caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Scopul farsei „Omul recent”

de (13-12-2005)

(mai mult decât o replică la articolul domnului Gelu Vlasin Patapievici lansează „Omul recent” la Madrid)

Motto:
– „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi. Pe aceştia îi veţi cunoaşte după faptele lor.”
– „Pentru a-i amăgi pe oameni diavolul se închină lui Dumnezeu – dar nu se smereşte.”

***Omul recent (El hombre reciente) – această provocatoare, nonconformistă şi densă reflexiune filozofică asupra modernităţii se anunţă la fel de polemică şi aici pe tărâmul iberic.***

Afirmaţia anterioară mă duce cu gândul la următorul banc:
„Întrebare la Radio Erevan: Este adevărat că Mihail Mihailovici din Moscova a câştigat un autoturism Volga la loto?
Răspunde Radio Erevan: Da, este adevărat. Numai că nu este vorba de Mihail Mihailovici din Moscova ci de Vasili Vasilievici din Vladivostoc. Şi nu este vorba de un autoturism ci de o bicicletă, pe care nu a câştigat-o, ci i s-a furat.”

Trebuie să recunosc faptul că paralelismul dintre banc şi afirmaţia referitoare la lansarea de carte anterior citată nu este deplin – este într-adevăr vorba de „Omul recent” şi evenimentul s-a desfăşurat într-adevăr la Madrid, numai că nu este vorba de o ***provocatoare, nonconformistă şi densă reflexiune filozofică*** ci de o anostă, politic corectă şi stufoasă farsă.

Mesajul cărţii domnului Patapievici este intuit corect de domnul Vlasin: marele gânditor dâmboviţean vrea să ne convingă că „oricine poate să susţină orice” – teză deloc noncomformistă, ci însăşi dogma fundamentală ostentativ afişată a postmodernismului – şi ne îndeamnă totodată: fiţi moderni! dar – „nihil sine Deo”

Pentru orice om cu bun simţ, cu o gândire raţională şi cu o educaţie teologică elementară este evident faptul că îndemnul „oricine poate să susţină orice” este incompatibil cu îndemnul „nihil sine Deo” – ele ar putea fi compatibile doar dacă dumnezeu ar avea coadă. Un creştin nu poate să susţină orice. Un creştin trebuie să fie convins şi să susţină hotărât faptul că omul trebuie să respecte Decalogul şi să-şi asume responsabilitatea de cetăţean. În spatele îndemnului „oricine poate să susţină orice” se ascunde maxima „pentru ca omul să accepte orice inepţie pe care o trâmbiţează propaganda trebuie întâi convins să nu mai creadă în nimic”, maximă ce constituie de fapt un principiu esenţial al ideologiei postmoderne.

Farsa domnului Patapievici şi (in)capacitatea de sinteză a domnului Vlasin transpar şi din conjugarea observaţiei corecte că, de fapt, „Omul recent” insinuează că Dumnezeu a murit, cu îndemnul întoarcerii la religiozitate. Este evident faptul că această conjugare implică ori adorarea unui Dumnezeu mort (idolatie, pentru că Dumnezeu este viu), ori adorarea unui zeu oarecare (tot idolatrie).

Lozinca propagandistică foarte eficientă lansată pentru a face reclamă cărţii domnului Patapievici este „Omul recent” este cea mai profundă critică adusă civilizaţiei occidentale!. În mod evident, critica profundă a unei crize grave impune oferirea de soluţii în vederea depăşirii acesteia. Situaţia în care omului recent i se oferă drept leac recomandarea “oricine poate să susţină orice” este similară situaţiei în care un medic, care a descoperit că pacientul său (un fumător înrăit) are cancer pulmonar, îi spune acestuia că poate face ce vrea. Este foarte puţin probabil că în urma acestei recomandări pacientul se va lăsa de fumat.

Până în urmă cu câteva luni în întreaga lume existau doar două ţări în care parteneriatele homosexuale erau pe deplin echivalate cu căsătoria – Olanda şi Belgia. Din vară numărul lor s-a ridicat la trei, în „selectul” clubul intrând, în mod aparent paradoxal, tocmai catolica Spanie. Pe mine acest fapt nu mă miră însă de loc – sângerosul război civil şi dictatura lui Franco au decimat elita intelectuală autentică şi după prăbuşirea dictaturii s-a impus cu uşurinţă o pseudoelită care a îmbrăţişat conform aşteptărilor ideologia politic corectă corespunzătoare momentului – postmodernismul.

Este evident faptul că echivalarea parteneriatelor homosexuale cu căsătoria este un deziderat major al postmodernismului, constituind un pas important în impunera concepţiei neoliberale că omul este o simplă marfă. Este binecunoscut faptul că intelectualii făţarnici din grupul de prestigiu Patapievici, Liiceanu, Pleşu & Co. nu au luat poziţie împotriva legalizării prostituţiei şi nici împotriva scoaterii de sub incidenţa codului penal a afişării publice a comportamentului homosexual. Este însă evident faptul că tolerarea libertinajului sexual conduce inevitabil la creşterea entropiei sociale şi la prăbuşirea valorilor morale tradiţionale şi că în final societatea acceptă blazată pseudoimperativul echivalării cuplurilor homosexuale cu căsătoria.

În consecinţă afirm că grupul Păltiniş pregăteşte societatea românească în vederea acceptării acestei echivalări. Este indiscutabil faptul că în catolica Spanie există un puternic grup de prestigiu echivalent (din „Unsprezece minute” şi „Alchimistul”, cărţi publicate la Humanitas alături de alte presupuse opere ale lui Paolo Coelho, transpare apologia făcută tezei găsirii fericirii în sex şi apologia grobiană făcută tezei găsirii adevărului în lumea visului şi a semnelor iraţionale, ambele teze constituind principii esenţiale ale postmodernismului). Lansarea cărţii domnului Patapievici în Spania confirmă în mod magistral principiile selecţiei negative (antiselecţia): în urma unei catastrofe (dictatură, război, revoluţie sângeroasă) în fruntea piramidei sociale se impun lichelele; pentru a se menţine la putere, lichelele cooperează foarte strâns.

În esenţă stufosul eseu al domnului Patapievici nu este câtuşi de puţin o noutate. În cartea mult mai suplă dar la fel de corectă politic „L’ Homme-Dieu ou le Sens de la vie”, Editions Grasset & Fasquelle, 1996, carte a cărei traducere („Omul Dumnezeu sau sensul vieţii”) a fost publicată în anul 1999 de Editura Augusta graţie unei „sponsorizări” (investiţii cu scop propagandistic), tot pe fondul unei radiografii a societăţii occidentale contemporane, autorul (Lucc Ferry) afirmă că Dumnezeu a pierdut procesul pe care i l-a intentat lumea modernă cu ajutorul lui Marx, Nietzsche şi Freud şi salută apariţia unei noi învăţături spirituale – umanismul transcendental. Lucc Ferry are însă bunul simţ să sublinieze că, deşi analoagă religiei, această învăţătură nu este compatibilă cu creştinismul tradiţional şi să nu îşi încheie cartea cu imperativul „nihil sine Deo”. Eu unul nu prea cred că domnul Patapievici a citit integral toate lucrările meţionate ca bibliografie la „Omul recent” în interminabila listă „Articole, cărţi şi ediţii citate”. Domnul Patapievici nu insinuează că ar stăpâni greaca veche (spre deosebire de domnul Liiceanu, care se făleşte că a „studiat singur latina şi greaca, pentru a avea acces în original la textele filosofiei antice”, dar lectura capitolului „Articole, cărţi şi ediţii citate” conduce în mod evident la concluzia că presupusa sa imensă cultură se datorează faptului că ar stăpâni franceza, engleza şi germana.

Ţinând însă cont de faptul că în martie 1998 la târgul de carte de la Leipzig a avut nevoie de traducător personal pentru a putea participa la o dezbatere ţinută în limba germană, mă îndoiesc că l-a putut citi în original pe Nietzsche şi pe ceilalţi autori citaţi doar cu ediţia germană. Pe de altă parte însă sunt mai mult ca sigur că domnia sa cunoaşte cartea lui Lucc Ferry amintită anterior şi că faptul că nu a citat-o nu este întâmplător (autorul francez este totuşi menţionat cu o altă carte).

*
Este indiscutabil faptul că „Omul recent” nu este un eseu apologetic dedicat Occidentului ci un tablou sumbru care conform unui pseudoraţionament tipic postmodern vrea să ne determine să dormim liniştiţi şi să visăm frumos. Sub masca pseudocriticii aduse civilizaţiei occidentale contemporane domnul Patapievici urmăreşte legitimizarea ideologiei totalitare a Occidentului contemporan (postmodernismul). În mod aparent paradoxal, domnul Patapievici propunea cu doar câţiva ani în urmă un tablou roz al aceleiaşi civilizaţii occidentale, trâmbiţându-şi totodată sila faţă de poporul român.

În anul 1996 în cartea „Procesul tranziţiei” am publicat un comentariu pe marginea cărţii „Cerul văzut prin lentilă” (www.gheorghecionoiu-criticapostmodernismului.net/ – dosarul ACTUAL sau GHEORGHE CIONOIU). Nici domnul Patapievici şi nici un alt susţinător al domniei sale nu s-au ostenit să-mi dea o replică.

