Cica a fost odata ca niciodata un mos batran si o tanara baba a sa. Mosul cel batran muncea de dimineata pana seara, plus ore suplimentare neplatite, stimulat de unele sechele de entuziasm proletar, ca sa-i aduca delicatei consoarte bunuri materiale si alimentare, avand loc de munca la hipermarket, ca personal de paza si protectie.
Tanara baba era grozav de ocupata cu inventarierea si evaluarea gospodariei, mosul posedand dinaintea casatoriei o casa cu etaj cumparata in rate, gresie in cerdac si butelie cu carut aferent. Fiind o femeie moderna si voluntara, s-a oferit sa presteze ca guvernanta la o vecina, care nu avea cu cine sa lase un copilas de vreo 30 de primaveri. Si asa bine se intelegea sotioara mosului cu obiectul muncii, incat ramanea si ea la ore suplimentare neplatite, de dragul copilasului pe care nu se indura deloc sa-l lase singur in bataia greutatilor zilnice: sa faca baita, sa schimbe hainutele, sa faca nani…
Uite asa castigau amandoi destul de bine: el- malai marunt pentru cumparaturi, ea- experienta necesara vietii in doi. Viata lor conjugala era linistita ca apa marii pusa in cratita din bucatarie cu capac deasupra si fereastra inchisa. Rarele pretentii inexplicabile ale mosului erau solutionate cu rapiditate si profesionalism de tanara baba, rodata in activitati specifice sustinute la domiciliul clientului. Mosul era tare fericit cu viata lui, avea casa, avea masina, avea bani la ciorap si o baba tanara si frumoasa, care-l luase din dragoste, caci asa-i spusese in ziua cand el o ceruse de mana: „Eu nu te iau din interes, bunicule, ca nu-mi pasa nici de vilan, care e deocamdata pe numele tau, nici de masina, care e deja pe al meu, eu te vreau doar pe tine, altul asa de chipes si destept n-o sa mai gasesc in toata Casa Judeteana de Pensii”.
Cum se trezi mosul intr-o dimineata pe canapeaua de la intrare, dupa ce il trimisese tanara baba sa pazeasca usa de curent, ce-si spuse el? „Ia sa ma duc sa cumpar de-ale gurii, ca de mult ma tine nevestica asta la regim, numai ea mi se lauda seara ce cumintica a fost si ce bucatica delicioasa a papat, dar de dat, nu-mi da si nici nu spune de unde.” Uite asa ajunse el la marele complex agroalimentar cu electrice si toale second-hand la subsol. Iar acolo, ce sa vezi?
In fata magazinelor, pe trotuar, un copilul strazii din cartier scosese la vanzare o cutie de plastic cu apa inauntru. „Ce faci, ma Grahame?” il chestiona mosul pe micul comerciant. „Iaca, nene barosane, baga banu’ ia pestanu’!” Ispita unei ciorbite fu prea puternica si mosulica se intoarse acasa cu zece pestisori la gram, fericit nevoie mare de bucuria ce i-o va face tinerei babe. Usor, usor, sa nu faca zgomot, sa nu-i tulbure somnul, puse el apa in ibric si ibricul pe foc.
Noua pestisori arunca el in apa si toti noua disparura printre bulburuci ca si cum nici n-ar fi existat. Atunci il lua si pe al zecelea mormaind: ”Macar tu ajuta-ma, sa nu ma certe iar ca am dat banii pe prostii…”. Dar cand apropie pestisorul de ibricul cu apa clocotita, auzi deodata o voce cristalina care ii susura dulce: „Hooooo, cu tata! Nu ma pune la fiert, ca eu sunt exemplar rar, ocrotit de lege, distrugi echilibrul ecologic si platesti amenda de la doua mii de lei la sase luni puscarie!” Se uita mosul de jur- imprejur, dar nu vazu cine vorbeste. Si iar se auzi vocea cristalina: „Unde te uiti, monument de cecitate diurna? Sunt in mana ta, sunt peste!”. „Politia de moravuri, sa vina politia!” striga mosul speriat, dar vocea cristalina se auzi iar: „Sunt pestele din mana ta, altul la ce-ti mai trebuie tie?” In sfarsit, se uita si el la continutul propriei maini si vazu un pestisor mic, surprinzator de galbior, care zambea prietenos. „Hai, baga textu’, ca se evapora ciorba!” il indemna mosulica. „Nu ma fierbe, om bun, ca eu sunt pestisorul de aur si daca ma lasi sa traiesc, iti indeplinesc trei dorinte!” raspunse speriat pestisorul.
