Exista o vreme, cand, revine in noi dorinta acuta de a ne intelege propriile ziduri. Tot mai des ne trezim dorind intens sa ne eliberam din cosmarul inchisorilor ce ne tin captivi. Ne surprindem privirea tintind intr-un fel anume , atenti fiind la ceea ce este in noi.
Exista o vreme cand noi ne intoarcem in noi insine.
Ziduri de ignoranta se ancoreaza puternic in fierul beton al fricilor si conditionarilor noastre. Zabrele in piatra sunt minciuna de sine si orgoliul. Ziduri abrupte si frumos colorate, impanzite cu reclame luminoase ce proiecteaza pe cerul intunecat al incertitudinii, inepuizabile si energofage dorinte. Asa precum in marile orase se pot vedea reclame stralucind irezistibil pe cladirile inalte, generad inepuizabil spectacolul majestic al comertului cu iluzii.
Ca si calator grabit te pierzi in acest paienjenis multicolor, sperand cumva in adevarul obscur, ultim al marilor si luminoaselor afirmatii.
Poet fiind, “versifici stangaci”, scrasnind in dinti faina de piatra a neputintei viu colorate. Vremelnic te ingani in ideea protectiei prost intelese ce dintr-o data se preface intr-un balaur hain, cerandu-ti rasplata.
In umbra inaltelor ziduri, te trezesti dintr-o data si te intrebi: unde este adevarul? Ce lege universala converteste inexorabil dorinta in suferinta? Unde sunt eu in acest carusel?
Sunt eu, prizonierul acesta, captiv intre atunci si voi fi? In carne, in minte angrenajele grele se invart ametitor, ma opresc si–mi spun, opreste-te, opreste-te, reda-ti verbul de A FI si timpul ACUM.
Magic, in minte, verbul isi reverbereaza intelesul, ecouri ca si raspunsuri se intorc in tonalitati diferite.
Adanca e apa absentei din tine, intunecata si elaborata e incercarea de a-ti justifica cerebral lipsa.
Cuvintele curg spre tine, siroind intelesuri, transformandu-se in mandre teorii abstracte, ca in final , la sfarsitul zilei, sa constati ca esti doar un arhivar destoinic. Si astfel clasand regrete sub titluri pompoase, clasificand refulari sub nobile gesturi, definind lasitati prin scheme psihologice, incerci sa te descrii pe tine, tie insusi, ca om al zilei de astazi. Omul plin de succes ce cumpara si vinde iluzii ca actiuni cotate la bursa nefirestilor valori umane.
Nu poti prin cuvinte sa te recreezi pe tine. Intelesurile par tardive, de vrei sa indrepti simti fierul si piatra uruindu-ti prin vine.
Unde sa cauti, unde sa fie o bresa in acest magistral proces al mintirii de sine?
Unde sa te opresti, cum si cand putem incheia acesta alunecare de sine?
Unde este iesirea din labirintul cu iluzii, cum sa incetam acest comert maladiv al constiintei, in care rascumparam o frica cu alta, in care construim ziduri in umbra carora sa nu ne vedem ranile, in umbra carora ne perfectam abiguitatea de a fi?
Lumea, ea insasi, creandu-se in oglinda devine o capcana menita de fapt sa-ti raspunda la ziduri cu si mai mari ziduri. Iar falselor imagini le intoarce falsitati pe masura.
Iar tu, un biet calator, te aprinzi in acest joc, in acest comert cu iluzii. Ignorant , tu chiar crezi ca existi si te reprezinti pe sine insuti. De fapt esti un vanzator ambulant al unei marfi recirculata infinit in cicluri. Te identifici cu acel artizan care spune: Eu stiu ce am de facut. Stategic devii, evitand catastrofe ce diplomatic le numesti oportunitati de a fi. In consecinta, diluandu-te atent si sistematic, dar plin de vointa, de esenta fireasca de a fi te desparti, uitandu-te ascuns, undeva intre ziduri, in verva mentala a lui atunci si va fi.
Obosit, golit de ce credeai ca ai fi tu insuti, te simti asemenea unui fluture prins sub un clopot de sticla, lasandu-te ranit si fara aripa. Abia acum ai rabdarea sa privesti prin geamul perfect cerul senin. Atat de aproape, atat de sublim in albastrul de acum reeditam absenta lui atunci si va fi, poposind simplu in starea de a fi.
Exista o vreme cand ne intoarcem in noi insine.
Exista o vreme cand cerem sa ne evaluam zidurile.
Exista o vreme a conversatiilor in noi insine.
Exista o vreme cand cei asemenea se aduna, umar in umar sa-si spuna povestea.
Asa ca intr-o infratire spontana a demolatorilor de ziduri, a barierelor de cuvinte, a limitelor mentale.
O infratire ce naste lumina si deschide inimi, facandu-le sa pulseze in bucuria simpla de a fi.
Acum si aici se naste idea de a te chema si pe tine sa descoperim impreuna frumosul, iubirea ca adevaruri despre SINE.
Ioana, vorbesti de minciuna de sine si de orgoliu. Au acestea o cauza? Poate comuna? Sunt oare acestea singurele componente care ridica ziduri in noi sau exista pe undeva si FRICA?
„Omul plin de succes ce cumpara si vinde iluzii ca actiuni cotate la bursa nefirestilor valori umane.”
o prima fraza pe care n-o pot intelege: adica cum bursa nefirestilor valori umane?
Draga Ioana, pentru toate exista o vreme, precum spui, atit de poetic.
Sigur vine si vremea cand iluzia nemaifiind „hranita” se va da deoparte si nu te va mai necaji.
Obscur articol, exagerari in ambele sensuri (si al catastrofei omului cotidian, si al posibilei iluminari si infratiri intre cei iluminati). Ma duce cu gandul la unele curente in gandirea omenirii (Marx, Miscarea pt Reintegrare Spirituala in Absolut, filosofie orientala – Maya – iluzie, descoperirea Sinelui ca valoare suprema, etc).
Am curajul sa ma alatur TIE.
Dincolo de ziduri intr-adevar exista iubire!
Cuvintele asezate sub o forma armonioasa, dar relevanta, imi deschide dorinta de a-mi pune si eu umarul plin de iubire alaturi de tine. Este cautarea mea de mult timp, este cautarea multora ce simt aceleasi lucruri. Acelora care vad ca exteriorul fara revelatie reala moare, dezvaluindu-si inconsistenta in a ne sprijini in cautarile noastre. Astfel valul ce ne-a tinut in ignoranta se prabuseste lasand ADEVARUL sa ne inunde cele mai subtile aspecte ale interiorului nostru, facand sa tasneasca la lumina esenta fiintei noastre.
Prezentul este singurul moment real al fiintei. In timpul prezent se naste starea de a cauta adevarul dincolo de zidurile despre care vorbesti. Starea apare pentru marea majoritate (asa cum scrii la sfarsit) atunci cand aceasta lume ne raneste sau – pur si simplu – isi pierde capacitatea de a genera bucurie, satisfactie. Numai atunci ceva din interiorul nostru doreste sa demoleze ziduri, numai atunci fiinta isi dezvaluie forma ei adevarata, neincorsetata in clipa dintre “atunci” si “va fi”. Este important ca toti cei care am simtit si stim ca tot ce ai scris este ADEVARAT sa ne alaturam acestei dorinte de a cauta si afla ce este dincolo de ziduri.
Macar printr-un mesaj – ca suntem prezenti in acest ADEVAR.
Adevarul – atat de aproape de noi
Draga Ioana, ai scris atat de frumos! Ideea este ca si eu simt la unison cu tine, insa nu reusesc sa astern “pe hartie” ceea ce simt. Incerc acum sa scriu cateva cuvinte. Asa este, ADEVARUL este clipa dintre “atunci” si “va fi” si este ceea ce am cautat dintotdeauna. Fiind ceva destul de subtil de perceput, am zburdat cu voiosie intre “atunci” si “va fi” – amandoua acoperite de iluzie, in sensul ca “atunci” a fost si nu se va mai intoarce, iar “va fi” nu si-a aratat fata inca. Desi am descoperit ca – intr-adevar – clipa prezenta este cea care trebuie traita, mai sunt momente cand mintea mea jongleaza intre prezent si trecut. Si eu am simtit ca atunci cand am fost ranit de “realitatea” inconjuratoare, mi-am intors atentia catre interior si L-am cautat. Cautarea a fost asidua si nu de ieri, de azi! Insa acum ca L-am aflat, simt ca nu am curajul, taria de a-L releva si altora. Ma bucur ca am aflat de mesajul tau, prin care ai reusit sa exprimi ceea ce simt si eu.
..interesant subiect..si poate ar trebui detaliat in articole ulterioare (cu mentiunea oportunitatii unei exprimari mai aproape de puterea de intelegere a majoritatii cititorilor)..interesant este ca aceste rinduri m-au dus cu gindul intr-o zona care desi geografic si filosofic imi este foarte departe, totusi o simt din ce in ce mai aproape..Mahatma Ghandi spunea: „Adevarul este atunci cind ceea ce gindesti, ceea ce spui si ceea ce faci, sunt una”.
O asertiune care ar trebui sa dea multora de gindit..
as putea sa stiu si eu de ce impresia mea cinstita pe care v-am impartasit-o ieri (aia in care numeam elucubratiile de aici drept poezie bolnava) a fost stearsa? nu va convine? parerea unui om cu capul pe umeri nu poate fi publicata? pe cuvant ca a fost scrisa din suflet! si raman in continuare la parerea ca tertium non datur…
——–
Domnule Valenttin,
comit un compromis aici, care nu se va mai repeta: ma adresez unui anonim, identitatea mea fiind cunoscuta in detaliu.
Va rog cititi mai jos inca o data ecoul dv. care a fost sters si urmariti comentariul meu explicatia DE CE:
Ecou: Parca e o poezie bolnava… Cred ca in cazul tau recreerea are doua solutii: te trezesti sau te sinucizi. Prima e cam dura pentru ca te va pune fata in fata cu realitatea. A doua iti ofera o multitudine da sanse daca, asa cum am eu impresia, crezi in reincarnare…
Autor: valenttin
Ei bine, daca dv. recomandati din suflet unui autor sa se sinucida, considerati ca sunteti un om normal? Considerati ca e un ecou urban? Sau e o zeflemea (vezi si limbajul), la urma urmelor, in care spuneti autoarei „daca tot crezi in reincarnare” (nu se stie de unde aceasta deductie) „atunci ia-ti viata si vei renaste in altceva”. Judecati dv. singur ce contine acest ecou.