În urmă cu aproape doi ani Universitatea de Vest din Timişoara a găzduit o conferinţă a domnului Patapievici în cadrul căreia dumnealui a făcut o serie de afirmaţii care mie mi s-au părut bizare. După conferinţă fusese anunţat un dialog cu cei prezenţi în aulă. Am încercat o scurtă polemică pe marginea afirmaţiilor respective, dar atât domnul Patapievici cât şi moderatorul anunţatului dialog, domnul Mihăieş, au refuzat-o. În cosecinţă i-am adresat domnului Mihăieş o scrisoare deschisă la care încă nu mi-a răspuns.

Considerând că scrisoarea deschisă respectivă completează cu brio comentariul meu anterior, o supun atenţiei cititorilor.

*
Scrisoare deschisă adresată domnului Mircea Mihăieş

Stimate domnule Mihăieş,

Aula Magna a Universităţii de Vest a găzduit joi 1 aprilie, de la ora 16.30 conferinţa domnului H. R. Patapievici intitulată „A asculta, a citi, a imagina”. Conferinţa a fost sponsorizată de firma Microsoft iar dumneavoastră, în calitate de gazdă, aţi promis că aceasta va fi urmată de un dialog al domnului Patapievici cu cei prezenţi. Considerând scandalos modul în care aţi moderat dialogul promis, am decis să vă adresez această scrisoare deschisă prin intermediul căreia doresc să vă aduc la cunoştiinţă atât dumneavoastră cât şi opiniei publice mesajul pe care nu mi-aţi permis să-l prezint în aulă.

Pentru început voi relata pe scurt ce am reţinut şi ce am înţeles eu din conferinţa domnului Patapievici. Domnia sa şi-a început discursul cu un compliment grandios adresat celor prezenţi – “Sunt din nou prezent în Timişoara pentru că Timişoara reprezintă în primul rând un adjectiv… eu nu port cravată — astăzi mi-am pus cravată pentru dumneavoastră.”

Conferinţa propriu-zisă şi-a propus să dea un răspuns la întrebarea “Comportă oarecare riscuri trecerea de la cultura scrisă la cultura mediilor electronice?” Răspunsul domnului Patapievici, identic din spusele domniei sale cu răspunsul dat de Umberto Eco la aceeaşi întrebare în cadrul unei conferinţe recente, a fost un NU categoric, susţinut cu citate copioase din grecii antici (în primul rând din Platon) care analizase trecerea de la cultură orală la cea scrisă. Din discursul care a durat aproape două ore am reţinut că în optica domnului Patapievici relaţia omului cu mediile de informare implică existenţa categoriilor “suport exterior” şi “suport sufletesc”. Am reţinut de asemenea teza conform căreia cartea – ca mediu de informare – nu ar conţine şi un ghid de interpretare, ceea ce ar implica faptul că doi cititori ar putea trage concluzii radical diferite în urma lecturii.

Am înţeles de asemenea că domnul Patapievici le-a sugerat celor prezenţi să dea frâu liber imaginaţiei atunci când apelează la mediile de informare, convins fiind că adoptând o astfel de atitudine omenirea se îndreaptă spre un viitor luminos.

În mod evident, discursul domnului Patapievici a reprezentat o reclamă eficientă pentru spaţiul virtual oferit de mediile electronice. Ne putem însă întreba dacă este indicat să asimilăm libertatea gândirii cu libertatea de a ne imagina orice ne trece prin gând.
După conferinţă, imediat după ce a fost anunţata începerea dialogului, am urcat pe podium, cu dorinţa de a-mi prezenta poziţia – radical diferita de a domnului Patapievici -referitor la răspunsul care poate fi dat la întrebarea care făcuse obiectul conferinţei (Comportă oarecare riscuri trecerea de la cultura scrisă la cultura mediilor electronice?) Am spus că verbul „a imagina” din titlul conferinţei ar putea fi înlocuit cu verbul „a analiza” şi am dorit să prezint foarte pe scurt teza profesorului american Neil Postman – un autor apreciat în Occident dar practic necunoscut în România – referitor la această temă în contextul afirmaţiilor făcute de domnul Patapievici anterior.

Domnule Mihăieş, în acest moment aţi intevenit ironic dar foarte energic, anunţându-mă că dacă doresc să susţin o conferinţă, o pot face altă dată şi cerându-mi să formulez o întrebare precisă. Întrebarea pe care doream să o adresez domnului Patapievici nu putea fi formulată într-o singură frază – doream să expun foarte pe scurt un punct de vedere diferit şi să-l rog să îl comenteze, dar nu mi-aţi permis acest lucru iar fanii domnului Patapievici au început să aplaude pentru a mă determina să părăsesc arena. Aliniatul următor reproduce acest punct de vedere.

Neil Postman susţine în “Murim de amuzament” că trecerea de la carte la televizor reprezintă o profundă revoluţie culturală cu un evident efect nociv – înlocuirea gândirii profunde cu gândirea superficială. Spre deosebire de grecii antici şi de domul Patapievici, Postman considera că mediul de informare carte scrisă propune un ghid de interpretare eficient – gândirea logică a omului, posibilitatea acestuia de a compara diferite enunţuri şi de a trage o concluzie raţionala. Televiziunea, datorită vitezei cu care sunt transmise imaginile, dar şi datorită încărcăturii emoţionale a acestora, stimulează gândirea superficială. Omul poate fi manipulat mult mai uşor prin intermediul mediilor electronice decât prin intermediul cărţii scrise. Afirmaţia domnului Patapievici conform căreia informaţia are un „suport extern” şi un „suport sufletesc” este simplistă şi profund greşită.

Suportul sufletesc are două componente care se află adesea în stare profund conflictuală – pe de o parte inima, pe de altă parte mintea, respectiv pe de o parte emoţia şi curiozitatea iraţională, pe altă parte raţiunea şi prudenţa. Cartea scrisă se adresează mai degrabă raţiunii – mediile electronice mai degrabă emoţiei.

Această argumentaţie nu convine firmei Microsoft dar nici grupurilor de presiune care încearcă să acrediteze ideea că omul modern trebuie să dea frâu liber imaginaţiei şi poate transpune în practică toate gândurile care îi trec prin cap.

Domnule Mihaieş, datorita faptului că nu mi-aţi acordat cele câteva minute în care aş fi putut expune acest punct de vedere incomod, l-am rugat pe domnul Patapievici să îşi precizeze poziţia în legătură cu atitudinea pe care ar trebui să o adopte legislaţia fată de afişarea publică a comportamentului homosexual. Majoritatea covârşitoare a celor prezenţi a considerat că această întrebare nu are nici o legătură cu tema dezbaterii, iar domnul Patapievici, conform aşteptărilor, a refuzat să răspundă. Susţin însă că această întrebare a avut logica ei. Printre fanii prezenţi în sală se aflau şi o serie de călugăriţe şi de preoţi ortodocşi. Am avut senzaţia că aceştia au receptat discursul sofisticat şi iraţional al domnului Patapievici într-o stare de extaz mistic care m-a dus cu gândul la „Decameronul” lui Boccacio. Sunt convins că mulţi dintre cei prezenţi nu pot concepe ÎNCĂ faptul că în lumea postmodernă un om civilizat nu trebuie să pună nici o bariera morală între un cuplu homosexual şi un cuplu heterosexual, fiind convinşi – în baza identificării mistice cu idolul – că şi domnul Patapievici susţine aceeaşi poziţie. Domnul Patapievici susţine că nu este şi nu vrea să fie un învăţător, un guru, dar atât dumnealui cât şi dumneavoastră, ca şi Societatea Timişoara, Grupul pentru Dialog Social, Fundaţia Soros şi alte organizaţii similare, călăuziţi eficient paşii unui segment semnificativ al societăţii româneşti spre viitorul luminos al societăţii deschise, în care totul este permis – mai puţin exprimarea unor rezerve faţă de opinia dominantă, politic corectă, indusă şi impusă în societate prin intermediul slujbaşilor Ministerului Adevărului.

Cu speranţa că mă veţi onora cu un răspuns vă doresc toate cele bune.

Gheorghe Cionoiu Timişoara 5. 04. 2004

Precizare.
După ce am scris şi difuzat în limita posibilităţilor această scrisoare deschisă (mass-media din Timişoara a ignorat-o total) mi-am dat seama că am omis două detalii semnificative.

1. Atunci cînd a enunţat teza conform căreia cartea – ca mediu de informare – nu ar conţine şi un ghid de interpretare, domnul Patapievici a subliniat că această afirmaţie este valabilă inclusiv în cazul textelor religioase şi că, în consecinţă, credinciosul nu poate ajunge singur la cuvântul lui Dumnezeu, ci are nevoie de un mijlocitor (biserica) care să il desluşească.

Este evident faptul că prin această afirmaţie este contestat principiul “Sola Scriptura”. Este de asemenea evident faptul că doar abrogarea acestui principiu (principiul esenţial al Reformei lui Luther) a permis în perioada postmodernă unor biserici reformate să hirotonească femei şi homosexuali şi să oficieze cununii religioase pentru homosexuali. În cadrul unei discuţii purtate cu o popeză lutherană care îşi împarte locuinţa cu o femeie (“popeză”=femeie preot – termenul îmi aparţine şi îl utilizez pentru a nu crea confuzie apelând la termenul „preoteasă” care se referă la soţia unui preot) pe marginea broşurii “Über Ehe und andere Lebensgemeinschaften” (tradusă în limba română cu titlul „Revoluţia sexuală şi politica familială” www.gheorghecionoiu-criticapostmodernismului.net/ – dosarul ACTUAL), broşură în care am apelat şi la câteva citate din Biblie, aceasta m-a întrebat foarte senin dacă chiar cred “ce scrie într-o carte atât de veche”. I-am răspuns că, după părerea mea, unele afirmaţii trebuiesc considerate metafore iar altele trebuiesc interpretate ad literam.

