Personaje:
Ea= durdulie, par oxigenat, moate, varsta: 20 de ani… in campul muncii
El= mic, sfrijit, par rar, dioptrii en gros, costum ieftin in dungi stridente, lucioase, palton ros de molii
Ea (singura in camera, citeste ziarul)- „Persoana de sex opus, zglobie, inca tanara, doreste partener nebunatic pentru un Revelion de vis in intimitate”; ce bine am zis-o, oare vine cineva?
El (urcand scarile, citeste ziarul)- „Mare capacitate, titlu de maestru, astept partener similar pentru un Revelion sahist la etajul V”.
El se opreste la etajul IV, vazand V pentru ca I era sters. Suna la usa Ei.
Ea (deschide usa, zambitoare)- Oh, dumneavoastra sunteti!
El (surprins)- Eu sunt, dar dumneavoastra ati dat anuntul?
Ea (nedumerita)- Da, eu, va mira?
El (mirat)- Evident, ma asteptam la un partener…
Ea (se da un pas inapoi)- Un partener?!
El (lamuritor)- Da, in general am contacte cu parteneri (Impaciuitor)- Dar nu ma deranjeaza persoana Dvs, cred ca va fi chiar interesant (Binevoitor)- Chiar va pricepeti?
Ea (agasata)- Daca ma pricep? Evident ca ma pricep!
El- Sa stiti ca eu sunt mare maestru, am si diploma.
Ea (puternic surprinsa)- Se da si diploma?
El (uluit)- Desigur, ma mir ca nu stiti…Dealtfel si dumneavoastra, ca maestra, ar fi trebuit sa aveti.
Ea (intr-o parte)- Sfrijitu’ o fi avand talente ascunse (catre el, ironic lingusitoare)- Nu, eu nu am solicitat o diploma, o simpla hartie in fond, dar va asigur ca n-o sa regretati. Am pus jos, ca sa zic asa, adevarati experti.
El (plin de speranta)- La urma urmei, de ce sa nu incercam? Pot sa ma dezbrac?
Ea (intr-o parte)- Astia grabiti n-au clasa… (catre el)- Va rog. Pentru moment, dati-mi mie paltonul, sa luam o gustare, o cafea, si dupa aceea trecem la treaba.
El (cooperant)- Nici o problema, dar nu ma deranjeaza sa incepem si acum o partida, mai mancam, mai continuam…
Ea (placut surprinsa)- Oh, nu! Asa, din start? Sa ne obisnuim, sa schimbam o parola, asa, ca intre parteneri.
El- Sigur, odata ce am ramas, suntem parteneri, macar pana dimineata.
Ea (intr-o parte)- N-as fi dat doi bani pe el. Mai stii, o fi dur, mititelul…(catre el)- Dar luati loc…
El- Unde pot sa ma asez?
Ea- Oriunde, dar hai sa zicem pe canapea.
El- Desigur, putem sa tragem si masa mai aproape, daca vreti, desigur…
Ea (incantata)- Dar e de la sine inteles…
Amandoi muta masa langa canapea. Ea pune o gustare pe masa.
Ea- Mai tarziu ne mutam in dormitor, nu? E atat de confortabil!
El- Ei, ce atata confort, mancam pe o jumatate de masa si pe a doua avem loc cat vrem…
Ea (neplacut surprinsa)- Pana dimineata? O sa amortim!
El (doct)- Evident, nu comoditatea conteaza. In fond, nu ma deranjeaza sa stam si in picioare, daca intram in pozitii interesante.
Ea (intr-o parte)- Pitic cum e, nu prea se potriveste (catre el, ironica)- Daca sunt asa interesante, sigur, merita un efort.
El (amabil)- Va rog, stati cum doriti, mi-e indiferent.
Ea- Cum adica, va e indiferent?
El (devine ironic)- Absolut indiferent, puteti sa stati si intr-un picior.
Ea (extrem de placut surprinsa, intr-o parte)- Stie carte… (catre el)- Si in general, preferati anumite pozitii, sau va este, asa cum spuneti, indiferent?
El- Nu am preferinte, in general prima mutare o fac repede si (zambind superior) fara sa ma laud, bine. Dupa asta, in functie de situatie, de partener, mai cumpanim, mai inventam…
Ea (se pisiceste)- Asaaa, cumpanim, inventam… si inventati ceva nou de fiecare data?
El (superior)- Absolut. Chiar pe drum ma gandeam ce pozitii extraordinare se nimeresc uneori pe tabla!
