doar ca, O Simonca nu este sub puterea lor, nu i-a scapat o clipa de sub control. Fiecare «idol» pare a avea un rol precis dinainte stabilit. Simonca, stapinul «idolilor», face in acest text din «idoli» un scut: ghiciti pe cine ascunde in spatele lui?
Stimata doamna Mihacea,
Am eliminat randurile libere din finalul ecoului domnului Nea Marin.
Va doresc toate cele bune,
G. Cionoiu
Doamna Mihacea
Imi cer scuze ca nu am fost mai atent cu exprimarile mele si atunci un cititor care nu ma cunoaste (nu neaparat personal ci prin ceea ce am scris de-a lungul timpului) poate sa-si faca o imagine gresita despre mine.
Nu sunt infailibil, nu sunt detinatorul adevarului.
Ca sa nu lungesc mesajul cred ca ati abordat un ton usor deplasat in raspunsul catre mine.
La RLIV polemica in jurul lui Vladimir Tismaneanu pare a se baza pe un articol din „Viata studenteasca”. Dati-mi voie sa ma indoiesc de veridicitatea acelui articol. Faptul ca este preluat dintr-o publicatie securista il face nul in ochii mei. Exista destule biblioteci unde se poate cauta colectia revistei „Viata studenteasca” si se poate face o referinta de acolo.
Argumentul ca daca nu ar fi fost adevarat acel articol VT ar fi dat in judecata publicatia cu pricina e departe de realitatea romaneasca din ultimii 16 ani.
Admit ca articolul respectiv poate sa fie real. Avem garantia ca este chiar al lui VT? Stim bine cum era cu semnatura si cu subiectele abordate in presa comunista. Fac o trimitere de exemplu la jurnalul lui Boris Buzila aparut la editura Compania.
Admit si cazul ca VT chiar a scris acel articol. Deci a facut un compromis. Este insignifiant in raport cu opera pe care a construit-o ulterior.
Vladimir Tismaneanu NU a fost un ideolog la PCR.
Numirea sa in aceasta comisie nu inseamna idolatrizare. Este un serviciu de competenta si atat.
Cine a citit ceea ce a scris VT nu are a se teme ca raportul va fi altceva decat adevarul.
Ma indoiesc ca acel raport sa nu incrimineze comunismul.
S-a mai spus aici, la noi se consuma energiile in demolare si nu pt a coagula in vederea constructiei.
Se vehiculeaza numele unele impotriva altora.
Oricine ar fi numit s-ar gasi imediat un grup sa-l conteste. Unii contesta de pe o pozitie, altii de pe alta si in felul asta, punand numai bunacredinta ca tel, tot se ajunge in situatia ciudata ca de fapt se face jocul opozantilor de reacredinta.
E absurd sa cautam oameni de puritate dincolo de ceea ce inseamna omenesc.
Vladimir Tismaneanu este istoricul indreptatit sa coordoneze o comisie care sa exprime un adevar despre ce a insemnat comunismul in Romania.
Mai util ar fi sa sprijin pasul acesta, un bun prilej de a condamna comunismul si de a promova neuitarea acestui sinistru flagel.
Domnule Mihai Platon,
Va voi raspunde luind pe rind frazele Dvs. Deci, spuneti :
1.« V. Tismaneanu a fost captiv trecutului sau: familie, cariera initiala, legaturile umane cu care prima tinerete l-a intampinat. »
– va rog sa-mi dati un singur exemplu de om care nu este supus acelorasi Legi ale Trecutului pe care le enumerati.
2. “Si, in opinia mea, s-a eliberat deplin”
– opinia oricarei persoane, este libera fiind formata in baza propriilor experiente, sisteme de valori, nimeni nu va poate lua dreptul la ea. Dar, acelasi lucru este valabil si pentru opinia mea.