Daca aveti chemarea, discutati ideea, nu autorul. Daca vorbiti despre autor, nu incercati sa-l ironizati, sa-i vorbiti „de sus”.
Adaugati aceste observatii la politicile editoriale pe care deja le-am facut cunoscute. Nu va judec aici, va ajut cu intrebari si va explic modul de gandire pe care este fundamentat acest portal. Ecoul dv. a aparut initial dintr-o neglijenta. Acum a aparut ca o exemplificare. Deci iata, tot raul spre bine, putem explica de fapt mai usor ce si cum 🙂 (SNM)
Daca omul chiar vrea sa se deschida catre valorile reale si firesti ale sale, zic eu ca ar fi doua tendinte:
Una pasnica in care esti umplut de gratie si totul se asimileaza usor, sunt frumosul si poezia aflate nativ in interiorul tau, istinctiv alegi ce trebuie, esti putin diferit de ceilalti, dar te simti bine cu tine insuti. Nu ai ego, iar lumea e necomplicata. Nu iti plac gandirile logice si conceptele, te irita instinctiv pentru ca in mod firesc esti dincolo de gandire si ai perceptia adevarului in care lucrurile sunt egale. Totul reflecta un act de iubire precum un diamant cu o mie de fete, fiecare reflectand diferit lumina, asa ca o variatie pe aceeasi tema. In loc sa judeci si sa pui etichete razi plin de umor. In exteriorul fiintei tale te regasesti in natura si in glasul dragalas al copiilor. Muzica, poezia si frumosul sunt prietenele tale.
A doua tendinta si cea mai des intalnita este cea in care lupti cu tine insuti. Esti omul zilei de astazi. Acesta, ca suma a alegerilor sale, ajunge sa vada intr-un final adevarul. Aceasta cale este grea si plina de suferinta pentru ca lupti cu tine insuti, cu tot ceea ce iti place, cu tot ceea ce ti s-a spus ca trebuie sa iti placa. Cu tot asa zisul adevar care este atat de luminos prezentat in aceasta lume.
Vine uneori o vreme cand acesti oameni realizeaza ca nimic din ce li se ofera nu ii mai satisface. De regula sunt oameni extrem de puternici care prin abilitatile lor native obtin tot ce vor, consuma tot ce isi doresc. Toate acestea nefiind decat niste procese menite sa le arate ca satisfactia trebuie reinventata. Sunt oameni admirati de societate, invidiati de rude si prieteni si fac copii frumosi. Desi nu le lipseste nimic, vine o vreme pentru ei cand privesc in ei insisi si realizeaza iluzia.
Ca sa poti sa te rupi dintr-un astfel de destin si sa il doresti pe Dumnezeu, cum spune in Biblie, sa lasi totul in urma si sa il urmezi pe Iisus, iti trebuie o imensa forta si o imensa dorinta de a fi lumina si iubire neconditionata, in sine insusi. Dar asta se intampla abia cand esti atat de puternic incat lumescul nu iti mai ofera satisfactii, te deprima. Aceasta stare te face sa iti vezi zidurile interioare pe care te-ai cocotat ca sa stralucesti in aceasta lume aparenta.
Si da, Bogdan, pentru omul de rand este o exagerare. Omul de rand poate isi doreste lumina, dar din pacate este extrem de angrenat in problemele cotidiene ale vietii, sa aiba o slujba, sa aiba ce manca, ce imbraca, sa isi trimita copii la scoala , etc. Sau unii mai rasariti se prind in realizari marete, proiecte care vizeaza socialul, lumea stiintifica, iubiri cotropitoare, etc. Aceste idealuri care nimeni nu le neaga ne distrag uneori de la natura noastra care este bucuria sau ne induc o satisfactie nereala. Acestea sunt o parte din zidurile pe care le mentionam. Viata grea care ne insoteste destinele uneori ne face sa ne indentificam cu cei care aduc fericirea si maretia sau cu cei crunt nefericiti, napastuiti. Pierdem astfel din puterea a avea viziunea ce implica cunoasterea de sine.
Si, mai mult, cand vine cineva, asa pe nepusa masa , si-ti propune sa meditezi ca omul este si altceva decat se crede, atunci se poate sa fii tentat sa nu asculti – mai mult decat atat , sa te simti revoltat. Nu pot accepta sa le spui: „stii, valorile tale, cele in care ai crezut s-ar putea sa fie partial eronate”. Toti cei care aduc astfel de mesaje pot fi si neintelesi. Putini sunt cei care sunt interesati sau rezoneaza.
In speranta ca iti vei pune atentia pe iubirea din noi insine si nu pe zidurile noastre, in ideea sincera de a dialoga frumos cu intelegere si fara absolut nici o pretentie de a da sfaturi
iti doresc numai bine,
Ioana
PS – dupa cum vezi mailul meu s-a modificat putin, asta din mai multa dorinta de a clarifica si impaca sensurile
Apreciez acest subiect ca foarte interesant pentru cei care vor sa stie mai multe despre ei insisi si sa patrunda intelesurile mai profunde ale gandurilor, cuvintelor si actiunilor in raport cu sensul existentei lor. Intrebari precum : cine suntem? de unde venim ? incotro ne indreptam? ne pot deschide orizonturi nebanuite in incursiunea cunoasterii de sine.
Cred ca ar fi frumos sa incetam sa ne mai hranim cu iluzii si sa avem curajul sa facem din cautare o profesiune de credinta, cine stie poate la celalalt capat al cautarii descoperim ca traim verbul A Fi chiar ACUM si ca ACUM este intotdeauna si peste tot.
Valentin,
nu stiu de ce a fost stearsa, nu mi s-a comunicat, dar imi imaginez ca din cauza faptului ca ma invitai sa ma sinucid ca optiune mai buna decat trezirea. S-ar putea ca sinuciderea sa nu fie bine vazuta.
Oricum eu am citit ecoul tau si putem discuta aici orice doresti si in ce limbaj doresti. Trebuie sa avem stima pentru cei care muncesc aici sa ii lasam sa lucreze linistit si dupa propriile lor reguli.
Deci te rog spune mai departe de ce crezi tu ca este o poezie bolnava? Spune-mi de ce te-ai iritat atat de tare, sau mai exact ce? Spui ca a fost scrisa din suflet, poti sa ne spui o vorba si despre sufletul tau. Iti promit ca nu te voi judeca si mai ales nu iti voi pune o eticheta. Mai mult, nu ma erijez in nici un fel de cunoscator care le stie pe toate, doar dialogam ca sa vad unde am gresit. Nu imi place ca te-am suparat si incerc sa indrept situatia.
Ok, cu un zimbet, cu putina bunavointa poate discutam in pace. Cine stie poate evitam cuvintele tari. Ce zici?
Domnule Bogdan va raspund in linie cu cele trimise.
Dvs spuneti: Tot nu mi-ati raspuns cine sunt cei „avizati”. 🙂
Ioana : Cei vizati sunt cei ce au cunoasterea. Cand spun asta nu ma refer la culoarea lor religioasa. Sper ca nu aveti nostalgii in ce priveste “Teoria conspiratiei”
Dvs: Dv. spuneti ca nu aveti legatura cu conceptul New Age, dar foarte frumos ii trasati conturul si va plasati in cadrul binecunoscut al acestuia. Numai in cadrul lui religiile se dizolva, se aplatizeaza, de fapt nici nu mai exista, pentru ca o religie adevarata nu isi negociaza moneda adevarului la piata de schimb globalista.
Ioana: Eu nu cred in dizolvarea nici unei religii, pe mine religia ca forma ritualica si institutionalizata nu ma intereseaza. Eu nu cred sau nu am in vedere o religie globala. Nu am afirmat nimic in ceea ce priveste globalizarea, am spus doar ca eu nu ma inregimentez, nu ma mai pot limita la o religie. Dar asta nu inseamna ca atac o biserica sau alta sau le doresc unificate sau eu stiu ce mai considerati, pur si simplu mi-e greu sa va prind.
Cat despre New Age am gasit un site despre ce fac, sincer nu stiam prea multe despre ei . Acum am citit si pot sa va spun ca nu sunt New Age. Anexes adresa. Cititi si voi cine sunt astia , eu sunt un biet om. Nici macar ideile nu sunt aceleasi desi la prima vedere par.
http://www.rapidnet.com/~jbeard/bdm/Cults/newage.htm
Dvs: Omul este dezradacinat de orice concept, asa cum spuneti, aruncat in haosul unei lipse de verticalitate, deschis noii ‘religii’ universale a lumii. In acest context se plaseaza ideea dv. de ‘insanatosire’ mentala, psihologica.
Ioana: Draga Domnule Bogdan nu imi amintesc cand am spus eu asa ceva. Eu vorbesc despre adevarul absolut care isi regaseste existenta in afara sferei conceptuale. In opinia mea conceptul insusi este o eroare, o alienare a puritatii adevarului pentru ca e viciat de gandire.Gandire care opereaza numai cu ce stie, cu data base–ul constient si inconstient. Dar desigur sunt anumite concepte, doctrine , carti sfinte etc care iti calauzesc pasii spre experimentarea acestui adevar. Sau il descriu cat mai aproape. Si chiar sunt texte care spun negru pe alb despre falsitatea conceptuala. Desigur Evangheliile precum si Coranul, Vedele, Upanishadele precum si alte texte sfinte ne ajuta in cautarea noastra. Nu pot sa imi explic cum ati putut crede ca le-as fi exclus.
Haos lipsit de verticalitate – Draga Domnule Bogdan, ce pot sa va spun, eu nu traiesc Domnule nici un haos si sunt verticala – dar ce sa faci nu poti place la toata lumea.
Dvs: Acum sa vorbim putin despre teama dv. fata de indoctrinare. Eu cred ca Adevarul presupune un efort de a-L dobandi, si de aici si unele constrangeri. Daca nu ar presupune nici o constrangere inseamna ca ca e supect sa derive din tine, nu ca iti e anterior si independent fata de tine, ar insemna sa fie o fantasma. Noi trebuie sa ne adaptam la adevar, nu el la noi, ceea ce presupune efort.
Ioana: Eu nu ma tem de nimic. Eu nu am constrangeri. Eu sunt ceea ce sunt.
Dvs: Evanghelia este cea care a raspandit crestinismul, iar ea este, evident, o indoctrinare. Apostolii nu au facut altceva decat sa o raspandeasca.
Nu pot trai intr-o stare mentala lipsita de concepte si de verticalitate. Nu imi pot demola criteriile si calea spre Adevar, ar insemna sa ma demolez pe mine insumi, un fel de sinucidere spirituala, sau anestezie (blanda, impacata pace mentala).
