Este o întrebare pe care mi-am pus-o de nenumarate ori, idem si altor persoane de aceeasi origine cu mine, dar si de alte origini.
Spre stupefactia mea, am constatat ca sunt prea putini care cunosc provenienta limbilor vorbite, indiferent ca este limba materna sau straina. Dat fiind ca traiesc într-o tara cosmopolita, în care vietuiesc aproximativ 47 nationalitati, cu diferite culturi, religii si traditii, din discutiile simple abordate cu persoane mai mult sau mai putin intime, dar pretinse cu o oarecare cultura, am ajuns la un rezultat care m-a surprins în mod negativ.
Aceste persoane care traiesc de ani de zile în cea mai mare provincie a Canadei, numita QUÉBEC, cu o populatie de 8 milioane, din care numai în Montréal sunt 3 milioane, pur si simplu \”îsi bat joc\” de asa zis-a \”limba chebecoaza\” si de locuitorii Quebecului – numindu-i în zeflemea – \”chebecoshi\”, ambele în sens pejorativ. Nu de mult, la televiziunea canadiana pe canalul NBC, a aparut un oarecare Conan O’Brien, pretins \”mare animator de show-uri, fara sare, fara piper\”, sa ia în zeflemea aceasta provincie, precum si locuitorii ei.
Îndrazneala si impertinenta individului m-a iritat si bineînteles nu am ezitat sa-i scriu un courriel, ca sa-i \”dau o lectie\” de cultura, educatie si civilizatie europeana…M-am manifestat în scris, cu toate ca nu sunt \”québécoise de souche\”, ci prin adoptie, dar am dorit sa mai învete si el ceva din vechea cultura franceza. La fel am procedat si cu alti \”humoristi francezi de souche\”.
Nu este vorba de cenzura, este vorba ca \”libertatea de exprimare\” trebuie sa aiba anumite limite, cu atât mai mult cu cât nu sunt reale, din necunostinta de cauza.
SINE IRA ET STUDIO – Fara mânie si partinire, am trecut la actiune sondând în special pe cei de origine româna si franceza, ca sa le ascult motivatia si rezultatele calificându-le cu notatia de la 5 la 10, atribuind în majoritate nota 5 tuturor persoanelor interogate. De ce? Pentru ca nimeni nu a stiut sa-mi motiveze de ce aceasta \”zeflemea nemotivata\”.
Este drept, traim într-o tara libera si democrata, în care libertatea cuvântului, a exprimarii sunt consemnate în LA CHARTE DE DROITS ET LIBERTÉ CANADIENNE, dar aceasta nu înseamna sa depaseasca bunul-simt, mai cu seama când este vorba de o limba, despre care extrem de putini cunosc trecutul. Nu sunt \”chebecoaza de souche\”, dar apar dreptatea si nu accept în niciun fel batjocura, cu atât mai mult cu cât persoanele vizate sunt sub orice nivel cultural.
Ca atare, am socotit ca ar fi necesar ca în scopul completarii cunostintelor mele lingvistice, precum si a altor interesati, sa realizez ample cercetari în privinta originii \”limbii québecoise\” si voi reda în continuare cele aflate, traducând din diverse reportaje, conferinte ale oamenilor de litere, emisiuni TV, etc.
\”Limba franceza, a constituit si constituie o bataie de cap pentru cei care o întrebuinteaza, spune prof.de lb.franceza Marie-France Gélinas, care continua, afirmând ca, – \”Cunoscând mai bine fundamentul si originile acestei limbi, se va reusi cu precizie sa se înteleaga dificultatile si capcanele ei. Scrisul este un mijloc de conservare a ceea ce se spune, contrariu cuvintelor. Chiar înainte ca alfabetul sa fi aparut, oamenii scriau dar diferit. Ei comunicau cu ajutorul desenului (ex.popoarele autohtone din Nordul Canadei). Scrierea prin pictograme consista în a dispune în linie scene de desen care sa fie întelese de toti, în general animale sau flori.
