Proximitatea europeană şi “descântatul” relaţiilor moldo-române după aprilie 2009 îşi au efectul, lăsând amprente tot mai profunde pe conştiinţa cetăţenilor Republicii Moldova. Trecuţi prin culoarele politicii comuniştilor “moldovenişti” şi deşteptaţi sub o guvernare mozaică “moldovenist-filoromână”, moldovenii se încurcă tot mai mult în propriile atitudini faţă de statul român şi sistemul lui de valori cultural-istorice. Divizaţi pe criteriul identitar, majoritatea moldovenilor se zbat între “profilul sovietic moldovenist”, apartenenţa la spaţiul cultural românesc şi realităţile socio-economice complicate.
Confuzia identitară a populaţiei dintre Prut şi Nistru se reflectă în primul rând în comportamentul elitelor politice, mediocre şi pruternic corupte, ale căror interese oligarhice transformă “limba” sau “istoria” în obiecte ale unor tranzacţii politice. Conexiunea strânsă cu grupările politice îi lipseşte pe votanţii moldoveni de raţionamente individuale în privinţa dezbaterilor lingvistice sau istorice. Armonizându-şi vocea la necesităţile formaţiunilor politice, constituite din scheme de supravieţuire, acomodare sau expansiune economică, locuitorii fostei republici sovietice se transformă în ostaticii unor viziuni contradictorii despre originile lor istorice. Majoritatea acestor moldoveni sunt capabili să-şi convertească preferinţele identitare în funcţie de voinţa partidului simpatizat. Retorica volatilă a guvernării actuale de la Chişinău provind “fraternitatea” moldo-română denotă gradul înalt de predispunere spre tranzacţionarea valorilor naţionale, proclamate în actele fondatoare ale independeţei Republicii Moldova. Orientându-se conform cursului trasat de elitele politice, dezrădăcinate de valorile non-economice, o parte din populaţie devine subiectul şi chiar obiectul unor afaceri politice de înstrăinăre, marginalizare, fie conservarea, a politicilor în domeniile lingvistic şi cultural, caracteristice acestei zone.
Pe lângă moldovenii motivaţi politic există contingentul “oportuniştilor” ale căror afiliere lingvistică sau naţională depinde de fluctuaţia cererii şi ofertei în economia reală. Acest “oportunism” reiese din relaţiile complexe, pe alocuri ipocrite, dar şi foarte mecanice, dintre statul român şi locuitorii spaţiului pruto-nistrean. Cunoscut sub denumirea de “paşaportizarea” cetăţenilor moldoveni de către autorităţile române, fenomenul a produs reţele enorme de escroci, intermediari şi facilitatori, înrolaţi în procesul îndelungat, dar simplificat în anii recenţi, de “redobândire” a cetăţeniei române. Corupţia pasivă şi traficul de influenţă, ca forme de relaţionare dintre aplicanţii pentru paşapoarte româneşti şi instituţiile responsabile din România, determină contaminarea moldovenilor cu doze suplimentare de “oportunism” şi nepăsare faţă de motivaţia initială a autorităţilor române. Pe baza unor impulsionări artificiale şi profund materialiste, “românismul” a devenit un detaliu al “relaţiilor de piaţă”, fiind abandonată misiunea lui de curent ideologic, activat ca remediu pentru cetăţenii moldoveni, formaţi identitar într-un context istoric vitreg faţă de valorile naţionale româneşti autentice.
Alături de “oportunişti” şi “adepţii partidelor politice” pot fi identificat şi contingentul moldovenilor cu acte româneşti, fie care pretind că sunt exponenţii naţiunii române, antrenaţi în procese dificile de adaptare la realităţile economice europene, unde „a fi român” înseamnă a fi catalogat ca şi potenţial „infractor, cerşetor etc.”. Un asemenea mediu discriminator, nesigur şi instabil, propriu multor state europene alese ca destinaţie de către muncitorii moldoveni, au dezvoltat reflexe de autoapărare puternice şi mobilizatoare, ce resping orice similitudine sau afilierea la comunitatea românilor. Imunizându-se de prejudecăţile anti-româneşti care bântuie în Europa ostilă faţă de imigranţi, moldovenii renunţă cu uşurinţă la legăturile aparent fireşti cu “statul român, deşi beneficiază de multitudinea facilităţilor, derivate de la apartenenţa statului român la comunitatea statelor europene. În acest fel, moldovenii cu acte româneşti, apelând la limba română în relaţia cu oficialii români, se distanţează deliberat de diaspora românească, creându-şi şi dezvoltându-şi propriile comunităţi distincte de statul român, proiectate pentru o convergenţă cu factorii de decizie şi opinia publică moldovenească.