Ioana: Doamne, dar cine a zis sa traiti fara concepte nici nu ati putea, sunteti viu, ganditi.
Trebuie sa intelegeti limitarea conceptelor si ce reprezinta ele, produsul cui sunt.
Dvs: Cum puteti vorbi despre Invierea Domnului, si apoi despre mahomedanism, care pretinde ca nu Iisus a fost rastignit de fapt ci altul? Este doar un exemplu, poate sunt si altele mai adanci, nu imi vin acum in memorie.
Ioana : Aici m-ati dat gata . Dv. va amintiti ce zicea Iisus pe cruce : “ Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!” In ce religie sunteti Dv. de ii judecati pe mahomedani? In religia lui Iisus care i-a iertat pe toti si care zicea sa nu judecam? Eu sunt tare mirata cum vorbiti despre Iisus fara sa il stiti. A venit Iisus doar pentru un popor? Iisus este viu in noi pentru toti cei care il cauta, indiferent de culoarea lor religioasa. Acum si atunci.De fapt e clar ca Dv. vorbiti de religia crestina nu despre EL. (A se vedea diferenta intre Adevarul Evangheliei si religia activa prin cei care o practica) Dv. va erijati in aparatorul unei religii si va imaginati ca eu vreau sa o discreditez sau sa o globalizez. Eu nu caut adevarul numai in religie. Eu am doar starea mentala sanatoasa de a vedea adevarul in orice.
Iisus este iertare, intelegere, iubirea aproapelui, El este cel care ne-a aratat ca trebuie sa te jertfesti pentu invierea din noi. EL spune: Imparatia Tatalui e in noi insine – nu e la biserica, nu e intr-o religie , e in noi. Dar asta nu inseamna ca excludem biserica si religiile. NU , le inglobam fata a le denatura, globaliza cum ati spus mai sus. Pur si simplu simtim ca e mai mult decat dogma,doctrina , stiinta, E STAREA DE A FI acea iertare, acea iubire, acea intelegere.
Chiar si in aceasta conversatie eu vad un lucru bun, pe care incerc sa il inglobez (de ce nu observati ca desi v-ati delimitat putin agresiv, punand etichete sunteti inglobat, nu exclus- totul e egal in fata Domnului).
Dv. sunteti omul cu un anumit gen de ziduri mentale la care m-am referit in articolul meu.
Pentru restul va rog sa ma iertati, dar am obosit. Eu altceva vreau sa fac aici nu sa polemizez cu Dv. pe teme religioase.
„Pentru cei avizati, in aceasta ultima fraza vorbesc mai degraba despre o liniste mentala si nu de acea pace care covarseste totul, fiind insasi cunoastere”
Cine sunt cei ‘avizati’?
In concluzie, care este problematica expusa in aceste interminabile eseuri? Eliberarea, mantuirea individului? Acestea sunt subiecte imposibil de tratat in felul acesta, prin cuvinte frumoase sau discutii libere. Filosofia s-a dovedit si ea nerodnica in materie. In general problemele acestea sunt apanajul religiei, al relatiei omului cu Dumnezeu. Convingerea mea ferma, fara a face prozelitism sau propaganda, este urmatoarea:
1. Exista oameni care isi cauta salvarea acolo unde ea se afla, in Mater Ecclesia, urmand pe Hristos in revelatia crestina divina unde mantuirea vine din conlucrarea harului divin cu efortul propriu.
2. Exista asa zisii liber cugetatori, care traiesc in iluzia unei libertati si independente intelectuale – spirituale, insa de fapt amesteca cate putin de peste tot, neasimiland si neaprofundand nimic, si aici cred ca intra majoritatea oamenilor moderni. Ei totdeauna au explicatia proprie asupra aspectelor vietii spirituale, ca rezultat al comoditatii proprii („hai sa iti arat eu cum e de fapt”)
3. Exista oamenii preocupati in mod sincer de mantuire, eliberare, insa neavand un sprijin concret, abordeaza diferite religii – sa nu le zic false – omenesti, aparute din nostalgia ancestrala fireasca a omului de a se reintegra in spatiul spiritual in care firesc apartine. Aici ma refer mai ales la multitudinea de curente orientale, respectabile pentru stradania de a obtine o auto-mantuire a omului prin eforturi proprii. Aceste religii au un arsenal bogat de filosofii si tehnici practice (exercitii de spiritualizare) prin care omul accede uneori la anumite stari si energii, insa intr-o totala necunoastere a naturii, a sursei energiilor/starilor respective, si deci a efectelor lor.
4. Exista oameni care cauta rezultate imediate, facile, senzationale, si care de obicei adera unor miscari spirituale apartinand asa-numitului curent New Age – o miscare de proportii planetare si in acelasi timp o afacere de miliarde de $, curent care afecteaza aproape toate sferele societatii moderne, asupra caruia nu mai insist acum, subiectul fiind mult prea vast.
5. Atei? Nu, nu cred ca exista asa ceva, materialismul este tot o religie, ca si ateismul in sine. Insasi negarea oricarui adevar absolut este, in sine, de esenta metafizica, religioasa.
Multumind pentru rabdarea dv.
Bogdan
Incercand sa ii raspund lui Stefan as dori sa ii multumesc mai intai pentru profesionalism si pentru gandul bun si linistitor in care spune sa discutam ideea, nu autorul.
Incep printr-o paranteza: in acest eseu nu scriu explicit despre mine, despre mine ma adresez doar jurnalului meu. Desigur poate fi vorba si despre mine, fac parte din aceasta lume si nu sunt altfel decat marea majoritate. Desigur, in masura in care fiecare ne-am confruntat cu ziduri si demolarea lor, m-am confruntat si eu . Desigur nu m-am surghiunit pe mine insumi in teribile chinuri, dar nici nu am stat sa imi pice din cer ceea ce trebuia sa rezolv in mine insumi. Fiecare are o cale pe care si-o gaseste si care il reprezinta, frumusetea consta in a crede in calea ta si a observa ca aceasta produce roade inimii tale. Si mai frumos este cand ai discernamantul de a accepta si calea altora ca valabila pentru ei si sa nu incerci sa ii convingi ca a ta e cea mai buna.
Nu vreau sa dau o anumita tendinta acestui dialog, vreau doar sa analizam modul in care putem sa ne observam acele ziduri si mai ales vreau sa subliniez ca aceasta introspectie poate genera in individ o anumita stare de eliberare. Omul poate sa simta bucuria, omul in mod natural este plin de bucurie. Omul are pace interioara si o infinita inteligenta, acea inteligenata numita “stie tot si dintr-o data”. Acest nivel al mintii vine din pace. Iar pacea vine din acordul subtil al omului cu el insusi. Acordul subtil cu tine insuti iti permite sa te bucuri de lumea inconjuratoare in mod firesc, nu ca pe o senzatie de consum. Accepti exteriorul sau sunt cazuri cand il tolerezi sau cel putin nu actionezi agresiv asupra lui. Exista cazuri fericite cand din pacea din tine insuti se naste dorinta de cunoastere. (Pentru cei avizati in aceasta ultima fraza vorbesc mai degraba despre o liniste mentala si nu de acea pace care covarseste totul, fiind insasi cunoastere).
Sunt cazuri extreme, poate depresive (cum s-a sugerat aici) cand esti prins de destin si fortat sa actionezi in sensul eliberarii interioare.
Din pacate, ma repet, e cazul cel mai reprezentativ in zilele noastre. Ce se intampla cu aceia care se lupta in ei insisi si de ce. (Sunt multi si poate au nevoie de un umar, o vorba buna, poate au nevoie de a fi incurajati, linistiti.)
Stefan ma intreba despre cauza minciunii si orgoliului, daca nu cumva exista si frica.
Cauza ultima a minciunii, fricii, orgoliului este EGOUL.
Desigur sunt cazuri in care toate ce le-am enumerat mai sus sunt elemente benefice. Paradoxal dar sunt uneori benefice sau mai exact par a fi benefice, beneficiul lor limitandu-se doar intr-un anumit sistem mental de referinta. Ex: in loc sa ii spui mamei ca este bolnava, o cruti si ii spui o minciuna (referinta iubirea), frica te scapa de multe pericole, si precum ne invata cartea sfanta ”frica pazeste via“; orgoliul ne invata sa avem demnitate, sa nu ne lasam calcati in picioare.
Deci relativismul tuturor notiunilor mentale (conceptuale) ne creaza mari dificultati de discernamant atunci cand deja suntem angajati pe o cale ce duce spre adevar. Din cauza acestui relativism adevarul poate sa devina minciuna si minciuna adevar.
Motiv pentu care ajungem din nou sa ne intrebam despre acest relativism.
Ajungand aici cu investigatia ma gandesc din nou la EGO. Egoul care creaza separatie intre individ si lume. Materializarea ca si concept al dualitatii.
Gandindu-te pe tine singur, separat de ceilalti si lume incepi sa te compari, sa relationezi cu aceasta lume de pe pozitii egoiste. Se instaleaza o lupta in mod automat – eul contra lumii. Eul, egoul, limitandu-se, doreste ceea ce este in afara lui. Are tendinta de a asimila exteriorul prin procesul cunoasterii in principal, apoi incearca sa il posede in fel si chip. Frica naste in el dorinta de a stapani precum si agresivitatea. Ambele apar in relatie cu aceasta frica ce ii anunta intuitiv ca nimic de fapt nu poate fi posedat. Frica e un semnal, e o avertizare asupra unui adevar pe care egoul nu il stie, o informatie pe care o ignora. De ce o ignora pentru ca doreste, are dorinte.
In urma unei dorinte apare satisfactia sau insatisfactia. Tot ca urmare a incertitudunii, nestiintei. Fac o paranteza: egoul bajbaie precum vedeti – el nu stie adevarul, nu cunoaste lumea, exteriorul, acum il afla, la o privire super atenta poti sesiza ca odata cu aparitia egoului apare si lumea lui. Revenind la incertitudine, aceasta creaza puternicul atasament de satisfactie si frica de insatisfactie. Toate venind din necunoastere.
Deci sintetizand, avem: egoul nestiutor vrea sa cunoasca, aceasta creeaza aparitia dorintei. Ca reactii la dorinta: frica, minciuna, orgoliu, posesivitate, agresivitate, bucurie, tristete. Toate acestea nu trebuiesc catalogate ca bune sau rele, ele sunt si una si alta. Sunt notiuni relative cauzate de diferite sisteme de referinta care ne anunta daca sunt bune sau nu. Dupa cum vedeti orice referinta este un compromis la fel de relativist.
