caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

Omul si spiritul

de (13-2-2006)

Infernul. Purgatoriul. Paradisul.

Dante reuşeşte să îmbine prin opera sa: „Divina Comedie”, o lume doctrinală ce se conturează prin: mistic – cer şi pământ. El este spectatorul, actorul şi judecătorul propriei opere. Aşa cum el a reuşit, sau cel puţin a încercat, să înţeleagă lumea, a noastră, a lor; viaţa, moartea, noi de ce nu am încerca, mai întâi de toate, să ne înţelegem pe noi înşine. Să ne redescoperim prin lucruri frumoase care să ne facă inima să tresară de bucurie, să ne umplem sufletele de dragoste, de cunoaştere, să-l hrănim.

Marii autori ai epocilor apuse, cred eu, că au reuşit să se regăsească, sau să se afundeze, acolo în adâncul lor. Şi-au construit lumi, idei, idei filozofice ce mai târziu au rezultat trăiri. Iar cu cele mai frumoase trăiri şi-au hrănit atât sufletul cât şi creierul. Unii au descoperit viaţa, aşa cum a făcut şi Dante, căci cele două lumi despre care a scris fac parte din viaţă, putem spune că sunt însăşi viaţa.
Unii au geniu, alţii au voinţă dar important în cele din urmă este să nu dăm înapoi, să nu lăsăm ca visele noastre să dispară înainte de-a le da o şansă. Şi hai să le dăm o şansă. Să îndrăznim să visăm dincolo de lumea aceasta, să trăim dincolo de realitate şi să ne înfruptăm din fiecare bucurie. Să culegem roadele unor creaţii unice pe care doar o minte zburdalnică le-ar putea concepe, le-ar putea da viaţă. Să ne gândim pentru o clipă că suntem undeva între cer şi pământ şi putem să zărim atât jos cât şi sus, că putem să zburăm printre nori şi putem să simţim vântul lovindu-ne pielea. Ce poate fi mai minunat?

Să vedem cum natura înfloreşte sau ofileşte căci şi asta face parte din cursul vieţii, iar viaţa este frumoasă chiar dacă este vară sau toamnă. Iar, un poet adevărat ar şti să se înfrupte din ambele anotimpuri şi să scoată la iveală tot ceea ce este mai frumos din ele. Căci şi vara şi toamana există dragoste, iubire.

Să învăţăm să ne iubim ca semeni şi să încercăm să ne respectăm unii pe alţii. Să ne acceptăm cu bune şi rele că nimeni nu este perfect. Şi abia atunci sufletele noastre vor fi libere şi vor începe să creeze acea lume mirifică plină de lapte şi miere. De ce să ne lăsăm conduşi de un, Infern, Purgatoriu, Paradis, când am putea să le unim pe toate sub o singură denumire.

Nostradamus spunea că există un al optulea cer numit, Abrasax. Un cer în care se pot întâmpla atât bune cât şi rele, un cer în care trăiesc şi îngeri şi demoni alături de suflete păgâne sau suflete fără păcat. De ce nu ar fi totul ca în viaţă şi acolo? Încercăm să ne clădim drum pe cărările vieţii prin diverse metode. Metode ce uneori nu sunt tocmai la nivelul aşteptărilor noastre. Dar de ce să nu facem totul cu dragoste şi dăruire? Să ne cream propriul Paradis, propria poveste.

Într-o societate lovită de bune şi rele, de cultură şi incultură, de bogăţie şi sărăcie, să încercăm să ne simţim egali. Căci în faţa cerului suntem egali indiferent de cât de multe am avea pe lumea asta.

Lumea asta ce a fost creată doar pentru a ne ispăşi păcatele altor vieţi. Pentru mine aici este adevăratul Iad. Poate că Dante nu a privit atent în jurul lui şi a căutat un loc mai rău şi altul mai bun. Dar aici sunt ambele, şi Infernul şi Paradisul iar Purgatoriul este starea noastră de veghe: calmă, spăşită.

Nu cred că contează ce naţionalitate suntem, pentru că suntem oameni şi nu contează materialul, contează doar sufletul. El este cel ce ne conduce în viaţă şi tot el ne conduce în moarte. Şi atunci dacă tot suntem legaţi prin suflete de ce să nu ne privim la fel, de ce să nu ne simţim egali, cel puţin spiritual?

Spiritualitatea face parte din noi şi toţi marii scriitori au amintit-o într-un fel sau altul doar că de ceva timp nici unul dintre scriitori vremii nu a mai reuşit să o atingă.

Poate că nici nu se va mai reuşi în curând, cel puţin nu cred că cineva va mai reuşi să scrie o lucrare asemănătoarea Comediei lui Dante sau de ce nu, Istoriei şi Religiei lui Eliade, care bineinţeles că abordează spiritualitatea dintr-o altă latură, dar are şi asemănări cu lumea lui Dante. Spiritualitatea a fost si pentru Eminescu un subiect destul de controversat. Şi cu toate astea marii scriitori au avut o anumită înclinaţie spre această latură, dar ce s-a întâmplat cu spiritualitatea între timp? Să fi fost uitată? Oare am uitat să mai credem? Sau nu mai vrem să credem?

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
întâi Tu

Întâi Tu! Tu! între mine şi vis, între mine şi necunoscut, între mine şi zori, între mine şi amurg, între...

Închide
3.139.87.234