Ultimul raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) a confirmat ceea ce Israelul a susţinut de multă vreme. În curând, şi este vorba de câteva luni, maximum un an, Iranul va dispune nu de una, ci de patru bombe atomice. Raportul conţine informaţii provenite de la diferite servicii secrete, inclusiv Mossad, de la echipele care au fost în control în Iran, imagini din satelit, mărturii ale oamenilor de ştiinţă, cercetători, specialişti, s-au fost urmărite filiere comerciale sau chiar de contrabandă prin care Teheranul a obţinut componente cu ajutorul cărora instalaţiile destinate folosirii energiei nucleare pentru scopuri industriale – teză susţinută de iranieni – pot fi transformate în mijloace de fabricare a tehnologiei militare. Mai multe voci din partea celor care au citit raportul susţin că, de fapt, datele nu sunt prea noi, ele erau în posesia AIEA de multă vreme numai că fostul director general, egipteanul M. El Baradei, nu a vrut să le dea publicităţii. Astfel că Iranul, suspus unor sancţiuni economice destul de laxe, şi-a putut continua nestingherit calea care se va finaliza cu producerea armamentului nuclear. Avertismentele Israelului, (deşi chiar şi acolo părerile au fost împărţite în ceea ce priveşte stadiul în care se afla tehnologia iraniană) au fost considerate exagerate. Acum, lucrurile s-au lămurit. Este interesant de aflat ce se va întâmpla.
S-ar putea pune întrebarea, de ce atâta zgomot când Iranul nu este singura ţară din regiune care va avea arma nucleară? În lume mai există state care au declarat sau nu că posedă aceste arme. În afara celor cinci mari puteri nucleare – SUA,Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China – şi două ţări din Asia- India şi Pakistanul – sunt posesoare de armament nuclear. Deşi nu a recunoscut, toată lumea ştie că Israelul însuşi are astfel de arme şi probabil Coreea de Nord, poate chiar şi Brazilia. India şi Pakistanul, dar şi Israelul se folosesc de acest arsenal pentru descurajare , aşa cum s-a întâmplat în perioada războiului rece între URSS şi SUA. Se presupune că aceste ţări nu şi le-ar folosi niciodată efectiv. .Dar Iranul, de altfel ca şi Coreea de Nord, sunt incontrolabile şi imprevizibile, Nerecunoscând că posedă astfel de arme, nu sunt şi nu vor deveni semnatarele nici unui acord care interzice folosirea lor (în această situaţie se află şi Israelul). În al doilea rând este vorba de poziţia antioccidentală a Iranului, de declaraţiile belicoase ale preşedintelui Mahmud Ahmadinejad, vizând pe prim plan Israelul dar – şi acest lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea – Occidentul în general precum şi state arabe vecine cu poziţii mai moderate. În plus, Iranul pregăteşte şi înarmează organizaţii islamice fundamentaliste , precum Hezbollah, şi nu este exclus ca la o adică să le furnizeze astfel de arme. (După prăbuşirea URSS, când depozite de arme şi baze militare au ajuns în diferite republici unde nu mai erau supravegheate, una din marile temeri ale Occidentului a fost ca nu cumva armamentul nuclear să ajungă în mâinile organizaţiilor teroriste). Se ştie şi că de ani de zile Iranul ar dori să devină o putere regională, iar acum situaţia din Irak, mai ales după ce SUA îşi vor retrage forţele , cea din Afganistan şi însăşi “primăvara arabă” care a dus la modificări ale strucutrilor de putere în vecinătatea imediată şi mai îndepărtată a Iranului, ar putea să dea un impuls ambiţiilor iraniene.
Dacă e să ne luăm după binecunoscuta poziţie a lui Ahmadinejad, Israelul ar fi prima ţintă. În acest context, nu este de mirare că circulă zvonuri privind o lovitură preventivă a Israelului împotriva obiectivelor iraniene unde se realizează arma nucleară, evocându-se cazurile bombardării reactorului Osirak din Irak în 1981 şi a presupusului atac împotriva unei centrale nucleare siriene din 2007. Surse britanice au şi precizat o dată sigură: ziua de Crăciun.
