In urbea mea natala, leat 1920, in pragul toamnei, cam de la 1 septembrie si pana in fine de octombrie, imi spuneau bunicii mei ca intrau in gradinile de vara – terasele de azi – si nu erau putine…
Aveai de unde alege la fiecare colt de strada. Da’ te duceai dupa nea Florea, garoiu de matase ce le zice de alean.
Si intrau bunicii mei…
Mancau pastrama de oaie din blide de lut cu mujdei si mamaliga luata de pe fundul de lemn cu liguroiul tot de lemn, si impingeau dumicatii pe gat cu must luat in graba de la intrarea gradinii, de la mama teascului, mai cu un samburel, mai cu o codita ramase in plutire libera …
Alteori mesele ajungeau pana in largul trotuarului pavat cu dale mari de piatra, patrate, gri inchis. Printre ele corcodeii dansau cu buricul itit de sub camasa ca sa prinda vreun banut…Cotarlele printre picioare hamaiau a os…
Porumbii rastigniti pe garduri radeau cu dinti de aur…
…treceai frumoasa Zaraaza….
Si ce frumos se numara toamnele cand pleci in crucea noptii intr-o trasura trasa de doi cai negri-taciuni cu motoloace rosii pe la hamuri, de deochi…Cand aleargau ei cu copite potcovite de sareau scantei din drumul pavat cu piatra cubica de granite, pusa in evantai !
Nici razboiul nu a putut alunga obiceiul mustariilor. Numai ca mesele s-au strans in curti, curtile si-au acoperit ochii luminosi, iar lautarii ziceau cu surdina, printre soldati veniti in permisie.
Si-am zis verde salcioaraaaaa…
Si-ai mei printre ei.
Si porumbul rar in dinti…
Si au aurit toamnele alte fructe, si au sfarait gratarele pastrama altei generatii, aceea a copiilor bunicilor mei.
Si a curs mustul din an in an, dar….tot bunicii mi-au aratat porumbul lafaindu-se ranjit in cantul portii…
– Uite mamaie, a venit toamna, te-am adus sa bei must !
Pe fata de masa in carouri alb/rosii, radeau galben tivit cu rosu craite-ntr-un pahar.
Am mancat pastrama de oaie, pe care am apucat-o cu mana, ca asa mi-au povestit ei ca se facea la crasma lu’ Arion Ciuplea. Da’ mi-au zis sa iau cu furculita, ca asa se mananca la restaurant acum, ca asa m-au educat ei. Am mancat pastrama cu noduri, da’ le-am inghitit cu must si le-am uitat cu zisa de lautari batrani tocmiti de buni sa-mi cante mie la ureche… Am dat si monezi la puradei si oase la zavozi…
Si-am mai baut inca o cana de must, da’ nu mi-a adus-o chelnerul la masa, ci mi-am luat-o singura de la un tesculet mic, din spatele grilajului…
– Saru’mana pentru masa !
Am fost atat de fericiti, ca ne-am prelungit fericirea pana in octombrie de sfantul Dumitru cand mustuletu-i tulburel deja, dulce-ametitor, pregatitor de iarna….
Si porumbu’ rade ferches, zicand :
Am strans toamna dupa toamna….
Asa-i ! S-au strans anii…
M-am dus intr-un alt an ca sa dau de pomana pastrama si must.
– Nu dam decat 100 g de pastrama !
– Si must ?
– Pai cat vrei tovarasa ?
– Atata cat sa fac baie-n amintiri….
Sa se inalte gandul stiulete de porumb !
Magnetofonul canta :
„Copacul drept se-nalta in gradina ta …”
Prin 2000 eram la malul apei intr-un soare tranzitoriu in asfintit, strecurat printre dintii porumbului.
Sub o umbrela de coca-cola rosie, asezata la o masa din plastic rosu, pe un scaun de plastic tot rosu, am primit in fata un tap dar nu cu bere ci cu must…rosu, dulce si bun, dar fara nici un samburel ramas deasupra in plutire libera.
Chelnerul m-a poftit sa imi aleg bucata de pastrama de oaie din galantarul-refrigerator. Daca oaia nu-mi cade bine, pot opta pentru muschi de porc, ori de vita, pui.
Eu am mancat pastrama de oaie intr-o farfurie de unica folosinta cu tacamuri de inox, dreapta in scaunul meu de plastic rosu si cu coatele lipite de corp.
Doi catei si un pisoi pe langa mine isi primira portia.
Copilandrii de etnie incerta, cereau nediscriminatoriu.
Si mega-boxele urlau, de se-auzea peste mal :
„As da zile de la mineeeeeeeeeeeeeee”…