Am omis însă să o întreb ce crede ea – teolog lutheran – de vreme ce contestă principiul esenţial al Reformei lui Luther. (Sunt foarte curios cât va mai dura până când va apărea şi în interiorul Bisericii Ortodoxe o mişcare reformatoare de amploare autointitulată “Noi suntem Biserica”, mişcare care să ceară hotărât încetarea discriminării în biserică a femeilor şi homosexualilor.)

2. Afirmaţia că domnul Patapievici că nu vrea să fie “un guru, un învăţător” a fost făcută de fapt de domnul Mihăieş iar domnul Patapievici doar a confirmat-o în următorul context:
Eu am fost pus la punct de domnul Mihăieş cu ajutorul aplauzelor din aulă pentru că am insistat să mi se răspundă la întrebare după ce domnul Patapievici a refuzat spunând următoarele: “…eu am venit în faţa dumneavoastră ca un om modest, nu ca un om care are răspuns la toate întrebările cetăţii. Ideea pe care am venit să v-o împărtăşesc nu avea legătură cu homosexualii, ci cu argumentul lui Platon împotriva scrisului, eu susţinând că nu este a self-defeating argument, ci unul foarte serios, bazat pe o distincţie care interesează încă lumea noastră.

E adevărat că am fost prea modest când am crezut că această distincţie între lucrurile care pot fi scrise în suflet şi cele care pot fi scrise în afară nu include şi poziţia faţă de homosexualitate. Sunt, totuşi, uluit de momentul ales pentru a formula această întrebare. Găsesc comportamentul dumneavoastră perfect inadecvat: nu aţi venit la o conversaţie despre homosexuali sau comportamentul public al acestora. Nici o chestiune sexuală nu a fost ridicată de discursul meu.

Faptul că îmi puneţi o asemenea întrebare denotă două lucruri: 1. impoliteţe faţă de subiectul care ne-a adunat laolaltă, şi 2. mă investiţi cu o capacitate de judecată morală asupra lumii pe care eu mi-o refuz. Nu vreau să fiu judecătorul moral al acestei lumi! (citat din revista “Orizont”) În timp ce eu părăseam podiumul un tânăr prezent în sală a intervenit revoltat de lipsa de disponibilitate la dialog dovedită de domnul Patapievici spunând în esenţă următoarele: “Eu nu pot să înţeleg de ce refuzaţi să răspundeţi la întrebarea care v-a fost adresată anterior. Lumea vă consideră atât pe dumneavoastră cât şi pe domnii Liiceanu şi Pleşu lideri de opinie şi vrea să ştie părerea dumneavoastră în chestiuni importante, vrea să vă asumaţi rolul de busolă etică a societăţii.”

Domnul Patapievici a avut un moment de descumpănire, dar domnul Mihăieş a salvat prompt situaţia, afirmând răspicat “Domnul Patapievici nu este un guru, un învăţător”. Graţie acestei intervenţii salvatoare domnul Patapievici s-a repliat rapid afirmând: “Dumneavoastră aveţi nevoie de un învăţător. Eu nu sunt un învăţător! Sunt exact ceea ce sunt, în postura în care m-aţi văzut: un om ca şi voi. Unul care am făcut apel nu la Dumnezeu, vreo inspiraţie divină sau vreo preeminenţă de judecată pe care aş avea-o asupra lumii sau dumneavoastră. V-am spus doar ceea ce aţi auzit în această conferinţă. Întrebarea pe care a pus-o dânsul şi aşteptarea dumneavoastră intră în categoria aşteptărilor prost plasate.

Eu v-am invitat să meditaţi asupra unei distincţii care cred că este foarte pertinentă pentru capacitatea noastră de a dovedi discernământ. Or, acesta este un dat pentru formularea judecăţilor politice. Dacă aş fi venit să ţin o conferinţă despre cultura publică, despre Big Brother, despre Ciao Darwin sau mai ştiu eu ce inepţie mediatică, întrebarea dumneavoastră ar fi fost la obiect.” (citat din revista “Orizont”) Următoarea întrebare a fost formultă de către o doamnă bine îmbrăcată (personalitate cunoscută de redacţia revistei “Orizont”): “ Paula Apreutesei: Făcând legătura între cele două conferinţe la care am fost în sală: domnul Pleşu spunea că îngerii sunt fiinţe intermediare, dumneavoastră aţi spus astăzi că imaginaţia este o facultate intermediară. Pot face legătura spunând că îngerii sunt cei care au această facultate de a imagina, iar noi le putem avea pe toate şi ne-aţi îndemnat de fapt să le avem pe toate?” (citat din revista “Orizont”).

Întrucât această întrebare era la subiect domnul Patapievici a răspuns foarte amabil.
Menţionez că din respect faţă de “adevăr” revista “Orizont” (condusă de domnul Mihăieş) nu a menţionat faptul că întrebarea mea aparent deplasată a fost formulată pentru că nu mi s-a permis să polemizez cu domnul Patapievici la subiect, a făcut abstracţie de faptul că tânărul îi reproşase domnului Patapievici că nu mi-a răspuns la întrebare şi a omis să amintească intervenţia salvatoare a domnului Mihăieş.

Adresez domnului Mihăieş invitaţia de a-mi răspunde măcar acum şi de a mă da în judecată pentru calomnie în eventualitatea cazului că va considera că afirmaţiile mele nu corespund realităţii.

*
În finalul acestui comentariu doresc să mai subliniez următoarele:

Se afirmă că rădăcinile civilizaţiei europene sunt filosofia Greciei antice, dreptul roman şi tradiţia iudeo-creştină. Asupra saltului de la cultura vorbită la cultura scrisă romanii aveau o viziune radical diferită de cea a lui Platon. Acest fapt este dovedit fără putinţă de tăgadă de dictonul „verba volant, scripta manet”. Contestând acest dicton cărturarii făţarnici ai postmodernismului nu se mulţumesc să calce în picioare doar spiritul tradiţiei iudeo-creştine ci batjocoresc şi mutilează şi spiritul dreptului roman pentru a impune cu ajutorul sofisticii dreptul bunului plac al oligarhiei pe care o slujesc.

Ecouri

  • Zob Gheorghe: (13-12-2005 la 00:00)

    Daca Patapievici s-a deconspirat chiar public in felul acela, ce ati mai fi putut astepta ulterior? Omul face si el ce poate. Piata e mare lumea este multa. Nu se simte stapan pe el si gata.

    Cu rezerva neplacuta ca poate nu am inteles ceva din ce ati scris, afirm ca orice diversificare si perfectionare a mijloacelor materiale si nemateriale de comunicare nu poate fi decat pozitiva. De exemplu, acest ordinator din fata mea nu-mi provoaca emotii si imi permite o examinare lucida a gandurilor dumneavoastra poate in cel mai scurt timp posibil.Categoric este un progres intre atatea incercari eronate ale oamenilor. Deci vreau sa spun ca informatia codificata in limbajul scris este tot atat de eficienta si pe suport magnetic si pe suport mecanic. Din contra ne ajuta sa ne rupem de formele individuale de transmitere ajutandu-ne mai bine sa ne concentram asupra a ceea ce este esential in comunicare: continutul ce vine din constiinta individului. Iata ca noi aici acum datorita internetului ne cunoastem mai intai intelectul si nu ne impresionam afectiv sau volitiv si cu atat mai putin prin dimensiunea si forma corporala pe care o avem. Are loc un fel de rationalizare a raporturilor dintre indivizi.

  • Valica: (13-12-2005 la 00:00)

    „Faptul că îmi puneţi o asemenea întrebare denotă două lucruri: 1. impoliteţe faţă de subiectul care ne-a adunat laolaltă, şi 2. mă investiţi cu o capacitate de judecată morală asupra lumii pe care eu mi-o refuz. Nu vreau să fiu judecătorul moral al acestei lumi! (citat din revista “Orizont”) În timp ce eu părăseam podiumul un tânăr prezent în sală a intervenit revoltat de lipsa de disponibilitate la dialog dovedită de domnul Patapievici spunând în esenţă următoarele: “Eu nu pot să înţeleg de ce refuzaţi să răspundeţi la întrebarea care v-a fost adresată anterior. Lumea vă consideră atât pe dumneavoastră cât şi pe domnii Liiceanu şi Pleşu lideri de opinie şi vrea să ştie părerea dumneavoastră în chestiuni importante, vrea să vă asumaţi rolul de busolă etică a societăţii.” ”

    Domnule Gheorghe am citat din textul dumitale ceea ce am considerat esential. Eu cred ca dumneata desi baiat destept dupa parerea mea, te baaagi asa in sufletul omului si-i ceri o parere transanta despre homosexualitate. Pai cum crezi dumneata ca o sa-ti raspunda un ditamai Patapievici sau un colos ca Plesu, in public ? Ar trebui sa stii ca anumite pareri personale nu pot fi spuse in public orice ar fi. Este ca in politica. Ce vrei dumneata sa declanseze Patapievici un razboi civil numai ca vrei dumneata ? Uite ca sa-ti dau un exemplu ca sa-l intelegi dumneata. Mai demult s-a gasit un neispravit sa o chestioneze pe cantareata quebecoasa Celine Dihor ca adica ce parere are ea despre despre suveranitatea Quebecului ? Evident la o asa intrebare idioata i-a spus ca ea canta si nu face politica.