În această privinţă dispute există şi în Israel, la nivel guvernamental, şi se pare că premierul Netanyahu şi ministrul apărării, Ehud Barak, ar înclina către o acţiune militară. Pentru evitarea luării unor măsuri considerate pripite, de o parte a opiniei publice, a unor oameni politici, militari şi a comunităţii de informaţii, s-a întâmplat un fapt de a dreptul incredibil: a avut loc o scurgere de informaţii cu privire la controversele din guvern şi se presupune că autorii lor ar fi fost foştii şefi ai Mossad şi Şin Bet (serviciile de informaţii externe şi interne), Meir Dagan şi Yuval Diskin. Cât timp a fost directorul Mossad, Dagan a dus o luptă permanentă şi susţinută împotriva pericolului iranian prin toate mijloacele, cu excluderea opţiunii militare şi această opinie şi-a exprimat-o şi după ce nu a mai ocupat această funcţie, în vara acestui an. El a calificat un război împotriva Iranului “o prostie” şi a atras în modul cel mai serios atenţia asupra consecinţelor dramatice ale unui astfel de demers asupra Israelului, regiunii şi lumii.
Iranul trebuie stăvilit, dar cu ajutorul comunităţii internaţionale. Aceasta a fost şi poziţia preşedintelui Shimon Peres. Conştient de pericolul iranian, el a declarat în urmă cu câţiva ani că Israelul nu trebuie să scoată castanele din foc pentru Occident. Tot israelienii au fost cei care au atras atenţia că rachetele cu rază medie şi lungă de acţiune ale Iranului nu se vor opri între graniţele Israelului, ele ţintesc mult mai departe spre Vest.
Soluţia militară trebuie să fie ultima. Din păcate, chiar şi în aceste condiţii când intenţia Iranului s-a clarificat pe deplin, nu există un consens pe plan internaţional. China şi Rusia s-au pronunţat împotriva înăspririi sancţiunilor impuse Iranului de către Consiliul de Securitate. Nu este de mirare, ţinând cont de faptul că Beijingul a fost şi este principalul furnizor de tehnologie nucleară pentru Iran, alături de Rusia. Statele Unite au renunţat la a solicita sancţiuni mai dure, considerând că ar fi prea târziu şi, oricum, China şi Rusia şi-ar exprima veto-ul. În general, nu există o strategie coerentă de contracarare a pericolului iranian. Teheranul ar trebui să simtă presiunea internaţională şi aici ar trebui atrase şi state musulmane care, din motive legate de echilibrul de putere, nu doresc ca Iranul să devină o putere regională, cum ar fi Arabia Saudită şi Turcia, Ankara dorind, la rândul ei, să devină lider regional.
Este greu de anticipat ce se va întîmpla în următoarele luni, chiar săptămâni. Speranţa este conştientizarea din partea comunităţii internaţionale a acestei ameninţări şi a consecinţelor pe termen scurt, în perspectiva intrării Iranului în clubul nuclear. Numai atunci se va putea acţiona eficient, prin diferite măsuri, de dorit nemilitare, pentru neutralizarea Teheranului..
Iranul vrea să facă parte din grupul statelor nucleare şi asta nu de ieri, ci încă din timpul Şahului Mohammad Reza Pahlavi care a domnit din 1967 pînă-n 1979. În ultimii 10 de ani, balanţa economico-politică mondială s-a schimbat.
Rusia şi China au interese economice în Iran, au susţinut şi continuă să susţină programul nuclear al ei; nu se cunoaşte dacă aceste 2 puteri sunt sau nu interesate ca Iranul să posede armă nucleară.
Actuala politică anti-israeliană şi anti-americană a Iranului, îngrijorează lumea Iudaică, îngrijorare accentuată de declaraţiile Teheranului de a ŞTERGE ISRAELUL DE PE MAPAMOND.
Israelul consideră că ameninţarea Teheranului este reală, nu numai retoric, şi în acest context crede necesară oprirea accesului la armă nucleară a Iranului în orice condiţii, chiar şi militare.
În cazul în care Israelul la ora actuală ar ataca Iranul, consecinţa ar fi un război pe 4 fronturi, Israelul fiind atacat la rîndul său de Iran, Siria, Hizzbala din Liban şi Hamas din Gaza Strip. În acest caz USA şi NATO vor ajuta Israelul; nu se cunoaşte poziţia Moscovei şi mai puţin cea a Beijingului, Ankara rămînînd neutră.
Dacă Iranul va avea armă nucleară, rămîne întrebarea dacă ar folosi-o?
În cazul că Iranul va folosi prima arma nucleară, sau ar declanşa un război împotriva Israelului, replica ar fi comună Israeliano-Amercană- NATO, Rusia neintervenind.
