Cand mortii mei ma cauta in vise,
Incerc sa fug, dar, impietrit de teama,
Simt prabusirea-n mine cum ma cheama
Nascând revolta verbelor nescrise
Uitate-n densa, nestiuta vama
A trecerii prin faptele prezise.
Ecouri vagi, de prea-solemne misse
Se-nghesuie-n ciudata panorama
Invaluindu-mi somnul treaz de frica
De soapta mortilor mei, când ma striga,
Dar eu, propriul meu ostatec, tac,
Cu-un dor ciudat sa fiu trezit de altii,
Inconjurat ca-un lac de muntii ‘naltii,
Sa tac, repros spre ceruri.
Ca un copac.