Am fost educati ca viata noastra se desfasoara in temporalitate: trecut, prezent, viitor.
Toate bune si frumoase daca ceva in creierul meu sugubat nu mi-ar da ghes: sa inteleg mai mult decit imi permit cunostintele actuale, mostenite.
Traim oare noi in prezent?
Este de ajuns sa ne gindim la faptul ca toate informatiile prelucrate de creier si venite din mediul inconjurator, au avut nevoie de un oarecare timp pentru a ajunge la noi. Lumina, sunetul, intreaga gama a spectrului electromagnetic, transmiterea informatiilor la creier si reactia acestuia se manifesta in… timp. Ori, raspunsul creierului vine cind ceea ce numeam prezent a devenit deja trecut. Pe de alta parte, reactia creierului si a organismului nostru, va reactiona la o situatie din trecut, dar in viitor, cind starea de conjunctura este cu totul alta.
In atare conditii, ne putem intreba pe drept, daca traim in prezent!?
Diferitele viteze de deplasare ale informatiilor ce vin la creier (viteza luminii, a sunetului, a reactiei organismului…), face problema si mai complicata. Rezulta ca traim intr-o conjunctura de informatii-reactii, bazate pe trecut si aplicabile in viitor. Practic prezentul nostru este constituit din complexul simultan de percepere a trecutului si reactie prezenta si viitoare. Ca reactie prezenta avem si reactia fizica a organismului, la stimulii inconjuratori si interiori. Aceasta reactie este independenta de reactia biologica (mult mai complexa), dar respecta legile fizice.
Cum si cu ce raspundem la stimuli?
Atomii, moleculele si macromoleculele raspund la stimuli fizici si chimici.
Celulele vii si organismele raspund la stimuli fizici, chimici, biologici (inima ne bate in piept indiferent de calitatea inteligentei noastre…).
Creierul uman raspunde pe linga acesti stimuli si la cel intelectual-social.
Problema este in a accepta ideea de trecut, prezent si viitor la nivelul fiecarei stratificari a fiintei noastre, in intregul ei complex.
Daca pentru particole ni se pare ca prezentul poate fi lesne pus in evidenta, prin reactii rapide, pentru organisme si intelect, prezentul devine o “incertitudine”.
Imaginati-va ca va deplasati cu viteza luminii printre mii de obstacole. Reactiile noastre ar fi atit de ineficiente si de periculoase. Orice initiativa bazata pe informatiile din mediu ar duce la reactii cu aplicabilitate minima, ba chiar periculoase. Acest fenomen se intimpla ades si la vitezomanii soselelor. Doar vitezele mici dintre organismele noastre si mediul inconjurator ne dau posibilitatea de a reactiona satisfacator, dind iluzia de a trai in prezent. Iluzia prezentului este mai mare in cazul confruntarii a doua creiere. La acest nivel viteza de perceptie si prelucrare este mult mai inceata. Ne aducem aminte ca intr-o ora de curs, la scoala, nu era timp de prea multe. In tot acest timp materia atomica a avut o miscare browniana fantastic de mare, inimile noastre au batut de mii de ori.
Poate ca ar trebui sa reconsideram notiunile de baza ale timpului. Stiu, este atit de comod sa acceptam simplitatea unor notiuni. Va trebui insa, sa ne obisnuim ca in natura nimic nu este atit de simplu ca sa putem spune ca este esential. Cel putin “simplitatile” aparente din jurul nostru, va trebui sa acceptam, sunt… complexitati.
Asadar putem spune ca datorita vitezelor limitate ale informatiei ce vine la creer si timpului necesar de obtinere a unei reactii a acestuia ne face sa traim doar in trecut?