Mai târziu s-a ajuns la alte modele, ideogramele, care consistau într-un semn pentru fiecare idee, ca scrierea chinezeasca. Apoi a urmat o scriere silabica, care adauga sunete silabice în plus notând cuvinte, ca scrierea araba. În secolul X î.I.Ch., la Byblos (Liban), fenicienii au dezvoltat scrierea alfabetica, dar ei scriau de la dreapta spre stânga. Scribii care erau atunci desemnati sa scrie texte oficiale, au decis reducerea numeroaselor semne pe care le utilizau, pastrând numai un numar de treizeci. Le-au numit litere, semne care corespundeau unui sunet. Era de fapt inventia alfabetului, care a fost folosit si ameliorat de fenicieni, apoi de greci, acestia din urma dorind ca alfabetul sa fie reprezentat de simboluri separate, adica de consoanele si vocalele grecesti. În aceiasi epoca, 500 î.I.Ch.,a început scrierea de la stânga la dreapta.
Alfabetul nostru roman decurge din acest alfabet grec. Alfabetul francez nu a avut întotdeauna 26 litere. La început, a avut numai 23 litere pâna când literele j, i, y si u sa fie repertoriate în Dictionarul Academiei Franceze în anul 1762. Litera w a aparut mai târziu, odata cu aparitia cuvintelor care contineau aceasta litera, cum ar fi cuvântul watt de origine engleza.
Deci, de-a lungul acestor etape alfabetul s-a instalat încetul cu încetul în sistemul nostru de scriere. În prezent, alfabetul este compus din 26 litere, dintre care 6 vocale (a,e,i,o,u,y), restul consoane, aceste litere combinate între ele, permitând crearea unor cuvinte infinite. În plus fata de acest alfabet, alte sisteme asemanatoare au fost create, cum este alfabetul braille în anul 1835, inventat de Louis BRAILLE, inventator francez (1809-1852)care orbind la vârsta de 3 ani, a realizat mai târziu un sistem de scriere pe hârtie speciala, cuprinzând litere, cifre si diverse semne ortografice, în relief, permitând celor fara vedere sa citeasca datorita simtului tactil. La fel inventatorul alfabetulului Morse în anul 1832, brevetat în 1840, care poarte numele pictorului si inventatorului american Samuel MORSE (1791-1872),format din linii si puncte, care permite comunicarea telegrafica la distanta (vezi catastrofa vasului Titanic).
Limba franceza a evoluat mult de când Franta se numea Galia, iar locuitorii ei gali. În Galia, î.J.-Ch. se vorbea limba celtica. Când Iulius Caesar si armata lui au cucerit Galia, în anul 51 î.J.-Ch., galii au trebuit sa adopte lb.latina, limba romanilor. Datorita numeroaselor razboaie si invaziuni au obligat galii sa transforme limba lor pentru a vorbi în latina, apoi în francien (dialect din limba oïl, vorbita în Île de France în perioada Evului Mediu, care este de fapt la originea lb.franceze de astazi). Oïl este ansamblul de dialecte romane vorbite în jumatatea de Nord a Frantei. În Evul Mediu (sec.IX-XV) poporul vorbea franceza considerata ca un dialect popular, în timp ce
Expansiunea lb.franceze în Anglia a putut sa se prelungeasca, deoarece în timp de mai bine de 300 ani, de la Henric al II-lea pâna la Henric al VI-lea (1445), toti regii Angliei si-au ales reginele în Franta. În secolul XVIII secolul filozofiei, peste tot în Europa, savantii, nobilii si intelectualii vorbeau lb.franceza. Revolutia industriala, ca si învatamântul obligatoriu în secolul XIX, au permis întarirea uniformizarii acestei limbi. S-a pus problema daca lb.franceza este supusa disparitiei. Dupa afirmatiile universitarilor apartinând Universitatii din Washington, în 1994 erau 134 milioane francofoni într-o populatie mondiala de 5.5 miliarde, franceza fiind deci a patra limba cea mai importanta (printre cele 3.500 limbi diferite din lume), dupa lb.engleza, spaniola si portugheza.