Deci daca veniti sa spuneti ca dorinta e rea o sa va spun ca este un neadevar. Aceasta lume este ce este si lucrurile sunt egale, nimic nu e mai bun ca altul. Ce o sa va spun este ca dorinta naste consecinte pe care egoul le admite sau nu in functie iar de ceea ce isi doreste.
Sunt foarte multe de spus pe tema relatiei dintre ego, dorinta, frica si restul. Fiecare va vedea latura lui.
Propun ca tema a dialogului EGOul si restul … .
PS : Eu doar deschid un dialog, invat de la voi, astept sa discutam ca sa imi lamuresc eu insami probleme, nu sunt pe post de invatator si nu vorbesc despre mine.
Vorbim despre idee, nu personalizam!
Invitatia la dialog ii cuprinde pe toti cei interesati desigur. In fata celorlati, care nu rezoneaza, ne cerem iertare si ii rugam sa ne lase putin spatiu sa ne exprimam opiniile.
M-as opri la un pasaj important din raspunsul tau, dar nu inainte de a preciza ca sunt impresionat de numarul si intensitatea ecourilor pe care le-a generat articolul tau initial. Cred ca s-a pus un deget pe o rana prin „Comertul cu Iluzii” si ca aparitia acestei rubrici va da nastere unor subiecte de meditatie pe care presa comerciala nu si le poate permite iar televiziunea, daca ramane ceea ce este azi, nu-i va gasi poate niciodata loc in programele sale. Practic sub ochii nostri se produce un efort intelectual, e adevarat, limitat de cuvinte si de sensurile abordarii noastre cotidiene, rationale, dar neindoielnic prin insasi solicitarea pe care o creaza cititorului conduce la legaturi invizibile intre minte si inima. Sper sa continui in aceasta directie, asemenea tuturor celor care au luat in serios ceea ce spui si inclusiv te-au contrazis in termeni urbani sau au oferit punctul lor de vedere, au incercat sa desluseasca potecile pe care le prefera ei catre ei insisi!
Deci as vrea sa ma refer deocamdata la un singur aspect si anume la lantul: ego nestiutor->nevoie de a cunoaste->dorinta->frica, minciuna, orgoliu, posesivitate, agresivitate, bucurie, tristete.
Eu as vrea sa incerc demonstrez ca ego si frica sunt unul si acelasi lucru. Mai precis, ca ego se naste din frustrare, iar frica este proiectia unui ego format, in legatura cu viitoare frustrari. Ego si Frica sunt inseparabile. Inainte de a continua (posibil, de a analiza un alt element, Frustrarea) as vrea sa stiu opinia ta asupra acestei afirmatii.
Tot nu mi-ati raspuns cine sunt cei „avizati”. 🙂
Dv. spuneti ca nu aveti legatura cu conceptul New Age, dar foarte frumos ii trasati conturul si va plasati in cadrul binecunoscut al acestuia. Numai in cadrul lui religiile se dizolva, se aplatizeaza, de fapt nici nu mai exista, pentru ca o religie adevarata nu isi negociaza moneda adevarului la piata de schimb globalista. Omul este dezradacinat de orice concept, asa cum spuneti, aruncat in haosul unei lipse de verticalitate, deschis noii ‘religii’ universale a lumii. In acest context se plaseaza ideea dv. de ‘insanatosire’ mentala, psihologica.
Acum sa vorbim putin despre teama dv. fata de indoctrinare. Eu cred ca Adevarul presupune un efort de a-L dobandi, si de aici si unele constrangeri. Daca nu ar presupune nici o constrangere inseamna ca ca e supect sa derive din tine, nu ca iti e anterior si independent fata de tine, ar insemna sa fie o fantasma. Noi trebuie sa ne adaptam la adevar, nu el la noi, ceea ce presupune efort. Evanghelia este cea care a raspandit crestinismul, iar ea este, evident, o indoctrinare. Apostolii nu au facut altceva decat sa o raspandeasca.
Nu pot trai intr-o stare mentala lipsita de concepte si de verticalitate. Nu imi pot demola criteriile si calea spre Adevar, ar insemna sa ma demolez pe mine insumi, un fel de sinucidere spirituala, sau anestezie (blanda, impacata pace mentala).
Cum puteti vorbi despre Invierea Domnului, si apoi despre mahomedanism, care pretinde ca nu Iisus a fost rastignit de fapt ci altul? Este doar un exemplu, poate sunt si altele mai adanci, nu imi vin acum in memorie.
Nu am inventat 5 categorii de oameni, am dat niste exemple reale, observabile, palpabile. Ele exista, fie ca le relatez eu sau nu. Pot exista chiar mai multe…
Vorbiti mult despre intoleranta. Sper ca nu faceti confuzii, intoleranta este una interioara, nu exterioara. Este normal sa respecti modul de viata si gandirea celorlalti, insa nu e normal sa tolerezi in TINE insuti o multitudine sau o inexistenta de cai spre adevar. La fel procedati si dv., ati gasit o cale, care evident are niste concepte si ziduri despartitoare, si o impartasiti cu bucurie, nici nu va ganditi ca faceti discriminari sau prozelitism. Deci ne respectam reciproc alegerile, insa, sa fim realisti: ele sunt definite, intre ele exista prapastii mari, mai serioase decat zidurile uneori.
Voi incheia cu un mic citat:
„Intrati prin poarta cea strâmta, caci larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si strâmta este poarta si îngusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla”
Iata ca nu mai avem de-a face cu acea lipsa de ziduri si de criterii. Eliberarea vine in urma descoperirii Adevarului, care pare STRAMT la prima vedere, si nu invers, nu descoperi Adevarul eliberandu-te de elementele care marcheaza calea spre El si care te constrang, iti sunt incomode uneori. 🙂
Bogdan , capturarea esentei subiectului asupra caruia discutam poate sa nu fie imediata pentru toti cititorii.. Topica discutiei este: Insanatosirea procesului de gandire.
Aceasta insanatosire presupune intelegerea zidurilor din interiorul nostru , intelegerea modului cum se manifesta egoul exacerbat, frica , angoasele, agresivitatea, lipsa de toleranta, etc. Intelegerea cauzei si interdependentei acestor cum sa le numesc “alienari”( dar parca am spus, nu e cel mai bun cuvant) ale gandirii.
Draga Bogdan nu mi-am propus sa discut despre iluminare, sau sa propun iluminari on line, desi multi pot crede ca stiu cum se ilumineaza oamenii , (ne oferi chiar tu 5 categorii in care oamenii s-ar incadra).
Eu propun eliberarea mintii de aceste toxine prin analiza, cu blindetea demolarilor dar cu atentie la nuante, la subtilitati.Nu am de gand sa sustin nu stiu ce integrari in absolut, sau mai clar in absurd, nu cred in energii descatusate prin tehnici paranormale. Nu am nimic cu New Age, channelling si alte metode la moda.
Eu vizez un dialog in care sa observam mecanismele vii ale mintii. Minte care dupa cum bine stii opereaza cu memoria, cu subconstientul; minte care proiecteaza in viitor (ATUNCI si VA FI) minte care uneori intoxicata psihologic (de frica, minciuna, etc) nu este capabila sa ofere individului o deschidere spre natura lui reala care este inocenta, inclinata spre bucurie si inteligenta vie.
Mintea mai poate fi intoxicata si cu axiome doctrinare, sau cu programe stereotipe de judecata a evenimentelor, ceea ce face ca individul sa opereze cu doctina sau in virtutea programelor induse mai degraba decat cu adevarul. Atat de adanc pot fi sapate toate acestea si altele in modul sau de a gandi incat individul nu mai realizeeaza, nu mai sesizeaza contaminarea.
Iar acum simt sa iti spun ca nu suport fariseismul acesta in care oamenii cred ca au dreptul ca ii categoriseasca pe alti. Sa le spuna ce sa faca si cum.Sa indice religii si sa critice tot ce nu intra in sfera lor de interes. Nu suport indoctrinarea, inregimentarea omului de nici un fel. Eu vreau o blanda, impacata libertate mentala.
Aceasta libertate iti da independenta si are drept fundament adevarul ca baza cu care operezi in societate sau te reculegi in tine insuti.
Orice religie si biserica, secta cum vrei sa le spui functioneaza limitand adevarul la propria dogma, fiecare dintre ele luptandu-se sa-si sustina adevarul descoperit. Aceasta este pentru mine o privare in libertatea de a gandi si de a fi.
Am citit cate ceva , iar ortodoxia a fost una din practicile/caile care m-a ajutat in momentele vietii mele si cred in adevarul dezvaluit de crestini. Cum cred in adevarul dezvaluit in Coran, Upanishade, Vede, Talmud.
In ce nu cred si ma irita este in atitudinea omului fata de aceste adevaruri. Fiecare dintre ei vad aceste adevaruri exclusivist, eliminandu-le pe celelalte, condamnandu-le drept false.
Nu consider ca o astfel de abordare lipsita de toleranta este apanajul unei minti sanatoase, fericite.
Asta vreau eu sa spun aici, nu ma erijez in a oferi iluminarea si a imparti oamenii pe categorii. Eu spun despre niste tendinte si atat. Fiecare suntem un univers, eu ma adresez individului. Eliberarea daca vrei este a lui si este simpla asa ca marile adevaruri. Este libertatea de a fi, acum si aici viu si in adevar. Iar asta nu inseamna sa fii partizanul unui anumit adevar sau doctrina. Inseamna sa ai capacitatea de fi deschis sa VEZI adevarul relevant de orice eveniment, om , situatie, carte sau religie.
Vorbesc de o eliberare in tine insuti pentru a fi capabil sa operezi in orice lume fara frica, neindoctrinat, neagresiv sau lipsit de toleranta.
Daca reusim sa avem o minte libera de concepte, inocenta , beatica, fiecare dintre noi, cum crezi ca va arata lumea asta ? Ceva imi spune ca se va apropia de Imparatia mult promisa.
Oricum, punctul 1 de pe ordinea ta de zi mi-a placut. Simt ca ne-ai aduce bucurie daca l-ai dezvolta. Ortodoxia dezvaluie intr-un mod aparte invierea Domnului, aceasta inviere care pentru mine personal a inseamnat candva indemnul de a trezi Hristosului din noi, invierea in noi insine.