Mosul, cu o bogata experienta de viata, nu putea sa creada fara sa cerceteze si incepu sa-l studieze cu atentie. Intr-adevar, gasi pe codita o placuta, astfel inscriptionata: „Goldenfish, exemplar ocrotit, gasitorului buna recompensa, detinerea fara autorizatie interzisa; made in China”. Mosul stramba din nas, dar fiind totusi un pestisor de aur, il puse in borcan de cristal, turna apa proaspata si o picatura de Chardonnay pentru buna dispozitie, porni televizorul pe documentare cu mari exotice si fugi repede la sotioara sa-i spuna vestea cea mare.
Batu la usa dormitorului, mai batu, mai batu si intr-un tarziu usa se deschise pe jumatate „Ce vrei, nu stii ca vecina e plecata si a lasat copilul la noi?” „Cand, dulceata inimii mele, ca nu l-am vazut?” „Aseara, normal, a intrat pe geam, sa nu te deranjeze, iubitel” „Ce baietel bine crescut…” „Daaa, chiar bine…” „Hai sa-ti spun ce s-a intamplat…” Si mosul o puse la curent cu noutatile, dupa care o intreba ce crede ea, ce sa ceara de la pestisor? „Mai stai si tu, sa ma consult copilul.” „Pai de ce?” „Tu nu stii ce precoci sunt copiii de azi? Ai rabdarica…”
Mosul nu avu mult de asteptat, numai cateva minute peste o ora, ca puisorul trebuia mai intai imbracat si abia ulterior intrebat. Intr-un tarziu, babutisoara iesi plina de voiosie si ravasindu-i mosnegutului cu tandrete firul de par de pe dreapta, ii spuse asa: ”Zi-i ciortanului sa ne dea repede masina, ca rabla avem, cu tot de trebuie, cu sofer, rulota, bani de drum, ca doar asa ne-om pricopsi si noi! Hai, mototolule!” Mosul o lua la fuga, zburand pe scari dupa ce se calca pe o sticla de compot de struguri la 750 ml, scapata de copilas pe cand se jucase de-a tirbusonul, si intr-un suflet isi spuse dorinta. Pestisorul, doar ce pocni din dorsala si se auzi soneria spunand ca e cineva la usa. Nici nu deschise mosul bine usa, ca o creatura lunga, neagra si stralucitoare ii sopti zanganind din chei cu breloc muzical: „Eu sunt limuzina ta cea noua, porunceste si te voi transporta”. Mosul sari in sus de bucurie si ajunse antigravitational la babuta-sa, care deja era imbracata si cu copilul in brate. „Noi plecam la plimbare, fa si tu curat, iubitel” ii ganguri ea rasucindu-i firul de par de pe stanga. „Adica, plecam…” protesta mosulica, pe jumatate resemnat. „Scumpitel, nu stii ca viteza iti face rau? Mai bine, ia vezi tu de un garaj pana duc eu copilul in parc” „Dar nu pot asa repede, inimioara mea…” se apara el. „Vezi tu, iepuras, cum ma gandesc eu la toate, nu e parculetul din cartier, ca e acolo un nene moralist care nu ne da voie la nisip, noi mergem intr-un Parc National, la aer curat…”
Multumit acum, incepu mosul sa se ocupe de garaj, sa obtina autorizatiile, sa faca proiect, sa angajeze un constructor si asa tare se grabi, ca reusi sa termine garajul chiar cand veneau ei de la plimbare. „Unde ai fost, draga mea, ca te-am asteptat zi de vara pana-n toamna?” „Nu-ti convine, plimba-l tu!” Mosul, pe care baietelul vecinilor il mai tachinase cu cate o palmuta dupa ceafa, isi ceru imediat scuze, dar tanara baba nu era dispusa la concesii. „Stii ce? Suna-ma maine si zi-mi ca ti-a dat crocodilu’ o vila pe Valea Prahovei, ca vine iarna si zapada e bun izolator termic!” Acestea fiind spuse, baba il lua de manuta pe copilas ca sa il duca la el acasa, nu cumva sa se sperie, ca parintii erau plecati la cules de fructe in tari mediteraneene.
Mosul se apropie tiptil de borcanul pestisorului si ciocani discret. „Ce mai vrei, fraiere, pentru tine nu ceri nimic?” il lua pestisorul la rost. „Cum asa, uite, tot pentru mine, o vila, pe Va…” „Las’ca am auzit-o…” Se dadu pestisorul de trei ori peste cap, lua o pastila sa-i treaca ameteala si in jurul mesei se lasa o ceata deasa. Ceata se risipi apoi ca prin senin, iar pe masa aparuse un dosar voluminos, plin cu acte de proprietate asupra unui castel din Evul Mediu, construit special la porunca pestisorului pentru mos si tanara baba.
