(basm de tranzitie)
A fost odata ca niciodata, intr-o vila nationalizata mostenita din parinti eroi ai cooperativizarii, mare si spatioasa, o nomenclaturista tinerica, mica si a naibii, care-si dadea aere de secretara generala cu propriile rude de Partid si de stat. Pe strada ei patrulau zilnic in fiecare noapte baieti cu plete perie de culori variate, dar cu ochisori monocromatici ca si seninul amiezilor de vara. Retelele de apa, canalizare, electricitate, sau gaze functionau satisfacator, cu exceptia rarelor zile cu avarii, dar intotdeauna echipele de interventie se prezentau la ordin. Asa de multi indivizi importanti locuiau pe strada nomenclaturistilor, ca la fiecare avarie se prezentau 4-5 echipe, care nu stiau una de cealalta, iar de ramas la lucrare, ramaneau (cum altfel?) cei care aveau sef mai fraier. La magazinul din coltul strazii se gaseau tot felul de minunatii alimentare sau cosmetice si jucarii import Cuba, China sau din tarile socialiste europene.
Viluta din povestea noastra fusese cocheta la vremea tineretii antebelice, dar anii proletari ii adaugasera mici imbunatatiri asortate cu bunul gust al noilor beneficiari: pereti vopsiti in rosul stindardului iubit, balcoane inchise cu rame metalice si geamuri de 6 mm, al treilea rand de geamuri la ferestre, usa metalica lucitoare cu belciuge groase si lacat chinezesc de 1 kg, gard de beton de 2 m, ornat sus cu tepi de otel si sarma ghimpata, pomii taiati si curtea betonata integral.
Intr-o buna seara, a venit la mica nomenclaturista un batran activist, care, oferindu-i un steag rosu cu secera, ii spuse:
-Auzi, tanara generatie, nu vrei sa-ti completez cadoul?
-Pentru un amarat de steag sa te primesc la mine? se mira ea.
-Of course, ca e in interesul Partidului…
Dar ea, insensibila, l-a refuzat cu steag cu tot.
Atunci, batranul vrajitor (caci de trei decenii se ocupa cu vrajeala prin sedinte) a blestemat-o:
-Sa te prefaci intr-o bestie babornitoasa urata si nefericita si sa nu te mai placa nimeni pana nu s-o gasi un suflet ateisto- stiintifico- fantastic sa se amorezeze de tine asa cum te-o vedea!
A doua zi, se vazu exclusa din organizatie. Partidul o transforma intr-o oarecare, saraca si fara acces la magazinele speciale, nu-i mai trimise la curatenie femeia de serviciu de la „judeteana”, iar vila se umplu zi de zi de panze de tarantula. Echipele care veneau sa remedieze defectiunile la instalatii terminau materialele (ghinion!) chiar inainte de viluta, in timp ce vanzatoarea de la magazinul alimentar din colt raspundea la toate intrebarile cu „Nu, tovarasa, azi s-a epuizat, dar o sa facem comanda!”, determinand-o sa umble pe strazi pustii si reci, dupa ceea ce altor vecini le sosea gratis la domiciliu prin generozitatea fidelilor directori de IAS.
Si statea ea singura si ofilita in vila cea mare si friguroasa, nimeni n-o mai invita la chiolhanurile de la casele de oaspeti ale judetenelor de partid, nimeni nu-i mai aducea ciocolata chinezeasca si sticlute de pepsi, nimeni n-o mai trimitea gratis la mare ca utecista fruntasa si nimeni n-o mai primea la magazinele nomenclaturii. Iar ea a inceput sa iasa la cozi de noapte, pentru ratia de ulei, telemea sfaramata, salam cu soia, oase tubulare si carne inghetata la pachet cu surprize de ciolan. Se uratea, se inraia, se mosnegea si in scurt timp deveni bestia- bestioara din cartierul de privilegiati.
Vecinii o persecutau, ca tot nu mai avea pile. Ii indoiau antenele de bulgari, sarbi, unguri sau rusi, ii furau „Scanteia” din cutia de scrisori si-i scrijeleau pe garduri tot ce nu aveau curaj sa spuna in public. Un descurcaret i-a furat sarma ghimpata ca sa lege cu ea via de la tara, iar alt baiat cu spirit de observatie i-a sterpelit lacatul cu megabelciuge si l-a vandut la fier vechi pe bani de o bere la borcan la bufetul din piata.
De suparare, bestioara se imbata si adormi bustean, imbatranind in somn multi ani fericiti in care intelese din ultimul zvacnet al comunismului, din Revolutie si din tanara democratie cam tot cat intelegeau si cetatenii aflati in stare de trezie.