EGO-ul – nu trebuie sa te lupti cu el
Dragii mei, ceva ma atrage sa ma angrenez in discutia demarata de Ioana si care continua spontan; cred ca, totusi, ar fi mai bine sa mentinem directia propusa initial. Simt ca o stransa legatura cu problemele ridicate de Ioana si in ecourile la mesajele ei o are EGO-ul. Ce este EGO-ul? Este “ceva” (nu as putea spune rau) – o iluzie, menita sa mentina regulile jocului “realitatii” in care traim ca individ, colectivitate, natiune, umanitate, Univers. In momentul in care cineva face saltul catre ADEVAR, EGO-ul coexista, iar individul se poate manifesta atat mental cat si printr-o noua stare de constiinta. Sau asa cum ma refeream in precedentul meu ecou, traieste clipa prezenta. Si cred, draga Ioana, in acea clipa se darama si zidurile de care vorbeai. Traind clipa prezenta simti ca esti dincolo de aceasta iluzie. Aceasta stare, odata dobandita, trebuie, insa, stabilizata. Ma opresc cumva aici, deoarece eu nu m-am stabilizat inca, oscilez intre iluzie (EGO) si Adevar si inseamna ca v-as spune pura teorie…
Cu EGO-ul nu te poti lupta, nu i te poti opune! Fiindca insasi actiunea de impotrivire este specifica acestuia. Din pacate, multi dintre noi aleg aceasta cale. Solutia pare a fi Dragostea (neatasata, nediferentiata), Iertarea, Abandonul fata de Divin. Matricea acestei lumi trebuie privita ca un martor detasat. Si este clar ca si altii – mult mai valorosi decat mine – au vazut, intuit acest lucru inaintea mea (literatura, arta, religie, etc.)! Unii au venit chiar sa ne invete acest lucru! Spunand asta ma gandesc in primul rand la Iisus. Mesajul Invierii este, dupa parerea mea, “moartea” EGO-ului si aflarea, UNIREA cu ADEVARUL!
Recent am mai constientizat inca un lucru. Un individ nu trebuie sa DEVINA, el ESTE si TREBUIE sa constientizeze, realizeze acest lucru! Adica fiecare dintre noi este ADEVAR, trebuie doar sa realizam acest lucru. Fantastic, nu? In fiecare clipa, in permanenta. De aceea, draga Bogdan, cred ca ceea ce afirmi este doar o parte din ADEVAR. In ADEVAR pierzi notiunea de individualitate, in sensul de apartenenta la vreo societate, religie, natiune, etc. Desigur ca inaintasii nostri, fie ei crestini, musulmani, etc. au putut face greseli, facand astfel dovada ca si ei – ori nu cunosteau ADEVARul, ori doar partial – conteaza mai putin!
Asta am simtit ca trebuie sa va comunic. Ma uit inapoi la ce-am scris; oare am fost eu capabil de asa ceva? Reiterez faptul ca nu sunt un bun scriitor, in sensul ca nu prea reusesc sa exprim pe hartie / in cuvinte ideile care imi vin.
Cu sinceritate, al vostru, Razvan
Parca era vorba de cei „avizati”, nu de cei vizati. Daca aceste 2 categorii coincid, atunci chiar nu are sens. Nu inteleg la ce teorie a conspiratiei va referiti, si nici cine sunt cei ce au cunoasterea. Probabil zidurile mele mentale ma impiedica. Asa cum spuneti dv., intr-adevar pare o conspiratie, caci numai acolo cei vizati sunt identici cu cei avizati 🙂
Imi cer scuze daca v-am inteles gresit spiritualitatea, dar m-am ghidat dupa ce se afla mentionat chiar in site-ul informativ propus: „The New Age Movement professes a broad-minded openness to all religions”. Sigur ca este doar un mic segment al acestei miscari, un ‘imprumut’ mai bine zis.
Mai grava insa mi se pare confuzia pe care o faceti intre a judeca pe cineva, a nu ierta si a nu accepta calea aleasa de cineva. V-ati grabit, si de fapt dv. ati fost cea care m-a judecat. Mahomedanii insisi se situeaza in afara mesajului Crestin al Invierii, va rog nu imi atribuiti mie vreo judecata in acest sens. Eu respect optiunile oricui, iert, iubesc, insa daca nu sunt deacord cu optiunile nu inseamna ca ma situez in afara iertarii crestine, sa fim seriosi. Si Hristos a spus: Iarta-i ca…. NU STIU CE FAC.
Va rog sa reflectati mai adanc la o posibilitate reala (daca e adevarata sau falsa, asta numai dv. puteti afla): s-ar putea sa fie o bariera mentala tocmai aceasta atitudine de a considera „ziduri mentale” apartenenta la religia crestina, Biserica. Este o posibilitate, care trebuie investigata in mod sincer. Nu stiu cat de mult ati studiat dspre Crestinism si cat ati pus in practica, din ceea ce spuneti nu imi pot face o idee. Printre altele, Iisus vorbeste de intemeierea Bisericii si de niste „chei”… Religia crestina nu este despartita de Hristos, Biserica este trupul Sau mistic. Imparatia este in noi insine, daca o dobandim prin El. Mesajul crestin este limpede „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Nu fac propaganda religioasa, cele relatate sunt mentionate de aproape 2000 ani, insa scriu acestea pentru ca am simtit o confuzie in mesajele dv.
Dragii mei interlocutori, consider ca aceasta lume este rezultatul IUBIRII SUPREME , nu inteleg de ce lasam uneori mentalul nostru incarcat cu conditionari , atasamente, lipsa de iubire unul fata altul, incorsetari religioase, profesionale ,etc, sa isi puna amprenta asupra unui dialog pe care eu personal mi l-as dori intr-o altfel de atmosfera.Am inteles din primul articol al Ioanei , ca doreste nu ce a iesit pana la urma ci cu totul altceva.Sa ne uitam cu sinceritate si iubire in interiorul nostru si sa vedem ce ne deranjeaza cand citim ceva, vom observa ca directia celor scrise este de fapt chiar problema noastra subtila proiectata in exterior.
Sa incercam nu o lupta a mentalului ci natura nostra fireasca si atunci totul va duce la armonie cu noi si cu tot ce este in jurul nostru , iar cele spuse vor fi de o mare blandete si intelepciune.
Bogdan,
sunt surprinsa de mesajul tau, remarc ca inima ta s-a deschis spre un real dialog si nu spre critica ca pana acum.
Sunt foarte bucuroasa de aceasta evolutie a discutiilor. In acest moment si pe acest site este mai important sa dialogam sanatosi, fara ziduri, decat sa avem consesns in toate ale noastre. Tu stii ca dreptatea la nivel mental e relativa, mereu se va gasi cineva sa ne contrazica. Eu cred ca articolul tau e primul pas pe care il facem spre o discutie reala in care ne ajutam reciproc sa ne eliberam mentalul, sa ne demolam usor zidurile evitand ranirile reciproce.
Din toata inima
Ioana
Ioana a scris: O infratire ce naste lumina si deschide inimi, facandu-le sa pulseze in bucuria simpla de a fi.
Christian Kunst: Daca ar exista cu adevarat „bucuria simpla de a fi”, atunci nu ar mai exista comunicare.
Pentru simplu fapt ca bucuria de a fi ar anula dorinta de comunicare. O data ce comunicam, inseamna ca nu
suntem satisfacuti spiritual de bucuria simpla de a fi.
Ioana a scris: Eu nu ma tem de nimic. Eu nu am constrangeri. Eu sunt ceea ce sunt.
Nu putem sa nu ne temem de nimic. Nu suntem creati astfel, la fel cum nu suntem creati sa fim egali. Insasi
deschiderea acestui subiect este dovada unei temeri. A dorintei de a aduna opinii, dorinta pornita din teama ca
ceea ce faceti s-ar putea sa nu fie bine.
Dupa cum spuneti: „Eu doar deschid un dialog, invat de la voi, astept sa discutam ca sa imi lamuresc eu insami
probleme, nu sunt pe post de invatator si nu vorbesc despre mine.”
Daca nu ar exista teama nu ar putea exista deciziile. Daca spre exemplu va decideti sa raspundeti mesajului
meu, trebuie sa va convingeti ca merita. Pentru a putea lua aceasta decizie procedati la urmatorul rationament:
„Raspund sau nu? Daca da, de ce raspund? Pentru ca daca nu as raspunde ma tem ca ar crede ca nu am raspuns, sau
ma tem ca cei care urmaresc acest subiect cred ca nu am un raspuns s.a.m.d. Daca nu, de ce nu raspund? Pentru
ca afirmatiile acestea nu merita sa-mi pierd timpul cu un raspuns. Pentru ca daca as raspunde ma tem ca timpul
pierdut nu-l mai pot recupera, pentru a face ceea ce consider ca merita facut”.
Dupa cum vedeti, intr-o lume fara temeri nu ar putea exista decizii.
Pentru a putea comunica eficient trebuie sa renuntam la sintagme de genul „sunt ceea ce sunt”, sintagme
recursive care produc o bucla infinita. Inchipuiti-va un dialog intre Dvs. si..sa zicem un reprezentat
comercial care doreste sa va vanda un produs electronic nou, despre care nu stiti nimic. Discutia este inceputa
de catre reprezentatul comercial care va spune: „Buna ziua, permiteti-mi sa va prezint noul Gadget X”. Dvs.
intrebati: „ce este acest gadget X?”. Iar reprezentatul comercial va raspunde „Gadget X este Gadget X”. Cum
continuati dialogul?
Cat despre ideea continutului acestui subiect de discutie, e un subiect interesant, si „la moda”. „Overwhelming
procrastination through eliminating your primary fears”, sunt teme de actualitate cam pe la toate seminarele de
„Personal Productivity Management”. Si e adevarat ca un om cu angoase e mult mai putin productiv decat un om
care a reusit sa elimine angoasele din viata lui. Insa angoasele sunt un subiect, iar frica/teama e un alt
subiect. Poate ca ar fi bine sa facem distinctia, pentru conformitate.
Just my 2 (Euro)Cent 🙂
Cu stima,
Christian Kunst
Buna Christian,
Multumesc pentru randurile frumoase pe care le-ai scris. Uite ridic si eu mingea de la fileul unde ai lasat-o tu si hai sa vedem unde ajungem.
Ioana a scris: O infratire ce naste lumina si deschide inimi, facandu-le sa pulseze in bucuria simpla de a fi.
Christian Kunst: Daca ar exista cu adevarat „bucuria simpla de a fi”, atunci nu ar mai exista comunicare.
Pentru simplu fapt ca bucuria de a fi ar anula dorinta de comunicare. O data ce comunicam, inseamna ca nu suntem satisfacuti spiritual de bucuria simpla de a fi.