–
3. « Motivele pentru care cred acest lucru au fost enumerate de alti oameni mai daruiti decat mine cu timp si pricepere in domeniu (nu sunt filozof, ghicesc ca stiati). »
– Ma scuzati, spuneati ca este vorba de opiniile Dvs… ! Pai daca motivele opiniilor Dvs au fost « enumerate » de alti oameni « mai daruiti decit » dvs….este corect sa le mai considerati opiniile Dvs ? Si apoi….chiar credeti ca exista « ab initio » om mai daruit decit alt om ? Eu nu !
4 « Cred ca intre romani, multi dintre noi ramanem captivi; unii intelegem, ceilalti nu intelegem sau ignoram. »
. – Aici nu va pot contrazice !
4. « Nu stiu cum este mai bine: sa incercam a ne elibera (posibile descoperiri dureroase) sau sa ignoram (cu consecinte neplacute, de asemenea – starea si atitudinea multor oameni din Romania de azi este un exemplu). »
– Incepeti sa vorbiti ca Pythia…Cine sa se elibereze ? omul ca persoana ? societatea ? poate ca inteleg eu greu….Avind in vedere cazul discutat, descoperiri dureroase /va referiti la trecut ?La trecutul persoanei in cauza ? al nostru, al fiecaruia ? Ignorarea care aduce « consecinte neplacute »- va referiti la viitor ? Apoi « Starea si atitudinea multor oameni din Romania », trebuie sa recunoasteti, este prea la general !
Exact ce spuneam domnule Platon ma supuneti la un adevarat test al Pythiei !
5. « Si pentru unii, si pentru ceilalti izvoarele toxice nu ajuta prea mult »
– Haideti sa va spun ceva : izvoare « toxice » exista. Ele fac din informatie o unealta deoarece scot la iveala un adevar pe care l-au ascuns mult timp spre a santaja sau a urmari un scop anume, o derulare a evenimentelor catre un scop care ne scapa initial. De acord, sunt imorale si toxice. Dar « toxicitatea » lor, este posibila numai daca omul in cauza a facut un compromis, o alegere strimba. Deci numai daca si omul este toxic !
– Nu exclud insa si posibilitatea contrafacerii, a falsului cu chip de adevar. De obicei insa, acesta se poate demasca, inlatura prin justitie, caci traim intr-o societate…aproape libera !
6. « Ele au intretinut captivitatea si incearca sa spurce in continuare (cu succes, de prea multe ori) ».
De acord cu captivitatea., Dar…ea este croita tocmai de existenta oamenilor « toxici », a omului compromis. Daca ar trai doar din « inventii » si scenarii, izvoarele toxice si-ar pierde credibilitatea si puterea lor asupra vietii noastre.
7. Aici vad ca …iar a inceput sa glasuiasca Pythia. Daca nu detaliati….?
« Este, intr-adevar, vorba despre stiinta fiecaruia a (re)cunoasterii si a (re)descoperirii” »
TESTUL PYTHIEI
Domnule Mihai Platon,
Va voi raspunde luind pe rind frazele Dvs. Deci, spuneti :
1.« V. Tismaneanu a fost captiv trecutului sau: familie, cariera initiala, legaturile umane cu care prima tinerete l-a intampinat. »
– va rog sa-mi dati un singur exemplu de om care nu este supus acelorasi Legi ale Trecutului pe care le enumerati.
2. “Si, in opinia mea, s-a eliberat deplin”
– opinia oricarei persoane, este libera fiind formata in baza propriilor experiente, sisteme de valori, nimeni nu va poate lua dreptul la ea. Dar, acelasi lucru este valabil si pentru opinia mea.
–
3. « Motivele pentru care cred acest lucru au fost enumerate de alti oameni mai daruiti decat mine cu timp si pricepere in domeniu (nu sunt filozof, ghicesc ca stiati). »
– Ma scuzati, spuneati ca este vorba de opiniile Dvs… ! Pai daca motivele opiniilor Dvs au fost « enumerate » de alti oameni « mai daruiti decit » dvs….este corect sa le mai considerati opiniile Dvs ? Si apoi….chiar credeti ca exista « ab initio » om mai daruit decit alt om ? Eu nu !