„Românismul” este supus unor provocări majore, iar destinul lui este în strânsă legătură cu responsabilitatea şi integritatea factorilor care conduc la diseminarea lui. Modul cum acesta se răsfrânge asupra cetăţenilor Republicii Moldova demonstrează cât de fragile şi ineficiente sunt politicile determinate să asigure durabilitatea lui, dar şi cât de rezistenţi sunt moldovenii din toate generaţiile faţă de acesta. De asemenea, se dovedeşte că identitatea moldovenească este mai puternică decât cea românească atât în zona pruto-nistreană, cât şi în Europa care dispune de mai multe instrumente capabile să apropie moldovenii de spaţiul românesc. De aceea, se impune o revizuire a politicilor referitoare la protejarea şi extinderea arealului „românismului”, cu examinarea posibilităţii de a recunoaşte valabilitatea alternativei „moldoveneşti” ca formă identitară condiţionată de legitimităţile şi consecinţele globalizării, cauzată la fel de politicile falimentare aplicate ani la rând de România în raport cu populaţia dintre Prut şi Nistru.
http://cenusadi.wordpress.com/2011/11/03/ipocrizia-%e2%80%9cromanismului%e2%80%9d-la-moldoveni/
Procesul de „rusificare” promovat de Imperiul Tarist si desavarsit de catre URSS a lasat urme adanci in randul romanilor de la Rasarit de Prut. Fenomenul este explicabil intr-o oarecare masura. In vreme ce Habsburgii au permis romanilor sa aiba o viata culturala proprie si au deschis portile scolilor lor acestora, Romanovii si urmasii lor comunisti au cautat sa stearga orice urme de identitate latina prin rusificare fortata. Dupa 1812 Rusia tarista a procedat la colonizari masive de populatii cu scopul declarat de a modifica raportul de populatie in defavoarea romanilor. Scoala romaneasca a fost ca si inexistenta in Basarabia din vremea Tarilor pravoslavnicei Rusii. Un aport deloc de neglijat l-a avut si Biserica Rusa Ortodoxa. Influenta Bisericii a jucat un rol important deoarece Tarii erau suverani unsi in rit ortodox. Lipsa scolilor romanesti, impunerea alfabetului chirilic, slavizarea onomasticii s.a. au jucat un rol major in rusificare. Aceasta politica este si astazi practicata in Republica Moldova si dovada cea mai evidenta este data de rezultatele alegerilor din ultimul sfert de veac.
La cele foarte bine spuse de Stefan Caliga, as adauga, cu nuantari, ceea ce a mentionat si autoarea, Denis Cenusa, si anume politicile falimentare fata de Basarabia aplicate de Romania si dupa 1989, reflex evident al clasei noilor conducatori proveniti din linia a doua a vechii garzi conducatoare comuniste. In momentul destramarii URSS-ului prin debarcarea lui Mihail Gorbaciov de catre Boris Eltin, in conjunctura unei emulatii si entuziasm a dezvaluirilor privind identitatea de neam, cuturala, istorica si de limba romana a basarabenior, a trecerii la grafia latina in limba romana, s-a ratat un moment istoric, pe care inaintasii nostri din Sfatul Tarii de la 1918, in frunte cu Pan Halipa, urmat de decretul Regelui Ferdinand, nu l-au ratat, si anume declararea unificarii cu tara. Doi fosti comunisti, daca nu si securisti, din cele doua parti ale Prutului, alesi din pacate de catre un popor roman inca dezinformat de o jumatate de veac de comunism, Ion Iliescu si Mircea Snegur s-au multumit sa construiasca, de ochii lumii, un pod de flori si cu asta basta. Apropierea despre care vorbeau ei, cu un fals entuziasm, s-a transformat intr-o redistantare accelerata prin alegerea si venirea la putere a comunistului extremist de origine rusa, Vladimir Voronin.