În ambele cazuri: un atac Israelian asupra Iranului, sau un atac Iranian asupra Israelulu va duce la pagube imense în zonă, ceva la nivelul DUPĂ NOI POTOPUL. Şi atunci mai bine să ne punem cu toţii întrebarea: ŞI CUI I-A FOLOSIT?
George, Mohammad Reza Pahlavi a domnit din 1941 (nu 1967) până în 1979.
Din acest punct de vedere putem vom petrece liniştiţi Sărbătorile de iarnă, pentru că Israelul nu va ataca Iranul. SUA, Rusia şi China sunt foarte atente la „progresele” Iranului în domeniul nuclear şi la comportamentul iresponsabil al liderului lor Mahmud Ahmadinejad suspectat de probleme mintale. Tot ce poate face Israelul este să „agite” liderii politici importanţi, care sunt gata de acţiune.
Multe tari arabe au incercat, de-a lungul anilor, sa se inarmeze cu focoase nucleare. Dupa ce Irak-ul si-a pierdut o parte din material si tehnologie in urma bombardării reactorului Osirak din Irak în 1981, a urmat Syria, care a profitat de cererea Irak-ului de a ascunde in Syria materialul nuclear de cercetare si dezvoltare. Dar Syria a fost si ea supusa unui bombardament care a distrus facilitatile nucleare construite in al-Kibar, incarcate cu echipament pentru construirea armenlor nucleare, adus in parte din Irak si din Korea de Nord in 2003 si 2004. Interesant de observat ca in timp ce Liga Araba a privit cu ochi buni initiativele lui Hussein si mai tarziu ale lui Assad de a-si construi armament nuclear, a incercat in acelasi timp si a reusit sa sunteze constructiile militare cu destinatie nucleara din Libya, fara sa le distruga (NATO s-a ingrijit sa anihileze ambitiile nucleare ale lui Gaddafi).
Liga Araba nu priveste cu ochi buni inarmarea cu echipament nuclear a Iran-ului. Si nu pentru ca s-ar opune unui atac nuclear impotriva Israel-ului ci pentru ca se teme ca rachetele cu focoase nucleare vor fi trimise mai ales impotriva tarilor din golful Persic in incercarea de a anihila exportul de petrol din acea regiune. Este relativ usor de observat ca daca campurile petroliere din Arabia Saudita si din tarile satelite nu vor mai putea exporta petrol, balanta se va apleca puternic in favoarea Iranului si al Rusiei ca fiind principalele furnizoare de aur negru si astfel sa-i tina in lesa pe europeni.
Israel-ul intelege in profunzime aceasta strategie a Iranului asa ca mai mult ca sigur ca zanganitul de arme nu va fi urmat de vre-un atac impotriva statului evreiesc.
SUA se agita, starnita de Liga Araba, si ii cere Israel-ului sa continue cu zanganitul de arme. Ceea ce si face.
Cat despre un atac initiat de Iran impotriva Israel-ului asta nu se va intampla pentru ca nici o focoasa nucleara nu va cade pe teritoriul acestui stat ci mai degraba in Iordania, Syria sau Liban. Si iranienii sant suficient de informati ca sa stie asta.
Dar Israel-ul trebuie sa fie mai bine pregatit si inarmat, asa ca zanganitul de arme ii este de asemenea necesar ca sa-i convinga pe Israelieni sa-si suporte financiar armata proprie si pe americani sa ii sustina cu echipament militar de inalta performanta si cu banii contribuabililor americani.
Hezbollah se agita, Hamas si Jihad asisderea, dar toti stiu ca un atac simultan impotriva Israel-ului din partea acestor pioni Iranieni se va termina foarte prost pentru ei. Syria ar fi vrut si ea sa se alature concertului potential de rachete impotriva Israel-ului impreuna cu Liban sau/si Gaza, numai ca Erdogan – Primul Ministru al Turciei – l-a cam pus pe Assad (Syria) cu botul pe labe.
In rest, Dumnezeu cu mila!
Acest articol are titlul „Va ataca Israelul Iranul de Crăciun?” cu concluzia „Este greu de anticipat”!
🙂
Asta mi-l aminteste oarecum pe Dudu Topaz care spunea: Pe prima pagina a ziarului scrie „Oare consuma Sharon droguri? – amanunte in pagina 6” Cumperi curios ziarul, deschizi la pagina 6. Scrie „Nu, nu consuma”.
E drept, situatia existenta este descrisa oarecum corect. Dar atat.
Desigur ca ar fi bine sa scoatem (noi, Israelul) castanele din foc cu mana altora (comunitatea internationala).
Doar ca este deja prea tarziu.