4 « Cred ca intre romani, multi dintre noi ramanem captivi; unii intelegem, ceilalti nu intelegem sau ignoram. »
. – Aici nu va pot contrazice !
4. « Nu stiu cum este mai bine: sa incercam a ne elibera (posibile descoperiri dureroase) sau sa ignoram (cu consecinte neplacute, de asemenea – starea si atitudinea multor oameni din Romania de azi este un exemplu). »
– Incepeti sa vorbiti ca Pythia…Cine sa se elibereze ? omul ca persoana ? societatea ? poate ca inteleg eu greu….Avind in vedere cazul discutat, descoperiri dureroase /va referiti la trecut ?La trecutul persoanei in cauza ? al nostru, al fiecaruia ? Ignorarea care aduce « consecinte neplacute »- va referiti la viitor ? Apoi « Starea si atitudinea multor oameni din Romania », trebuie sa recunoasteti, este prea la general !
Exact ce spuneam domnule Platon ma supuneti la un adevarat test al Pythiei !
5. « Si pentru unii, si pentru ceilalti izvoarele toxice nu ajuta prea mult »
– Haideti sa va spun ceva : izvoare « toxice » exista. Ele fac din informatie o unealta deoarece scot la iveala un adevar pe care l-au ascuns mult timp spre a santaja sau a urmari un scop anume, o derulare a evenimentelor catre un scop care ne scapa initial. De acord, sunt imorale si toxice. Dar « toxicitatea » lor, este posibila numai daca omul in cauza a facut un compromis, o alegere strimba. Deci numai daca si omul este toxic !
– Nu exclud insa si posibilitatea contrafacerii, a falsului cu chip de adevar. De obicei insa, acesta se poate demasca, inlatura prin justitie, caci traim intr-o societate…aproape libera !
6. « Ele au intretinut captivitatea si incearca sa spurce in continuare (cu succes, de prea multe ori) ».
De acord cu captivitatea., Dar…ea este croita tocmai de existenta oamenilor « toxici », a omului compromis. Daca ar trai doar din « inventii » si scenarii, izvoarele toxice si-ar pierde credibilitatea si puterea lor asupra vietii noastre.
7. Aici vad ca …iar a inceput sa glasuiasca Pythia. Daca nu detaliati….?
« Este, intr-adevar, vorba despre stiinta fiecaruia a (re)cunoasterii si a (re)descoperirii” »
Doamna Mihacea,
Acesta este al doilea ecou la ecou la ecou pe care vi-l trimit. Pe primul l-am pierdut (probabil o manevra gresita a mea), daca ajunge totusi si este postat va rog sa scuzati repetitia.
Va spuneam ca e OK (intr-un anumit interval, banuiesc) sa acordati descrieri si calificari pentru ecourile celorlalti pe care le sau nu le impartasiti. Putin neobisnuit pentru un dialog ca acesta, chiar si in afara clasei „specialistilor fini, oamenilor de lume, baietzilor de treaba” (citand din domnul Nea Marin; clasa „badaranilor” ar fi altceva in intelegerea mea, ea este cea alimentata de izvoarele toxice si-apoi propaga mizeria constient sau inconstient)
Va mai spuneam, fara ironie sau intentie de impolitete: eu cred ca dumneavoastra stiti deja raspunsuri la intrebarile pe care le mi le adresati, mai bine decat mine. Si ca ati inteles complet si atent toate ecourile celorlalti, in acord sau in dezacord cu ale dumneavoastra.
Incercand sa va aduc un zambet (Pythia), v-am mai spus ca viitorul apropiat, intr-un fel sau in altul, ne va indica proportiile de dreptate si eroare in intelegerile si abordarile noastre de astazi.
Mai spuneam ceva si despre motivele pentru care eu il consider potrivit pe V. Tismaneanu sa vorbeasca despre comunism (daca va fi lasat), dar nu era nimic nou fata de ecouri precedente.
Domnule M. Dobrin,
Voi puncta doar doua lucruri:
1, Discutia NU este in jurul unui text aparut intr-un ziar, ci este clar axata pe chestiunea legitimitatii numirii in aceasta Comisie, a domnului V. Tismaneanu.
