Puţin blond cu mult farmec, Editura Hasefer, Bucureşti, 2004, 204 p.,
Cu o prefaţă de PAUL CERNAT.
Figură importantă a liricii israeliene de limbă română, Bianca Marcovici îşi adună, în această antologie, „poeme alese” (deci „cu mult farmec”), deşi are undeva modestia să se considere încă „Doamna Mereu Debutantă”.
Poezia evident, a blondei scriitoare are, după cum bine observă Paul Cernat, „o dublă mişcare”.Prima, şi cea mai evidentă la o primă lectură, este nevoia de repliere spre interior, spre sine
(„Toate poemele mele
amintesc de mine
le-am scris explorându-mă” ,
ne asigură în chiar Toate poemele) cu intenţia de a se apăra de agresiunea lumii exterioare. De aici provine nu doar din pluralitatea ipostazelor femeii să-i spunem comune-iubită, soţie, mamă,fiică , poetă-ci şi din harul ei deosebit, de artistă în adevăratul sens al cuvântului (care are chiar ambiţia de a unifica artele!) Muziciană, mai exact violonistă, Bianca Marcovici scrie deseori despre trăirile de scenă, de pe o scenă pe care se retrage, „spatele la public
pumnii strânşi”, pentru a uita „legea junglei” în care cred spectatorii, dar şi pentru a regăsi puritatea copilăriei. Şi cum, nu de puţine ori, muzica o dezamăgesşte (Vioara spartă),
ea optează, definitiv, pentru „dragostea mea-poezia”, cea dătătoare de senzaţii fizice…
Nu poate lipsi, după cum e firesc în lirica unei emigrante, o a doua tendinţă :cea spre exterioritate, spre implicarea socială, determinată mai ales de dorinţa asumării, cu luciditate, dar şi cu căldură, a memoriei şi a identităţii evreieşti.
Israeliancă mai întâi în „dulcele târg al Ieşilor”, pe care astfel îl evocă adesea cu nostalgie, apoi în Haifa, unde trăieşte şi scrie astăzi, Bianca Marcovici dialogheată, frecvent şi cu pioşenie, cu tradiţia strămoşilor, „Zidul Plângerii”, în fond, „zidul de sprijin” necesar regăsirii identităţii (Rădăcini, Şaul). Cartea se dovedeşte, astfel, o fericită metaforă a căutării şi a regăsirii dublei identităţi, a unui…blond cu mult farmec.
Emanuela Ilie
Revista de cultură poetică nr. 1 „POEZIA” IASI, 2006, pagina 242