Imi aduc aminte… am cautat repede o caseta libera sa inregistrez, am simtit ca e ceva dramatic, vocea surescitata a crainicului de la postul de radio Bucuresti,
fondul sonor, succesiunea evenimentelor…
A urmat alta caseta si intre timp,vestile care ne aduceau groaza in suflet…
2000, 3000, 10.0000 morti…raniti, se trage pe strada in tot ce misca, teroristi straini, O alta caseta….telefoane la prieteni, ingrijorare, teama…
A doua zi radio Israel, sub emotia evenimentelor anunta la ora 7 dimineata „-azi santem cu toti romani…..” si reia sumarul teribilelor evenimente, citeaza numarul incredibil de morti, se roaga sa se opreasca macelul, sa fie dezarmati terorisii si prins dictatorul.
Nu m-am dus la servici… eram deja la a 5 caseta, speram sa fie ultima, dar evenimentele se succedau cu repeziciune…
Televiziunea in pericol…., Biblioteca nationala arde….., Muzeul national avariat… In fine apare un fir de ordine… Intr-o formatie care mi s-a parut putin ciudata, formatie
care semana grozav cu tabloul solidaritatii muncitorilor, intelectualilor, armatei si militiei, s-au aliniat in fata camerelor de vederi primii revolutionari, flancati de militari, civili. Aliniati si tepeni in pozitie de drepti…
Incep comunicatele, tensiunea insa nu scade, biletelele trec din mana in mana figurile se fac grave si preocupate, dusmanul inca mai ataca, inca mai are viata ,
Pericolul e atat de aproape, ca se aud impuscaturile. Asteptam din clipa in clipa sa fie cucerit studioul si sa fie invadat de figuri fioroase in haine de piele si tunsi scurt-
„baieteii lui Ceausescu …’ pe care deja ii recunosteam pe calea Victoriei in drum spre servici..
Apar si vesti bune, se creaza comitete, se formeaza, structuri noi…
Ne lipim de radio…asteptam stirile din ora in ora si emisiunea de seara de la TV Israel, mai schimb o caseta…oare le voi asculta vreodata? va interesa pe cineva? pe copii?
Desigur… e doar revolutie … pe viu… sunt vocile care au disparut si noile voci, care parca au si alt limbaj, parca suna a „liber”… „democrat” a disparut ” tovarase” si „sa traiti „…
Sunt Romanii, care de data asta au reusit sa-si indrepte spinarea si sa-si ia destinul in maini -toata cinstea.
Dar prea multe victime …de ce asa de multe victime….? de ce nu au renuntat de buna voie? orcum au pierdut…
„Armata e cu noi ” … deci si armata, atunci cine mai trage …? cine lungeste agonia? cine terorizeaza populatia?
Sarbatorile !! am si uitat.. In Romania se apropie sarbatorile… cui ii arde?
Sau poate sarbatorile astea or sa fie primele- libere?
Se aude ca l-ar fi prins pe Ceausescu…ratacea pe la poarta nu stiu carei intreprinderi ….ciudat !
Alta data i se punea covor rosu si asta parea definitiv, irevocabil… Da, l-au prins, asteptam editia de ora 21 care e mai ampla….precis o sa dea imagini multe din Romania.
Da.chiar cu asta incepe … proces? am auzit bine? va fi proces ? in fine romanii se pot racori, pot sa-i arunce adevarul in fata ….si lui si ei…va fi un proces mare ,de neuitat…
Alte doua casete …..”procesul lui Ceausescu” am scris pe eticheta… ma gandesc sa le fac o copie, sa nu cumva sa se distruga accidental.
Dupa proces, imediat, executia… cam repede… dar in fine stiu ei ce fac… sa se termine odata si sa fie liniste … si siguranta… si un an nou bun…!!
Am aranjat casetele, le-am numerotat, le-am etichetat.
Continuam sa ascultam radio Bucuresti… nu mai inregistrez…poate cand or sa inceapa procesele
„capilor” de la CC.
Mai trec cateva zile…..ce usurare… nu au fost chiar asa de multe victime… din graba s-au numarat
si alti morti, fara legatura cu evenimentele…
10.000 sunt totusi foarte multi… 3000… de asemeni… 2000… multi, foarte multi, unul singur si e deja prea mult…
Azi au anuntat la radio, aici in Israel, ca sunt cateva zeci in toata tara…si radio Bucuresti confirma.