Eu : „bucuria simpla de a fi” – Eu cred in SI SI nu in ORI ORI ( am citit ceva de genul asta zilele astea si m-am bucurat)
Desigur non -actiunea e convergenta unei stari totale, plenare precum cea de a fi. Desigur in tacerea din interiorul nostru am fi completi si una cu Totul. Dar, zic eu: cum am putea fi completi daca excludem o parte din atributele viului cum ar fi: dorinta, actiunea, gandirea , etc. Fac parte din noi: iluzie mentalul asta, iluzie egoul asta, dar caracterizeaza viul in sens de manifest. Asa cum vedea si Bogdan cum am putea trai fara concepte si fara verticalitate (viul-complex, deja constient si moral) Cum? Cum am putea exclude manifestarea mentala si fizica din marele UNU.
Sunt unele texte care la prima vedere par a exclude iluzia, par a spune ca ea , iluzia, e generata de EGO iar Ego trebuie eliminat.
Eu nu cred in teoriile care sustin acesta excludere. Eu merg pe principiul SI SI nu ORI ORI. Eu cred ca totul este parte din tot, totul e o fateta, totul e cu rost inclusiv egoul.
Eu cred ca poti avea bucuria de a fi si a putea comunica, actiona din dorinta pura. Eu cred ca aceasta credinta ne da starea de a fi in spirit, de a fi un instrument perfect prin care Dumnezeu se manifesta. Pur si simplu am actiona, comunica, face “voia lui”. Am fi detasati de noi insine si complet abandonati cum spune Cornelia in avertismentul ei.
Atunci am avea dorinte, actiuni pe masura acelui Ierusalim. Separarea care duce la aparitia egoului nu ne va mai crea probleme, pentru ca ne-am intelege natura de a fi Unul, iar Unul nu inseamna sa fii si singur, ci sa te stii in toate. Astfel, nu am mai judeca, l-am privi pe aproapele nostru ca pe noi insine etc. Am elimina din gandirea noastra ideea de separatie , nu separatia insasi. Asta ar fi singura diferenta.
Eu cred ca Dumnezeu lucreaza printr-o multitudine de forme de manifestare, de la firul ierbii pana la constiinta umana, poate mai sus (nu ma bag) si in asta consta frumusetea Divinei Sale lucrari. Eu nu as reduce asta la vid, repaos cum apare uneori sugerat. Eu as spune ca totul, inclusiv vidul, repaosul coexista.
Ioana a scris: Eu nu ma tem de nimic. Eu nu am constrangeri. Eu sunt ceea ce sunt.
Nu putem sa nu ne temem de nimic. Nu suntem creati astfel, la fel cum nu suntem creati sa fim egali. Insasi deschiderea acestui subiect este dovada unei temeri. A dorintei de a aduna opinii, dorinta pornita din teama ca ceea ce faceti s-ar putea sa nu fie bine.
Daca suntem complet abandonati lui Dumnezeu nu ne temem de nimic. Egoul este umar langa umar in noi insine cu Hristosul din noi (sau Sinele), nu se exclud , dar la un moment dat patrunde lumina in noi si intelegem rostul egoului. Si il abandonam la picioarele divinitatii. Suntem creati dupa chipul si asemanarea … !! Deci cand o sa fim complet abandonati nu o sa ne mai temem.
Am deschis acest subiect pentru ca imi doream prieteni cu care sa impartasesc ce simt.
Am vazut in jurul meu oameni care sufera si nu inteleg, am vazut oameni care incearca sa se regaseasca si in loc de a se deschide se inchid mai mult intre zidurile acelea de care pomeneam. Sa stiti ca zidurile sunt extrem de subtile. Extrem de subtile. Iar cele mai ale naibii sunt conditionarile spirituale. De ce? Pentru ca se ascund in spatele Binelui, in spatele cailor batatorite, dar care uneori sunt sterpe de adevar.
Dorinta de a vorbi nu se bazeaza pe teama ci pe bucuria de a impartasi. Traiesc iluzia ca oamenii se pot imprieteni, ca aceia care stiu mai mult intind o mana celor care vor sa afle. Traiesc iluzia ca cineva deosebit ar putea citi aceasta rubrica si ar dialoga cu noi aducandu-ne idei noi si multa bucurie. Desigur este o dorinta, dar este dorinta sincera de a cunoaste sufletul omului in fel si fel de alcatuiri.
Traiesc iluzia ca intr-o zi ne vom bucura impreuna unii de altii.
Iar cand am spus ca sunt ceea ce sunt, am vrut sa spun ca asta sunt si imi asum ceea ce sunt. Nu am spus ca sunt perfecta, poate at fi trebuit sa spun sunt asa cum sunt.
Si binenteles ca lupt cu temerile mele, nu le las sa ma corupa, lipsa de teama era o metafora in context.
Bogdan,
Iti multumesc mult pentru cele ce ai scris mai jos. In felul asta eu cred ca tu ma poti ajuta si poate pe toti cei care citesc sa ne lamurim unele dileme in legatura cu biserica.
B: Va rog sa reflectati mai adanc la o posibilitate reala (daca e adevarata sau falsa, asta numai dv. puteti afla): s-ar putea sa fie o bariera mentala tocmai aceasta atitudine de a considera „ziduri mentale” apartenenta la religia crestina, Biserica. Este o posibilitate, care trebuie investigata in mod sincer. Nu stiu cat de mult ati studiat despre Crestinism si cat ati pus in practica, din ceea ce spuneti nu imi pot face o idee. Printre altele, Iisus vorbeste de intemeierea Bisericii si de niste „chei”… Religia crestina nu este despartita de Hristos, Biserica este trupul Sau mistic. Imparatia este in noi insine, daca o dobandim prin El. Mesajul crestin este limpede „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Nu fac propaganda religioasa, cele relatate sunt mentionate de aproape 2000 ani, insa scriu acestea pentru ca am simtit o confuzie in mesajele dv.
In continuare incerc sa ii raspund lui Bogdan. Dar poate mai intersant ar fi sa va relatez o discutie ce s-a nascut spontan aseara pe tema acestui mesaj.
Uite mai jos e o sinteza dintr-o conversatie, nu stiu daca e chiar raspunsul, dar mi s-a parut interesanta si hai sa o discutam.
Incerc sa sintetizez cumva pe puncte:
Pentru unii oameni Iisus este in inima lor. Metaforic vorbind Il simt ca o samanta de divinitate din noi. Sau poate ca insasi izvorul vietii din noi. Mai simt ca biserica Lui nu este o cladire, un canon, o doctrina, desi nu le exclude. Biserica lui este insasi inima noastra. Biserica lui este iubirea care vesteste cuvantul Tatalui, adica cunoasterea reala, spiritul ziditor.
Desigur nu te poti desparti de inima ta cum nici pe Hristos de biserica lui, nici luna nu se desparte de reflectia ei in apa (aceasta fiind, se reflecta – asa si Dumnezeu Este si se reflecta in el insusi, astfel se creeaza universuri).
Daca s-ar comite o astfel de despartire s-ar instala moartea.
Pentru multi a fi intru Hristos e o stare continua de a fi, nu e o devenire, noi oamenii suntem cu el permanent. Dar din cauza falselor identificari cu egoul, omul se rupe din starea lui reala si se iluzioneaza ca este una sau alta, isi imagineaza ca poate fi de unul singur.
Aceasta identificare cu egoul reediteaza dupa mine in noi pacatul originar, cand Adam si Eva mananca din pomul binelui si raului, sau pomul “cunoasterii” si se despart de rai. Egoul separa individul de raiul naturii sale reale, il separa din adevarata stare de a fi in adevar, vesnic viu si beatic, fericit. Raiul pentru mine nu e o tara, e o stare. Desigur una din nenumaratele creatii ale divinitatii dar care refecta cel mai aproape ceea ce nu se poate explica in cuvinte.
Deci imparatia pentru acestia este starea de a fi adevarul, viata vesnica, beatitudinea.
Cum spunea in Evanghelia dupa Ioan « Eu sunt calea cea ingusta » … da, intradevar numai prin Hristos ajungi acolo.
Dar stii cum se vad aceste lucruri in zilele de azi, cam cum zicea Razvan, Iisus si-a pus pe cruce egoul si nu l-a pus pe al Sau, (pentru ca era complet abandonat Tatalui, nu avea ce sa sacrifice), l-a luat pe umeri pe al tuturor oamenilor. Identificandu-se cu insasi constiinta umana. Astfel Adam corupt de pacatul originar s-a inaltat. Astfel El ne-aratat ce sa facem ca sa ajungem la imparatie. Ne-a aratat calea prin care ne mantuim.
In felul asta vad acestia ca realizandu-l pe El dobandim imparatia. Mai intai este Calea (Eu sunt calea) prin care restauram in mintea noastra existenta intrinseca in corpul divin, nu mai alegem fie binele fie raul. Alegem ce vrea Dumnezeu, voia LUI. Adica ne abandonam complet. Nici un liber arbitru, doar voia Lui. Abandonandu-ne capatam linistea mentala, nu mai populam mintea cu tot felul de ganduri care se nasc din memorie, din trecut si se proiecteaza in viitor (proiectam doar ce stim iar in prezent nu putem – gandurile nu se materializeaza instantaneu atunci cand le gandim, deci ne ducem in viitor). Aceasta minte tacuta reflecta Divinitatea, nu verva egoului, si devenim inspirati, adica in Duh. Avem Adevarul. Fiind adevarul, capatam Viata. Suntem. Nu suntem aparenti, nu suntem o reflectie, reflectam. Astfel suntem si manifest si imanent. Si creatia care normal ca are mental, e individuala, are ego, dar il transcende prin cunoastere realizandu-i natura reala.
Uite un subiect care sunt sigura ca va naste diferite reactii. Am transmis acest mesaj ca o provocare, nu ca o pretentie de adevar. Facem un atelier si discutam ideile care se vehiculeaza astazi. Fara sa fim rai ci doar incercand sa ne clarificam pentru noi insine topica.
Bogdan tu ce crezi?
Desigur, cuvintele nu pot cuprinde adevarul. Te rog spune cum vezi tu. Dar in cuvinte simple sa putem intelege.
Ioana: Eu cred in SI SI nu in ORI ORI
CK: In momentul in care trebuie sa luati o decizie, natura (sau cine vreti Dv.) a decis sa fii obligata „sa credeti in ORI ORI”, ca va doriti asta sau nu. Nu puteti „Sa-mi raspundeti la mesaj SI sa nu-mi raspundeti”, ci trebuie „sa-mi raspundeti la mesaj ORI sa nu-mi raspundeti”.
