Ce este cultura? Totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire în procesul muncii sociale desfasurate de-a lungul veacurilor. Este totalitatea din diverse domenii pe care la poseda cineva, dezvoltarea intelectuala a individului de-a lungul anilor, în pas cu evolutia societatii în care traieste. Se spune uneori /am întâlnit un om de o adevarata cultura/, aceasta însemnând o persoana care poseda un nivel intelectual variat si mult superior omului de rând. Se stie prea bine ca poate exista o INTELIGENTA FARA CULTURA, dar nu exista si o CULTURA FARA INTELIGENTA. De asemenea, cultura poate fi /generala/ sau /specifica unui anumit domeniu/.
Ce este civilizatia? Nivelul de dezvoltare la care se gaseste viata materiala, sociala si morala a unei formatii sau a unui grup social, o stare a vietii sociale, economice si culturale a unui popor, al unei tari, a unei familii, unei epoci. În acest Mileniu, suntem într-o faza unde descoperim pe de o parte adevarul relativ la conceptul de civilizatie si depasirea necesara a unui concept. „Faza civilizatiiilor este pe cale de a se termina… si umanitatea este în drum spre BINELE sau RAUL ei, pentru a ajunge la o faza noua, aceea a /unei civilizatii capabile sa se extinda în întregul Univers”. (Citat din lucrarile lui François BRAUDEL, istoric francez (1902-1985), care a studiat economia Europei preindustriale între secolele XV-XVIII).
Breudel afirma ca, citez: „Cuvântul civilizatie – neologism – a aparut cu întârziere si pe ascuns în Franta secolului XVIII, el (cuvântul) fiind „fabricat” pornind de la cuvintele în lb.franceza /civilisé/, /civiliser/, care de fapt existau înca din secolul XVI.
Cuvântul „civilizatie” folosit spre anul 1732, nu era decât un termen care facea parte din jurisprudenta si însemna un act de justitie, sau o judecata care putea schimba un proces criminal într-un proces civil. Expresia moderna, în sensul de /trecere la stadiul de civilizatie/, a aparut mai târziu, în anul 1752, datorita scrierilor lui Anne-Robert-Jacques TURGOT (1727-1781), baron si om de Stat, economist francez, care a pregatit o lucrare asupra Istoriei universale. Intrarea oficiala a cuvântului într-un text imprimat, a fost în /Tratatul populatiei (1756) a lui Octav MIRABEAU (1848-1917), scriitor francez, „tatal” tribunalului revolutionar, în care se punea întrebarea asupra /însusirii civilizatiei si chiar luxul unei false civilizatii/.
Chestiunea sensului respectiv al cuvintelor /cultura si civilizatie/ a aparut de curând. Dupa André SAURÈS, /Cultura este un fapt al inteligentei individuale, în timp ce civilizatia sau privilegiul civismului, este cultura încarnata a întregului popor, care a patruns în moravurile vietii/. Istoricul german Theodor MOMMSEN, afirma în 1951 ca, /Cultura este cea mai pretioasa, si ca datoria omului este ca civilizatia omului sa nu distruga cultura, nici tehnica, nici fiinta umana, civilizatia facând parte din valorile colective/.
În secolul al XVIII-lea, cuvântul /civilizatie/ era întrebuintat la singular, civilizatia constituind un absolut la care popoarele participau în mod divers. De exemplu Franta, dupa Suarès, participa la un grad mai ridicat decât Germania si a majoritatii altor tari din lume. Cu timpul, s-a înlaturat în mod progresiv aceasta ierarhie fiind asociata colonialismului si imperialismului occidental, care a avut drept consecinta folosirea cuvântului /civilizatie/, la plural, adica /civilizatii/. De atunci, cuvântul si-a pierdut sensul pe care l-a dat Suarès, afirmând ca: „De fapt, folosirea plurarului corespunde la disparitia unui oarecare concept, la stergerea progresiva a ideii, proprie secolului XVIII a unei civilizatii amestecata cu progresul în sine si care va fi rezervata câtorva popoare privilegiate, a unor grupuri umane, unor elite”.