Evident, dvs. puteti sustine orice: ca VT nu a fost propagandist (?!), ca nu a fost in nomenclatura (?!), ca pasarile au/nu au aviara si ca… «iarna nu-i ca vara». Este evident, alegerea Dvs, facuta in raport cu valorile Dvs, prin scrutarea propriei constiinte.
2. Spuneti ca, citez,
«Cine a citit ceea ce a scris VT nu are a se teme ca raportul va fi altceva decat adevarul»
Acel tip de adevar pe care ni l-a spus d-ul Tismaneanu despre I. Iliescu in «Marele soc .. »?!
Vedeti, dvs ati adus vorba de ce a scris domnia sa, nu eu !
Va citez din nou
3. «Ma indoiesc ca acel raport sa nu incrimineze comunismul».
– Nu este vorba ca nu incrimineaza comunismul, sigur ca-l va incrimina ! Dar
INCEPIND DE CIND? DE CIND A FOST INTRODUS, IMPUS IN TARA, ASA CUM AR FI DREPT? ASTFEL SI COMUNISTII DE ATUNCI TREBUIE INCRIMINATI, CHIAR DACA ACUM NU MAI TRAIESC, SAU CHIAR DACA ESTE VORBA DE CHIAR PARINTII DOMNULUI V. TISMANEANU, PENTRU CA ACEASTA PLAGA CARE A FOST COMUNISMUL SA NU SE MAI REPETE.
Sau va fi incriminat INCEPIND DIN 1960? IN ACEST CAZ, NU MAI ESTE DREPT!
5. Cum puteti spune asa ceva? Citez:
«E absurd sa cautam oameni de puritate dincolo de ceea ce inseamna omenesc»
Haideti, fiti serios! Nu mai are tara aceasta specialisti, istorici, juristi, care sa nu fi fost in nomenclatura PCR? Sau sa fi fost doar simpli membri de partid? Si cine vorbeste aici de ingeri?
6 Aici parca dati un decret!
Auziti-va si Dvs: «Vladimir Tismaneanu este istoricul indreptatit sa coordoneze o comisie care sa exprime un adevar despre ce a insemnat comunismul in Romania»
E dreptul Dvs sa credeti ce vreti, v-am spus. Pentru mine, nu este potrivit, dimpotriva, acest om este pus in situatia delicata de a condamna comunismul desi proprii sai parinti au fost comunisti si inca de frunte, printre primii care au impus comunismul in Romania, iar comunismul trebuie incriminat de la inceputul sau, deci s-ar pune problema ca trebuie sa-si incrimineze si proprii parinti. Q.E.D.
7. Sunt de acord cu ce spuneti mai jos. Asta si cer: sa sprijinim procesul comunismului in integralitatea sa si sa-i identificam pe vinovati… Eu NU ma opun procesului comunismului. Dimpotriva, il cer si doresc sa fie unul real, autentic !
«Mai util ar fi sa sprijin pasul acesta, un bun prilej de a condamna comunismul si de a promova neuitarea acestui sinistru flagel.»
Revin cu o completare. Abia azi am citit pentru prima data din ziarul „Tricolorul” (pana la topicu’ asta nici nu stiam ca ezista).
O mizerie? E prea putzin spus. Presupun ca e mana lu’ VC Tudor acolo.
Asa ca da, conced ipotezei ca daca citatul din dl. Tismaneanu a fost dat in acest ziar, citarea poate fi de-a dreptul fantezista. Si-n *acest caz*, postarea mea anterioara tre’ luata cu grauntele de sare trebuincios.
Domnule Mihai Platon.
Mai intai, va asigur ca nu este normal ca faptul ca imi sustin opinia sa va faca sa tot repetati intr-una ca domnul VTismaneanu trebuie „lasat” in pace sa lucreze. Dar bineinteles ca domnia sa poate lucra cit vrea, doar n-o sa-l opreasca o opinie care la urma urmei imi apartine.