Trecura ani si ani. Lumea incepu sa uite zguduiala din decembrie si se scufunda intr-o lunga si mocirloasa tranzitie. Intr-o buna zi, cine incepu sa dea tarcoale vilisoarei nationalizate? Era el, Frumusescu, nepotul renegat al vechiului vrajitor (actualmente om de afaceri si senator de succes), baiat de sprit, etern consumator de spirtoase pe datorie si restantier pe sase luni la intretinere. Crezand ca vila e pustie si hranit de barfele din cartier despre bogatii peceriste ascunse pe sub paturi si dulapuri, Frumusescu avu ideea sa se strecoare pe geam ca sa faca o perchezitie neautorizata.
Incercand sa patrunda prin efractie, se ciocni in plin elan cu un surprinzator al treilea rand de geamuri, datand din epoca pretioasa cand taticul bestioarei avea mai multe grade pe umar decat in casa. Melodia cioburilor si proza realista recitata din suflet de intempestivul vizitator o trezira pe bestioara, care remarca un cap necunoscut in cadrul ferestrei si reveni totalmente la viata stimulata de indemnurile cu conotatie intima adresate de capul respectiv propriei inteligente. Interpretand eronat tacerea din casa, Frumusescu se strecura inauntru, spargand cu delicatete in bucati si ce mai ramasese din geam.
Bestioara, curioasa, aprinse cu dexteritate o lumanare, datand din perioada fericita cand curentul electric alternativ statea mai mult pe alternanta nula. Lumina slaba proiecta monstruos o umbra mare de baba mica, provocandu-i infractorului spasme continue ale mandibulei, corelate cu un demaraj rapid intr-o cursa inedita printre scaune si alte piese de mobilier. Interpretand eronat ca pericolul vine dinspre umbra de pe perete, isi orienta deplasarea dezordonata chiar spre sursa umbrei, drept care cazu pleasca peste bestioara, cu rostogoliri repetate. Lumina slaba poposi pe chipul angelic al gazdei, in chiar secunda nefericita a unui horcait spaimos cu precipitatii orizontale sub forma de lapovita orientate absolut intamplator spre mecla ineditului spargator. Murmurand o rugaciune uitata din anii copilariei, tanarul Frumusescu o zbughi dintr-un salt peste pervaz, inclusiv gardul imprejmuitor in etate de 2 metri.
In orele si zilele urmatoare, corul vecinelor alertate de zgomotele nocturne i-a oferit agresatei sfaturi constructiv pozitive incarcate de amicala invidie : „Doar n-oi fi proasta sa suni la politie, ca nu-l mai vezi!”, „Si n-ai sarit pe el, toanto?”, „Daca stai ca mototoala!”, „O sa scapi de blestemul activistului cand o scapa Romania de datorii”.
Adusa la realitate, bestioara renunta la somnul dulce si trecu la masuri de forta. Sperand intr-o noua spargere, demonta al treilea rand de geamuri, apoi pe al doilea si in final transforma ferestrele in porti deschise. Desfiinta usa metalica deja gaurita de rugina si o inlocui cu o perdeluta vaporoasa mereu infoiata de un ventilator discret.Cu ultimele rezerve valutare dosite in captuseala paltonului si cu greu acceptate la casa de schimb, plati la negru o noua vopsire a zidurilor in toate culorile curcubeului, cu contururi rotunjite amintind de indiscrete detalii anatomice.Plati cu bani grei croitori priceputi ca sa execute orificii tentante in articolele de imbracaminte.Sticlute cu parfumuri exotice puteau fi gasite in continua revarsare in fata vilei babale.
Gardul de 2 metri fu daramat integral, fiind inlocuit cu o panglica pe care scria „Taie-ma! Forfecuta ta mica si scumpa te asteapta in casuta”
In acest timp, Frumusescu se perpelea pe jarul remuscarilor, regretandu-si naiva timiditate. Trecea zilnic pe strada bestioarei, nadajduind sa zareasca la fereastra pe divina, reumatica lui pasiune. Invata refrene de neuitat, pe care sa le cante in nesfarsite serenade: „Tu, batrana gainusa/ Ah, cat esti de jucausa!”, „La lele” si „Frumoasa varicea noastra”.
