Litoral! Aer, soare, mare! Iar in mare se scalda zeci, sute, mii de tineri veseli, exuberanti, fericiti, lefteri! Ei se joaca, inoata in apa calda (visul unei nopti de iarna de la bloc contorizat) se harjonesc printre valurile inspumate, inoata cu ochii larg deschisi in apa, scot de acolo pietricele, scoici, cate un slip uitat de indragostitii care se plimba noaptea pe faleza…
Dar cine vegheaza joaca lor copilareasca, inocenta, plina de romantism? Cine strabate plaja, zi de zi, fara odihna? Cine pazeste tainele necuprinse ale marii de profanatorii care se avanta spre largurile neprimitoare ale Pontului Euxin? Este el, salvamarul, omul cu fluierul, care isi sacrifica timpul liber al verii de pe plaiurile natale, ca sa ingrijeasca dezinteresat de tinerii scaldatori. Pe sapca pe care n-o lasa nici o clipa de pe cap, este scris un vechi dicton britanic, text adaptat: „Swim is money”.
Dar ce poate fi mai graitor decat un exemplu? Iata un tanar scaldator, care, inca plin de viata, se avanta spre larg. El face pluta si dus de demiemvepatratul moleculelor de apa strans unite in lenese valuri, ajunge aproape de baliza. Atentie, insa! Pe mal, salvamarul vegheaza! El e acolo, cu fluierul intre dinti (risc de fractura mandibulara), cu calcaiele adanc infipte (risc de tasare ligamente) in nisipul ud scaldat de apa marii (pericol de reumatism) cu chitantierul la brau (risc de fleoscaire), cu creionul plasat in echilibru labil intre partea superioara a urechii din dreapta (pericol de decupare involuntare lob) si tampla aferenta (pericol de activare centru nervos presopunctura). El e acolo, cu cristalinul focalizat (risc de cataracta) asupra imprudentului.
Pentru o clipa e tentat sa sufle in fluier, sa-l vesteasca pe nefericitul purtat de hazard spre paralela imaginara dusa la linia tarmului prin centrul de grautate al celei mai apropiate geamanduri. Dar nu! Daca se intoarce singur? Atunci sunetul strident al fluierului nu ar fi decat o jignire pentru inotatorul cinstit, care nu face altceva decat sa pluteasca acolo unde are voie sa pluteasca. Dar daca nu se intoarce singur? Atunci cu atat mai putin trebuie avertizat! Cine fura azi un ou, maine va fura un bou! Si salvamarul nu vrea sa fie furat de ronii binemeritatei amenzi pe care o va aplica necrutator contravenientului.
Poate maine, cu viclenie, va pandi salvamarii (a caror uniforma consta in slip si fluier legat cu ata de lant cu sarma de gat, intrucat eventuala recuperare in caz de ingurgitare ar fi extrem de dificila si ar necesita timp indelungat si ulterior o minutioasa cercetare si spalare) si cand se va gasi prilejul potrivit, cand salvamarii vor fi ocupati cu atentionarea altor turisti scaldatori, se va napusti perfid spre nesfarsirea orizontului indepartat.
In consecinta, ce are de facut, azi, acum, aici, salvamarul? El asteapta atent, cu sange rece, ca imprudentul sa depaseasca baliza. Iar la momentul oportun, reprezentantul legii, calm, impasibil, infipt in nisipul plajei precum colosul din Rodos, duce la gura mica sa arma si sufla in ea cu putere, trilul cadentat face sa sara din piept inimile pustoaicelor proaspete venite pe plaja, in timp ce inotatorii verifica ingrijorati coordonatele proprii. Insa numai unul e cel ales! Acesta se uita in dreapta, vede marea, se uita in stanga, vede marea, inainte nu se mai uita, ca e tot marea, se uita inapoi si vede, la o proxima departare imediata, geamandura!
Iar si mai spre vest, vede plaja si acolo unde valurile se zdrobesc cu milioane de stropi curcubeici de tarmul nemilos, cine este? Este legea care il priveste triumfatoare! In acest moment, cu un gest nobil, magistral in neiertatoarea lui simplitate, salvamarul ridica mana dreapta cu cotul usor arcuit din umar si fluturand impietrit incheietura fina a mainii, executa o miscare larga de pendulare in plan quasivertical – este gestul atat de cunoscut al chemarii aproapelui spre si mai aproape. Este eleganta invitatie de revenire la mal.
Ne intrebam, ingrijorati, oare ce s-ar intampla daca imprudentul inotator ar fi cu adevarat in pericol dincolo de geamandura. Intrebarea este inutila. In intreaga istorie a ultimei veri, nu s-a semnalat nici un cadavru inecat in apele teritoriale, care sa nu fi platit amenda legala pentru depasirea geamandurii.
Si in timp ce vajnicul aparator scruteaza cu ochi de vultur largurile marii, cel ce a calcat legea si apa in zona interzisa, vine spre mal ca sa-si primeasca binemeritata corectie financiara. Degeaba incearca el sa carmeasca, sa ocoleasca, sa se fofileze, sa insele vigilenta ochiului legii, sabiile lui Damocles vin de pretutindeni in chip de salvamari si descurajeaza orice tentativa. In final, invins, ajunge docil pe plaja si organul legal autorizat scoate chitantierul, gata sa aplice sanctiune pe linie financiara, eterna linie moarta a romanului.
– Uite, sefu’, cat e amenda, scrie mai incolo pe panou… Zii matale cum vrei, aplicam tarif cu document ca sa decontezi la nevasta, sau te bag la tarif fara document si ramane intre noi, baietii de comitet… Sa nu zici ca-s om rau, lasa si mata de o bere, ca le e sete lu’ colegii… Numa’ atat? Baga, baga, are balta peste, ca la mare vii bazat… Percepusi ca se poate? Percepusi… Asta-i altceva… Esti valabil, barosane, vezi ca ne intelegem?… Sa ramanem prieteni, mai pune de-un sprit si lu’ mine, ca am fost baiat bun, poate ne mai vedem…… hai ca e bine asa… sa traiti…