Ea (intr-o parte, uluita)- O fi obsedat, cica pe tabla, ce ma fac cu nebunu’? (catre el)- Eu, sa fiu sincera, evit tabla, mi se pare atat de incomod.
El (foarte mirat)- In sfarsit, merge si pe carton, e cam acelasi lucru, dar cred ca am semana cu doi mosnegi in parc…
Ea (intr-o parte)- Aoleu, peste cine am nimerit? (catre el, face eforturi sa para totul normal)- Bine, pe carton, daca preferati…
El- De fapt, nu e deloc rau pe carton, eu asa am inceput cand am fost mic si uite ca am ajuns mare maestru.
Ea (curioasa)- Cam cat de mic erati… ma intelegeti, prima oara… atunci cand ati inceput?
El- Circa 7 ani, tata s-a gandit sa ma initieze.
Ea (intr-o parte)- Tata denaturat… (catre el)- Bine, dar mama dumneavoastra, ea nu a spus nimic?
El- Chiar l-a sustinut, mai ales ca stia si ea destul de bine, mi-au aratat cateva pozitii simple, ca pentru incepatori si fara falsa modestie, am inteles repede si chiar am intervenit in joc, am venit cu idei noi…
Ea (intr-o parte)- Ce familie!!! (catre el)- Ati fost singur la parinti?
El- Am o sora.
Ea- Mai mare?
El- Nu, mai mica.
Ea (intr-o parte)- Nici nu vreau sa ma gandesc… (catre el, cu teama)- Si.. surioara.. tot asa… de mica a inceput?
El (mandru)- Eu i-am fost profesor!
Ea (intr-o parte)- Mor aici! (catre el)- Cum asa?
El (face eforturi sa-si aminteasca)- Se apropia ziua ei, intr-o saptamana urma sa implineasca 10 ani, am luat-o in parc, la plimbare, am pus tabla pe iarba si n-am lasat-o pana n-a invatat notiunile de baza.
Ea (uluita)- Cum, in parc?!
El- Ei, sigur, acasa erau parintii, bunicii, ar fi intervenit mereu sa spuna cum e mai bine, nu era atmosfera potrivita… Macar de-ar fi privit in liniste, dar ii stiam eu, ca mereu se bagau cand mai veneau colegi la mine…
Ea (intr-o parte)- Ce cuib de dezmatati! (catre el)- Si surioara, cum a reactionat?
El- Perfect, de ziua ei si-a provocat unchii si verii si sa stiti ca a facut fata onorabil.
Ea (intr-o parte)- Auzi, onorabil, la 10 ani, cu unchii si verii! (catre el)- Dar ce, si-au pus mintea cu ea?
El- Oho, dar incepuse sa-i placa, nu se mai satura, noroc cu tanti Mimi, ca i-a dat niste pozitii de studiat dintr-o revista si i-a mai inchis gura…
Ea (se ia cu mainile de cap)- Cum, i-a inchis gura?!
El- Da, ca nu se mai satura, si-a pus tabla pe jos in sufragerie si nimeni nu mai scapa de ea.
Ea (tot cu mainile de cap)- Nu se mai satura?!
El- Da, copiii au energie, nu gluma…
Ea- Sigur, asa este… Dar acum, ce face, e casatorita, are copii?
El- S-a casatorit, dar sotul ei are alte preocupari, alte preferinte. Cand sor’mea are chef de o partida ca lumea, tot la mine vine.
Ea- Cum, tot la dumneavoastra?!
El- Uneori mai merge si la tata, dar el e batran, nu mai vede bine, ii tremura mainile, noroc cu mama, ca mai intervine si termina in locul lui.
Ea (intr-o parte) Ce casa de nebuni! (catre el)- Cum asa, cu mama? Mie, de exemplu, imi plac partidele cu barbati.
El (ferm)- Astea-s prejudecati.
Ea- Prejudecati or fi, dar mie asa imi place…
El (iritat)- Fara suparare, dar la urma urmei, barbatii cu barbatii, femeile cu femeile, exceptiile confirma regula…
Ea (intr-o parte)- Chem Salvarea! Chem pompierii! (catre el, incercand sa-l calmeze)- Dar dumneavoastra, doriti o partenera permanenta, doriti sa mai reveniti aici?
El- Ah, nu! Urasc rutina! Prefer schimbarile de registru tactic, atunci cand gasesti pozitii noi, continuari interesante la cele vechi…Ce poate fi mai incitant decat o continuare noua la o pozitie consacrata?