Pe de alta parte, franceza nu mai este cea care a fost, adica franceza rezultata din latina, care însa a suferit si ea influentele celor trei rase care au vorbit-o, anume, romanii, celtii si englezii. Limbile deci, unele sunt influentate în raport cu altele. O limba moderna, ca tot ceea ce traieste, nu este nimic definitiv, pentru ca orice limba care ramâne încadrata prea exclusiv, înseamna ca deja se afla pe drumul \”mortii\” ei. \”Deîndata ce o limba înceteaza sa evolueze, sa se readapteze, sa se îmbogateasca, viitorul ei muribund este asigurat\”.(Citat din conf.Prof.Louis-Alexandre BÉLISLE, Directorul Soc.Franceze din Canada).
Limba franceza în Canada s-a instaurat în anul 1534 odat cu sosirea lui Jacques CARTIER, care a luat în posesie Continentul în numele regelui Frantei François I. În 1604, Samuel de CHAMPLAIN si Pierre de QUAST, au fondat primul acezamânt francez în zona de Est a Canadei, numita ACADIE: Port Royal. În 1608, sub Henric al IV-lea, Champlain a fondat orasul Québec (care si astazi poarta aceiasi denumire, unde se afla si Parlamentul Provinciei Québec, precum si alte departamente guvernamentale provinciale). Deci, 1/3 de persoane care au emigrat în Canada între anii 1640-1670 vorbeau lb.franceza, deoarece era limba importata de francezii din Franta. Astfel, alesii guvernului, soldatii, preotii si religioasele vorbeau în exclusivitate lb.franceza.
În 1663, numai 3.000 francezi locuiau în Canada, deci nu-si puteau permite sa posede mai multe limbi. Bineînteles, colonialistii englezi nu aveau nevoie sa cunoasca franceza pentru a curati pamântul lor, totusi au trebuit sa mai învete câte ceva ca sa reuseasca sa se înteleaga cu vecinii. Chiar si locuitorii dintr-un acelasi oras aveau limbi materne diferite, la care s-au adaugat nenumarate dialecte. În anul 1672 populatia a crescut, numarând 7.000 francezi. Timp de aproape 200 ani, între 1759-1930, Québecul nu a avut relatii cu Franta, numai preotii fiind aceia care au mentinut viabilitatea limbii franceze, pe care au si îmbogatit-o.
În 1763 prin Tratatul de la Paris, Franta a cedat Marii Britanii, Canada. Unsprezece ani mai târziu, canadienii francezi au redobândit anumite drepturi prin Actul din Québec City, iar în 1848, franceza a fost reinstaurata la rang de limba oficiala. De atunci, chiar daca engleza este limba vorbita în alte provincii, actuala provincie Québec (denumire ce poarta numai din anul 1960) pe atunci denumita La Nouvelle France, a pastrat întotdeauna privilegiul conservarii limbii franceze ca limba oficiala, împiedicând asimilarea. Dar, acest privilegiu lingvistic a cerut multa lupta si nenumarate legi s-au instaurat în scopul mentinerii ei pentru a nu fi data uitarii. În 1977, Legea 101 proclama lb.franceza ca limba oficiala. De altfel si astazi, tinerii vor sa pastreze aceasta bogatie lingvistica, lb.franceza fiind \”sufletul\” celor care locuiesc în Québec, socotind ca daca se va pierde aceasta limba, Québecul va pierde identitatea sa culturala.