Cand Irakul a fost atacat de ‘coalitia internationala’ in 1991, primul lucru pe care Saddam l-a facut a fost sa traga rachete impotriva Israelului.
Acelasi lucru il va face si Iranul daca va fi atacat.
Cu consecintele corect estimate de dl. Gross.
Sau subestimate, daca iranienii realizeaza bomba nucleara pana atunci.
(Apropo, stiti de ce D-zeu nu mai doreste un al doilea potop? Pai ce a realizat dupa primul?)
Eu estimez ca Netanyahu este prea fricos si nu suficient de inconstient pentru a declansa un atac.
Ar mai exista desigur si posibilitatea sa incheiem un acord de pace cu palestinienii, care acord ar scoate presiunea din amenintarile iraniene, dezumfland oarecum balonul.
Dar cine are timp (sau interes) pentru asta?
Nu noi, nu ei, nu americanii…
Rabin a vrut sa o faca, l-au omorat.
Olmert a devenit prea serios cu propunerile sale, l-au indepartat (acuzandu-l in fiecare luna de o alta fapta rea, pentru niciuna din ele nu a fost condamnat – a fost silit insa sa demisioneze, deci scopul respectivilor a fost atins).
Begin saracul… nu mai este printre noi.
Poate Lieberman! (ma scuzati pentru gluma proasta)
Domnule Hoffmann, titlul este ceea ce se cheama „un clenci ziaristic”, daca stiti ce inseamna asta, exact ca exemplul cu Sharon si drogurile. Rezultatul este ca lumea citeste articolul. Va dati seama ca nu cred, (sau cel putin sper), ca Israelul va ataca. Ceea ce am vrut sa scot in evidenta este lipsa raspunsurilor ferme din partea comunitatii internationale. Cu sau fara bomba nucleara, Iranul este un pericol potential care ar trebui stavilit. Din pacate, de foarte multe ori si in cazul multor tari, interesele economice primeaza fata de cele de securitate.
Stimata d-na Galambos, sunt absolut de acord cu d-voastra, exact asta incercam si eu sa exprim – faptul ca ati folosit un ‘clenci’ cu conotatia de ‘tertip’ a cuvantului.
Intotdeauna titlul unui articol trebuie sa fie formulat intr-un mod care starneste curiozitatea cititorului. Insa in cazul articolului d-voastra, titlul starneste aceasta curozitate, dar continutul articolului, din pacate, nu da raspunsul promis. Eu vad aceasta ca o inselare a asteptarilor cititorului. Ca si in cazul mentionat paralel (Dudu Topaz) care critica umoristic exact acest aspect.
Asa cum am spus mai sus am apreciat articolul prin prezentarea corecta a situatiei si, categoric, ceea ce mentionati in ecou.
„Surse britanice au şi precizat o dată sigură: ziua de Crăciun.”
Doamna Eva, recent am urmarit la televiziunea romana nu stiu pe ce post intern ca o cometa va distruge pamintul!
…si nu s-a intimplat nimic..
Totusi sursele tale britanice, BBC sunt, probabil cum le cunoastem cu totii, unilaterale. Mai mult, ce are „Craciunul” cu povestea de mai sus?
Se simte ca nu locuiti in Israel, presupunerile si informatiile de pe net nu-s suficiente.
Cu parere de rau,
Harry B.
Observati logica lui „Harry-B” (Vera din Haifa?): a vazut el (ea) ceva cu o cometa pe un post romanesc, a facut o legatura cu sursele britanice pomenite de Eva Galambos si a ajuns la BBC (?!), ale carei surse „probabil cum le cunoastem cu totii” ar fi unilaterale. Care sunt totii, sutele de milioane de oameni care au incredere in acest post radio/tv/internet?
Daca ar fi sa-l(s-o) parafrazez pe Harry-B (Vera din Haifa) as spune ca se simte ca traieste in Israel, o tarisorcuta cu o populatie mai mica decat Londra, unde unii provinciali au impresia ca traiesc in buricul pamantului si care considera ca orice informatie sau opinie cu care nu sunt de acord este fie „insuficienta”, fie „dusmanoasa”.
Draga P.C.,
Sursele de la B.B.C dupa cum stim sunt antisemite in mare parte sau nepartinitoare pentru Israel. Iti doresc sa petreci un Craciun in pace mai ales ca noi pazim zona Craciunului vostru si de la noi vine pericolul!”Buricul pamintului” e normal sa fim din moment ce vedem inaintea voastra adevarul si va deschidem ochii sa vedeti ce noi credem de cuvinta sa stiti. Londra de Craciun e pustie…asa dupa cum am remarcat vizitind-o.