Coplesit de bucurie, mosul o lua la fuga spre casuta unde babuta lui ingrijea de copil. Intra neanuntat si vazu cum baba lui tocmai il dezbraca pe copilas, sa faca nani. Dar copilul, rau, se repezi s-o muste de mana. Fugi ea ce fugi si trebuie sa fi fost tare obosita, ca, de cum o prinse, copilasul incepu sa-i faca respiratie gura la gura si s-o tamponeze discret pe crupa. „Ce faceti voi aici?” se mira mosul, care era miop de la varsta de 5 ani, cand maica-sa, femeie de nadejde, il prinsese cu polonicul in dulceata si-l dezmierdase cu tigaia la retina. Tanara baba incerca sa-i explice ca e vorba de o noua tehnica de masaj, care exploateaza actiuni in tandem vertical cu evolutie lenta spre orizontalizare.
Vazandu-l nedumerit, ii aratara si lui cum se face, iar mosul parca- parca isi mai amintea ceva despre tehnica masajului: imagini vagi care, din motive obiective, deveneau din ce in ce mai sterse. Le spuse entuziasmat ca pestisorul indeplinise si a doua dorinta. Atunci tanara baba si copilasul propusera sa mearga in trei, sa continue masajul in mijlocul naturii, cu cazare si masa la castel. Mosul, bucuros nevoie mare, alerga sa-si faca valijoara.
A doua zi, se trezi din somn plin de voie buna, dar nici nu deschise bine ochii, ca vazu un teanc mare de brosuri instructive imprastiate pe tot patul: „Drumurile lungi pe munte si colesterolul hipofizar”, „Influenta negativa a coniferelor asupra vertebrelor femurale”, „Un nu hotarat drumetiei- sursa de boli cardiace la transaminaza hipotalamusului superior”, „Efectele daunatoare ale rucsacului pe congruenta cu dendritele pensionarilor de toate varstele”, „Fungii de caramida de zid de castel- cauza imunodeficientei intravenoase in mediu alpin”. Se grabi sa-i arate si babutei, dar tot ce mai gasi de la ea fu un bilet scris cu ruj pe oglinda din hol: „Pa, skoompy, vazi de sanatatea ta, ca si noi vedem de a noastra”.
Fericit ca are langa el asa un suflet minunat, se intoarse la brosuri si pe masura ce citea, tot mai bolnav se vedea. Speriat, chema Salvarea, care sosi dupa nici o saptamana si medicul ii recomanda supa calda de algocalmin cu fasolica, gratar de sfecla cu garnitura de stevie fiarta in zeama proprie acetilsalicilica, friptura de morcov la tava unsa cu esenta carbografitica de patrunjel, plus desert de duminica: inghetata de varza asortata cu compot de streptococ si suc natural de bob de orez fiert in apa plata de chiuveta.
Mosul respecta regimul zi de zi toata luna, pana primi SMS de la babuta si plodisor: „castel misto/ stop/ vandut tapiterii istorice/ stop/ cumparat label culori diverse/ stop/ consumat label culori diverse/ stop/ vandut armuri sabii halebarde comerciant caruta monohipica/ stop/ achizitie toale franta italia spania germania/ stop/ vandut domeniu si codomeniu castel/ stop/ vizitat alte vai/ stop/ loara, rin, amazon, nil, mississippi/ stop/ vandut castel imputernicit comision hotoman luat plasa/ stop/ bani retur via gobi/ stop/ sosim diseara ai grija nu deranj stai in camera ta/ stop”
Cand ei ajunsera acasa, mosul se si consola facand yoga. Pentru inceput reusise sa puna o mana pe cap si alta sub cap, torsionand zona mediana a gatului prin dezvoltarea excesiva a momentului cinetic, cu rezultat direct in pozitia relativa a mandibulei, atat de orientata dreapta, ca devenise stanga. In consecinta, mosul se deplasa cu pasi laterali mici, cum il invatase in scoala profesorul de sport sa faca marcaj om la om la tenis de masa.
Odata ajunsa acasa, babuta ii plesni mosului o palma de-i aduse gatul la pozitia normala si il lua la rost: „Auzi, ramoleala, misca broscoiu’ si pune-l la munca, sa sarbatorim ziua de nastere a copilului vecinei, ca uite si tu ce bine o ducem de cand avem grija de el! Lasa tu lenea si cere niscaiva caviare, fructe de caracatita, pulpa de corn de rinocer- nu rade, nesimtitule!- pate de foie grasa de cotnari, sampanie spumanta de la mama ei si meniu complet de la fast- food cu reducere ca esti pensionar, ba!” Recunoscator pentru tratament, mosul se duse repejor- repejor la borcanul auritului, care il privea cu ochi lacrimosi. „Pestisor mic si drag, as mai vrea…”; pestisorul dadu din inotatoare a paguba si il intrerupse: „Lasa, ca pe tinerica de baba-ta as auzi-o si din Pacific de sub tsunami prin taifunul din ochiul uraganului provocat de eruptiile vulcanice subterane din ghetarii Antarcticii… iti dau ce vrea, poate te lasa-n pace.”
