La 5 februarie 1965, la Sacele, un satuc situat la cativa kilometri de Costanta, Chirata aducea pe lume un talent incomensurabil si poate inegalabil vreodata – Gheorghe Hagi.
„Cel mai mare fotbalist roman”, „regele” – expresii si cuvinte devenite clisee, perimate de acum. Cred ca este de ajuns rostirea unui simplu Hagi care cuprinde esenta si care nu mai are nevoie de alaturarea vreunui alt cuvant. Hagi – un nume atat de putin comun printre romani, atat de rar intalnit! Insa atat de adulat si venerat! In aromana Hagi se traduce „vrednic de lauda”.
Fiecare popor are un monstru sacru al fotbalului : francezii il au pe Platini, germanii pe Beckenbauer, portughezii pe Eusebio, olandezii pe Cruyff, argentinienii pe Maradona. Romanii il au pe Hagi. Copii cu acest nume se vor naste putini, fotbalisti de rangul lui nici atat…
Meritul lui Hagi de a fi un fotbalist de exceptie este cu atat mai mare cu cat isi are originea intr-un mediu ostil, impropriu progresului si performantei. El nu s-a nascut intr-o tara dezvoltata, precum Beckenbauer de exemplu, nu a avut aceleasi posibilitati de afirmare ca si neamtul. S-a nascut practic cu un handicap, dar a stiut sa inmulteasca singurul sau talant – talentul. A reusit sa-si depaseasca conditia de simplu copil de taran. El provine dintr-o familie modesta dintr-un sat saracacios dintr-o tara comunista. Hagi nu a plimbat mingile din piele pe terenuri sintetice. La 2 ani juca fotbal cu o vezica de porc, apoi cu mingi facute din carpe sau din par de cal. Abia la 6 ani primeste de la mama sa o minge din cauciuc. A fost un copil precoce : la doar 11 ani este declarat cel mai tehnic jucator la turneul „Cupa Sperantei”, de unde mai pleaca cu o diploma cu locul 1 si alte 2 cu locul secund. La 13 ani, legitimat la Farul, participa cu lotul national la turneul de cadeti de la Montaigue.
Da un gol din penalty si este numit cel mai tehnic jucator al concursului. La 18 ani debuteaza la prima reprezentativa iar la 20 devine pentru prima data capitan al nationalei.
Ascensiunea lui Hagi este formidabila datorita faptului ca s-a dedicat exclusiv sportului cu balonul rotund, a stiu sa reziste tentatiilor din ce in ce mai mari pe masura ce succesul se intrezarea la orizont. Hagi este expresia unei mentalitati sanatoase, de invingator, a tenacitatii, vointei, curajului, nonconformismului si modestiei.
Hagi a fost un geniu. Un geniu ca si Mozart, Einstein, da Vinci, sau Galilei. A stiut sa imbine perfect pe teren imaginatia cu daruirea, spectacolul cu lupta, devotamentul cu incapatanarea, ingeniozitatea cu simplitatea si peste toate acestea a pus patriotismul si dragostea tricolora. Acest lucru l-a demonstrat fiecare meci al nationalei, fiecare imn intonat solemn, neclintit, impietrit cu mana in dreptul inimii. A fost un profesionist pur-sange, un perfectionist, un invingator si, in cele din urma un zeu, pentru ca, asa cum declara Octavian Paler ” In arena invingatorul se transforma cu usurinta in zeu”
Reintoarcerea lui Hagi la nationala in meciul cu Ungaria, dupa retragerea neoficiala din 1998 dupa Coupe du Monde, s-a realizat in urma strigatului unei natiuni umile, disperate, ramase fara sprijin, fara mentorul ei. Hagi, asemeni unui dumnezeu care in momentele cele mai grele nu-ti intoarce spatele, isi tradeaza de asta data latura umana si, emotiv, vizibil sensibilizat si cu lacrimi in ochi raspunde afirmativ chemarii romanesti. Cu Hagi in teren Romania s-a calificat la ultimul sau turneu final. Meciul cu Anglia de la Campionatul European din Olanda si Belgia a fost primul semnal ca Romania poate continua si fara el. Si ultimul din pacate…
24 aprilie 2001 – moment de restriste. Hagi ne incanta pentru ultima data. 80000 de oameni participa la cea din urma jertfa adusa de Hagi pe altarul fotbalului. „Fotbalistii sunt zei iar spectatorii traiesc iluzia ca ar fi putut sa fie ei zeii” sunt cateva cuvinte pe care le -am intalnit intr-o carte de-a lui Ioan Chirila. Un idol a milioane de romani, un zeu al fotbalului se inchina oamenilor :”Nu va voi uita niciodata”. Dorinta sa de a ramane vesnic cu laurii voctoriei pe frunte, in glorie, l-a facut sa ne spuna adio, insa Hagi uita un singur lucru : orice ar face de aici in colo va ramane crestat in inimile noastre si in eternitate. El este o somitate catre care fotbalul nostru se orienteaza si raporteaza, o Excelenta catre care romanii ar trebui sa faca reverente. Hagi si-a dobandit un loc printre stele.