Denis Cenușă e bărbat, iar Vladimir Voronin nu e de origine rusă.
Ar mai fi de adaugat doua lucruri:primul,impactul factorului economic asupra populatiei,gazele de exemplu,ca si libera circulatiei a fortei de munca catre Rusia,precum si a marfurilor agricole spre pietele Rusiei pana la Vladivostoc.Al doielea,balbaiala prezenta privind gestiunea(citeste gospodarirea tarii) a partidelor politica de orientare ,asa zisa, necomunista,provoaca semne de intrebare in randul populatiei moldovenesti.Pe sleau spus,cum,necum,guvernarea sub Voronin a fost mai stabila,dictatoriala,e drept,dar agricultura si infrastructura au functionat mai bine decat in tara romaneasca.Padurile au ramas paduri,terenurile arabile au fost cultivate intr-o proportie incomparabil superioare celor de dincoace de Prut,nu mai vorbim de ape si drumuri.Ori basarabenii se uita peste Prut,punandu-si intrebari ,,oare cu cine e mai bine?”,realitati pe care deseori ,,unionistii” le ignora.
E bine si atât ca după vreo 165 de ani de regim țarist si sovietic azi nu se mândresc cu ocupația imperiala si de la ocupanți nu si-au preluat numele de „rusi” sau „sovietici”. Altii, tot numai după 165 de ani de ocupație din partea unui imperiu – cel al Romei, au uitat cu desăvârșire cine au fost si cum s-au numit si nici azi nu conștientizează adevărata lor identitate.
Intervenția lui „ionic” (Ion Ciucium) evidențiază românofobia cultivată decenii de-a rândul în Moldova sovietică (și post sovietică). Ați uitat-o pe aia cu „țiganii de români” și „fasciștii români”…
PS Dacă dumneavoastră nu ați uitat de unde proveniți, de ce nu scrieți în limba dacă?
Din „Altii”respectivi,care au uitat asa repede cine au fost si s-au romanizat,fac parte si cei care mai tarziu sub alt imperiu nu si-au luat numele de la rusi,sau ma insel eu?
Eu sper sa se descopere in arhive versurile lui Ovidiu scrise in limba geților si atunci la sigur vom scrie si in limba traco-geto-dacilor. Deocamdată avem limba străbunilor in rugăciuni si urări codificate in uzoarele ornamentului național. Prosopele naționale ornamentate reprezinta drapele cu ornamente-mesaje către divinități.
Domnule Ciucium, aveti noroc ca ridicolul nu ucide, altfel erati mort de mult. Si nu pot sa remarc faptul ca sunteti un produs stralucit al educatiei de tip sovietic.
Recunosc ca dacă ar fi sa aleg intre cultura imperiala de împrumut de mai putin de doua secole si cea autohtona multimilenara, una din cele mai vechi in Europa – evident as alege-o si m-as mândri cu cea autohtona, multimilenara.
Domnule Ciucium, ati ales, constient sau nu, cultura imperiala instapanita pe meleagurile dumneavoastra acum aproape 200 de ani, o cultura a urii si a minciunii cu care v-a fost spalat creierul. Daca dumneavoastra nu realizati ce gogomanii spuneti cu limba daca si comparati ceea ce s-a intamplat acum 2000 de ani cu situatia sin ziua de azi, dati-mi voie sa va spun ca sunteti un uber-ignorant si ca ceea ce scrieti este jalnic, de nivelul scolii primare sovietice care v-a (de)format.
Pentru cei care nu au realizat, Ion Ciucium este un reprezentant a ceea ce Mircea Snegur, fost presedinte al Republicii Moldova, califica cca 1995 drept „moldovenism primitiv”, care are ca o componenta primordiala romanofobia.