Cuvântul /cultura/ si el a suferit mutatii în raport cu sensul pe care-l afirma Mommsen, rezultând faptul ca atât /cultura cât si civilizatia/ sunt practic sinonime si ca nici una, nici alta nu pot fi prezentate ca /modele/. Raymond ARON, afirma ca – „Suntem într-o faza unde vom descoperi pe rând adevarul relativ asupra conceptului de civilizatie si depasirea necesara a acestui concept. În acelasi timp, civilizatia industriala exportata de Occident, nu este decât o trasatura a civilizatiei occidentale. Am vizitat aproape întreaga Peninsula Iberica, cu „vechea civilizatie”, impresionanta din toate punctele de vedere, în special din punct de vedere arhitectonic, cultural etc., si-mi pun întrebarea deseori – oare ce va ramâne dupa sute de ani din „noua civilizatie” pe care o traim? Trecutul civilizatiilor, greaca egipteana, araba, nu sunt decât trecutul altor civilizatii, continuarea unei istorii împrumutate în mod continuu, la care s-au adaugat alte particularitati, fara a dispare însa originalitatea lor. Fiecare civilizatie la rândul lor au fost si vor fi zdruncinate din structura de baza, la care se va adauga „noul”.
Cu toate acestea exista si în acest secol grupuri umane unde se manânca cu mâna, se locuieste în corturi, iglu-uri sau case din chirpici, si aceasta pentru ca unele grupuri nu vor sa renunte la vechile civilizatii pe care le-au mostenit de la stramosi, la care se adauga si traditiile religioase, de cultura, etc., perpetuare care va continua, probabil, si în secolul viitor.
Civilizatia secolelor XX -XXI sunt socotite ca cele în care s-au facut cele mai mari descoperiri în cele mai multe domenii, acestea însa în contradictoriu cu civilizatia individului, care nu întotdeauna da dovada de comportament civilizat. Moravurile si naravurile acestor secole, cu preponderenta în cel de-al treilea mileniu, au dat mai multa importanta tehnicii, decât civismului, educatiei individului în general si în special al educatiei culturale, morale. Lipsa cunoasterii unor materii de baza ce ar trebui sa contribuie la îmbogatirea culturala a omului, lipsesc din programele scolare ale copilului. Ori, cum educatia ar trebui sa înceapa din „fashe”, sa se continue în scoala si apoi în societate, aceasta structura de baza fiind subreda, se face resimtita din ce în ce mai mult în societatea oamenilor pretinsi „cultivati”, dar cu comportamente rudimentare.
Traim epoca în care daca excludem adevarata educatie, lasând sa predomine banul si tehnica, „bunele maniere” fiind pe cale de disparitie, riscam sa revenim la „vechile civilizatii”. Nemuritorul filozof SENECA, spunea ca – /Învatându-i pe altii, învatam si noi/(Docendo discimus). Este timpul sa ne apropiem de cei care ne pot învata despre lucruri care tin mai mult de suflet, si nu numai de materie, sa respectam si sa aplicam preceptele morale ale marilor eruditi din secolele trecute, care pot fi de folos si generatiilor viitoare. Sa nu ne lasam invadati de false „filozofii”, de secte, de propaganda antireligioasa, care nu fac decât sa ne îndeparteze de la adevaratele precepte de viata morala.
Este timpul sa aplicam maxima lui Juvenalis din Satirae X – MENS SANA IN CORPORE SANO (Minte sanatoase într-un corp sanatos).
Cea mai eficienta interpretare a celor doua idei este cea din perspectiva potentei si actului. Avem pe de o parte totalitatea posibilitatilor existente intr-o stare data a lumii si pe de alta parte totalitatea realizarilor acestor posibilitati. Folosind logica multimilor si cuantificarea am putea aprecia chiar stiintific cultura si civilizatia dandu-i expresie graduala. De exemplu: cate elemente de cultura detine un individ (sau o colectivitate) la un moment dat si cate elemente sunt aplicate din totalul posibil.
Ar fi un real progres cosiderarea calitativa si cantitativa a elementelor culturale si a actiunilor de aplicatie a culturii.Problema care se pune este de ierarhizare a prioritatilor. Aici intervin cel putin doua categorii de factori cum ar fi de exemplu oamenii religiosi si oamenii supusi celor trupesti.Aceasta indica fara putinta de tagada ca viata nu este determinata de constiinta ci de conditii si cauze extraumane. De aceea in ultima instanta rezultanta tuturor fortelor de selectie a prioritatilor transformarii culturii in act trait este o necunoscuta. Devine o cunoscuta abia dupa ce s-a produs cand optimizarea nu mai are relevanta. Atunci fiecare mogaldan poate rade batandu-se pe burdihan si fiecare inima smerita se indoieste de existenta lui Dumnezeu.In aceasta situatie cel care este atent poate surprinde ca realitatea vietii este la mijloc adica la un mijloc aproape invizibil inainte si in timpul producerii. Viata autentica, filonul ei central rareori este trait de un individ.