    Asa ca sa stii de la mine, stai la sandale si nu te crede destept.

    Sunt surprins ca pana acum nu s-a gasit nici un om cu bun simt sa te puna la respect.

    Valica

  • G. Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    Stimate domnule Zob,

    Sunt intru totul de acord cu afirmatia dumneavoastra: „informatia codificata in limbajul scris este tot atat de eficienta si pe suport magnetic si pe suport mecanic”.

    Am insa impresia ca nu ati inteles ca rezerva mea fata de mediile electronice nu se referea la cazul amintit de dumneavoastra ci la cazul in care omul se lasa vrajit de mirajul imaginilor transmise prin intermediul acestora – daca nu am fost destul de clar precizez ca m-am referit la lumea telenovelelor, la MTV – care transmite mesajul „Sex, drugs and rock`n roll” si la lumea sexului virtual din Internet.

    Cu stima
    G. Cionoiu

  • Aurora Mihacea: (13-12-2005 la 00:00)

    Domnule Cionoiu,
    Nu ma mira faptul că H.R.Patapievici nu se ”smereşte”: aşa cum veţi vedea din derularea “Minoritarilor Minţii”, premisa tacită a gîndirii sale, teoria dublului cod genetic, naşte erezii, iar expresia tipic sofistă ”oricine poate să susţină orice “, este sigur în contradicţie cu « nihil sine deo ».

    Din cele relatate de dvs. din conferinta d-lui Patapievici, cel mai periculos lucru mi se pare a fi susţinerea ideii că o carte ar trebui să aibă un ghid de interpretare. Căci cine-l întocmeşte trasează …Linia!
    Şi cine-l întocmeşte? Specialiştii? Preoţii?
    Bun: un ghid de interpretare…nu comentarii, nu opinii.
    Dar aceasta înseamnă jaloane, care:
    – jignesc : se adresează cititorilor ca persoane fără discernămînt;
    – limitează; fixează hotare, interdicţii un orizont validat de un îndrumător, guru;
    – manipulează: inoculează opţiunile îndrumătorului, care le substituie pe ale noastre.
    Dar toate acestea par a fi în perfect acord cu acele concluzii care pot fi desprinse in urma studiului lucrărilor lui H.R.Patapievici.

    Televiziunea, da sigur că acolo ghidul e prezent; am simţit în aceşti ani manipularea pe pielea noastra. Are însă şi avantaje; rapiditatea informaţiei, ca şi faptul că ne unifică pentru ceea ce li se întamplă unor semeni ai noştri din alte parţi ale globului, putem lua atitudine.
    Fără îndoială însă, cartea este esenţială în dezvoltarea gîndirii, iar Neil Postmann a sesizat excelent aspectul; al fel şi Marshall Mc Luhan.

    Nu fiţi dezamagit: n-ati fost lăsat să vorbiţi nu pentru că ceea ce aţi fi avut de spus nu ar fi fost relevant, ci pentru că aţi fi întunecat aura d-lui Patapievici, care bineînţeles nu vă cunoştea bibliografia….deşi este Kirkegaard –ul nostru…Hmmm…Dâmboviţean..! Eu asta cred.

    Interactivitatea electronică – acces la Cuibul Sacru
    În ce priveste cultura electronica…aduce şi beneficii.
    Iată de pildă…eu. Am acces rapid pe site pentru a citi diferite texte.
    Iată de pildă…Noi. Noi ne cunoaştem: Dv, eu, ceilalţi autori de ecouri sau materiale, editori şi autori, în ceea ce avem esenţial : gîndurile noastre. Nimic corporal nu ne este bariera; nimic nu ne abate atenţia. Practic se face o imersiune în Cuibul Sacru al fiecăruia; în acea esenţă ocrotită, de sine stătătoare, din fiecare din noi.

    Nimic nu ne împiedică să fim ceea ce suntem. In plan cotidian firesc, corporal, nimicurile lumii materiale ne rătăcesc gîndul.
    Aici, ACUM, citindu-ne unii pe alţii scriind necenzuraţi ce credem, Coborîm sau Urcăm in ceea ce suntem cu adevărat: în bine sau în rău, în onestitate sau ipocrizie, în curaj sau laşitate, în impostură sau autenticitate.
    Este un loc unde tot ce-i aparenţă dispare, se făuresc Blazoane dar şi pier!

  • Gheorghe Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    Domnule Valică X.,

    Atunci când polemizează public cu o persoană care nu-i este prieten apropiat, un om civilizat foloseşte pluralul de politeţe şi i se adresează partenerului de discuţie cu numele de familie sau cu numele întreg.

    Deşi aţi comentat doar un scurt fragment din articolul meu se pare că nici măcar textul citat de dumneavoastră nu l-aţi înţeles pentru că faceţi abstracţie de faptul că şi un terţ i-a reproşat domnului Patapievici faptul că a refuzat să răspundă la întrebarea adresată de mine.

    Eu nu i-am cerut domnului Patapievici *o parere transanta despre homosexualitate* ci „l-am rugat… să îşi precizeze poziţia în legătură cu atitudinea pe care ar trebui să o adopte legislaţia fată de afişarea publică a comportamentului homosexual”.

    Nu înţeleg de ce consideraţi că o problemă publică (atitudinea pe care trebuie să o adopte legislaţia – ca expresie a voinţei politice a cetăţenilor fată de un anumit deziderat al unei minorităţi) ar fi o problemă personală.

    Nu înteleg de ce consideraţi că un răspuns public precis la întrebarea anterioară ar declanşa un război civil. .

    Comparaţia cu celebra cântăreaţă canadiană este deplasata întrucât aceasta nu face parte dintr-un grup de prestigiu similar Grupului Păltiniş care se autodefineşte ca ***instanţa reflexivă şi critică a societăţii, menită să promoveze valorile unei societăţi civile autentice…*** („Jurnalul de la Păltiniş” — ediţia 1990, pag.14). Ţinând cont de acest fapt nu înţeleg de ce consideraţi că este aberantă din partea mea pretenţia ca *un ditamai Patapievici sau un colos ca Plesu* să răspundă în cadrul unei dezbateri publice la întrebări care frământă societatea civilă.

    Cu serioase îndoieli referitoare la pretinsul dumneavoastră bun simţ şi la pretenţia de a mă fi pus la punct
    G. Cionoiu

  • Zob Gheorghe: (13-12-2005 la 00:00)

    Textul domnului Cionoiu desi in haina carturareasca imbracat este un text in esenta practic, de indreptare a moravurilor. Conform ordinii mele interioare autorul a cerut raspunsuri la cel putin doua intrebari legitime si a ramas cu mana goala. De ce?

    Iata de ce. Intelectualitatea romaneasca obedienta, cunoscuta si necunoscuta si-a lipit pe frunte o eticheta…Eticheta zilei este sa fii prooccidental mai precis profesionist. Revin din nou cu reprosul ca exista domenii ale vietii spirituale in care nu ai putea deveni profesionist deoarece laturile respective sunt generate de ceva nestandardizabil si deci neputand exista unitati de masura stiintifice respectiv cantitativiste pentru asemenea cazuri.Unul din aceste cazuri este filosofia in intelesul de iubire de intelepciune. Exista etalon pentru intelepciune? Nu, pentru ca ea trebuie reconstruita de fiecare data pentru fiecare generatie si pana si pentru fiecare individ fiind sinteza optima a modului necesar de a trai.

    Dupa cate sunt informat Patapievici a fost sub indrumarea lui Mircea Flonta care nu este filozof ci este un profesionist al filozofiei in intelesul ca practica un mod de gandire subordonat stiintei.Dupa cum stim stiintele sunt subordonate obiectului de cunoscut.Prin forta acestei mecanici spirituale profesionistii filozofiei coboara reflectia filozofica tocmai la nivelul unei strict disciplinate cunoasteri specializate.Ne oprim aici.A continua este o eroare.

    Filozofia (mi-e greu sa o mai repet) nu este numai cunoastere.Caderea spiritului numai in ipostaza de cunoastere inseamna imediata si neconditionata iesire din filozofie si deci din iubirea de intelepciune.Daca nu ar fi asa omenirea ar fi iesit de mult din filozofie.Insa iubirea de intelepciune este o necesitate nu un capriciu omenesc.

    Latura actionala a filozofiei se arata ca multime de prescriptii si fara ea nu ar avea nici o legatura cu intelepciunea.

    Daca cei trei si in special Patapievici sunt filozofi atunci noi asteptam de la ei raspunsuri la intrebari cardinale ale vietii noastre. Problema ratiunii de a fi a homosexualilor nu este o problema numai a religiosilor ci si a ateilor find o problema a speciei umane. Problema valorii spirituale a mijloacelor nelogice de comunicare este o problema actuala stringenta in special pentru generatiile in formare.

    S-au pus doua intrebari vitale si s-au dat doua „raspunsuri” femeiesti in schimb.
    De asa iubitori de intelepciune nu avem nevoie.

  • Laurentiu Ursu: (13-12-2005 la 00:00)

    Farsa domnului Patapievici şi (in)capacitatea de sinteză a domnului Vlasin transpar şi din conjugarea observaţiei corecte că, de fapt, „Omul recent” insinuează că Dumnezeu a murit, cu îndemnul întoarcerii la religiozitate. Este evident faptul că această conjugare implică ori adorarea unui Dumnezeu mort (idolatie, pentru că Dumnezeu este viu), ori adorarea unui zeu oarecare (tot idolatrie) (dl. Cionoiu).