Ea- Ce nebunie! Erati bun pentru Maria Antoaneta!
El- Nu cunosc, a avut vreun titlu?
Ea (intr-o parte)- Incult! (catre el)- Ma mir ca n-ati auzit povestea cu regina sacrificata
El (intr-o parte) A auzit si ea de un sacrificiu de dama si se da mare… (catre ea)- Regina este intotdeauna expusa la amenintari, desi nu ele sunt tinta principala, ci regii.
Ea- (ironic politicoasa)- Va pricepeti la regi, la regine… mai ales.
El- Stiu sa le folosesc, dar, fara falsa modestie, am un registru mai variat.
Ea (intr-o parte)- Ori e sarlatan, ori e miliardar… (catre el)- Eu nu prea ma gandesc la regi…
El- Daca sunteti asa o maestra, trebuie sa stabiliti clar o directie de atac, nu sa pierdeti timp pretios si pozitii favorabile ca sa puneti mana pe vreun cal amarat acolo, sau pentru vreun nebun.
Ea (intr-o parte)- Cu un nebun stau de vorba…(catre el)- Da, in orice exista reguli, sigur ca da…
El- Stiti ca primele reguli au fost opera persilor, au facut si primele studii…
Ea- Da, tipii astia din Orient parca au totul in sange. Dar chiar primii, primii, ei sa fi fost?
El- Exista documente, inscriptii, desene din antichitate…
Ea (intr-o parte)- Uite ca si aia desenau! (catre el, ironica)- Si pana atunci, fara documente nu mergea?
El (glumet)- Ei, cred ca era o plictiseala…
Ea (rade)- Si ce plictiseala! (aparent serioasa)- Poate ca persii aia doar au pus pe hartie ce faceau altii dinainte. Or fi vrut sa stim si noi cum se asezau… Cat dura o partida? Dumneavoastra cam cat ati vrea sa dureze?
El (sigur pe el)- In ce ma priveste, n-am de gand sa dorm. Dar daca doriti sa va odihniti din cand in cand, eu pastrez pozitia si va astept.
Ea (intr-o parte, ramane cu gura cascata)- Cum o fi reusind? (catre el) Sa nu uit sa intreb: vreti sa stau cu spatele din cand in cand?
El- Obisnuiti?
Ea- Depinde de partener, unii chiar insista…
El (putin surprins)- Si cum va descurcati, obtineti un rezultat bun?
Ea- Intotdeauna! Praf ii fac!
El (intr-o parte)- Ce IQ o fi avand? (catre ea)- Totusi, parca as prefera sa incercam sa stam amandoi cu spatele, ar fi interesant…
Ea- Ooo, sunteti plin de imaginatie…
El (mandru)- Toti antranorii de la club mi-au spus asta.
Ea (surprinsa)- Ati fost si la un club?
El- Normal, de mic! M-a dat tata, mi-a spus ca el nu mai are ce ma invata.
Ea- Dar cati ani aveati?
El- Vreo 12.
Ea (mirata)- Ce precoce!
El- Nu va mirati, era acolo o fetita de 8 ani care se descurca excelent, avea chiar adevarate inovatii. A ajuns mare, a plecat in Occident, a avut un succes fantastic…
Ea- Nu ma mir, daca de mica…
El- Da, venea la club zilnic, dupa orele de scoala, imi amimtesc ca o insotea un dog german, ii placeau cainii la nebunie
Ea (se da inapoi)- Cainii ?!
El- Era topita dupa ei, avea o familie bogata, ii cumparau ce caine dorea.
Ea (intr-o parte)- Alta casa de nebuni!
El- Mai tarziu, a inceput sa castige singura bani.
Ea- Era si normal!
El- Da, pleca in turnee, se specializase in simultane cu 10, 20, chiar 50 de partide…
Ea (invidioasa)- Asta da, performanta…
El- Da, s-a umplut de bani
Ea- Si partenerii, plateau bine?
El- Ce sa plateasca, ei participau asa, ca sa afirme…
Ea- Si atunci, de unde bani?
El- Cum de unde, din bilete…
Ea- Se vindeau bilete?!
El- Normal, dar nici de aici nu iesea cine stie ce, ca jumatate erau invitati: parintii, profesorii de la scoala, rudele…
Ea (se prabuseste pe un scaun)- Veneau parintii?! Profesorii de la scoala?!
El- Sigur ca veneau, ba chiar o provocau la cate o partida.
