Şi au fost ani secetoşi. Apele zglobii ale rîurilor au secat, lăsînd albii pietroase şerpuind printre meandre îngălbenite de Soare. Oamenii au udat numai culturile, şi pe acestea cu zgîrcenie. Hambarele au secătuit. Lacul a scăzut. Pescarii şi-au construit scări ca să ajungă la bărci. Şi cînd se părea că totul este pierdut, baierele Cerului s-au desfăcut într-o ploaie cu stropi mari, binecuvîntînd oamenii locului. În anii aceştia de secetă, oamenii au devenit mai gospodari cu apa. Au construit sisteme de recuperare a apei reziduale. Procedeele erau cunoscute şi folosite pe navele de călătorii, dar nimeni nu s-a gîndit să le folosească pe tărîmul belşugului.
Acum, deja Natura şi-a revenit, dar oamenii sînt gospodari cu apa. Fiecare strop este reciclat şi refolosit. Totul a început cu seceta cea mare. După ce au gospodărit apa, oamenii au gospodărit energia. Vîntul, Soarele şi Valurile Mărilor sînt principalii furnizori de energie. Petrolul, fost aur negru, e numai în muzee şi eprubete.
În umbra malului înalt al Lacului pe jumătate secat se vedea o umplutură ciudată. Cum locul era populat de mii de ani, fantezia localnicilor împletita cu amintiri ale bătrînilor spuse la un foc de seară, au dus la deschiderea unui mic şantier arheologic. Săpăturile au scos la iveală un lăcaş în formă de aulă. Datorită condiţiilor naturale de conservare totul a rămas nevătămat de trecerea timpului. Pardoseala aulei era pavată cu un mozaic reprezentînd simbolurile religiilor lumii, simboluri aşezate în cerc. Pe pereţi simbolurile se repetau ca o oglindire a pardoselii. Cupola era decorată cu mozaicuri reprezetînd un Simbol al Universalităţii. În dreptul ficărui simbol se vedeau urmele unui jîlţ. Oamenii au denumit Aula, Sala Înţelepciunii. În jurul Aulei s-au mai dezgropat două încăperi, una folosită ca bufet, asta după mozaicurile culinare restaurate, iar alta ca bibliotecă.
Cercetători, din toate colţurile lumii actuale şi de toate religiile au venit la malurile istoricului Tiberias să citească şi să traducă textele. Deşi lumea este învrăjbită, totuşi clericii de toate religiile şi nuanţele lor au poposit pe meleagurile însorite ale miticei Mări a Galileiei. Textele prin descrieri stenografice au demonstrat veridicitatea evoluţiei umanităţii, scindările, frămîntările, diviziunea lumii.
Una din scieri, scriere nestenografică, în aramaică descrie Noua Eră. Într-o succintă descriere sînt trecute în vedere neînţelegerile iudeo-creştino-islamice. Apoi se descrie ajungerea la două state pe teritoriul Palestinei, ca într-un ultim capitol să fie descrisă Aula.
Aula era Casa Înţelepţilor.
După ani de neînţelegeri între popoarele născute din legendarul Abraham, s-a ajuns ca cele două naţiuni, Israeliană şi Palestiniană ce trăiau în neînţelegere, în două state rivale pe acelaşi teritoriu istoric, să se unească, denumind noul Stat Canaan, înlocuind Parlamentele cu Casa Înţelepţilor.
Canaanul era Statul care a adus înţelegerea şi bunăstarea pe Pământ. Vechile învrăjbiri şi ne-nţelegeri s-au înlocuit cu ajutorare şi promovare comună a relaţiilor celor două ramuri ale lui Abraham. Ramura iudaică a adus în Casa Înţelepţilor relaţiile cu Occidentul şi lumea Creştină, ramura islamică a adus relaţiile cu Orientul şi lumea Islamică.
În această Aulă se debăteau toate problemele legate de aspectele lumii, atît cele laice cît şi cele religioase. La dezbateri erau prezenţi nu numai Cananeenii iudaici, islamici, druzi şi beduini, ci şi reprezentanţi ai Creştinilor catolici, ortodoxşi, copţi, etiopieni, pravoslavnici, protestanţi, luterani, Anglicani, Armeni, Budişti, Hindi, Berberi, Yogişti, Taoişti, Zenişti, Indo-Americani, Laponi, Arborigieni din îndepărtata Australie, etc. Pe scurt toate religiile.
Casa Înţelepţilor funcţiona ca o consultanţă spirituală la nivel Planetar, pe de o parte, iar ca Parlament al Canaanului pe de altă parte.
Dezbaterile de aici au dus la schimbarea climatului politic şi la rezolvarea conflictelor pe cale paşnică.
S-a ajuns la ceea ce era Scris de mult în toate Cărţile considerate Cuvîntul Sfînt.
(de-a lungul anilor interpretarea a fost folosită în mod agresiv de grupări interesate în supremaţie; Cuvîntul Sfînt fiind o interpretare Înţelegerii şi a Iubirii)