Societatea si interactiunea intre oameni trebuie sa se bazeze pe respect, nu pe iubire. Daca toti ne-am iubi intre noi am transforma iubirea intr-un sentiment banal. Nu ar mai fi ceea ce intelegem acum prin „iubire” ci o stare de fapt, la fel ca si culcatul seara si trezitul de dimineata. Faptul ca poetii, scriitori si Dv. pot scrie despre iubire este tocmai datorita faptului ca e un „fenomen” interesant, misterios. Daca ar incepe sa scrie despre culcatul seara mai mult ca sigur ca nu ar gasi nici un pic de inspiratie, nu mai vorbesc de audienta 🙂
Iubirea exista pentru ca poate fi raportata la indiferenta, ura, dispret..etc. Daca ar exista doar iubire atunci ea ar inceta sa existe pentru ca si-ar pierde „maretia”.
Eu iubesc, el e indiferent, ea e invidioasa, ei sunt dispretuitori.
Eu iubesc, tu iubesti, el iubeste, ea iubeste, ei iubesc, ele iubesc – pana si ca fraza se transforma in conjugare si isi pierde tot farmecul :))
Numai bine
Christian Kunst
Christian,
CK: In momentul in care trebuie sa luati o decizie, natura (sau cine vreti Dvs.) a decis sa fi obligata „sa credeti in ORI ORI”, ca va doriti asta sau nu. Nu puteti „Sa-mi raspundeti la mesaj SI sa nu-mi raspundeti”, ci trebuie „sa-mi raspundeti la mesaj ORI sa nu-mi raspundeti”.
Eu:
Desigur atunci cand actionezi esti ori in dreapta ori in stanga – la acest nivel este ori , ori . Dar eu nu vorbesc de un nivel grosier, al actiunii. Eu vorbesc de nivelul in care actionezi fara sa actionezi tu, fara sa te implici, complet detasat de actiunea in sine. Chiar daca faci un lucru nu te identifici ca si autor al acelei actiuni. Mai précis nu te astepti sa culegi roadele faptelor tale, doar observi ca prin tine s-au derulat niste programe si incerci sa le intelegi rostul. Daca esti un instrument real si inspirat atunci practic nu mai actionezi tu ci divinitatea prin tine . La asta m-am referit eu.
Societatea si interactiunea intre oameni trebuie sa se bazeze pe respect, nu pe iubire. Daca toti ne-am iubi intre noi am transforma iubirea intr-un sentiment banal. Nu ar mai fi ceea ce intelegem acum prin „iubire” ci o stare de fapt, la fel ca si culcatul seara si trezitul de dimineata. Faptul ca poetii, scriitori si Dvs. pot scrie despre iubire este tocmai datorita faptului ca e un „fenomen” interesant, misterios. Daca ar incepe sa scrie despre culcatul seara mai mult ca sigur ca nu ar gasi nici un pic de inspiratie, nu mai vorbesc de audienta 🙂
Iubirea exista pentru ca poate fi raportata la indiferenta, ura, dispret..etc. Daca ar exista doar iubire atunci ea ar inceta sa existe pentru ca si-ar pierde „maretia”.
Eu iubesc, el e indiferent, ea e invidioasa, ei sunt dispretuitori.
Eu iubesc, tu iubesti, el iubeste, ea iubeste, ei iubesc, ele iubesc – pana si ca fraza se transforma in conjugare si isi pierde tot farmecul :))
Eu :
Exista diferite nivele la care gasesti iubirea. Exista un nivel profan in care x isi iubeste sotia; sau Y fratele etc . Este o iubire atasata limitata de perimetrul reactiilor, o iubire cauzata de cineva din afara ta, de iubitul tau, sau partenerul, fratele tau etc. Aceasta iubire este limitata de insasi cauza ei, iubitul , fratele etc. Aceasta iubire s-ar putea sa para plictisitoare atunci cand cel ce o face sa se nasca nu mai raspunde interiorului tau, sau cand factorul generator dispare etc
Respectul e o inchipuire, care poate colapsa oricand daca este generat pe baze mentale. Singurul respect veritabil e cel ce se naste din iubire neconditionata.Doar aceasta iubire ne permite cu adevarat sa il intelegem pe semenul nostru si sa ii respectam vointa de a fi asa cum este.
Cu multumiri,
Ioana
Ioana, intr-un plan idealist in care am fi deja mantuiti, poate ca asa stau lucrurile. Realitatea cotidiana insa este un pic mai dura. Daca tot s-a amintit de Adam si de pacatul originar, amintiti-va ca a fost savarsit sub influenta „cuiva”, in afara ego-ului. I s-a sugerat omului un lucru, cu promisiunea – culmea – tot a unei „mantuiri”, dar in lipsa lui Dumnezeu, o auto mantuire daca vreti. Incercati sa vedeti ca nu doar ego-ul propriu este sursa raului, mai exista un „personaj” exterior foarte dibaci si care se pare ca are acces la intelectul si dorintele noastre. Omul nu se poate mantui singur, printr-un fel de natura a lui, un „dat”, doar crezand ca il are in inima pe Iisus. Omul este tributar starii sale decazute, imperfecte, post-adamice, si influentelor exterioare deloc de neglijat.
V-as supune atentiei 2 texte evanghelice
1. „mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” – deci botezul
2. „Painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu. Deci iudeii se certau intre ei, zicand: Cum poate Acesta sa ne dea trupul Lui sa-l mancam? Si le-a zis Iisus: Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi.”
Ambele sunt texte evanghelice incontestabile. Ambele indemnuri au fost urmate de apostoli si de biserica primara de atunci, si se continua pana astazi sub forma botezului si impartasirii. Ambele contin mijloace de mantuire, ambele contin taine cu care iei contact prin Biserica, acestea petrecandu-se inca de pe vremea apostolilor, in mod cat se poate de practic, ca si astazi. Nu pot avea acces in afara Bisericii la aceste realitati (sau apostolii au inteles gresit, ceea ce nu cred ca e cazul), pentru simplul fapt ca Biserica este cea care le-a pastrat si practicat din vremea lui Iisus pana azi.
Iata deci ca din perspectiva crestina, omul are nevoie de o cale practica, nu doar de efort psihoterapeutic. Nu de dragul „dogmei”, ci din dragoste de Adevar.
Biserica pastreaza si perpetueaza acest Adevar, nu prin dogme, ci prin har. Nu priviti numai la institutie. Copilul are nevoie de un loc unde poate invata si creste: familia si scoala i-l ofera (tot simple institutii, dupa rationamentul simplist al unora). Ce se intampla cu un copil lasat singur, sau care crede ca o poate porni de unul singur? Instinctiv el nu are nevoie de scoala, i se pare o „dogma”, o privatiune inutila, abia cand creste intelege sensul efortului prin care a trecut, si ca nu reusea altfel. Spiritual se intampla la fel, nu poti creste la intamplare, sau sub propria-ti conducere, sa nu ne amagim.
Imaginati-va un trandafir, cu multe multe petale frumoase. Ce se intampla cu o petala rupta? Mai poate avea viata proprie? Cine o va mai „lipi” la loc?
Iertati-mi lungimea mesajului 🙂
Bogdan
..e moda scrisorilor deschise, nu-i asa?
Catre Secretarul General de Redactie si spre atentia Redactorului rubricii „Cai spre noi insine” si
Redactorului Sef (persoanele cu atributii in validarea/ publicarea ecourilor):
In orice carte de filosofie scrie ca rezolvarea contradictiilor, duce la progres.
In orice manual de calitate scrie ca identificarea si tratarea corespunzatoare a unei neconformitati (si nicidecum) musamalizarea acesteia, duce la o calitate superioara.
In header-ul oricarei pagini a site-ului http://www.romania libera.com, scrie ca „lipsa de comunicare intareste doar sistemele discretionare”
Intr-un editorial din data de 07.02.2005, d-l Stefan Maier scria: „Ei bine, eu nu cred ca esenta Omului rezida in libertate. (…..) M-as bucura insa, fara doar si poate, sa cunoastem si alte pareri, la fel de subiective ca si cea de mai sus, despre aceste dileme pe care altii, mai fericiti, le-au rezolvat de mult..”
Stimata doamna Adriana..de ce-mi ingraditi dreptul la libera exprimare? Dar mai grav: de ce va descalificati, valorizand mai mult un impuls de moment in defavoarea unei analize mai atente a textului, mesajului si eventualelor implicatii ale actiunilor d-voastra?
In acest context si data fiind nepublicarea ecoului scris de mine astazi, ma intreb sincer dezamagit: ce interes poate avea gestionarul acestei rubrici, incat sa filtreze/directioneze ecourile, gindurile cuiva (care intre noi fie vorba, si-a dovedit cu prisosinta anterior superioritatea intelectuala si probitatea morala)? Pana voi primi raspunsul complet, coerent si la obiect la aceasta intrebare, imi voi exacerba privilegiul propriei gandiri: raspunsul este simplu..evitarea unui moment delicat, in care ar trebui sa recunoasca o eroare..sa-si asume o greseala..
Patetic. Inadmisibila (din punctul meu de vedere) o astfel de atitudine, mai ales din partea cuiva care-si canta statutul de intelectual si vocatia de mentor..
Si totusi spre linistea doamnei Adriana (care probabil a decis nepublicarea anuntului meu), voi incheia amintind ce spunea K’ung Fu Tse, acum vreo 2400 de ani: „Daca un Domn este ignorat, atunci te astepti ca el sa nu-si exprime parerea”….
——-
Dorin,
Redau mai jos ecoul tau care nu a fost validat, dupa cateva mici corecturi neimportante (legate de dactilografiere). La sfarsitul ecoului tau „nepublicat” voi face si precizarile de rigoare.
„Respectul e o inchipuire, care poate colapsa oricand daca este generat pe baze mentale. Singurul respect veritabil e cel ce se naste din iubire neconditionata.Doar aceasta iubire ne permite cu adevarat sa il intelegem pe semenul nostru si sa ii respectam vointa de a fi
asa cum este.”
Cu tot respectul pentru puterea autoarei de a-si asuma aceasta asertiune, nu pot sa nu o amendez. Este o aberatie a crede (si mai grav, a incerca sa insufli si altora) ca NU trebuie sa-ti respecti dusmanul (pe care evident, nu il poti iubi), ca trebuie sa-i respecti a priori pe toti cei pe care ii iubesti!
Respectul si dragostea sunt notiuni teribile prin consistenta si impact asupra propriei personalitati si a cercului relational… dar a le confunda, a considera ca acestea se implica neconditionat, este de nepermis pentru mine… este in fond, o masura a imaturitatii, daca nu (inca) un semnal ca de fapt, mesajul subliminal pe care autoarea se zbate sa il comunice (utilizand cu oarecare succes acea splendida forma de comunicare non-etica numita manipulare), se izbeste totusi in aceasta zona de un zid de moralitate, maturitate, nivel de inteligenta si cultura mult peste media celor influentabili.
