Scrisoare adresată de Doina Cornea Preşedintelui Traian Băsescu
Adevar si dreptate pentru Romania
Domnului Presedinte al Romaniei, Traian Basescu
Domnule Presedinte,
In campania electorala i-ati spus o vorba mare con¬tra¬can¬didatului dumneavoastra, anume ca poporul roman ar merita ceva mai bun decat un fost activist PCR.
Atunci, pentru mine, aceasta vorba era doar o mimare de circumstanta a unei sinceritati menite sa castige in¬¬crederea alegatorilor. Azi, judecand dupa ultimele dumneavoastra atitudini, imi dau seama ca ati avut drep¬ta¬te pe fond: da, poporul roman, atat de intoxicat de co¬mu¬nism, ar merita ceva mai bun…
De atunci, am fost foarte atenta la pozitionarile dum¬nea¬voastra. O politica externa buna: strangerea relatiilor cu statele euroatlantice; cu fratii nostri de dincolo de Prut, ofe¬rindu-le sustinere politica si economica; in interior, spri¬jinirea luptei impotriva coruptiei; cautarea unor noi mo¬dalitati de dobandire de resurse energetice externe, altele decat cele prezente – mult prea oneroase. Din pa¬cate, ati facut si gesturi care ar putea sa va stirbeasca pres¬tigiul, iar acestea se inmultesc pe zi ce trece in ul¬ti¬ma vreme. Scopul acestei scrisori este tocmai de a va sem¬nala cateva dintre ele.
Organizatii civice, eu insami in mai multe interviuri si intr-o scrisoare recomandata, pe care v-am trimis-o la 25 ia¬nuarie 2006, va solicitam sa faceti un gest reparatoriu fata de poporul roman care, timp de patruzeci si cinci de ani de comunism, a fost supus unui neintrerupt genocid fizic (predominant in anii 1945-1964: omucideri, executii, anchete sub tortura, deportari, regim de exterminare in in¬chisori) si unui genocid spiritual (caracteristic anilor 1964-1989: distrugerea constiintei si a demnitatii uma¬ne prin inspaimantare). Acesta din urma, desi mai pu¬tin palpabil, a fost tot atat de devastator, deoarece a reu¬sit distrugerea fiintei noastre morale. Consecintele acestui genocid se resimt din plin si azi, pentru ca s-au transmis prin mentalitati de la o generatie la alta. Acesta e unul din principalele motive pentru care Romania, azi, pro¬gre¬sea¬za atat de lent. In acea scrisoare va solicitam staruitor – continuand sa o fac si acum cu cele mai bune intentii – sa faceti acel gest reparatoriu in calitatea dumneavoastra de sef al statului si in numele statului roman de azi si sa con¬damnati comunismul ca sistem criminal in ansamblul sau, cerand totodata scuze locuitorilor acestei tari pen¬tru pierderile umane si suferintele indurate timp de pa¬tru¬zeci si cinci de ani. O condamnare morala, globala ar avea consecinte benefice asupra tarii. Ea ar contribui la limpezirea constiintelor si asanarea mentalitatilor, ar aju¬ta poporul sa iasa din confuzie si sa-si recladeasca res¬pon¬sa¬bilitatea morala; ne-ar ajuta pe toti sa ne vindecam. Iar dumneavoastra v-ar aduce un spor de incredere din par¬tea multor cetateni.
Singurul raspuns la toate aceste solicitari a fost o neadecvata cerere de dovezi – de fapt un pretext tot atat de nepotrivit din partea dumneavoastra. Pentru a con¬damna comunismul si a cere scuze, nu aveti nevoie de demersuri prealabile de natura judiciara cu probe sau de natura stiintifica. Aceasta ar fi treaba unor institutii spe¬cia¬li¬zate. Aveti nevoie sa pronuntati doar trei fraze, asa cum au facut si alti sefi de state si cum, recent, o sugereaza si Consiliul Europei. Totusi, in scrisoare va recomandam, spre documentare, Memorialul de la Sighet, plin ochi de dovezi; Memorialul Durerii, documentar TV; Re¬vis¬ta Culturala Memoria cu nesfarsita lista a celor ra¬pusi de regimul comunist. Eu insami v-am enumerat vreo zece nume, dintre care va reamintesc doar doua pen¬tru a ilustra dimensiunea raului comis: Gheorghe Bratianu, deschizator de drum in istoriografia noastra, mort la Sighet; Monseniorul Vladimir Ghika – viata de sfant, propus pentru beatificare de Papa Ioan Paul al II-lea -, mort la Jilava. Aceste doua cazuri, in sine, ar justifica condamnarea comunismului. Dar tot ce s-a pe¬tre¬cut in Romania in ultimele saptamani, chiar zile, mi-a¬ permis sa-mi formez unele judecati asupra politicilor dumneavoastra mai recente si sa-mi explic altele mai vechi, care dobandesc o explicatie in lumina celor de acum. Cine s-ar putea teme – ma intreb – de aflarea ade¬varului despre ororile Securitatii? Raspuns: evident, fos¬ta nomenclatura si conducerea mai varstnica a SRI, for¬mata in vechea scoala a Securitatii si colaboratorii ei. Din aceasta zona fac parte oameni ca Radu Timofte, Ioan Tal¬pes, Ristea Priboi, Ion Stan si multii altii. Fostii securisti sunt inca destul de puternici pentru a va impiedica sa faceti acel simplu gest de condamnare globala a re¬gi¬mului comunist. Tergiversarile dumneavoastra, sub pretextele pe care le-am mentionat, nu pot avea o alta ex¬plicatie. De altfel, SRI e singura institutie careia nu i-ati fa¬cut niciodata vreo mustrare. Dimpotriva.
In schimb – si cu aceasta trec la al doilea subiect – de catva timp observ ca orice nemultumiri aveti, izvorate din dorinte irealizabile la ora actuala – alegeri anticipate, alt premier, fuziuni nefiresti de partide -, dumneavoastra puneti invariabil vina pe liberali. Chiar si pentru problema re¬cent iscata in CNSAS – de care nu pareti a fi tocmai strain – tot pe liberali ii incriminati. Bunaoara, pana si lo¬zincile antiprezidentiale care se auzeau in fata sediului CNSAS, in optica dumneavoastra, au fost scandate tot de… „liberali”: tinerii PNTCD, Ana Blandiana, Lucia Hossu Longin, Ticu Dumitrescu, muncitori, Mircea Toma, Mircea Di¬nescu etc., etc. Totusi, in calitatea dumneavoastra in¬con¬testabila de mediator (desi uneori am sentimentul ca mediati conflicte pe care tot dumneavoastra le provocati), va sta in putinta sa puneti capat conflictului sur¬venit la CNSAS: primindu-l in audienta pe domnul Constantin Ticu Dumitrescu; solicitand PD respectarea in¬telegerii initiale cu PNL si retragerea d-lui Turianu, cerand totodata d-lui Radu Timofte predarea cartotecilor, daca doriti cu adevarat ca CNSAS sa functioneze.
O natiune nu se poate construi pe ascunderea ade¬va¬rului si tainuirea trecutului apropiat. Riscul e sa-si piarda orientarea in spatiul existential si spiritual in care se misca, sustragandu-i-se elementele necesare au¬to¬a¬pa¬ra¬rii.
In speranta ca veti permite Romaniei sa evolueze spre adevar si dreptate.
Doina Cornea
Cluj, 31 martie 2006