Nene, instituţia asta e de trei parale!
Nici măcar un televizor nu ne pune.
Stăm ca tâmpiţii şi ne chiorâm unul la altul
Cât e ziua de mare.
Ce e drept, un televizor e şi periculos.
Ultima dată Florea i-a pus ulei de măsline
La grila de aerisire din spate;
A făcut scurt-circuit, a ieşit cu fum.
Două luni a stat pe la reparaţii.
Că zicea şi Teodosiu,
Cel mai respectat dintre toţi:
(Ăsta a fost mare de tot în regimul trecut:
Mai mare decât Comitetul Central!
Ceva pe la Primul Minister.)
„Băi tovarăşi, să vă fie clar!
Să vă băgaţi minţile-n cap!
Aşa nu se mai poate!”
Sever dom’le, foarte sever!
Şi se lăsa încet pe scaun
Şi picotea mai departe.
Când au închis televizorul în carcasă,
Ăia de la „specială”
Au aruncat cu mămăligă în ecran
Tocmai când vorbea noul prefect.
A ieşit o încăierare tare frumoasă:
Noi cei din generaţia nouă,
Progresişti şi patrioţi până-n pânzele albe,
Ne-am apărat prefectul şi opiniile
Toată noaptea prin dormitor
Cu ligheanele de la spălătorie
Şi cu ţucale.
De atunci nici nu s-a mai discutat
Să ne pună alt televizor.
Dan David, Los Angeles, 05-06-2005.
tata ne-a luat televizior prin ’67
eu eram micutza de statura si nu ajungem bine
la geamul usii
sa-i zaresc imaginea
de dupa usa dormitorului
nu-mi era permisa vizionarea
decat odata pe saptamana
la serialul de sambata
obligatoriu la 4 metri de el
cica strica ochii, zicea tata.
mai tarziu am fost pedepsita des
daca luam note sub 7.00
sa nu vad serialul cu Sfantul!
cat injuram in gand!
bianca m