Harry
Domnule Harry-B (alias Vera din Haifa) you lost the plot. Sursele BBC antisemite? Crăciunul „nostru”? Londra de Crăciun pustie (probabil Harry-b/Vera din Haifa nu a aflat că de Crăciun nu circulă transportul în comun la Londra)? Adevărul? În numele cui vorbiți de folosiți pluralul? Al unui grup de microbiști naționaliști israelieni fanatici? De ce mințiți?
Doamnelor si domnilor,
Deviati de la subiectul atat de fierbinte al conflictului potential dintre Iran pe de o parte si Israel + restul lumii arabe si nu numai, pe de alta parte. Doar despre asta a scris doamna Galambos.
Ministrul Apararii al Israel-ului, Ehud Barak, a fost intrebat in cadrul unui interviu despre viitorul unui conflict posibil intre Iranul care se inarmeaza de zor cu focoase nucleare de putere medie, cu posibilitatea de a fi lansate de rachete cu raza medie de actiune (nu mini-focoase nucleare, mai utile pe campul de lupta) si Israel. Ministrul Apararii al Israel-ului a elaborat drept raspuns, ca de obicei, despre ceea ce reprezinta astazi politica statului evreu fata in fata cu pericolul unei deflagratii nucleare care, asa cum simtim cu totii, nu se va margini numai la Israel sau Iran.
Printre altele, domnul Ehud Barak ne-a reamintit ca de fapt scopul Iranului nu este sa-si distruga inamicii imediati sau mai indepartati, ci mai degraba sa incerce acapararea campurilor petroliere ale Bahrain, Quatar, Emiratele Arabe Unite, Kuwait si in final ale celor apartinand in prezent Arabiei Saudite.
Doar stim cu totii ca Sadam Hussein avea la dispozitie cateva amestecuri de material nuclear crud cu care ameninta Arabia Saudita si Flotele Americane din zona. A ajuns chiar sa creada ca nimeni nu va indrazni sa-l atace asa ca a ocupat repede, in 1980 Kuwait-ul. Numai ca bombele crude nu prea puteau fi folosite, asa ca coalitia condusa de americani l-a trimis cu coada intre picioare inapoi in buncarele subterane din Bagdad si Tikrit.
Iran-ul a invatat din aceasta lectie data de Hussein, si anume ca trebuie sa fie mult mai pregatit din punct de vedere nuclearo-militar ca sa-i poata opri pe arabi si pe americani din incercarea de a elibera zonele pe care probabil ca Iranul se pregateste sa le cotropeasca in viitorul apropiat.
Cu voia dvs va reamintesc ca Hitler s-a inarmat pana-n dinti inainte sa atace si sa ocupe Sudetii, Austria si apoi restul Cehoslovaciei. Insasi marea Uniune Sovietica a preferat un acord cu Hitler decat o confruntare. Urmarea a fost ocuparea comuna a Poloniei. Apoi, The Third Reich si-a vazut de atacuri in vest: Beneluxul si apoi Franta, in timp ce Rusii Sovietici au ocupat tarile baltice si au atacat Finlanda. Iar Anglia si America au facut amenintator cu degetul dar s-au marginit la acest gest de amenintare de care astazi rad si curcile.
Numai atacul direct impotriva acestor state i-a determinat pe britanici, pe rusi si apoi pe americani sa se apere si apoi sa purceada la eliberarea Europei odata cu distrugerea Germaniei Naziste.
Barak ne-a mai atras atentia ca nici Franta lui Sarkozy, nici Italia lui Berlusconi dar nici Marea Britanie a lui Cameron nu ar fi indraznit sa atace Libya daca idiotul de Gaddafi nu ar fi renuntat inainte la programul sau nuclear.
Barak ne-a mai atras atentia ca o putere nucleara ca Iran-ul va duce la inarmarea nucleara a Egipt-ului si ale regimurilor islamice mai putin responsabile, conduse de Fratii Musulmani.
„Intr-o dimineata ne putem trezi ca Iranul, inarmat cu focoase nucleare, a ocupat Bahrain sau Qatar. Cine va indrazni sa le elibereze?” a spus Ehud Barak
Raspunsul la aceste intrebari este numai unul si singurul viabil: intreaga lume civilizata va trebui sa opreasca Iranul fie diplomatic fie militar sau mai degraba folosind amandoua optiuni concertat.