Au existat voci care au afirmat ca Hagi a fost un semijucator, atat timp cat la apogeul sau a evoluat la o echipa de mana a doua- Galatasaray. Astfel de blasfemii pot fi usor dezamorsate : cu Hagi Romania a a juns in saferturile de finala ale Campionatului Mondial din S.U.A., cea mai mare performanta la nivel de nationala pentru noi, iar golul sau marcat Columbiei a fost nominalizat ca fiind una dintre cele mai frumoase 10 reusite din ultimii 100 de ani. Hagi, intre primii 25 de jucatori ai planetei din toate timpurile, a fost a fost cel mai cel mai bun jucator roman in ’85, ’87, ’93, ’94, ’97, jucatorul roman cu cele mai multe goluri marcate doi ani consecutiv ( 1984 -1985 si 1985-1986 ), a particiapt la 2 campionate mondiale, 2 campionate europene, adunand la nationala 35 de goluri in 125 de meciuri. A castigat Cupa EUFA, Supercupa Europei, de 3 ori campion cu Steaua, de 4 ori cu Galata, castigator al Cupei Romaniei si Turciei ( de cate 2 ori ) si al Supercupei Turciei cu Galatasaray. A imbracat tricoul unor mari cluburi precum Barcelona sau Real Madrid iar Cruyff declara despre el ” Vanzandu-l pe Hagi, Real a pierdut cel mai bun jucator. Tehnica si pasele lui sunt fantastice”. In 2000 este declarat cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor.
Poate ca, asa cum Hegira anului 622 reprezinta inceputul erei musulmane sau nasterea lui Iisus anul 0 pentru crestinism timpul in fotbalul de pe meleagurile noastre ar trebui raportat la Hagi in ante Hagi si post Hagi. Pentru ca el a avut un rol determinant in progresul fotbalului si al imaginii Romaniei. Cu siguranta insa, fara Hagi, fotbalul este mai sarac si sufera.
Hagi este, asadar, supremul, absolutul in materie de fotbal pentru noi. Reusitele si performantele sale sunt incontestabile. Va intrebati probabil care este secretul succesului acestuia. Hagi a fost un om simplu care a avut un singur viciu: fotbalul. Raspunsul este completat chiar de el: „Parintii m-au invatat ca in viata este bine sa nu uiti cine esti si de unde ai plecat”.
Domnule Bogdan Stefanescu, va multumesc pentru randurile dedicate lui Hagi.
Nu vom mai avea niciodata un Hagi. In primul rand, pentru ca Hagi e unic si in al doilea, pentru ca pe vremea in care Hagi a crescut si a jucat, fotbalul era un sport. Acum fotbalul e o industrie, fotbalistul e un angajat cu un salariu mare(meritat, daca luam in considerare sacrificiile pe care le face un fotbalist), tentatiile pot fi controlate mai greu, pentru ca sunt mai multe si mai variate, iar la nivel de juniori, organizarea lasa mult de dorit. In plus, sportul nu se regaseste printre prioritatile Guvernului…lista poate continua