60.000 sunt victimele comunismului deci…. mare usurare… usurare… pacat… ochii intregii lumi s-au indreptat cu simpatie, admiratie si emotie spre romani… „astazi santem cu toti romani…” a spus la radio aici…
Acum comentarile sant mai seci …mai uscate…cine ? cand? de ce? unde?
Puloverele s-au schimbat iar in costume….televiziunea emite fara pericole, crainicii isi fac autocritica la fel altii si altii… lumea ii crede…. „dictatura proletariatului ” nu e gluma….lasa urme…. se aprind lumanari in biserici, se canta, intai incet apoi mai tare…..incep oamenii sa rada si sa nu se mai uite in jur cu teama…..
Presedintele isi asuma prerogativele…aproape toate, ca pe vremea…..NUUU…nu e acelasi lucru desigur,
acum va fi altfel… este altfel…
Fac putina ordine in casete si mai ascult cate ceva ……nu pare totul natural si spontan…. dar desigur ma insel,
ce stiu eu de aici de la distanta? ce am putut trai eu? am fost in piata ? am fost la Universitate? nu… am stat cu urechea lipita la radio si cu inima mica… sa nu li se intample ceva romanilor, ceva rau, ceva care sa le strice bucuria si sarbatorile….
Au mai trecut zile, saptamani, am avut nevoie de doua trei casete pentru muzica… am renuntat la cateva din cele inregistrate la revolutie… ultimele desigur, mai putin „fierbinti „…
S-au format partide, se fac primele alegeri libere, Romania in haine de sarbatoare….!!
Jivkov al Bulgariei …a patit-o si el… e bolnav….o sa-l trimita in America de Sud, pe el sau pe Honeker,
al Germaniei Democrate… si el a picat….proces ? Probabil. Sa vedem…merita…
Un partid nou a castigat algerile in Romania, am auzit ca e si partid comunist… s-au terminat si procesele
aghiotantilor lui Ceausescu… nu le-am inregistrat… am inceput si am renuntat… am avut impresia a ceva
simbolic si fortat… sa fie…. sa nu se zica….ca s-a murit degeaba……
Au ramas doua casete….”Procesul lui Ceausescu ” scrie pe ele… sper sa nu fiu nevoit sa le sacrific… daca o sa vreau sa inregistrez ceva urgent…
S-a schimbat guvernul in Romania, alt partid….alte partide….opozitia… coalitia…democratia… primii milionari…
Au ramas doua casete… si un gust amar….
In acele zile de decembrie, dintr-o scapare de neinteles judecand dupa cum au decurs evenimentele ulterior, pe postul national de televiziune a fost difuzat filmul (desene animate) „Planeta Animalelor”.
Daca s-ar fi reluat, in fiecare zi, de atunci pana la 20 mai 1990, sau chiar pana acum, poate ca Romania de azi ar fi fost o lume mai buna…
„Ferma Animalelor” !!!!!!!!
Un simplu ecou… s-atat.
Decembrie `89, Timisoara, Romania, Revolutie…morti, raniti, sange…un dictator rapus, democratie….Cat de usor se scriu cuvintele astea acum. In `89 aveam 4 ani, opinia mea in legatura cu cele ce s-au petrecut atunci nu e relevanta, si poate ca nu as fi scris acest ecou daca nu as fi avut ocazia sa vorbesc cu doi dintre participantii la Revolutia din `89. Unul e inginer, celalalt professor, ambii erau studenti in `89.