Ea (intr-o parte)- Nu ma mir ca ajuns scoala ce a ajuns… (catre el)- Poate si plateau…
El- Nu, ba chiar s-au ales cu niste bani, dar nu chiar ca ea, care era vedeta.
Ea- Bine, bine, dar daca astia nu plateau, iar biletele alea, ma rog, nici din ele nu iesea destul, atunci de unde se castiga?
El- Cum de unde, din drepturi de televizare in direct!
Ea (sare de pe scaun)- Televizare in direct?!
El- Dar de ce va mirati?
Ea- Eu credeam ca se inregistreaza si apoi se vand casete, discuri…
El- Cine sta sa studieze partide? Poate doar specialistii, acum se prefera transmisiile in direct.
Ea- Cred ca am stat prea mult in casa, nu mai stiu ce se petrece in lume…
El- Dar puteti veni cu mine, saptamanal merg la club, ne mai intalnim duminica dimineata in parc, punem de o partida
Ea (intr-o parte) Am facut multe, dar duminica prin parcuri, niciodata! (catre el)- Nu, nu cred, ne vede lumea…
El- Dar asta e cel mai interesant… Sa vedeti cum vin copiii, se inghesuie de nu mai ai loc sa te misti…
Ea- Si nu vine politia?
El- Mai vine cate o patrula, se uita si ei, isi mai dau cu parerea…
Ea- Emigrez din tara asta…
El- Nu cred ca e bine. Uitati, fetita geniala de care va spuneam…
Ea (devine curioasa)- Da, ce e cu ea?
El- A emigrat, s-a maritat din dragoste si s-a lasat de cariera.
Ea- Da, maritisul e moartea carierei. Nu v-am intrebat, sunteti casatorit?
El- Am fost. Sotia mea spunea ca pierd prea mult timp cu prietenii.
Ea- Si nu avea dreptate?…
El- Am incercat sa o atrag si pe ea, sa vina la club, dar nu i-a placut…
Ea- Bine, bine, dar ce va trebuia club? Nu era mai bine acasa?
El- Nu prea, m-am obisnuit sa fie cineva prin preajma, sa aud pareri…
Ea (intr-o parte)- Caz patologic… (catre el)- Si ati divortat?
El- A divortat ea, acum eu am ramas cu pasiunea…
Ea- Ca femeie, o inteleg… Acum ce mai face?
El- S-a mutat la o prietena, i-am daruit caietele mele de notite, mi-a spus ca au incercat si ele, dar nu se descurca decat in pozitiile mai simple…
Ea (intr-o parte) Aoleu, cica au incercat si ele! Ce toante, dupa notite! (catre el)- Sa nu-mi spuneti ca notati pozitiile pe caiet…
El- Cum sa nu, ador continuarile inedite la pozitii clasice, unde altii nu mai vad nimic nou!
Ea- Asta nu e rau. Si eu gandesc la fel.
El- Uneori te trezesti ca revii in pozitia veche, esti practic blocat si nu stii ce sa mai faci…
Ea (intr-o parte)- Barbatii astia, tot noi sa-i scolim (catre el)- O continuare exista oricand…
El- Teoretic, da. Am un coleg de club, mare specialist in pozitii de pat, a scris si o carte…El crede ca finalurile de pat iti ofera cea mai mare satisfactie sportiva…
Ea- Sportiva, nesportiva, satisfactie sa fie…
El- Eu nu sunt de acord cu el.
Ea- De ce? Eu, de exemplu, ador finalurile de pat…
El- Singurul lor avantaj e ca te stimuleaza sa mai incepi o partida.
Ea (incantata)- Nu-i asa?
El- Dar noi mai asteptam mult? Totusi, trece timpul!
Ea- Daaaaa, hai odata!
El- Sa stabilim clar de la inceput: ai pus mana pe piesa, nu te razgandesti!
Ea (placut impresionata)- Eu nu ma razgandesc niciodata… Va ajut, stimate domn, sa scoateti haina si nu numai?
El- Nu, raman cu haina, prefer asa…
Ea- Bine, o luam cu incetul, e mai interesant…
El- Totusi, tabla aia…
Ea (intr-o parte)- Are o idee fixa cu tabla…
El scoate punguta cu piese si le pune una cate una pe masa. Ea nu intelege nimic.
Ea- Ce sunt alea?
El (infinit surprins)- Cum ce? Piesele mele de fildes, le-am luat de la „Antiques”, un salariu am dat pe ele! Jucati cu albele?
Ea intelege. El nu. Ea incepe sa rada. Rade, rade, rade, rade, rade…