Moto:
“Ţiganii cântă manele ca să le ia banii la fraieri. Fiindcă gagiii sunt fraieri şi-i ascultă.”
(Mădălin Voicu – parlamentar)
Era odată un popor vegetal.
Şi cum vegeta el aşa de multă vreme, iată că începu să bată un vânt năpraznic dinspre Apus. Copacii s-au mişcat, s-a iscat o mare învălmăşeală, unele plante s-au rupt, iar mai marii pădurii au fost împuşcaţi.
Mai micii, care crescuseră la umbra mai marilor, s-au urcat iute pe-o ridicătură şi au dat tonul cântând aşa:
“E ochei! E ochei!
Toţi vom avea chiloţei!”
Aşa de inspirate au fost versurile, încât mai micii au devenit automat mai mari. Aplauze!
Populaţia vegetală a dansat frenetic în ritmul acestei prime manele eliberate de cenzură şi direcţionate spre Occident.
Cu gândul la chiloţeii cei noi – că se săturaseră de-atâta cârpit – vegetalii nici n-au observat cum noii conducători au înălţat un gard şi l-au vopsit.
Din când în când, mai marii ieşeau la televizor cu câte o nouă producţie de manele.
Capul de afiş l-a ţinut maneaua reformei. Au fost mult apreciate rimele încrucişate: lege – respect, făr’delege – intelect; găşti – bandiţi, proşti – păcăliţi.
Pe manelele reformei s-a dansat multă vreme şi cu mare veselie.
Într-o zi, câteva tufe de mărăcini la care s-au aliat şi nişte urzici au pretins să primească mai repede chiloţeii promişi. Li s-a răspuns pe o melodie gravă:
“S-a pierdut prea mult timp cu piese lente
Noi am promis, dar voi aţi pus sentimente.
În hip-hopul românesc vrem să progresăm
Nu ne bateţi la cap, noi aici lucrăm”.
Ca să nu mai pună întrebări stupide, cântăreţilor şi dansatorilor li s-a oferit o manea filozofică:
“Fugi de-o lume prea reală
Într-o lume virtuală,
Este lumea virtuală
Asta-i lumea ta reală”.
Au stat ei mai retraşi, s-au scufundat în Big Brother, Ciao, Darwin!, Vacanţa Mare, Surprize, surprize etc. şi au învăţat multe manele noi, exclamative, interogative şi de alte feluri, cum ar fi:
“Băieţi, fetiţe, puştoaice şi puştani,
Vă doresc la toţi să vă umpleţi de bani!”
“Am şi eu o întrebare pentru tine:
De unde ai, frate, atâta bănet pe tine?”
“Hai, c-am omorât poporul,
Trăiască calculatorul”
Într-o noapte, nişte plopi mai înalţi au vrut să vadă ce se mai întâmplă dincolo de gardul vopsit, fiindcă nu se mai auzea nimic. I-au văzut pe cei mai talentaţi creatori lucrând în comisia specială pentru stabilirea adevărului despre victimele manelelor din trecut. Aplecaţi peste stive de dosare, căutau rime, se chinuiau, dar abia creaseră un vers destul de şchiop care suna aşa:
“Părinţii mei doarme şi vreau să-i visez”. Se pare că studiau numai arhive de familie şi-i apucase dorul de strămoşi.
Pentru versul următor cineva propusese rima “oftez”, dar n-a fost admisă, fiind “politically” incorectă.
Având serioase suspiciuni, plopii au lipit pe gard un mesaj către tot poporul vegetal:
“Ăstia mi se par că o bag un pic la vrăjeală
Nişte rime expirate, tentative de-abureală”…
Degeaba.
Mulţimea nu ştia să citească, fiindcă reforma învăţământului fusese manelizată.
De la o vreme, cântăreţii şi dansatorii au început să simtă că-i trage curentul pe dedesubt.
Nici unul nu mai avea chiloţi. Îi predaseră în urma unei ordonanţe de urgenţă privind rectificarea bugetului.
De frig, s-au retras care pe unde.
Apoi, treptat, au revenit la starea lor vegetativă tradiţională şi la doinele strămoşeşti, cântate în cor, cu mulţi “of “, fiindcă la asta se pricepeau ei cel mai bine.
Se săturasera de manele şi abia aşteptau să bată un alt vânt năpraznic dincotrova.
Fiindcă istoria unui popor vegetal se desfăşoară în cerc.
(Texte manele: Adrian Minune& comp.)