Săptămâna trecută, Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii rezultatele finale preliminare pentru anul 2005. Din cifrele prezentate acolo, 2005 apare ca un an rezonabil, mult mai bun decât a fost prezentat în presă, însă apar şi unele semne de îngrijorare, dintr-o cu totul altă zonă decât se discută la noi.
Să începem însă cu elementele pozitive. PIB-ul a înregistrat o creştere medie, de 4,1%, ajungând acum aproape de 100 miliarde de dolari. Creşterea PIB a fost alimentată în principal de construcţii şi servicii şi a fost trasă înapoi de agricultură. În plus, 2005 era grevat şi de comparaţia cu anul 2004, un an cu o producţie record în agricultură, cel mai bun an agricol din ultimii 15 ani. În 2004, agricultura înregistrase o creştere de aproape 20% (18,9%), anul acesta avem o scădere la 86,1% din producţia anului trecut. Această scădere, cauzată în principal de un an meteorologic problematic, aduce însă agricultura la nivelul anilor 2002-2003, ani „normali” din acest punct de vedere.
Dacă scoatem agricultura din ecuaţie, avem o creştere de 5,8%, în ton cu aşteptările guvernului (şi care, dacă am fi avut un an agricol normal ar fi fost chiar un pic mai mare, fiindcă agricultura influenţează celelalte sectoare cu 1-2%.
Industria a crescut foarte puţin, doar cu 2,5%, faţă de o creştere de 4,4% în 2003 şi de 6,5% în 2004 (aici a fost ajutată de anul agricol record).
Alte creşteri importante au fost la Impozitele nete, unde s-a înregistrat o creştere de 9,9%, faţă de o creştere cu 8,5% în 2006. De asemenea, a crescut formarea brută de capital fix cu 13.0%. De asemenea, importul de bunuri şi servicii a avut o creştere mai mică decât în 2004 (când a fost de 22,1%), cifrându-se la 17.2%. În schimb, exporturile şi-au încetinit ritmul de creştere, 13,9 în 2004, 7,6% în 2005.
După ce în 2004 ponderea sectorului privat în PIB crescuse la 72,2%, acum a ajuns la 70,4%, scădere pusă de oficialii statisticii tot pe seama anului agricol slab.
Investiţiile străine directe s-au cifrat la peste 20 de miliarde de euro, în creştere cu peste 30% faţă de anul trecut. Pentru prima dată, INS calculează şi investiţiile românilor în străinătate, care anul trecut au fost în jur de 200 milioane de euro.
Per total, cifrele confirmă estimările mele, conform cărora economia românească se află în perioada de tranziţie de la o economie de tip vechi, bazată pe o industrie în general energofagă şi neproductivă, spre o industrie a serviciilor. Creşterea din sectorul construcţiilor este normală pentru o ţară în care mai este mult de (re)construit.
– anul 2004 şi creşterea record de 8,1 a fost un an atipic, datorat în special unui an agricol record în ultimii 15 ani. Desigur, această creştere record a alimentat anumite expectaţii nejustificate.
– anul 2005 a purtat povara unui an cu catastrofe naturale care au compromis în bună parte agricultura.
Astfel, s-a pierdut avansul luat în 2004, însă nu în totalitate, 2005 fiind totuşi peste 2003.
În ceea ce priveşte serviciile, acestea trebuie să crească, ponderea lor în PIB fiind încă mică în comparaţie cu media europeană. Ca viitoare membră UE, România trebuie să-şi ajusteze economia după modelul european. Nu văd de ce o creştere bazată pe servicii ar fi nesănătoasă. Nesănătoasă ar fi o creştere bazată exclusiv pe consum.
În ceea ce priveşte elementele negative, cel mai îngrijorător este în perspectivă factorul demografic. În 15 ani România a pierdut aproape 1,6 milioane de locuitori, iar tendinţa este de accelerare. Mortalitatea a crescut de la 10,6 la mia de locuitori în 1990 la 12,1 în 2005, în vreme ce natalitatea a scăzut de la 13,6 la mie în 1990 la 10,2 în 2005. Odată cu retragerea „decreţeilor” în următorii 20-30 de ani, România se va confrunta cu o problemă foarte serioasă. Deja în momentul de faţă avem cca şase milioane de pensionari la mai puţin de cinci milioane de salariaţi. Deja diferenţa dintre o „promoţie” de „decreţei” şi o promoţie de acum este de 100,000 de persoane, ceea ce înseamnă că actualul decalaj se va accentua dramatic şi va duce la un colaps major al sistemului public de pensii. Care, să nu uităm, se bazează pe nişte taxe pe care companiile le consideră foarte ridicate şi exercită presiuni în vederea reducerii.
Din păcate statisticile demografice nu includeau şi evoluţia speranţei de viaţă, care oricum este mică.
În perspectivă, la un calcul simplu, nu cred că sistemul public de pensii îşi va putea permite să ofere în viitor o pensie mai mare de 25% din salariu. În condiţiile în care angajatul plăteşte 9,5 iar firma 19,5 (bani care nu intră toţi în bugetul de pensii)…
Problema demografică poate părea una mult prea îndepărtată, însă ea este una suficient de complexă pentru a nu exista o soluţie miraculoasă şi ea trebuie rezolvată încă de pe acum, când „decreţeii” sunt încă activi, şi nu pasată de pe o zi pe alta.
O altă problemă îngrijorătoare o reprezintă ponderea foarte mare a agriculturii în PIB, care afectează performanţele economice. Nici anul acesta nu se întrevede a fi unul fericit din acest punct de vedere, iar gripa aviară a decimat deja 4 procente din efectivul de păsări.
Dintr-o ţară net exportatoare de produse agricole, România este pe cale să devină net importatoare. Anul acesta a fost primul an în care nu numai că roşiile nu au lipsit de pe piaţă nici un moment, dar ele s-au găsit la preţuri asemănătoare celor produse autohton. Ceea ce înseamnă că agricultura românească produce puţin şi scump, lucrul reflectat în ponderea autoconsumului în zonele rurale.
Desigur, nu se poate schimba peste noapte modalitatea de abordare însă trebuie început de undeva.