Talciocul e un loc in care intri cu gandul nedefinit de a cumpara ceva si mai nedefinit. Cu doua-trei zile inainte de ziua de duminica, zi sortita comertului cu maruntisuri, constati ca iti vine chef de a te duce in talcioc. E o pofta atavica de a-ti reaminti ca esti balcanic pana-n maduva oaselor.
Dupa ce s-a lasat vlaguit de neoanele reci si curatenia spitaliceasca a mallurilor, spiritul iti cere stringent un scaldat reconfortant in slinul frecarii de coatele, spinarile si umerii indivizilor inghesuiti in talciocul mereu neincapator pentru toti pierde-vara din oras. In limbaj politic, chestia asta poarta numele de baie de multime. O multime in permanenta forfota si creatoare de replici memorabile.
Un exemplu: doi batrani se intalnesc la un colt de taraba. „Merge?”, intreaba primul. „Merge!”, raspunde al doilea. „Da’ prost”, completeaza el. Asta e esenta talciocului. E un mecanism care merge, dar merge prost. Dar nimanui nu-i pasa cum merge, principalul e ca poti intalni pe cineva care iti va confirma intotdeauna ca „treaba merge”. Atata timp cat se vinde o saiba si o garnitura de chiuveta in tot targul, inseamna ca spectacolul merge mai departe. Inseamna ca poti reveni in duminica urmatoare in acest spatiu barometric ce masoara starea natiunii mai exact decat oricare sondaj de opinie.
Recomand tuturor celor care isi fac griji in privinta optimismului romanilor sa se duca din cand in cand in talcioc de unde sa cumpere o lanterna cu baterii patrate sau un almanah Femeia din ’84.
Vor ramane surprinsi vazand cat de frumoasa e viata printre maruntisuri.