S-a pus de nenumarate ori întrebarea daca în Québec se vorbeste într-adevar lb.franceza sau este diferita de cea a Frantei, sa-i zicem \”la langue de Molière\” sau a altor tari francofone. Dat fiind distanta dintre Québec si alte tari francofone, desigur ca s-ar putea ca ea sa difere de la tara la tara. De fapt, putem spune ca exista atâtea varietati de lb.franceza, cât tot atâtea tari pe care o utilizeaza. În 1990 se numarau 90 tari în care se vorbeste franceza, dintre care 48 o utilizeaza ca limba oficiala sau administrativa. Timp de mai bine de 200 ani, nu aveam decât aproximativ 5.000 cuvinte cunoscute în lb.franceza, în timp ce în Franta, 20.000 cuvinte sau acceptari noi au fost adaugate în dictionare. În general, în Québec, franceza scrisa corect, este similara, uniforma celei scrise în Franta. Ceea ce difera într-o oarecare masura, este limba vorbita, care face diferenta si aceasta în functie de pregatirea mai mult sau mai putin intelectuala a individului.
Dupa Jean-Marie LÉARD, lingvist la Universitatea din orasul Sherbooke (Canada), evolutia lb.franceze vorbita québecoise este datorita faptului ca primii colonialisti provenind din diferite regiuni, deci vorbind diferite dialecte, cu influenta engleza, limba cuceritorilor, devenind limba oficiala în celelalte provincii, în domeniul industrial si al scolarizarii. Quebecoaza de-a lungul tuturor acestor transformari politice, industriale, sociale, a devenit o limba destul de omogena. Quebecosul (apelativ pejorativ) obisnuit asa cum se prezinta el, are probleme cu gramatica scrisa si vorbita, dar pe acestia nu-i gasim nici în posturi de profesori, jurnalisti, precum nici în institutiile oficiale, unde nu sunt întrebuintate \”chebechismele\”, care de fapt este o \”limba populara\”, a omului de rând, nu a intelectualului, al culturii din Québec.
Utilizarea acestei \”limbi\” vorbite de o parte a populatiei care traieste în Québec, variaza în functie de clasele sociale. Scolarizarea, educatia, locul de munca si clasele sociale fac diferenta. Ceea ce este important de retinut, este ca oricare ar fi gradul de cultura al unui popor, se vorbesc întotdeauna doua limbi: una curenta în serviciul vietii si o limba literar-culturala, în slujba gândirii, a filozofiei, a intelectului.
\”Limba franceza este o mostenire transmisa din generatie în generatie, fiecare din ele lasând o amprenta care nu se poate sterge. Aceasta mostenire este mult mai mult decât un ansamblu de cuvinte servind comunicarii, ea simbolizând trecutul si grandoarea unei limbi – este însasi istoria ei\” – scria un tânar jurnalist, Jean-Michel MUZARD, câstigator al unui concurs de jurnalistica din anul 1996.
La ora actuala, peste tot în lume unde a patruns limba engleza, nu putem evita anglicismele. Dar trebuie facut atentie, pentru ca anumite cuvinte englezesti pe care le folosim, nu sunt neaparat de origine engleza, ci franceza, dar împrumutate de englezi. Se stie prea bine ca 60% din vocabularul limbii engleze provine din lb.franceza.
Copistii sau scribii, între secolele IX-XVI, lucrau la reproducerea manuscriselor. Ei nu erau ignoranti, dimpotriva, în atelierele lor stabilind si restabilind anumite reguli de gramatica si de punctuatie. Pe de alta parte, nu în Franta au aparut primele carto de gramatica, ci în Marea Britanie. În 1066, francezii au debarcat în Anglia si Guillaume le Bâtard, Duc de Normandie, a luat coroana lui Harold II, toata nobletea trecând de partea lui. Noua nobilime vorbea franceza, numai poporul vorbea în germanica. Din aceasta cauza, în secolul XIV în Anglia, în curtile palatului, înca se vorbea franceza si anglo-normanda, precum si în cercurile negustorilor bogati. Învatarea lb.franceze devenise o grije a englezilor voiajori. De atunci cei care se ocupau de scrierea gramaticii, au început sa faca primele culegeri.