Numai ca ONU este impotent, iar rusii si chinezii se bucura ca Iranul este ocupat mai degraba cu arabii si cu Israel. Numai cand le va veni randul si lor sa fie amenintati vor reactiona.
Este interesant ca nici Netanyahu nici Barak nu au pomenit de „sanctiuni”, ceea ce inseamna ca nu dau nici doi bani pe ele sau pe eficienta lor. Dar asta poate insemna si ca pregatirea miltara impotriva Iranului este deja lansata, cel putin pe hartile statelor majore interesate.
Dragii mei
Inaintea celui de al doilea razboi mondial sa discutat cu Hitler privind pacea intre popoare
Ghamberlan si Daladier au semnat acordul intre Germania si Anglia si Franta.
Chamberlan a coborat din avion si le-a spus am adus pacea pentru 100 de ani.
Conducatorii militari ai Germaniei i-au spus lui Hitlet ca Anglia si Franta au fortze militare mult superioare lor. si ca-i pot termina imediat.
Hitler le-a raspuns stati cuminti ca ei nu ne vor ataca niciodata
Rezultatul il stim cu totii asupra miopiei politice si rezultatele ei
Azi este acelas lucru si nu vor sa faca nimica contra Iranului cu toata amenintarea armelor nucleare ce le v-or avea.
Din pacate v-a fii prea tarziu cind vor vedea comportamentul acestori nebuni din Iran si noi cu totii v-om suferii consecintele dezastruase
Domnule Meir,
„Ghamberlan” sau „Chamberlan”, cum îi ziceți dumneavoastră a spus următoarele la revenirea de la Munchen la 30 septembrie 1938:
The settlement of the Czechoslovakian problem, which has now been achieved is, in my view, only the prelude to a larger settlement in which all Europe may find peace. This morning I had another talk with the German Chancellor, Herr Hitler, and here is the paper which bears his name upon it as well as mine. Some of you, perhaps, have already heard what it contains but I would just like to read it to you:
‘ … We regard the agreement signed last night and the Anglo-German Naval Agreement as symbolic of the desire of our two peoples never to go to war with one another again.’
„We, the German Führer and Chancellor, and the British Prime Minister, have had a further meeting today and are agreed in recognizing that the question of Anglo-German relations is of the first importance for our two countries and for Europe. We regard the agreement signed last night and the Anglo-German Naval Agreement as symbolic of the desire of our two peoples never to go to war with one another again. We are resolved that the method of consultation shall be the method adopted to deal with any other questions that may concern our two countries, and we are determined to continue our efforts to remove possible sources of difference, and thus to contribute to assure the peace of Europe.”
și a adăugat: „My good friends, for the second time in our history, a British Prime Minister has returned from Germany bringing peace with honour.
I believe it is peace for our time… Go home and get a nice quiet sleep.”
Unde a pomenit de pacea pe 100 de ani? Și care e comparația cu Munchen 1938, că nu înțeleg.
din punctul meu de vedere, iranul este un pericol ce ameninta iminent intreaga omenire.De asemenea, un eventual atac al iranului trebuie prevenit, insa comunitatile internationale sunt surde la avertismentele israelului, care pare singura tara care realizeaza pericolul.Din nefericire, Israelul nu poate duce singur razboiul, iar ca motiv dau succesiunea intamplarilor din pct meu de vedere daca israelul ar declansa razboiul.Amenintarea Iranului referitoare la tarile din golful persic este foarte adevarata.Astfel, tarile arabe ar incepe inarmarea pentru a nu fi mult prea vulnerabile in fata Teheranului.Daca Israelul ar incepe un atac preventiv, ar fi in dublu pericol:pe de o parte,iranul ar reactiona, si odata cu el toate organizatiile teroriste pe care le sprijina, iar pe de alta parte, ar atrage un nou atac al Ligii arabe, care ar profita de ocazie pentru a ingenunchea Israelul si pentru a razbuna infrangerile suferite in multiplele razboaie avute cu Israelul, inca de cand acesta s-a format ca stat(razboiul arabo-israelian, razboiul de 6 zile si razboiul de yom kippur);si prin liga araba inteleg mai ales egiptul, siria, iordania si libanul, de care israelul este inconjurat, beneficiind astfel de o pozitie geopolitica foarte nefavorabila.
Un razboi declansat in orientul mijlociu ar fi similar cu un razboi al petrolului, deci s-ar extinde la nivel global, atragand in conflict tarile dependente de importul de aur negru din Golf.