In al doilea rind, va rog sa precizati ce „calificari” am facut eu si la adresa cui, asa ca sa fie toata lunea lamurita.Fiti sigur ca daca le-am facut, imi voi cere scuze. Dar trebuie sa precizati unde, in ce loc ati gasit asa ceva,o calificare aparuta din senin!
Dar, ca si Dvs, am dreptul sa-mi exprim si eu opinia si bineinteles sa reactionez atunci cind cineva imi ia acest gest ca act de „ura viscerala” si „asociere” la „atacuri”.
Deci, vedeti, eu nu am facut decit sa ma apar….Sa imi apar opinia. Si nimeni nu crede mai mult ca mine in spusele lui Churchill/
„DEMOCRATIA ESTE ATUNCI CIND EU MA LUPT CA MATA SA MA CRITICI PE MINE”
Dar a critica nu inseamna a aduce argumentul „urii viscerale”, ci cel al logicii, sper ca intelegeti.
Iar de stiut, nu va temeti, nu stiu mare lucru, fiind „sub vremi” ca orice om obisnuit. Dar, cunosc istoria tarii mele (atita cit am fost lasati s-o cunoastem) si incerc sa inteleg:ce se intimpla?
O SITUATIE EXTREM DE CIUDATA…
Domnilor, sa recapitulam :
Am ajuns la articolul D-lui Cionoiu, spre a-mi exprima opinia mea ; libera mea opinie, este calificata drept « ura viscerala ». De ce ?, intreb…si, am inceput sa imi apar opinia – dar cu argumente. Nu silesc pe nimeni s-o impartaseasca. Dar nici altcineva nu ma poate sili sa accept o alta opinie fara argumente solide.
Inca ceva : opinia este subiectiva. De exemplu, daca Ceausescu ne punea sa batem din palme (Doamne…si ce mai bateam !), asta inseamna ca ne putea stapini opiniile ??
V-ar place sa mint ? Asta este opinia mea si e mai bine sa va aduc la cunostinta argumentele mele ; consider ca va fac chiar un serviciu, deoarece, cunoscindu-le, ar trebui sa va concentrati atentia sa aduceti si Dvs tot argumente cel putin la fel de convingatoare, spe a promova omul in care credeti si in care v-ati pus toate sperantele. Nu este normal ca aparatorii ilustrului profesor (atentie, niciodata nu i-am contestat anvergura cunostintelor si nici capacitatea cognitiva…ci doar « legitimitatea » si asta in opinia mea !), deci nu este normal ca acesti aparatori sa se ridice la nivelul sau cognitiv-argumentativ ?
Dar, Dvs in loc sa argumentati, Decretati ! « Cu asa aparatori, nu mai am nevoie de dusmani « , vorba proverbului…
Deci :ginditi critic asupra a ceea ce spun eu si argumentati va rog.. !
De exemplu, observati ce situatie ciudata ati creat :
-despre Presedintele tuturor romanilor poate oricine sa-si spuna ce parere vrea. Ca e chel, ca…ii place viata si parul blond, ca e bun ca nu, ca asa, ca pe dincolo, ba mai este si poreclit, ba ca nu face nimic cum trebuie – si nu mai iese nimeni in fata sa spuna : « Lasati Presedintele sa gindeasca ! »….( va aminteste aceasta lozinca de o alta ? de pilda de… « Lasati-ne sa muncim ? » sau de… mineriade ? ). Asa sunt romanii, „cirtesc”. Dumneavoastra vad insa ca faceti exceptie.
Iata, daca am indraznit sa-mi spun libera mea opinie despre d-ul Tismaneanu, toata lumea a sarit « Lasati-l sa lucreze ». « Este omul potrivit », etc, etc, etc. !
Stiti ce impresie am ? Ca e o situatie extrem de ciudata, pe care un om inteligent ar dezavua-o din capul locului, iar cum domnul V.Tismaneanu este un om inteligent, nu cred ca ar fi bucuros de un asemenea mod de a-l sustine.
Ba dimpotriva, ar considera ca-i faceti mari deservicii !