,, Eram in Piata Maria, in ziua de 15 decembrie…am auzit zvonuri cum ca s-ar fi strans lume la casa lui Laszlo Tokes pentru a impiedica evacuarea acestuia, am coborat din tramvai si m-am dus sa vad ce se intampla…erau in jur de 200 de oameni, studenti, muncitori, varstnici… si se vorbea romaneste…au intervenit si fortele de ordine, dar erau prea putini ca sa ne faca fata… auzisem ca in ziua urmatoare, pe 16, urma sa ne intalnim la ora 17:00 pentru noi proteste. Am plecat spre casa si le spuneam celor cu care ma intalneam pe strada: maine la 17:00, atat. Cineva de pe strada mi-a spus sa ma duc la Gara de Nord pentru ca acolo sunt mai multi oameni si astfel vestea se va raspandi mai usor. La gara, am fost ridicat de catre militieni care m-au dus la sectia din Iosefin… aici am fost interogat… bineinteles si batut… n-am vrut sa spus nimic… IMI ERA FRICA PENTRU CA ERAM STUDENT SI MA GANDEAM CA VOI FI EXMATRICULAT ”- o mica parte din ceea ce isi aminteste un participant la Rev din `89.
Ca sunt sau nu relevante aceste randuri…las la aprecierea dumneavoastra. Daca acest ecou supara pe cineva, imi cer anticipat scuze…Revolutia din `89 nu se rezuma la niste simple randuri, nici macar la niste fapte, ci la ADEVAR, un ADEVAR pe care nu il vom afla niciodata sau pe care il stim cu totii, dar nimeni nu are curajul sa il recunoasca.
Stimata Adriana …
Randurile D-voastra sant extrem de relevante.
Este opinia generatiei care a urmat si care va transmite urmatoarei generatii starea de lucruri.
Este filtrul care cerne mult mai obiectiv faptele noastre, care in vartejul evenimentelor nu apar totdeauna demne.
Este strigatul celor care au murit atunci pentru o cauza in care au crezut sincer.
Este cosmarul celor care -poate – au pe constiinta sacrificiul lor.
Este speranta …
Personal, ma onoreaza raspunsul Dv si va multumesc.
La 6 luni dupa evenimentele din decembrie 1989 au avut loc alegeri libere (20 mai 1990). Atunci s-a putut verifica (pe numarate!) cati romani au dorit eliberarea de comunism si cati s-ar fi multumit cu un Nea Nicu de tip nou, mai milos, mai intelegator. Oricat s-ar fi furat (cat se putea fura? 2%, 5%, 7%?), daca toata tara ar fi dorit o schimbare reala, o rupere de nomenclatura PCR din linia a doua, a treia sau a saptea, nimeni nu ar fi avut ce face, frauda electorala ar fi asigurat cateva procente in plus, dar nu majoritatea parlamentara!
Tara a votat cu Ion Iliescu (cca 85%) si cu FSN (60- 70 % in ambele camere). Ne place sau nu, adevarul este ca alegatorii nu au dorit o schimbare reala de regim. Alegatorii, in marea lor majoritate, au sperat intr-un socialism de semi-piata, cu tatuci care sa gandeasca in locul nostru, sa ne spuna ce avem de facut si sa « ne dea » , cu competitie economica mai mult ca un exercitiu fara consecinte, cu ceva mai multe meciuri la televizor, cu ceva mai multa mancare, cu ratie la zahar dar fara coada, cu liber la distractie dar nu prea mult (doar ce si cat imi place mie !), cu mai putine pile (dar ale mele sa ramana !)… Romanii care au iesit in strada in decembrie 1989 pentru libertate au fost o minoritate.
Ca unu’ care-am fost acolo, pe strada, pe 16 si pe 17, …, in Timisoara, va multumesc pentru ca v-ati adus aminte.
Nimeni nu-si mai aminteste insa de sutele de raniti, care stau, unii, in carucioare.
Statul i-a uitat, noi asisderea. Pentru *ei* ar trebui facut un efort. Pentru ei, care au viatza *amara*.
Democratia limuzinelor? A milionarilor? Ei bine, asta-i democratia: cu toate ca avem aceleasi sanse (pe hartie cel putin), nu suntem egali.
A te uita in ograda altuia si-a fi consumat de invidie nu ajuta, e un ferment pentru o noua revolutie din Octombrie…
Tre’ sa vedem paharu’, neaparat, pe jumate’ plin, nu gol, altfel ne-am ras…
Sa nu uitam ca (lasam beizadelele deoparte, ca aia-si vor toca averea la jocuri de noroc), viata unui om de afaceri nu-i deloc usoara.
Fiecare tre’ sa fie respectat pen’ ce face, nu-i asa?
Multumiri pentru inspirata Dv interventie.