    Domnule Cionoiu, nu sunt un aparator al domnului Patapievici. Argumentaţia dvs mi se pare însă motivată mai mult emoţional şi mai puţin logic. Presupun că acesta este si motivul pentru care nu aţi primit un răspuns. Faptul că dl. Patapievici a publicat Omul recent in Spania este un lucru cat se poate de pozitiv si reprezintă un triumf (minor, ce e drept) al culturii române, nicidecum o conspiraţie „postmodernă”, masonică sau mai ştiu eu de ce altă natură.
    Domnule Cionoiu, după cum bine ştiţi, exista mai multe tipuri de interpretare: una este cea literală. Dumneavoastră apelaţi la acest tip de interpretare atunci cînd discutaţi sintagma „Gott ist tot”, ignorînd complet contextul cultural în care aceasta este amplasată. Felul in care este acceptată astăzi afirmaţia lui Nietzsche despre moartea lui Dumnezeu este complet diferit de interpretarea dvs. Dvs discutaţi de pe o postură de genul „adevărul meu contra adevărului lor”. Patapievici v-a spus că nu este un guru, un „posesor al adevărului” şi, din această perspectivă, discuţia cu dvs. devenea imposibilă. Prin „Gott ist tot” Nietzsche simboliza moartea idolilor metafizici (adevăr, obiectivitate ş.a.), în numele cărora s-au făcut atîtea crime în istoria umanităţii. Dumnezeu este simbolul acestor concepte tari. Aceste noţiuni, absolute precum Dumnezeul care le garantează, vor trebui înlocuite cu altele, fundamentate diferit. Dacă Nietzsche, prin nihilismul său, generează sau doar semnalează începutul disoluţiei modernităţii europene, e o chestiune nerelevantă pentru polemica dvs. cu Patapievici.
    Societatea are nevoie de alte mecanisme de legitimare, care să excludă noţiuni tari de genul adevăr, Dumnezeu ş.a., în favoarea unora mai slabe – cum ar fi acordul, solidaritatea sau toleranţa. Omul modern este o făptură obosită, sătulă de atîta sînge vărsat în numele absolutului. Va trebui să ne împăcăm cu ideea că nu există un adevăr obiectiv şi că Dumnezeul din spatele lui a murit. Însă asta nu înseamnă ca Dumnezeu „în sine” a murit, ci doar că o anumită reprezentare asupra lumii începe să se schimbe. Iar această reprezentare, într-un mod fericit sau nu, Nietzsche a găsit de cuviinţă să o simbolizeze prin „Dumnezeu”. Acest dumnezeu este doar un cuvînt, plasat într-un anumit context discursiv: cel al gîndirii „metafizice” tradiţionale pe care Nietzsche o condamnă. Nu ştiu care este reprezentarea dvs despre „moartea lui Dumnezeu”, dar cred că îmi pot face o reprezentare despre ce cred domnii Plesu, Liiceanu si Patapievici, pe baza culturii lor filosofice. Mie argumentaţia lui Patapievici mi se pare foarte coerentă: dumnezeul metafizicii a murit; nu mai trebuie să ne ucidem unii pe alţii în numele „adevărului”. Insă, ca să demontez o obiecţie de fundal adusă de dvs., vă spun că eu (personal) nu văd în Patapievici un adept al postmodernităţii. Critica pe care o aduce el „omului recent” se plasează mai curînd în orizontul unui reacţionarism al modernităţii împotriva postmodernităţii. Însă, păstrînd termenii discuţiei, aş spune că obiecţiile dvs. se plasează în zona unui reacţionarism „feudal” împotriva modernităţii, nicidecum a postmodernităţii.
    De ce să nu dăm anumite drepturi femeilor? Îmi puteţi da un argument valabil conform căruia femeile nu au dreptul să fie hirotonite? Ok, în legatură cu homosexualitatea am si eu argumente împotrivă, cît se poate de valabile, în ce mă priveşte. Dar pot eu în numele acestor argumente să ucid sau să bag la puşcărie pe cei care nu cred la fel? Cine îmi oferă această legitimitate: Dumnezeu? Atunci la gunoi cu el. Prefer să arunc la gunoi un asemenea idol, decît să închid un om care, pe baza unui liber arbitru egal cu al meu, îşi urmează propriu drum. Mă mulţumesc să practic o morală privată, neîntemeiată pe absoluturi în numele cărora să pretind ceva. Îmi e de ajuns să îmi educ familia şi prietenii în spiritul valorilor pe care le cred eu juste, lăsîndu-le totodată posibilitatea să aleagă. Dacă asta e o crimă, atunci să mă ierte Dumnezeu, dumnezeul meu, al lucrurilor private şi mărunte. Ce spune Patapievici (I suppose) e faptul că (reprezentarea asupra lui) Dumnezeu coboară către subiectivitate, către sfera vieţii private, în defavoarea unei legitimări tari, sociale. Aşadar, dumnezeul grupului, al tribului moare. Asta e forma de religiozitate pe care nu o înţelegeti? Aflaţi că o asemenea religiozitate motivată subiectiv este posibilă şi binevenită.
    Dumnezeul de care dvs. vă cramponaţi şi care vă oferă legitimitatea de a-l considera pe Patapievici în eroare iar România şi lumea în pericol este doar o ficţiune, un concept creat de om. Şi ca orice lucru creat de om, nu îl reprezintă decît pe acesta; reprezintă mai degrabă viziunea pe care acesta o are la un moment dat asupra lumii. Dumnezeu în esenţa lui este incognoscibil, inaccesibil mijloacelor raţionale. Nimeni nu poate vorbi în numele lui, nimeni nu-şi poate justifica pretenţiile de legitimitate pe baza unui Absolut, pentru simplul motiv că Absolutul, în oricare din ipostazele lui este inaccesibil gîndirii umane. Iar practicii cu atît mai mult.
    Aşadar rămîne să găsim un alt fundal pentru construirea noii „societăţi deschise”, bazat nu pe existenţa şi posesia de către cineva a adevărului, ci pe coeziune, negociere, înţelegerea şi tolerarea perspectivei celuilalt. Iar dacă cineva crede că va găsi armonia în sex sau în onirism, atît timp cît mă respectă ca individ şi nu-mi încalcă intimitatea, este liber sa facă ce vrea cu viaţa lui. Dacă eu cred că poziţia mea este privilegiată şi doresc ca în numele ei să îl oblig pe celălalt, încalc tocmai principiul de bază el religiei care mă legitimează, şi anume liberul arbitru.
    “Am înţeles de asemenea că domnul Patapievici le-a sugerat celor prezenţi să dea frâu liber imaginaţiei atunci când apelează la mediile de informare, convins fiind că adoptând o astfel de atitudine omenirea se îndreaptă spre un viitor luminos.” (dl. Cionoiu)
    Domnul meu, imaginaţia este cel mai mare duşman al dogmei, al ideologiei, ca să folosesc un termen mai modern. E bine ca omul să dea frîu liber imaginaţiei, pentru că astfel se va putea elibera mai uşor, pe de o parte, de gîndirea impusă, pe de alta, de capcana propriei subiectivităţi. Astfel, nu va mai fi prizonierul ideologiei şi se va obişnui să gîndească singur. Totodată va reuşi să-şi reprezinte, sau măcar să accepte ca posibilă şi viziunea celuilalt. Transcenderea subiectivităţii va să zică, dar nu spre obiectivitate, ci spre subiectivitate – lucru foarte important.
    Domnule Cionoiu, gîndirea logică a omului nu propune un ghid de interpretare. Logica este o mecanică a gîndirii (corecte, dacă vreţi), însă logica poate legitima, pornind de la o sumă de premise, multe concluzii. Consultaţi de exemplu studiile lui Culianu asupra gnozei, ca să vedeti la cîte concluzii logice legitime puteţi ajunge, pornind numai de la Cartea Genezei.
    Biserica Ortodoxă, cea Catolică, ca şi iudaismul rabinic consideră că textul Scripturii, oricît ar fi de revelat, si poate tocmai de aceea, nu oferă un ghid de interpretare. Astfel, aceste 3 religii fac apel la „(Sfanta) Tradiţie” ca ghid de interpretare. Iar cînd tradiţia nu oferă un răspuns, se apelează la o formă de acord, de negociere a sensului, cunoscută sub formă de Conciliu sau Sinod în creştinism. Luther, prin „Sola fide, sola scriptura” a rupt acest monopol al Bisericii asupra textului sacru. Oricine a devenit liber să interpreteze. Iar interpretările au proliferat… Nu abrogarea acestui principiu multiplicator, ci tocmai instituirea lui a dus la hirotonirea femeilor, domnule Cionoiu. Biserica Ortodoxă şi cea Catolică nu ar fi acordat niciodată această şansă de emancipare „sexului slab”. Inca o dată va întreb, de ce să nu hirotonim femeile? Ce le face inapte după judecata dvs. pentru hirotonire? Prin eventualul răspuns la această întrebare vă plasaţi în una din cele două lumi. Care dintre ele este mai „adevărată”? Parafrazîndu-l pe Nietzsche, v-aş spune că dacă lumea tradiţională a absoluturilor despotice este cea „adevărată”, atunci eu personal aleg falsul „postmodernitaţii”, în care nimeni nu pretinde că ar deţine adevărul sau soluţii salvatoare, care să mă mîntuiască, eventual împotriva voinţei mele.