Se dadu pestisorul peste cap, iar stropii imprastiati se prefacura in tineri imbracati in halate albe imaculate care dusera in camera de oaspeti platouri pline cu cele mai exotice, mai scumpe si mai ravnite produse agro-alimentare. Iar dupa ce asezara totul pe mese, plecara fara sa mai astepte bacsis, ceea ce o facu pe tanara baba sa exclame fericita: „Auzi, sontorogeala, ia mai salveaza-l o data pe nea saramura, ca vine si Revelionu’!” Mosul deja luase borcanul si il dusese in hol.
Il puse pe masuta de telefon, parca parandu-i rau ca se despart si spuse asa: „Ei, pestisorule, dorintele s-au rezolvat, de acum pot sa te eliberez in apa Dambovitei” „Sadicule, criminalule, exploatator lipsit de suflet! De asta m-ai salvat atunci, ca sa profiti de mine si sa ma ucizi in chinuri?” „Vai, iarta-ma, mic branhiat, nu vreau sa te poluez! Te duc in care mare sau lac cu apa de izvor vrei tu!” „Mosule, esti tu fraier, dar ai suflet bun. Iti mai indeplinesc trei dorinte, la alegerea mea, dar mai intai afla ca eu doar m-am prefacut a fi pestisor de aur, in realitate sunt …” Si pestisorul sari de trei ori in aer, se dadu peste cap si se transforma intr-o zana buna, buna, asa buna, ca mosul isi aminti de toate masajele tineretii lui si n-o mai lasa pana nu le reconstitui integral, diferential si analitic. „Vai, zana- pestisor, daca asta a fost prima dorinta, restul cum or fi?”
Zana, desi cam extenuata, se mai dadu de trei ori peste cap si in mana mosului rasari o hotarare de divort cu partaj in care scria ca baba poate sa ia tot, iar el ramane cu libertatea. „Cum ai stiut exact ce vreau?” se bucura el. „Si mai vrei tu ceva…” Se mai dadu zana peste cap si se aseza pe scaun, ca deja ametise, iar mosul intineri si incepu sa topaie de fericire.
Atunci navali in hol si tanara baba, care sari la gatul zanei: „Nu scapi de aici, pestoaico, pana nu-mi indeplinesti trei dorinte mie, auzi? Mie, trei dorinte!” „Off, sunt bine dispusa, spune ce vrei…” „Vreau vile de lux in toate statiunile… Vreau sa fiu milionara in orice moneda, sa am conturi in toate bancile… La a treia ma mai gandesc… Hai, da-te peste cap odata!” „Nu fi prostuta, asa e scenariul, sa stii ca se poate si cu bagheta…” O lovi zana pe tanara baba cu varful baghetei si camera se umplu pana in gradina cu acte de proprietate pe vile, palate, castele si cetati fortificate in toate tarile membre ONU sau FIFA si cu extrase de cont in care scria ce bogata e tanara baba…” Nu te mai saturi…” bombani tanarul, de acum, mos… „Tu sa taci! Si tu, fa zano, hai, da din bat si auzi aici dorinta, ca m-am saturat si de bosorogi si de astia copti, vreau carnita prospetica- prospetea: sa ma doreasca toti baietii… si toate fetele, ca e voie de la lege…auzi, da? Si, la urma urmei, sa ma doreasca si parintii lor, tati, mame, ce-o pica la zar, ca poate mi se mai acreste din cand in cand de atata carnita… Si sa nu imbatranesc niciodata… Si sa nu bombani ca-s mai multe dorinte, ca ti-am zis en-gros! Ai priceput, toanto? Hai, misca lemnu’, misca lemnu’!” .
Tanarul mos deja pleca, liber, mult mai senin, intelegand intelept ca mai are inca o viata ca sa invete ce e cu adevarat important… ceva lipsea totusi, dar ar fi fost prea frumos…
Zana, obosita de atatea si atatea dorinte, se gandi cateva clipe, apoi zambi cu inteles si o atinse usor cu bagheta pe tanara baba. Un nor laptos inunda camera…
…zana il ajunse din urma pe tanarul mos…
…ceata se risipi, iar tanara baba se uita in jur si desi nu intelegea unde a ajuns, ii veni sa strige de bucurie cand vazu cum baieti si fete o privesc plini de dorinta… cum parintii adunati gramada o jinduiesc si ei … cum se aseaza toti, disciplinati, in coloana, pentru ea, numai pentru ea!!! Apoi vru sa-i alinieze mai bine, sa-i comande, sa-i aleaga, dar, nu se stie de ce, nu o auzeau, nu o intelegeau… se uita mai cu atentie, cu mare atentie si in sfarsit intelese: era alocatie…