De multe ori in graba de a numara mortii si de a dramatiza -sau nu – lucrurile,uitam pe cei care au pierdut capacitati fizice, sufletesti, care au pierdut startul cursei de a mai reusi in viata. Ii uitam pe raniti.Ii uitam pe cei care parcurgand desfasurarea evenimentelor, se intreaba neincetat -daca a meritat sau nu…..
Ani în şir propaganda occidentală a afirmat că românii sunt victimele invaziei sovietice. Mesajul zilnic transmis de Europa Liberă era următorul: românul mediu e harnic, cinstit, credincios, blând, monarhist şi anticomu-nist. Personal, am apreciat majoritatea emisiunilor transmise de Europa Liberă, îndeosebi cele culturale, dar nu am fost niciodată de acord cu portretul ideal făcut românului mediu. Cu timpul mi-am dat seama că acest portret nu urmăreşte redarea realităţii, ci corespunde mai degrabă unor interese ideologice şi are scop propagandistic. Radio Europa Liberă simplifica în mod inadmisibil realitatea şi falsifica uneori adevărul. De acest fapt mi-am dat seama atunci când am citit „Ferma animalelor” a lui George Orwell, carte interzisă în România lui Ceauşescu. Cu câtva timp înainte Europa Liberă oferise ascultătorilor rezumatul cărţii. Am fost foarte surprins să constat că finalul cărţii lui Orwell nu seamănă de fel cu cel prezentat de Europa Liberă (ulterior aveam să aflu că finalul prezentat de Europa Liberă îl redă pe cel al filmului de desene animate realizat după cartea lui Orwell). Finalul original este mult mai dramatic decât cel propus de Europa Liberă: Animalele obosite asistă indiferent la convertirea porcilor. Porcii hotărăsc să renunţe la „animalism” (aluzia la comunism este evidentă), înţeleg că războiul ideologic nu-şi mai are utilitatea (războiul rece a fost pierdut), învaţă mersul biped (democraţia burgheză) şi stabilesc relaţii amicale cu fermele conduse de oameni. La recepţia oferită de porci pentru a sărbători împăcarea cu oamenii şampania curge din belşug, Napo¬leon şi fostu1 fermier se îmbată şi se iau la bătaie. Animalele care nu au voie să intre în casă stau zgribulite în ploaie şi privesc resemnate pe geam cum omu1 şi porcul se tăvălesc pe jos, nemaiştiind la un moment dat cine e omul şi cine e porcul.
Finalul falsificat redă, bineînţeles, un happy-end. Animalele se revoltă şi îi izgonesc pe porci de la fermă.
Prăbuşirea Cortinei de fier prin capitularea U.R.S.S. se aseamănă indiscutabil cu varianta originală a „Fermei animalelor”. Comuniştii af1aţi la conducerea U.R.S.S. au devenit din proprie iniţiativă democraţi. Procesul de democratizare iniţiat de Perestroika lui Gorbaciov a fost impus de sus în jos şi nicidecum sub presiunea maselor.
La sfârşitul anilor ‘80, prinse în cleşte între U.R.S.S.-ul convertit şi Occidentul democrat, statele comuniste europene au fost silite să urmeze exemplul Moscovei.
Până la sfârşitul lui noiembrie ‘89 toate statele est-europene, cu excepţia României, renunţaseră la stalinism. În decembrie ‘89 regimul lui Ceauşescu era lipsit de sprijin popular datorită politicii interne catastrofale şi era complet izolat pe plan extern (toţi vecinii îi erau ostili, iar statele prietene: China, Coreea de Nord, Cuba si eventual unele state arabe erau prea departe pentru a risca o intervenţie în Europa). O particularitate esenţială a României anilor ‘87-’89 a fost regimul diferenţiat aplicat dizidenţilor: reprimarea drastică a oamenilor de rând care îndrăzneau să ridice glasul era conjugată cu tolerarea ereziei protejaţilor marelui frate (Brucan, Iliescu et comp.). Această realitate mă îndreptăţeşte să cred că independenţa afişată de Ceauşescu faţă de Uniunea Sovietică a fost departe de a fi absolută. Colaborarea frăţească pe linie de partid şi cooperarea între serviciile secrete (K.G.B.— Securitate) nu pot fi contestate de nimeni. În mod indiscutabil, Securitatea şi mulţi funcţionari superiori de partid şi-au dat seama că în noul context european corabia stalinismului românesc se va scufunda. Porcii au elaborat scenariul „Revoluţiei”.