Asadar eu nu renunt la opinia mea continui sa cred ca numirea domniei sale in respectiva Comisie nu este potrivita in nici un fel.Dar va respect opinia Dvs, va rog doar sa o argumentati !
PS
Domnule Mihai Platon, imi cer scuze, pentru postarea de doua ori a unui ecou al meu, sunt eu de vina si nu altcineva. Sper sa mi le primti.
Doamna Mihacea,
Daca romanii obisnuiti, cei multi (ca mine, ca dumneavoastra) il vor lasa pe V. Tismaneanu sa le vorbeasca. Pentru ca el este si evreu, si american, si evadat la timp din comunism, si antrenat sa produca informatie obiectiva.
Chiar in lipsa rabufnirilor, toate astea suna rau in multe urechi conationale, inclusiv multe intelectuale (in intelesul din Romania).
Si nu are nevoie de nici un suport, il are (probabil, implicit) pe cel din lumea sa universitara, international. Nu i-a facut nimeni propaganda aici.
Si nu e important numai de unde incepe analiza comunismului din Romania.
Cred ca este important si unde se termina, adica in acesti ani, in aceste zile.
Ati scris mult in aceste ecouri, aducand concepte, valori etice, detalii atente.
Am o mirare mare, cea intitala.
Cum treceti asa usor peste caracterul toxic al surselor articolului in discutie?
Ignorati faptul ca intreg esafodajul conceptelor si valorilor expuse de dumneavoastra cu atata atentie se topeste in acidul toxic al surselor invocate in articol?
Credibilitatea, in sine, poate fi afectata grav si repede de natura surselor.
PRECIZARI
Domnule,
Va rog intai, sa imi dati citeva precizari. Dupa aceea, va voi raspunde detaliat. Dar, precizarile imi sunt necesare spre a intelege mai bine mesajul Dvs si spre a va putea raspunde la obiect.
1. Vad ca ati inceput mesajul conturind citeva din coordonatele „situatiei de viata”, ca sa zic asa, ale domnului V.Tismaneanu. Adica imi spuneti ca, ”este si evreu si american si evadat la timp din comunism…”, dar prima propozitie, cea precedenta, pare a fi neterminata. Cum prima propozitie se leaga logic de cea de-a doua dind un sens anume intrebarilor Dvs, va rog sa completati partea care lipseste din aceasta prima propozitie.
Vi-o citez:
“ Daca romanii obisnuiti, cei multi (ca mine, ca dumneavoastra) il vor lasa pe V. Tismaneanu sa le vorbeasca. Pentru ca el este si evreu, si american, si evadat la timp din comunism, si antrenat sa produca informatie obiectiva.”
Mie mi se pare ca dupa “Daca” x, trebuie sa urmeze “atunci Y”. Deci lipseste continuarea si va rog sa o completati deoarece este vorba aici de nuante ce trebuiesc bine precizate. Eu o pot doar banui.
Dar nu sunt sigura si nu am dreptul sa „presupun” ce ginditi.
2. Ce ati vrut sa spuneti aici – va citez:
„Si nu e important numai de unde incepe analiza comunismului din Romania.”
– adica nu e important daca il studiezi incepind din 1940. 1944, 1945, sau de la 1965?
Dupa raspuns, veti primi toate lamuririle pe care mi le cereti.
Domnule Ştefan Maier,
În luna mai ac., am scris un text intitulat «Şimonca, stăpînul idolilor», text apărut la ecourile materialului d-lui Gheorghe Cionoiu («Mărturii despre trecutul politic al domnului Tismăneanu»); precizez, textul scris de mine, lua în calcul pînă la infirmarea publică a acestora, unele din informaţiile oferite de ziarul Ziua prin intermediul editorialistului său, Vladimir Alexe, privitoare la biografia domnului Vladimir Tismăneanu.