Realitatea este ca în toate zilele, sunt cuvinte care dispar si altele care apar, astfel ca s-a pus întrebarea, ce trebuie facut pentru a pastra un control pentru toate limbile existente în lume? Solutia a fost simpla, anume, repertorierea cuvintelor nou aparute, fie în culegeri de cuvinte, fie în dictionare. Se crede ca anul 1080 ar fi primul an când s-au scris cuvinte într-o colectie (corpus).
Dificultatile limbii franceze sunt foarte numeroase si ele nu fac placere tuturor celor care o folosesc, în special elevilor, care-si pun întrebari: De ce pluralul tuturor cuvintelor nu se formeaza ajutânt un s? De ce sunt atât de multe exceptii? De ce Participiul prezent si trecut este cu atâtea exceptii etc. Întrucât unele reguli ni se par nelogice, ni se recomanda recitirea istoriei, pentru a întelege mai bine trecutul lingvistic al limbilor omenirii. Este drept, ca multe erori au aparut si din cauza pedanteriei copistilor, care nu de putine ori au complicat ortografia unor cuvinte. Un exemplu poate fi cuvântul \”poids\” = greutate, cu mai multe sensuri, care la început copistii l-au scris simplu \”poi\”. Exemple ar fi nenumarate, printre altele de ce se scrie litera h care de fapt este aspirata, deci nu se citeste, s.a.m.d.
Stiati ca, conceptul de greseli a fost inovatia secolului XVIII? Înainte nu prea se urmarea ortografia. Tipografii au inventat primele reguli si norme de scriere gramaticala în 1440, datorita lui Johannes GENSFLEISH, zis GUTEMBERG. Prima tipografie aparuta la Strassbourg, procedând la imprimeria cu caractere mobile. Prima imprimare a fost Biblia zisa <42 linii> publicata în 1455 (vezi Muzeul Gutemberg din München). Tipografii au avut nevoie sa-si exerseze meseria lor în mod eficace, motiv pentru care de atunci ortografia a cunoscut o reforma la fiecare 30 de ani. În 1740 au fost modificate 6.000 de cuvinte, adica 1/3 din cuvintele epocii, iar în 1835, reforma schimba aproape un cuvânt din patru.
\”Stapânirea limbii franceze nu este înnascuta, trebuie fara încetare sa se îmbogateasca cu noi cuvinte frumoase. Învatam zilnic… chiar si cu greseli, important este sa le eliminam pe cât posibil\” – spunea Charles TISSEYRE într-una din emisiunile televizate pe care le prezinta – intitulata DÉCOUVERTES. Se spune mereu de \”limbi moarte\”, cum ar fi latina si greaca. Nu sunt definitiv moarte, atâta vreme cât Tratatele de medicina si Drept, au termeni exclusiv în lb.latina si greaca. Da, nu se vorbeste curent, în special latina, dar sa nu uitam ca atât limba franceza, cât si cea româna au radacinile în limba latina.
Limba franceza nu este nascuta de ieri si este departe de a fi pe cale de disparitie, deoarece este vorbita în mai mult de 90 de tari. E evoluat foarte mult si cei care continua o folosesc, continua sa o modeleze, fiecare în felul lor. Esentialul în toate acestea, este de a pastra aceasta limba frumoasa, muzicala, de a o proteja, ameliora dupa nevoile noastre, de a ne întelege si sa ne oprim a ne simti amenintati de alte limbi, ca engleza sau spaniola, pentru ca a fi poliglot nu face decât sa ne îmbogatim cunostintele, permitându-ne sa întelegem si sa ne facem întelesi de cât mai multe persoane si last, but not least sa fim îngaduitori chiar cu cei care nu sunt perfecti, numai în acest fel putem evolua si progresa.
Sa nu uitam de cele scrise de Bogdan Petriceicu Hajdeu în \”Cuvente den batrâni\”: \”Cuvintele sunt ca banii, cu cât circula mai mult, cu atât valoarea lor creste\”.
Sa nu uitam nici limba noastra româneasca, deoarece – \”Mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim,/ Alta limba mai frumoasa ca ea, nu gasim\”.