Cum am fi arătat
dacă nu ne năşteam oameni de zăpadă,
care să ne topim
de iubire, de viaţă, de destin,
în timp ce moartea
ne îngheaţă ochii sufletelor
pentru totdeauna?
Apa cuvintelor din zăpada noastră
se scurge în venele
nenăscuţilor oameni de zăpadă,
ce vor primi nasturi de vise
din aceiaşi cărbuni ai inimilor noastre arse,
care să le închidă hainele speranţelor
încremenite pe tărâmul
gheţurilor sentimentale veşnice,
pentru totdeauna.
Uitasem de cratiţa gândurilor
în care miliarde de oameni de zăpadă
speră să poată pune ceva zilnic,
ce le va ţine de cald la tâmple.
ruginită sau decolorată,
poate nici una nici alta,
prin ea trec toate suferinţele şi plăcerile lumii
oamenilor de zăpadă,
unicii ce nu pot fi bucuroşi
de primăvara fericirii care-i ucide
atunci când mugurii viselor devin realitate.