Recomand respectuos autoarei o revizuire a rindurilor macar (daca nu a gindurilor)… ar fi mare pacat pentru acest site, sa cada in derizoriul unor polemici interminabile, indecente si ineficiente, pe marginea unor astfel de teme/asertiuni departe de realitate si chiar bun simt..
Ei bine, afirmatia ca site-ul ar cadea in derizoriul unor polemici indecente si ca tema este departata de bun-simt este ceea ce m-a pus pe ganduri si nu am validat imediat ecoul, desi chiar intarzierea ar fi fost de asteptat avand in vedere ca e sambata si s-ar fi putut sa mai existe si alte prioritati. Pentru o persoana ca tine, despre care tu insuti afirmi, citez „[mi-am]dovedit cu prisosinta anterior superioritatea intelectuala si probitatea morala” as fi facut chiar efortul de a-ti scrie si de a te ruga sa reconsideri anumite formulari, pastrand ideile si renuntand la atacurile la persoana.
Ma intreb ce ar spune Confucius (mai cunoscut sub acest nume decat Kung Fu Tse), daca ar vedea cum ai atacat mai multe persoane prin interventia ta, aducand ca argument superioritatea intelectuala si probitatea morala si concluzionand ca lucrurile au luat-o nici mai mult nici mai putin decat spre o cale departata de bunul simt. Cum definim bunul simt in termeni de bun simt, Dorin? Ce rau si cui l-au facut, persoanele impotriva carora indrepti prin mesajul tau, ceea ce numesti superioritatea intelectuala si probitatea morala?
Iertata-mi fie ambiguitatea aparenta, dar cred ca pozitia mea este destul de clara. Doar faptul ca ne cunoastem un pic in mod virtual m-a facut sa justific DE CE nu a aparut acel ecou. Altfel ar fi fost un argument suficient politicile cunoscute ale sitului nostru.
Dragi cititori,
cu catva timp in urma am dorit sa deschid o rubrica in care sa vorbim despre noi insine. Am publicat un articol mai inspirat sau mai putin dupa cum s-a vazut din reactia publicului.
Ca rezultat al celor 27 de ecouri in care fiecare incerca sa spuna cate ceva am dedus ca ar fi mai bine sa las libera aceasta rubrica sa se deruleze firesc si de la sine. Cred ca mai armonioasa ar fi o abordare interactiva a acestui subiect, de fapt asa s-a si vrut, dar nu iese in totdeauna Asa ca nu doresc sa monopolizez discutiile prin dialoguri specifice despre religie sau psihologie, nu doresc sa vorbim doar eu sau cativa ci toata lumea, in mod armonios si civilizat.
In ideea ca tema in sine isi va gasi interlocutorii, las ca fiecare dintre cei interesati sa directioneze discutiile asa cum vor, publicul urmand sa iasa in intampinare sau nu noilor subiecte propuse. Eu fiind doar un om din public care daca va considera ca poate contribui, va scrie.
Le multumesc tuturor celor care au facut efortul de a-mi raspunde si le urez succes in a exprima cat mai bine ceea ce este in ei insisi.
Toate bune,
Ioana
Subiectul in sine e interesant, insa pana acum din pacate nu pot purta un dialog cu Dv. din cauza ca la fiecare raspuns „evadati” pe un nou nivel de indirectare pe care mintea mea, obisnuita cu gandirea logica, nu e in stare sa-l inteleaga.
Imaginati-va cum poate continua dialogul daca eu, bazat pe regulile introduse de Dv., introduc un nou nivel al actiunii peste nivelul Dv. si un nou nivel al iubirii peste cel enuntat de Dv.
Probabil ca veti spune ca nu exista.
Incercati sa-mi demonstrati, va rog, si veti vedea cum in scurt timp „nu vom mai avea nimic sa ne spunem”, pentru ca nu putem comunica decat bazandu-ne pe logica.
Dupa cum spune Wittgenstein in a sa celebra „Logisch-Philosophische Abhandlung”:
„Wovon man nicht sprechen kann, darüber muß man schweigen.” (Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca).
Cat despre comentariul legat de manipulare, dupa parerea mea il catalogati in mod fals drept „atac la persoana”. Atacul la persoana presupune intr-o polemica inlocuirea argumentelor logice cu afirmatii despre persoana care poarta dialogul, fapt care face imposibila continuarea comunicarii.
Spre exemplu daca eu in dialog fac o afirmatie si primesc un raspuns de genul „Nu ma asteptam la altceva de la un prost”, acesta este un atac la persoana. Daca insa mi se raspunde cu „ideea enuntata de catre tine este prosteasca, pentru ca…”, acesta nu mai este un atac la persoana, ci la idee.
Manipularea apare atunci cand cineva incearca sa convinga un individ de necesitatea de a-si insusi ceva (un obiect, o stare de spirit, etc.), fara ca la momentul respectiv individul respectiv sa-si doreasca asa ceva.
Daca Dv. veniti in libraria mea sa cumparati o carte, atunci nu este vorba despre manipulare. Daca insa eu vin la Dv. acasa sa va vand o carte atunci eu incerc sa va manipulez, pentru ca Dv. nici nu va gandeati sa cumparati o carte in momentul ala.
Tot ceea ce scriu eu acum despre manipulare nu este bineinteles nici nou, nici inventat de catre mine, ci gasiti in aproape orice curs despre vanzari.
Cursurile de vanzari mai spun si ca in momentul in care eu am reusit sa va vand ceva am repurtat o victorie asupra Dv. si trebuie sa am grija sa va „halten in Stimmung”, dupa cum ar zice neamtul. Sa va asigur ca ati luat o decizie excelenta (atentie, foarte important, Dv. ati luat decizia :), etc….
Again, just my 2 (Euro)cent.
Cu stima,
Christian Kunst
Dragii mei interlocutori, ADEVARUL este ca un DIAMANT slefuit in mii de fete , fiecare avand posibilitatea sa vada doar una din ele si abordeaza subiectul prin perceptia celor vazute prin fereastra respectiva.Putem merge la infinit cu discutiile , ele nu se vor armoniza decat pe grupuri din care fac parte cei care vad aceeasi fata a ADEVARULUI .
ADEVARUL sub forma perfecta , accesul in totalitatea LUI este foarte greu de realizat , de fapt numai atunci cand ai intelegerea TOTALA A DIVINITATII in interiorul tau .
Draga Ioana, am dori (suntem mai multi) daca ne permiti sa purtam cu tine un dialog si sa ne dai adresa ta de Email.
Va multumim tuturor pentru aceasta diversitate de opinii speram ca intr-o zi sa vedem cu totii intreaga straluicire a DIAMANTULUI , bucuria extraordinara a ADEVARULUI SUPREM.
Draga Cornelia,
Sunt unul dintre cei care regreta ca fetzele Diamantului pot sa para si ireconciliabile. In viziunea mea, cei care vad mai mult trebuie sa-i inteleaga pe cei care „vad mai putin” si, poate, sa le raspunda si lor din cand in cand.
Dupa modelul apostolic lumina trebuie raspandita de catre cei care o au, nu doar tinuta pentru ei.
Exista insa si posibilitatea ca aceia dintre voi care simt nevia unei „Cine de Taina” – si este firesc sa fie asa – sa aiba un spatiu privat, numai al lor, in care nu patrund decat persoane aprobate de unul sau mai multi moderatori. E vorba de posibilitatea de a se crea un grup Yahoo in care cei care considerati, puteti sa va simtiti „ca acasa”. Periodic, puteti reveni si aici cu cate un articol.
Va pot ajuta chiar eu sa va creati un Grup Yahoo, daca doriti. O pot face cu placere urmand sa cedez calitatea initiala implicita de moderator unei persoane alese de voi.
Stefan, deci sa inteleg ca nu agreezi ideea propusa de Cornelia (de privatizare email/yahoo), dar totusi iti oferi sprijinul in acest sens? Nu inteleg cine se simte deranjat de aceste opinii, sau de ce Ioana considera ca abordarea nu este suficient de interactiva.
Altceva ce nu inteleg este extrema sensibilitate la dezacorduri. Nu mi s-a parut nicaieri un atac la persoana in cele scrise de toti cei prezenti aici, insa unele ecouri dezaprobatoare au dat de gandit redactiei 🙂 fiind publicate uneori incadrate de texte explicative care pun in lumina negativa respectivele ecouri. Sa respectam regulile, sa nu amestecam ecoul cuiva cu propria noastra viziune!
Si inca ceva, Stefan, ai mentionat o idee apeland la niste termeni crestini. Nu mai traim vremurile apostolice, cine vrea sa se lumineze o poate face fara obstacole exterioare, iar Cina cea de Taina nu mai este o taina ca atunci, este deschisa oricui doreste sa se apropie, insa apropierea in prima faza poate parea asa cum nu place unora din cei care au scris aici (trebuie urmate unele jaloane, poteci marcate, o poti lua si de-a dreptul dar ca si in alpinism, risti sa mergi in jos cu mare viteza). Taina crestina nu are sens de limitare cantitativa a celor participanti, ci de „tainic” in sensul in care nu cunoasterea este cea care lumineaza taina, ci taina implineste cunoasterea.
Cat despre diamantul cu 1000 de fetze, mi se pare primejdioasa insasi ideea. Dumnezeu este Adevarul, si nu cred ca are 1000 de fetze. Dupa unii precum C G Jung, Adevarul ar contine si „raul”, partea malefica etc. Sa fie acesta SUPREMUL ADEVAR? Am mari indoieli, si ma aliez cu Dostoievschi, care spunea ca daca cineva i-ar demonstra ca Adevarul si Hristos sunt 2 lucruri diferite, el ramane cu Hristos. Iata dragi prieteni o adevarata bariera mentala la acest scriitor 🙂 Nu accezi la adevar oricum, adevarul nu este orice, desi recunosc ca este foarte ‘comoda’ aceasta viziune cu multe fetze, desi nu se specifica mijloacele prin care o dobandim (renuntarea la concepte si logica mi se pare total nepotrivita).
Aceasta este ultima mea interventie legata de acest subiect.
Neexistand criterii obiective, logice, de a ghida conversatia spre vreo concluzie cum va putea fi trasa vreo concluzie?
Intr-o lume in care nu se pot trage concluzii logice deciziile vor fi luate intotdeauna de cei cu dorinta cea mai mare de putere! Be aware of it!
Inchei printr-un citat care mie imi place foarte mult, desi autoare nu e celebra:
„Don’t let your mind be so open that everything going into it falls through”
P.S: Recomand cu caldura Jean-Paul Sartre si a sa piesa „Huis clos” (No Exit).