  • G. Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    Mulţumesc pentru replică, domnule Laurentiu Ursu. Iată răspunsul meu:

    ***De ce să nu dăm anumite drepturi femeilor? Îmi puteţi da un argument valabil conform căruia femeile nu au dreptul să fie hirotonite? ***
    „11. Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
    12. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.
    13. Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva.
    14. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1 Timotei 2)
    Mesajul fragmentului anterior din Noul Testament este foarte clar. Consecinţă – într-o biserică în care Noul testament este considerat carte sacră femeile nu au dreptul să fie hirotonite.

    ***Dar pot eu în numele acestor argumente să ucid sau să bag la puşcărie pe cei care nu cred la fel? ***

    Eu nu am spus câtuşi de puţi că cei care „nu cred la fel“ trebuiesc ucişi sau băgaţi la puşcărie. A interzice afişarea publică a comportamentului homosexual înseamnă cu totul altceva. Nimeni nu îmi poate interzice să consider că afişarea publică a comportamentului homosexual reprezintă un atentat la pudoare şi, în consecinţă, nimeni nu îmi poate interzice să consider că am dreptul şi datoria cetăţenească de a cere să nu se permită afişarea publică acestui comportament.

    ***Domnul meu, imaginaţia este cel mai mare duşman al dogmei, al ideologiei, ca să folosesc un termen mai modern. E bine ca omul să dea frîu liber imaginaţiei, pentru că astfel se va putea elibera mai uşor, pe de o parte, de gîndirea impusă, pe de alta, de capcana propriei subiectivităţi. ***

    “Cele cinci porunci care constituie nucleul codului moral budist cuprind interdicţia de a ucide, de a fura şi de a minţi precum şi imperativul ca omul să evite comportamentul sexual imoral şi consumul de substanţe halucinogene. Prin respectarea acestor porunci pot fi depăşite cele trei rădăcini principale ale răului: lăcomia (invidia), ura şi amăgirea.” (Budismul – Enciclopedia Encarta)
    Este evident faptul că ansamblul celor cinci porunci esenţiale ale codului moral budist sunt în esenţă identice cu ansamblul Decalogului. Susţin că este de asemenea evident faptul că eliberarea imaginaţiei de corsetul impus de Decalog conduce la amăgire.

    Afirmaţia ***E bine ca omul să dea frîu liber imaginaţiei, pentru că astfel se va putea elibera mai uşor… de capcana propriei subiectivităţi. *** este demnă de un al top al celor mai absurde afirmaţii.

  • laurentiu ursu: (13-12-2005 la 00:00)

    1. Patapievici nu putea sa dea un raspuns domnului Cionoiu, pt ca intrebarea era prost pusa. Pt ca domnul Cionoiu se plasa in perspectiva unui „discurs al adevarului” si astepta de la Patapievici un astfel de raspuns. Din perspectiva lui Patapievici, probabil nu exista un raspuns la aceasta intrebare, decat in sfera privata a constiintei individuale. Adica e o chestiune practica, de etica si conduita individuala. Intrebarea domnului Cionoiu, in schimb, a fost departe de a fi de natura practica, domnule! In spatele ei sta o intreaga teologie, o intreaga dogma a intolerantei, care l-ar fi angajat pe Patapievici inr-un discurs exploziv. Cred insa ca daca s-ar organiza o conferinta publica pe temele puse de dl. Cionoiu si Patapievici ar participa, ar raspunde la intrebari. Faptul ca atunci s-a abtinut mi se pare salutar: nu e specialitatea lui, iar subiectul conferintei nu avea legatura cu chestiunea nici macar tangential. Patapievici nu e oracol, nu-si poate da cu parerea despre orice.

    2. Dragostea de intelepciune. Domnul meu, de doua milenii filosofia a acumulat foarte mult. Nu poti sa repudiezi un om care a citit biblioteci printr-un calificativ peiorativ de genul „profesionist”. Iubirea de intelepciune inseamna mai mult decat filosofie de pahar si datul cu parerea! La ora actuala in Occident filosofia este foarte specializata. nu exista indivizi cu „competente universale” – in afara clor inculti… Demnitatea lor intelectuala ii obliga sa se rezume doar la anumite topicuri foarte restranse. De aceea, actul inuman al lui Patapievici de a nu raspunde la o chestiune ce-i depasea (macar in context) atributiile, mie mi se pare un act de modestie.

  • Laurentiu Ursu: (13-12-2005 la 00:00)

    Domnul meu, ceea ce ati postat acum va reprezinta. Aproape ca nu are sens sa va ofer o replica. Mi se pare interesant felul in care va legitimati de la traditia neotestametara si de la cea buddhista in acelasi timp. Va amintesc ca Encarta nu epuizeaza esenta buddhismului, a propos!

    Apoi, nu tin minte sa fi vorbit despre raportul dintre imaginatie si Decalog. Ar fi bine sa ne limitam la orizontul articolului dvs. despre Patapievici. Si acolo dvs sanctionati imaginatia din perspectia unui cod normati de interpretare. De altfel acum ati si venit cu afirmatii normative (femeia să invete…), citate dintr-o sursa de autoritate: Noul Testament. Din acelasi punct de vedere normativ pe care il invocati in debutul postarii, deveniti eretic spre sfarsitul ei, cand apelati la buddhism, ca la o noua norma. Trebuie sa va amintesc continutul primei porunci?

    Daca afirmatia mea e demna de un top al absurdului, asta e punctul de vedere al individului care o afirma, sau e un adear universal? 😉
    Va salut cu simpatie

  • laurentiu ursu: (13-12-2005 la 00:00)

    Sa ne inveselim nitel:

    *** „11. Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
    12. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.
    13. Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva.
    14. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1 Timotei 2)
    Mesajul fragmentului anterior din Noul Testament este foarte clar. Consecinţă – într-o biserică în care Noul testament este considerat carte sacră femeile nu au dreptul să fie hirotonite. ***

    Ok, domnul meu, unde anume in pasajul citat este scris ca femeile nu au dreptul sa fie hirotonite? Eu am intors textul pe toate partile si nu am gasit asa ceva. Si nici macar fortand interpretarea nu am reusit sa ajung la aceasta concluzie „logica” a dumneavoastra. Pt ca nu o aveam in premise. Ramane sa consult Notarikon-ul si Gematria cabalistilor, pt a verifica daca nu cumva ideea ne-hirotonirii femeilor s-a strecurat prin echialentele numerice ale textului. Insa daca acesta este modul in care ati tras concluzia, va previn ca aceste doua tehnici de interpretare apartin gandirii iudaice, nici pe departe celei crestine. Asadar, daca ati folosit aceste mijloace, sunteti un eretic. Dar fiti linistit, nu sunteti eretic caci nici macar prin Cabbala nu puteati obtine din pasajul respectiv ceva in legatura cu hirotonirea femeilor.
    😉 😉 Toate bune!!
    PS:
    Polemica cu dv imi face placere ;):)

  • G. Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    ***Apoi, nu tin minte sa fi vorbit despre raportul dintre imaginatie si Decalog. Ar fi bine sa ne limitam la orizontul articolului dvs. despre Patapievici. Si acolo dvs sanctionati imaginatia din perspectia unui cod normati de interpretare. De altfel acum ati si venit cu afirmatii normative (femeia să invete…), citate dintr-o sursa de autoritate: Noul Testament***

    Consider că ansamblul afirmaţiilor anterioare este profund contradictoriu şi demonstrează că nu va simţiţi în stare să demontaţi afirmaţia “este evident faptul că eliberarea imaginaţiei de corsetul impus de Decalog conduce la amăgire”.

    ***Din acelasi punct de vedere normativ pe care il invocati in debutul postarii, deveniti eretic spre sfarsitul ei, cand apelati la buddhism, ca la o noua norma. Trebuie sa va amintesc continutul primei porunci?***

    Nu consider că am devenit câtuşi de puţin eretic întrucât referirea mea la budism a confirmat şi nu a infirmat esenţa învăţăturii biblice. Presupun că vă este cunoscută maxima “Cine nu e împotriva noastră, e cu noi”.

    ***Daca afirmatia mea e demna de un top al absurdului, asta e punctul de vedere al individului care o afirma, sau e un ade(v)ar universal?***

    Este punctul meu de vedere şi îmi asum riscul ca un terţ să eticheteze aprecierea mea ca falsă şi ridicolă. Îmi place însă să cred că procentajul cititorilor care îmi vor împărtăşi părerea va fi mai mare decât al celor care o vor considera ridicolă şi falsă.

    Cu mulţumiri pentru disponibilitatea la dialog
    G. Cionoiu

  • G. Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    Sa ne inveselim nitel:

    “11. Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
    12. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.
    13. Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva.
    14. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1 Timotei 2)

    Mesajul fragmentului anterior din Noul Testament este foarte clar. Consecinţă – într-o biserică în care Noul testament este considerat carte sacră femeile nu au dreptul să fie hirotonite.

    ***„Ok, domnul meu, unde anume in pasajul citat este scris ca femeile nu au dreptul sa fie hirotonite? Eu am intors textul pe toate partile si nu am gasit asa ceva. Si nici macar fortand interpretarea nu am reusit sa ajung la aceasta concluzie „logica” a dumneavoastra. Pt ca nu o aveam in premise… ***

    Stimate domnule Laurenţiu Ursu,

    Constat că dumneavoastră nu înţelegeţi faptul că menirea principală a bisericii – şi implicit a preotului – este aceea de a propaga învăţătura biblică. Dacă aţi fi priceput acest fapt elementar aţi fi înţeles că din citatul meu reiese foarte clar că femeia nu poate fi preot. Hirotonirea este un ritual şi femeia nu poate fi hirotonită pentru că Sfâtul Apostol Pavel nu îi dă „voie să înveţe pe alţii“.