Întrucît în data de 29 mai ac., domnul V.Tismaneanu a infirmat public informaţiile oferite nouă cititorilor de ziarul «Ziua» prin intermediul interviului ce vi l-a acordat, neavînd mail-ul d-lui Vladimir Alexe, m-am adresat mai întâi unui editorialist al ziarului «Ziua», apoi direct redacţiei «Ziua», ataşind şi textul «Şimonca, stăpinul idolilor» şi cerînd să mi se spună clar dacă această publicaţie mă va pune în situaţia sa cer scuze public domnilor O. Şimonca şi V. Tismăneanu. Menţionez că, pînă în acest moment, nu am primit nici un răspuns.
Dar… iată că astăzi 20 iunie 2006, ziarul «Ziua», publică ştirea potrivit căreia domnul Vladimir Tismăneanu nu a colaborat cu securitatea. În acest caz, trebuie să recunosc că nici una din informaţiile oferite de aceasta publicaţie, nu mai pot fi socotite demne de încredere.
Din acest motiv, domnule Ştefan Maier, ţin să imi daţi ocazia să imi prezint în mod public scuzele de rigoare domnilor Ovidiu Şimonca si Vladimir Tismăneanu, rugindu-l în acelaşi timp pe şeful Comisiei prezidenţiale de analiză a dictaturii comuniste să dea în judecată publicaţia «Ziua», spre a contribui la stoparea unui fenomen extrem de nociv: manipularea opiniei publice, făcută, după cum reiese din afirmaţiile domnului V Tismăneanu prilejuite de interviul acordat domnului editor Ştefan Maier, prin minciună. Consider, de asemenea, acest gest de restabilire a adevărului prin justiţie, un exemplu obligatoriu de consecvenţă cu propriile principii afirmate recent şi recomandate în vederea decomunizării; de asemenea, acest gest este exemplu pe care ar trebui să ni-l dea Şeful Comisiei prezidenţiale însărcinat cu întocmirea raportului necesar condamnării marii minciuni comuniste care a ţinut România pe loc vreme de cinci decenii.
Totodată menţionez că scuzele mele nu se referă şi la serioasele rezerve pe care le am privind matricea conceptuală prin prisma căreia domnul V.Tismăneanu şi-a propus să filtreze analiza perioadei dictaturii comuniste din România, rezerve ce ţin deci de natura demersului epistemologic ce trasează principiile cercetării şi pe care mi le păstrez şi le voi expune ulterior în materialele «Detergenţii conceptuali ai domnului Tismăneanu» şi «Paradigma unei Comisii».
Consider însă un act prioritar, un act de onestitate faţă de cititorii publicaţiei «Acum» prezentarea scuzelor mele împreună cu textul adresat de mine ziarului «Ziua», ziar care a considerat ca după ce şi-a indus cititorii în eroare, nu are nici măcar obligaţia de a răspunde întrebărilor acestora.
Forwarded Message [ Download File | Save to Yahoo! Briefcase ]
Date: Wed, 14 Jun 2006 22:49:45 -0700 (PDT)
From: „Aurora Mihacea”
Subject: INTREBARE FERMA
To: feedback@ziua.ro
HTML Attachment [ Scan and Save to Computer | Save to Yahoo! Briefcase ]
Catre redactia « Ziua»,
Domnilor,
Am scris textul pe care vi-l atasez alaturat si l-am publicat pe site-ul http://www.romanialibera.com. Precizez, l-am scris plecind de la faptul ca d-l V.Tismaneanu nu infirmase public la momentul respectiv informatiile privitoare la biografia domniei sale oferite de „Ziua” (prin articolul «Agentul Volodea» semnat de Vladimir Alexe).
Recent insa (29.05.2006), d-l V. Tismaneanu a dat o dezmintire publica a acestor informatii, intr-un interviu acordat d-lui Stefan Maier, interviu aflat tot pe site-ul http://www.romanialibera.com. Avind in vedere aceasta situatie, va rog sa-mi spuneti cinstit: este cazul sa imi cer public scuze d-lui O Simonca? Si apoi si d-lui V.Tismaneanu?
