Mă simt târziu
de sângele vieţii mele.
valuri de vânt mă lovesc
în privirea marii mele iubiri,
care eşti tu,
nor de zăpadă,
în care se primenesc
îngerii viselor mele
pentru a-şi spăla
puritatea eternă a cerului
din sufletul lor
de senin.
Şi de aceea,
cred în zânele răsăritului
speranţelor noastre iubire,
cu lacrimi de cer
pline de misterul sărutului
dintre destin şi lumea paşilor noştri
în care mai vrem să credem
că florile dorului,
nu vor îngheţa niciodată
pe fereastra întâlnirii dintotdeauna,
la margine de drum al morţii…