Invitatiile placut mirositoare, politica usilor deschise, feeria de culori a zidurilor vesele, turnau kerosen peste valvataile inimioarei lui. Macinat de pasiune, cauta cu tenacitate macar un strop din curajul necesar revansei. Intr-o buna seara, medita lung si bine in magazinul de vinuri cu vanzare si consum la mese si pe trotuarul din proximitate, intre o feteasca (de compliment si speranta) si o babeasca (realism dur), nestiind ce sa aleaga, pentru ca, gratie iscusintei carciumarului, semanau intre ele ca doua picaturi de apa. Analiza se finaliza cu consumarea sticlei de babeasca si triumful sperantei: cumpara pe datorie feteasca traditionala, isi facu mai intai curaj cu multe vodci mici din bar in bar si cand se simti in stare sa atace decisiv, se indrepta cu entuziasm si sticla de feteasca inca pe jumatate plina, spre destinatie. Punand cu nadejde umarul la sustinerea gardurilor din cartier, condus pe drumul cel bun de prietenosi caini comunitari, ajunse din nou in fata ferestrei care inca ii mai trezea amintirile copcilor de neuitat.
Destinul facu si el un efort spre binele celor doi viitori amorezi. O rafala de ploaie il determina sa ia hotararea finala. „Intra apa in vin…” gandi logic Frumusescu. Se infiltra cu usurinta prin fereastra amenajata invitational conform paragraf antepenultim, dar caldura emanata de sobele de teracota care duduiau in toate camerele il molesi de tot. Se prelinse tandru la podea si se inveli cu covorul.
Inca o data, soarta fu favorabila sentimentului proaspat infiripat. Tragand covorul, Frumusescu rasturna scaunul pe care motaia bestioara mult-cautata. Cazatura se finaliza cu full contact teasta la teasta. Crezandu-se atacata de hoti adevarati, bestioara musca sanatos din ce nimeri, adica nasul doldora de guturai al nevinovatului Frumusescu. Socul ii trezi pe amandoi la realitate. El reactiona cu un croseu care nimeri simultan proteza agresoare si propria podoaba nazala, in timp ce gazda, intelegand ca i se implineste visul, ejecta lichefiata si incomoda proteza, il insfaca pe vizitator de par si incepu sa-l tarasca spre patul conjugal. Pus in stare de soc de propria lovitura decisiva, Frumusescu se mai trezi abia in zorii zilei, inconjurat de guresele vecine care faceau cu invidioasa admiratie bilantul evenimentelor.
Intre timp, metamorfozata de prestatia inconstienta a focosului Frumusescu, bestioara scapase de tragicul blestem, devenind o consacrata speranta fotomodelistica si consilier prezidentialo- guvernamentalo- parlamentar. Dupa ce-i dadu intalnire junelui amorez peste o saptaluna, ex-bestioara se angaja intr-un turneu de audiente fierbinti la diferite autoritati locale si centrale, reusind sa-si bage la secret jenanta noapte a revenirii la viata: depuse o plangere impotriva agresorului, avand drept urmare deportarea acestuia pe o nava de pescuit oceanic, sa nu mai afle nimeni tainele trecutului si intimitatii babalistice ale tinerei om politic in voga.
Ex-bestioara se inscrise in partidul la putere, se impaca matrimonial cu tot mai batranul ex-activist, actualmente om de afaceri si senator de succes, iar dupa previzibilul deces al acestuia in noaptea nuntii, se orienta corect sa nu mai refuze somitati de partid si de stat, drept care nu mai avea timp sa stea deloc. Isi cumpara vilisoara la pret de garsoniera si dadu un bairam pantagruelic la care invita toate vecinele ca sa crape de necaz ca tot ea e mai tare in cartier, indiferent de oranduirea sociala.
Noul look al proaspetei vedete de talk-show-uri politico- gastronomico- distractive nu se potrivea cu cartierul intrat pe curba descendenta a prosperitatii, odata cu schimbarile de regim politic. Ex-bestioara doar ce spuse in inaltele sfere pe care deja le frecventa frecvent si fervent, ca „n-ar fi rau sa se mai repare cate ceva”, ca strada si fu inclusa intr-un contract cu credit european dedicat dezvoltarii echilibrate a infrastructurii in cartierele defavorizate. Se inlocuira 100% retelele de apa rece, gaze, electricitate si canalizare, se instalara cablu TV, fibra optica si antene de satelit in toate gospodariile si se refacu covorul asfaltic, pe fundatie de granit din import. Se inaugurara, cu participarea organizatiilor locale ale partidelor parlamentare si a unui sobor de preoti, un supermarket cu hiperpreturi (sa fie mereu de toate, sa nu puna botu’ sarantocii!), doua benzinarii si un sex-shop patronat de ex-gestionara vechiului si inutilului magazin alimentar de la coltul strazii.
Pe strada patrulau zilnic in fiecare noapte, in luxoase masini de teren de un negru splendid stralucitor, echipe de interventie de la 5 firme de protectie si paza platite din banul public de diferite organe si autoritati locale.
Vecinii infiintara un nou micropartid socialist de centru- dreapta, devotat partidului adoptiv al ex-bestioarei, si la urmatoarele alegeri intrara in Parlament la limita pragului electoral.