Aurora Mihacea
PS
Mentionez: nu sunt jurnalist. Sunt doar un cititor de presa care are curajul opiniei; prin curaj, inteleg insa si puterea de a recunoaste ceea ce ai gresit. E adevarat insa ca, imi doresc din suflet ca publicatia Dvs sa nu ma puna in situatiade a cere public scuze acestori domni.
_____________________________________
PRECIZĂRI.
În articolul meu „Şimonca, stăpînul idolilor”, nu am afirmat că V.Tismăneanu ar fi fost colaborator al Securităţii ci m-am pronunţat împotriva modului în care O. Şimonca încerca să influenţeze opinia publică fără a verifica mai întâi dacă datele atît de exacte (numere de dosar, volum, arhivă, fond, filă, ), prezentate de V.Alexe în Ziua sunt adevărate sau nu; în plus, afirmaţiile mele mi le-am justificat prin lipsa unei dezminţiri publice din partea lui V.Tismăneanu şi prin lipsa unei acţiuni în justiţie prin care acesta să dovedească falsitatea informaţiilor oferite de V.Alexe.
DE CE ÎMI CER SCUZE ŞI LUI O.ŞIMONCA?
Din doua motive :
1. Pentru că instinctul său de jurnalist (probat acum de CNSAS) i-a suplinit neîndeplinirea obligaţiei deontologice de a verifica mai întîi adevărul datelor oferite de V.Alexe cerînd acestuia să prezinte probele ce-i susţin afirmaţiile şi abia apoi să se pronunţe în articolul său „Dincolo de înjurătura”;
2. Pentru că mi-am dat seama că eu însumi am procedat exact ca O.Şimonca: am considerat măcar informaţiile referitoare la faptul că V.Tismăneanu a fost propagandist în „Comitetul Municipal” al PCR Bucureşti şi că a făcut parte din nomenklatură, ca fiind adevărate şi m-am pronunţat în textul meu „Şimonca, stăpînul idolilor”, înainte de a cere lămuriri, dovezi, din partea redactiei Ziua. E drept că eu mi-am motivat demersul prin faptul că pînă la ora publicării textului „Şimonca, stăpînul idolilor”, V.Tismăneanu nu dăduse încă nici o dezminţire publică a afirmaţiilor lui V.Alexe privitoare la domnia sa, pe cind O.Şimonca părea că intonează un nou şlagăr ce s-ar fi putut intitula …lăsati-l pe Şeful Comisiei să gîndească!
APORIA
Ştiu că observaţii pertinente se pot aduce demersului meu de a-mi cere scuze în urma obţinerii unui certificat de la CNSAS, avînd în vedere că sunt persoane mai mult decît controversate, care au obţinut un astfel de certificat.
Observaţia este justă.
Dar la fel de justă este şi observaţia mea şi anume aceea că, de vreme ce aceiaşi oameni care „fabrică” dosarele făcîndu-te colaborator (căci V Alexe susţinea că există un astfel de dosar), sunt şi cei care fac posibilă eliberarea unui certificat care atestă faptul că nu ai colaborat cu Securitatea, atunci nu este corect să luăm decizii partizane.
Mai clar: nu este just să consideri că sunt certe doar datele incriminatorii (deşi ai ajuns să înţelegi că un dosar ar putea fi „fabricat”), în timp ce dovada necolaborării ar fi sigur neadevărată (tot pe motiv de „fabricare”). În acest punct, s-ar putea spune că ne aflăm în plină aporie.
SOLUŢIA
Singura soluţie a unei astfel de situaţii ar fi aceea a desecretizării dosarelor. Odată făcute publice, ele nu ar mai putea fi folosite de diverse segmente ale politicului în diferite scopuri.
Şi odată publicate, să se aplice punctul 8 de la Timişoara!
Stimata doamna Aurora Mihalcea
V-am citit cu atentie micile aparitii asupra numirii domnului Tismaneanu.
Dar abia acum v-am citit, in iulie 2012.
Eu sint plecat din tara din 1996, insa doar fizic…
Va multumesc pentru sentimentele trezite de scrisorile dumneavoastra.
Cine stie, poate vom comunica.
Cu deosebit respect,
Ion Varsescu