Românii au scris cu sângele lor varianta a treia a finalului „Fermei animalelor”: Animalele stimulate de oameni şi, probabil, şi de porci, se revoltă (românii au fost în mod indiscutabil stimulaţi să se revolte de către propaganda occidentală, probabil şi de agenţii Securităţii) şi li se pare că i-au determinat pe porci să se lepede de Napoleon, dar de fapt porcii abia aşteptau prilejul de a scăpa de Nicolae. Porcii îl capturează pe fugarul Nicolae şi transpun în practică scenariul teroriştilor, scenariu care culminează cu uciderea lui Napoleon (Nicolae), pentru a crea animalelor impresia că ei au salvat ferma de tiran. În veselia generală care urmează, Napoleon este identificat cu comunismul şi porcii cu Revoluţia:
„21 –22 — Iliescu a fost cu noi!”
Circul din Piaţa Universităţii şi farsa Proclamaţiei de la Timişoara nu contestă, ci dimpotrivă, susţin mitul Revoluţiei. În consecinţă, foştii tovarăşi ai lui Napoleon câştigă fără probleme alegerile din ‘90 şi ‘92.
*
„Revoluţia din Decembrie a fost marea păcăleală care a avut drept scop legitimizarea Puterii impuse de tancurile sovietice la sfărşitu1 celui de-al doilea război mondial.”
Fraza citată anterior este concluzia „Declaraţiei de război”, carte al cărei autor sunt.
În seara zilei de 22 decembrie ‘89 priveam la televizor, încercând totodată să analizez evenimentele la care participasem în ultimele două zile, în Timişoara cuprinsă de febra revoluţiei. La un moment dat, am avut revelaţia faptului că pe micul ecran nu sunt prezentate evenimente spontane, ci un spectacol sinistru, lipsit de originalitate regizat după un scenariu identic cu cel al filmelor în care era descrisă Insurecţia: „Stejar, extremă urgenţă!” — nu armata şi politicienii, ci masele răsturnau dictatura.
În zilele următoare, în vreme ce teroriştii semănau panică, am scris câteva pagini. Apoi mult timp nu am mai scris nimic.
Am fost apoi martor al începutului tranziţiei, al circului din Piaţa Universităţii, al farsei Proclamaţiei de la Timişoara, al alegerilor din 1990, al mineriadelor, al campaniei electorale şi al alegerilor din 1992.
Am aşteptat aproape trei ani apariţia unui partid sau a unei grupări în a căror program sau activitate să se reflecte gândurile şi aspiraţiile mele. Zadarnic. Am votat în 1990 P.N.Ţ.-u1 şi în 1992 Convenţia Democratică doar pentru că eram împotriva nomenc1aturii comuniste regrupate în jurul d-lui Iliescu şi nu pentru că aş fi fost convins de programul lor. Atât în 1990 cât şi în 1992, am fost sigur că Opoziţia va pierde alegerile printre altele şi pentru că era ruptă de realitate.
În seara zilei de 27 septembrie 1992, la ora 22,30, Radio Europa Liberă a transmis în direct conferinţa de presă organizată de Convenţia Democratică. Opoziţia, care până mai ieri declarase ferm că va câştiga alegerile, îşi plângea de milă. Figurantul numărul unu al Opoziţiei, dl. Emil Constantinescu, a recunoscut (în baza sondajelor efectuate în urma încheierii votării), pe un ton plângăcios şi supărat, înfrângerea în alegeri şi şi-a încheiat discursul cu o frază care m-a revoltat (citez din memorie): „… tinerii părăsesc ţara, dar noi rămânem aici şi luptăm!”
Cine suntem „noi”?
Cine sunteţi „voi”? Cum luptaţi?
Aceste întrebări m-au silit să iau decizia de a mă apuca de scris pentru a-mi expune punctul de vedere.
(fragmente din cartea “Procesul tranziţiei” http://www.gheorghecionoiu-criticapostmodernismului.net/ dosarul “Gheorghe Cionoiu”)