  • laurentiu ursu: (13-12-2005 la 00:00)

    +++Consider că ansamblul afirmaţiilor anterioare este profund contradictoriu şi demonstrează că nu va simţiţi în stare să demontaţi afirmaţia “este evident faptul că eliberarea imaginaţiei de corsetul impus de Decalog conduce la amăgire”.+++

    Ok, nu sunt in stare si nu ma intereseaza sa „demontez” afirmatia dvs. Eu v-am raspuns pt ca am un simt al umorului si o disponibilitate la dialog pe care un Patapievici poate nu le are. Contradictii nu cunosc sa fi facut, dar va las libertatea judecatii cititorilor. Iar din perspectiva Scripturii, cine nu este impotriva mea NU este cu mine.
    E o chestie destul de subtila, de clasa a IX-a. Enuntul „Cine nu este cu mine este impotriva mea” nu este echivalent cu „Cine nu este impotriva mea este cu mine”. O sa fac ce n-a facut Patapievici, o sa va dau bibliografie: manualul de Logica de clasa a IX-a. Consultati lectiile despre conversiune, obversiune si principiul non-contradictiei. Apoi discutam despre suma mea de conradictii, ok?
    A, de ce lipsesc litere: tastatura mea e stirba. Dar apelez la bunavointa dvs: va rog sa identificati toate cuvintele cu litere lipsa din mesajele mele si sa faceti o erata la sfarsit. Ca nu cuma sa apara vreo deturnare de sens sau vreo contradictie nedorita.
    Toate bune!!!!!

  • laur ursu: (13-12-2005 la 00:00)

    Pai daca femeia nu are voie sa invete pe altii, ar trebui sa inlaturam toate femeile din scoli, din universitati s.a. Va dati seama ce enormitati sustineti?
    Chiar credeti sincer in ceea ce afirmati acum, ca sa nu pierdeti aceasta marunta „disputa”? In cazul asta reactionarismul dvs va trimite in evul cel mai intunecat! Iar posibilitatea dialogului se estompeaza… Nu poti sa dialoghezi cu un „posesor al adevarului”. Acum intelegeti rezerva lui Patapievici pt oameni ca dvs.?

  • G. Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    Raportul „ironie raţională/băşcălie iraţională” este egal cu raportul „bun simţ/prost gust”.

  • Nea Marin: (13-12-2005 la 00:00)

    Valica: ai dreptate, da’ scrie, bre, cum se cuvine. A te adresa cuiva asa cum te adresezi tu e descalificant, zau!

    Domnule Cionoiu, repet, mie mi se pare ca Valica are perfecta dreptate. Nu poti intreba orice, pe oricine, in orice context, pentru simplul fapt ca discutia deraiaza de la tema propusa.

    Intrebarea cu homoxexualii in acel context mie mi se pare ca nuca-n perete.

  • G. Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    Stimate domnule Laurenţiu Ursu,

    Insinuarea ideei că patrenerul de discuţie ar avea o viziune extremistă asupra lumii, refuzul de a discuta o temă incomodă invocând pretextul că partenerul de discuţie ar fi incapabil să gândească logic precum şi deplasarea unor afirmaţii ale partenerului de dialog într-un alt context pentru a-l ridiculiza sunt procedee tipice de propagandă. Distanţarea de un anumit lider de opinie dublată de repetarea ad literam a mesajului operei fundamentale a acestuia având chipurile atuul obiectivităţii este de asemenea un procedeu tipic de propagandă.

    În continuare mă voi referi la procedeul “stilistic” al deplasării unor afirmaţii ale partenerului de dialog într-un alt context pentru a-l ridiculiza:

    ***Pai daca femeia nu are voie sa invete pe altii, ar trebui sa inlaturam toate femeile din scoli, din universitati s.a. Va dati seama ce enormitati sustineti?
    Chiar credeti sincer in ceea ce afirmati acum, ca sa nu pierdeti aceasta marunta „disputa”? In cazul asta reactionarismul dvs va trimite in evul cel mai intunecat! Iar posibilitatea dialogului se estompeaza… Nu poti sa dialoghezi cu un „posesor al adevarului”. Acum intelegeti rezerva lui Patapievici pt oameni ca dvs.?***

    ***Luther, prin „Sola fide, sola scriptura” a rupt acest monopol al Bisericii asupra textului sacru. Oricine a devenit liber să interpreteze. Iar interpretările au proliferat… Nu abrogarea acestui principiu multiplicator, ci tocmai instituirea lui a dus la hirotonirea femeilor, domnule Cionoiu. Biserica Ortodoxă şi cea Catolică nu ar fi acordat niciodată această şansă de emancipare „sexului slab”. Inca o dată va întreb, de ce să nu hirotonim femeile? Ce le face inapte după judecata dvs. pentru hirotonire? Prin eventualul răspuns la această întrebare vă plasaţi în una din cele două lumi…***

    Stimate domnule Laurenţiu Ursu,

    Îmi permit să vă amintesc faptul că eu am afirmat următoarele: „într-o biserică în care Noul testament este considerat carte sacră femeile nu au dreptul să fie hirotonite.”

    Dumneavoastră mi-aţi recomandat ca bibliografie manualul de logică de clasa a IX- a. În baza cărei logici aţi dedus că eu aş susţine că ***ar trebui sa inlaturam toate femeile din scoli, din universitati s.a. ***?
    Ţin să vă amintesc faptul că discuţia se referea doar la posibilitatea hirotonirii femeilor şi a plecat de la afirmaţia mea că „doar abrogarea principiului Sola Scriptura a permis în perioada postmodernă unor biserici reformate să hirotonească femei şi homosexuali…”. Dumneavoastră susţineţi că *** Nu abrogarea acestui principiu multiplicator, ci tocmai instituirea lui a dus la hirotonirea femeilor***. Pentru cultura dumneavoastră generală vreau să precizez faptul că – în viziunea lui Luther – biserica trebuie să pună înainte de toate accentul pe citirea şi comentarea textului sacru al Bibliei şi vreau să vă fac cunoscut modul în care a tradus Luther versetele din 1 Timotei 2: „11. Ein Weib lerne in der Stille mit aller Untertänigkeit. 12. Einem Weibe aber gestatte ich nicht, daß sie lehre, auch nicht daß sie des Mannes Herr sei, sondern stille sei. (O femeie să înveţe în linişte cu toată supunerea. Unei femei nu îi permit să înveţe pe alţii, nici să fie stăpâna bărbatului ci să stea liniştită.) Se impune şi precizarea că aceeaşi idee este clar exprimată în 1. Corinteni 14. 34: Wie in allen Gemeinden der Heiligen lasset eure Weiber schweigen in der Gemeinde; denn es soll ihnen nicht zugelassen werden, daß sie reden, sondern sie sollen untertan sein, wie auch das Gesetz sagt. (Ca în toate adunările sfinţilor, femeile voastre să tacă în adunări; căci lor nu trebuie să li se îngăduie să vorbească, ci trebuie să fie supuse, cum spune şi Legea.)
    Stimate domnule Ursu, eu nu am luat în discuţie corectitudinea sau incorectitudinea politică a imperativului trasat de Sfântul Apostol Pavel. Eu am dorit doar să subliniez faptul că afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel referitoare la interdicţia hirotonirii femeilor nu admit interpretări opuse şi am precizat că textul Noului Testament poate fi considerat sacru (ceea ce presupune respectarea mesajului clar transmis de acesta) sau poate fi ignorat.

    Cu înţelegere
    G. Cionoiu

  • Laur ursu: (13-12-2005 la 00:00)

    Domnule, ma obositi.
    Dar o sa va mai raspund o data, din curiozitate masochista.

    Nu fac propaganda, fiti linistit. Dar, ca sa va salvati probitatea, enuntati concret ce anume din postarile mele constituie propaganda si in legatura cu ce. Pt ca ceea ce scrieti dv in primul aliniat reprezinta mai degraba calomnie decat probe cu privire la eventuala mea propaganda. Mai intat va sfatuiesc sa-mi oferiti o definitie a propagandei, una personala, ca sa ma dumiresc si eu asupra sensului pe care il acordati acestei notiuni.

    Va sfatuiesc sa cititi in intregime si nu pe diagonala textele preopinentilor pe care ii combateti. Veti vedea ca sunt coerente si ca reprezinta obiectii reale la adresa dv., pe care ori nu le intelegeti, ori le ignorati. Eu, cel putin, v-am citit cu atentie.
    In ce-l priveste pe Luther, va spun cu parere de rau ca dati dovada de ignoranta. Sunteti in situatia “ignorantei care se ignora pe sine”. Va spune ceva asta?:) Luther a spus-o!
    Dar, de dragul dv., o sa renunt la modestie si o sa va spun ca 1. cunosc limba germana, 2. studiez la o universitate din Germania si 3. urmez inclusiv cursuri despre Luther si Reforma. Sunt destul de familiar cu subiectul ;):). Afirmatiile mele cu privire la protestantism, “Sola fide, sola Scriptura” si hirotonirea femeilor/homosexualilor raman valabile si sunt absolut evidente pt un om cat de cat initiat. Hirotonirea femeilor reprezinta consecinta emanciparii de sub tutela Bisericii Catolice, emancipare declansata de Luther in 1517. Daca el a intentionat sau nu asta este absolut irelevant. Pt cultura DVS generala, am sa va soptesc un secret: textul revelat al celebrei Lutherbibel (de care va cramponati si mi-l citati in germana) este destul de indepartat de textele la fel de revelate ale Vulgatei si Septuagintei, care sunt mult mai vechi.

