caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Caiet documentar procesul comunismului – apărut sub egida Fundaţiei Horia Rusu (11)

de (24-7-2006)

Proclamatia pentru Romania
Apelul lui Sorin Iliesiu, membru al Grupului pentru Dialog Social din aprilie 1990, membru fondator al Aliantei Civice -1990 si al Fundatiei Academia Civica -1994, membru al Senatului Academiei Civice (2000-2005) si al Consiliului director al Fundatiei Academia Civica (1994-2005) catre organizatiile non-guvernamentale care au format anul trecut „Coalitia pentru un Parlament Curat”, respectiv: Societatea Academica din Romania, Agentia de Monitorizare a Presei, Grupul pentru Dialog Social, Alianta Civica, Asociatia Pro Democratia, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociatia pentru Apararea drepturilor omului din Romania – Comitetul Helsinki, Freedom House Romania, Asociatia revolutionarilor fara privilegii, Asociatia Studentilor in Stiinte Politice, Liga Romana de Presa, Transparency International Romania, precum si catre alte organizatii non-guvernamentale, in primul rand: Societatea Timisoara, Fundatia Academia Civica si Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania.
Reforma morala a societatii romanesti
1) Aceste organizatii sa constituie, cat mai curand posibil, Societatea Civila pentru Romania avand ca principal obiectiv reforma morala a societatii romanesti.
2) Societatea Civila pentru Romania sa-si conceapa proiectul de reforma morala avand ca fundament principiile Proclamatiei de la Timisoara din martie 1990. Unele dintre principiile si solicitarile de acum 15 ani se cer insa a fi actualizate din perspectiva Romaniei anului 2005. In plus fata de acestea, propun ca noua Proclamatie, al carei nume ar putea fi Proclamatia pentru Romania sau Proclamatia Timisoara-Bucuresti, sa solicite si sa proclame urmatoarele:
Un Proces al Comunismului
Avand in vedere ca Romania a indurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, ea fiind singura tara in care inlaturarea comunismului s-a facut cu varsare de sange, Romania trebuie sa fie prima tara in care sa se organizeze Procesul Comunismului. Propunem organizarea acestuia in cursul anilor 2005-2006, publicarea si condamnarea din punct de vedere exclusiv moral a tuturor crimelor, ororilor si abuzurilor comise de regimul comunist. Condamnarea exclusiv morala a acestora trebuie sa fie in spiritul iertarii crestinesti si a Reconcilierii nationale.
Aflarea si publicarea in cursul anului 2005 a adevarurilor referitoare la Revolutie si la Mineriade, precum si pedepsirea celor care vor fi considerati vinovati de catre Justitie.
Curatarea Justitiei
Eliminarea imediata din Justitie a tuturor celor care s-au dovedit corupti, a fostilor activisti de partid, securisti, colaboratori ai Securitatii.
Accelerarea si radicalizarea luptei impotriva coruptiei si a „Mafiei” din societatea romaneasca.
Confiscarea de catre stat a tuturor averilor dobandite ilegal sau prin abuz in dauna statului.
Verificarea corectitudinii privatizarilor. Confiscarea de catre stat a tuturor fostelor bunuri ale statului care au fost privatizate in dauna statului si reprivatizarea imediata a acestora in beneficiul exclusiv al statului.
Schimbarea imediata a componentei Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Acesta sa fie compus exclusiv din reprezentanti desemnati ai societatii civile, si nu din reprezentanti desemnati de catre partidele politice asa cum a fost initial alcatuit. Predarea intregii arhive a fostei Securitati catre „noul” CNSAS.
Adoptarea imediata a Legii Lustratiei in forma ei optima si adoptarea imediata a Legii initiate de dl. C-tin Ticu Dumitrescu in forma ei initiala sau intr-o forma ameliorata.
Anularea privilegiilor dobandite de falsii revolutionari.
Infiintarea unui Institut national pentru studierea ororilor comunismului in Romania, precum si a unui Muzeu al ororilor comunismului in Romania, avand sediul in Bucuresti (si avand ca model partial Memorialul de la Sighet).
Scrierea, in spiritul adevarului, a urmatoarelor carti de istorie: Istoria comunismului in Romania, Istoria Revolutiei anticomuniste din Romania (Decembrie 1989 – Decembrie 1990), Istoria post-comunismului din Romania (1989-2004).
Rescrierea corecta a istoriei Romaniei, in special a istoriei secolului XX.
Studierea in scoli a istoriei adevarate a Romaniei, referitoare la perioada comunista, la Revolutia anticomunista din 1989-1990, si la perioada post-comunista.
Avand in vedere ca majoritatea romanilor traiesc in saracie sau sub pragul saraciei, sa se ia imediat masuri pentru ameliorarea vietii romanilor. Adoptarea urgenta a unei Legi a pensiilor, astfel incat majoritatea parintilor sau bunicilor nostri sa nu mai fie obligati sa traiasca sub limita sanselor de supravietuire. Majorarea imediata a alocatiei de stat pentru copii.
Toate aceste propuneri urmeaza a fi regandite si reformulate in comun.
Mitinguri pentru lansarea publica a Proclamatiei
3) Societatea Civila pentru Romania sa organizeze simultan in Bucuresti si in Timisoara, eventual si in Brasov, Cluj, Iasi etc., mitinguri pentru lansarea publica a Proclamatiei in a doua jumatate a lunii mai 2005. Dupa citirea Proclamatiei, reprezentantii Societatii Civile pentru Romania sa solicite – de la Balconul Universitatii din Bucuresti si de la Balconul Operei din Timisoara – atat opiniei publice din Romania, precum si clasei politice, adoptarea si aplicarea urgenta a celor cuprinse in Proclamatie.
Societatea Civila pentru Romania sa solicite tuturor cetatenilor Romaniei, inclusiv a celor aflati in strainatate, sustinerea Proclamatiei. O data cu lansarea Proclamatiei, precum si in zilele urmatoare s-ar putea strange milioane de semnaturi de sustinere, astfel incat Proclamatia sa aiba un mare suport popular. Societatea Civila pentru Romania sa solicite Televiziunii Romane sa transmita in direct manifestatiile dedicate lansarii Proclamatiei. Ar fi o ocazie de reabilitare a TVR in ochii societatii romanesti, avand in vedere ca TVR a contribuit decisiv la deturnarea Revolutiei anticomuniste din 1989-1990.
Cu increderea ca…daca nu noi, cine? Si daca nu acum, cand?
30 aprilie 2005

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Hayssam semneaza demisiile sefilor de la SRI, SIE si „Doi si-un sfert“

Ştire şoc pentru populaţia care încă nu înţelege foarte bine manevrele politice din România – Omar Hayssam a reuşit să...

Închide
3.17.166.157