    Va citez: “Eu am dorit doar să subliniez faptul că afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel referitoare la interdicţia hirotonirii femeilor nu admit interpretări opuse (…)”
    Domnul meu, va cer inca o data sa-mi precizati unde anume in Noul Testament este interzisa hirotonirea femeilor? Mai degraba ce spuneti dv reprezinta o interpretare, una la limita de jos a (tuturor idealurilor) civilizatiei (europene de cel putin 3 secole incoace) ;). Plecati de la interpretarea literara a unui pasaj din Timotei, uitand ca acest tip de interpretare este cel mai slab din cele 4 existente. Interpretarea literala e pt oamenii neinitiati (vulgus, in latina). Cat e de absurd sa spui ca femeia nu are dreptul sa invete pe altii. Bineinteles ca din interpretarea dvs ca „femeia nu are drept sa invete pe altii” decurge logic faptul ca ea nu poate preda in scoli si universitati. Pt ca notiunea “a preda in scoala/universitate” se subordoneaza notiunii mai largi de “a invata pe altii”. Raportul gen-specie. De ce va simtiti jignit ca va dau bibliografie un manual de logica? Logica este stiinta gandirii. Ne ajuta sa gandim clar si riguros. Ne ajuta si sa intelegem clar si riguros ce au gandit altii. Si ne permite sa depistam viciile de gandire si argumentare ale altora. Imaginatia, printre altele, ne permite sa ne punem in situatia celuilalt. Gandirea corelata cu imaginatia ne elibereaza de captivitatea in dogma, in ideologie.

  • G. Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    Domnule Laurenţiu Ursu, dumneavoastră mă amuzaţi.

    Iată răspunsul meu:

    Definiţia propagandei: behăirea lozincii politic corecte 2+2=5

    Şi acum să revenim la aprecierile mele pe care dumneavoastră le consideraţi calomnioase:

    Insinuarea ideei că patrenerul de discuţie ar avea o viziune extremistă asupra lumii:

    ***Intrebarea domnului Cionoiu, in schimb, a fost departe de a fi de natura practica, domnule! In spatele ei sta o intreaga teologie, o intreaga dogma a intolerantei***

    ***Chiar credeti sincer in ceea ce afirmati acum, ca sa nu pierdeti aceasta marunta „disputa”? In cazul asta reactionarismul dv va trimite in evul cel mai intunecat! Iar posibilitatea dialogului se estompeaza… Nu poti sa dialoghezi cu un „posesor al adevarului”.***

    Refuzul de a discuta o temă incomodă invocând pretextul că partenerul de discuţie ar fi incapabil să gândească logic:

    ***+++Consider că ansamblul afirmaţiilor anterioare este profund contradictoriu şi demonstrează că nu va simţiţi în stare să demontaţi afirmaţia “este evident faptul că eliberarea imaginaţiei de corsetul impus de Decalog conduce la amăgire”.+++

    Ok, nu sunt in stare si nu ma intereseaza sa „demontez” afirmatia dv. Eu v-am raspuns pt ca am un simt al umorului si o disponibilitate la dialog pe care un Patapievici poate nu le are. Contradictii nu cunosc sa fi facut, dar va las libertatea judecatii cititorilor…
    O sa fac ce n-a facut Patapievici, o sa va dau bibliografie: manualul de Logica de clasa a IX-a. Consultati lectiile despre conversiune, obversiune si principiul non-contradictiei. Apoi discutam despre suma mea de contradictii, ok? ***

    Deplasarea unor afirmaţii ale partenerului de dialog într-un alt context
    ***Pai daca femeia nu are voie sa invete pe altii, ar trebui sa inlaturam toate femeile din scoli, din universitati s.a. Va dati seama ce enormitati sustineti? ***

    Distanţarea de un anumit lider de opinie dublată de repetarea ad literam a mesajului operei fundamentale a acestuia având chipurile atuul obiectivităţii:

    ***Domnule Cionoiu, nu sunt un aparator al domnului Patapievici. *** Declaraţi că nu sunteţi un apărator al domnului Patapievici dar nu faceţi altceva decât să reproduceţi teze – unele evident false – din “Omul recent”.
    Afirmaţia ***Critica pe care o aduce el „omului recent” se plasează mai curînd în orizontul unui reacţionarism al modernităţii împotriva postmodernităţi*** este complet falsă. Atât modul în care dumneavoastră şi domnul Patapievici interpretaţi teza nietzscheană a morţii lui Dumnezeu cât şi îndemnul “fiecare poate să creadă orice” sunt instrumente ale ideologiei postmoderne.

    Unul dintre autorii mei preferaţi este Orwell. În cartea “Procesul tranziţiei” am publicat un eseu referitor la oile lui Orwell. Vă invit să-l citiţi şi să-mi spuneţi ulterior cum aţi reuşit să ajungeţi să studiaţi la o universitate din Germania şi să urmaţi ***inclusiv cursuri despre Luther si Reforma***.
    Vă invit de asemenea să purtăm o discuţie pe marginea actualităţii principiului “cuius regio, eius religio”. Bibliografie: Noam Chomsky – “Media control” şi “War against People”

    Cu înţelegere
    G. Cionoiu

    *

    Oile lui Orwell

    Există oameni (Claude Karnoouh — „Adio diferenţei”) care susţin că satirele lui OrweIl — „1984” şi „Ferma animalelor” — se referă în primul rând la democraţiile burgheze occidentale şi nu doar la dictaturile de dreapta sau de stânga.
    După părerea mea, Orwell satirizează defectele naturii umane şi nu un anume tip de organizare socială. Cred că cele mai sinistre personaje din „Ferma animalelor” nu sunt porcii, ci oile. Imediat după izgonirea omului de la fermă, oile sunt conduse de un porc pe o păşune grasă şi behăie apoi, în toiul dezbaterilor organizate la fermă, aparent fără nici o noimă: “Four legs good, two legs bad!”
    În momentul în care purceii exersează mersul biped în faţa animalelor încremenite de mirare, oile salvează situaţia: „Four legs good, two legs better!”
    Relaţia oi-porci descrisă în „Ferma animalelor” este analogă cu relaţia cărturari-farisei prezentată în Evanghelii.
    Majoritatea animalelor lui Orwell nu reuşesc să înveţe întreg alfabetul, acestea luând de bune declaraţiile porcilor şi lozincile behăite de turma de oi (reprezentativ este calul, care nu poate învăţa decât primele 5 litere, pentru că atunci când încearcă să le înveţe pe următoarele, le uită pe primele, motiv pentru care se decide să-l creadă fără rezerve pe Napoleon). Un personaj mai aparte este măgarul. Acesta a reuşit să înveţe întreg alfabetul, dar stă deoparte. Măgarul este inteligent, dar absolut pasiv, atitudinea lui semănând oarecum cu cea a pustnicilor care afirmă că totul este nebunie şi deşertăciune. Măgarul simbolizează tipul omului inteligent, cult, dar laş sau blazat. Este omul care se informează, înţelege situaţia social-politică, dar care de frică (în anii totalitarismului) şi din comoditate sau pesimism (în anii „tranziţiei”) refuză să se implice, deşi e convins că elita conducătoare este incapabilă să lucreze pentru binele public.
    Un tip uman nedescris diferenţiat de Orwell este snobul. Snobul poate fi încadrat în categoria oilor, dar este o oaie mai proastă. Oile deştepte, elita culturală, au avantajul gloriei şi al bunăstării materiale, pe când snobul este o oaie voluntară, care nu pretinde să fie stimulată material. Snobul e fericit că poate poza în om cult, emancipat, şi behăie convins lozincile lansate de elita oilor doar pentru a se auzi vorbind. Snobul nu poate învăţa alfabetul pentru că nici măcar nu se străduieşte. E1 e convins că ştie precis totul şi ambiţia lui e să fie un guru pentru animalele care nu pot învăţa alfabetul, dar care au măcar bunul simţ să recunoască lucrul acesta.

  • un crestin: (13-12-2005 la 00:00)

    Imi place sa vad oameni vorbind frumos, conjugand corect, folosind cuvinte deosebite…dar prefer oamenii care spun ceva important in cuvinte simple, chiar cu greseli gramaticale.

    Este trist sa vezi cum oameni care par eruditi si cunoscatori de filozofie se preocupa de nimicuri.

  • G. Cionoiu: (13-12-2005 la 00:00)

    Greşelile gramaticale pot altera in asemenea măsură sensul afirmaţiei încât este posibil ca cititorul să înţeleagă din fraza greşit construită un mesaj opus celui pe care voia să-l transmită de fapt autorul acesteia. Acest fapt poate conduce la situaţia ca mesajul greşit transmis de fraza prost construită să se repercuteze negativ asupra mesajul clar al restului textului.

    PS Mă consider un creştin raţional.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Povestea cu fischu’ de aur

Cica a fost odata ca niciodata un mos batran si o tanara baba a sa. Mosul cel batran muncea de...

Închide
18.220.15.90