26 octombrie 2005. A treia zi dupa uragan se deschide asemenea unei file de carte niciodata deschisa. Florida este o carte frumos tiparita, nimeni nu stie cat de multa durere creste pe zambetul locuitorilor a supranumitului “sunshine state”.
Stirile incep sa enumere pagubele materiale provocate de Wilma. Zeci de milioane numai in liniile de inalta tensiune, transformatoarele si mai ales semafoarele plasate in intersectii. Un singur semafor costa peste 40 mii de dolari, si in bilantul dat publicitatii au fost afectate cel putin cateva sute de intersectii majore .
Sa nu uitam ca Florida ramane un loc de elita in domeniul turistic. Key West avea sa sufere pierderi zilnice de 5 milioane dolari.
Impactul dezastrului se rasfrange si asupra moralului floridienilor . Sunt irascibili, depresivi si apatici. Nimic nu mai e din atmosfera de fiesta si de explozie estivala, de explozie solara, latino-creola.
Florida este si paradisul pensionarilor. Mii de pensionari din statele mai friguroase se retrag la caldura tropicelor. Isi vor petrece restul vietii fara palton si fara sa mai dezapezeasca in fata casei. Nu oricine se bucura de sucul proaspat din portocalele Floridei dupa pensionare. Doar cei cu ceva bani sau cei ce si vand casa de o viata si se pot stabili apoi in sud. S- au dezvoltat noi servicii auxiliare : clinicile geriatrice, saloanele de cosmetica, restaurante, si mai ales institutiile bancare.
Populatia din Boca Raton peste jumatate din populatie este milionara, peste jumatate din populatie este peste 60 ani.
Exista cateva cartiere special destinate pensionarilor cu o dare de mana peste medie, in romana le –am numi aziluri de batrani mai de lux. Locuitorii lor si-au cumparat apartamentele in cadrul complexului numit CENTURY VILLAGE si traiesc ca intr-un mic oras numai al seniorilor. Li se pune la dispozitie serviciu de paza, de transport local cu autobuze, asistenta medicala si religioasa. Cu toti banii si cu tot luxul frizat nu pot readuce tineretea, nici nu pot stavili dezastrele provocate de Wilma. Am traversat unul din centrel de batrani si nu mi-as dori sa sa mor acolo.
Am citit tristetea, dezolarea din chipurile lor. Toti au trecut prin suferinte si angoase, lipsa electricitatii si chiar a apei. Mai mult decat atat, singuratatea asociata intunericului
amplifica peisajul dezolant al tinutului depresiv general de care aminteam mai inainte.
Cazul unei batrane de peste 93 ani, Margit Grasswick a adus atentiei publice multa consternare si dezaprobare visavis de eficienta organismelor locale. Dupa relatarea cotidianului SUN SENTINEL Margit a telefonat disperata Crucea Rosie, comandamentul de urgenta al cartierului de seniori, nici un raspuns ori vreun sprijin.
Complexul este compus dintr-o populatie de peste 10 000 de pensionari, un sfert il formeaza varstnici de peste 85 ani. E greu de descris teama si intunericul in aceasta zona.
Presedintele aflat in vizita in zona Pompano Beach se opreste si imparte gheatain saci si autografe, fiind un fel de mesager al grijii permanente si apropiat al suferintei populatiei afectate. Citand surse ale ziarului BOCA RATON TIMES multi cetateni sunt sceptici. Angela spune : “Stii, presedintele se face ca-i pasa !”
Bobby relateaza, si aici cred ca este vocea populatiei decente si increzatoare in viata si in forta domnului, a binelui : “ Lasa-ma sa ti spun ceva, puiule. Suntem in viata. Traim. Nu mai avem nimic si am supravietuit. Il avem pe Isus !”
Fiecare moare singur, spunea Remarque. Nu pot sa nu ma gandesc la batranii din satele romanesti, unele saracacioase. Multi mor impacati si fericiti alaturi de copii, nepoti, vecini, in spatial natal.
Ma indrept spre locul de lucru, si acolo ma intalnesc cu colegi de lucru veniti si ei sa vada ce se intampla cu serviciul, cand incepem lucrul. Un semn enorm si lacatul pus pe usi starneste proteste, lacrimi, nici nu mai stiu cati nervi. Peste 40 angajati isi pierd joburile. Multi au copii, facturi, chirii de platit si multe altele. Restaurantul Rascal House cu traditie o de peste 50 ani este inchis. Mai mult ca sigur ca proprietarii au gasit o alternativa dubioasa, un pretext sa inchida portile restaurantului folosindu-se de uraganul Wilma. Restaurantul nu prezinta daune majore si ar putea fi redeschis.Nu e nimic de facut, doar sa cautam alte joburi.
Reusesc sa aflu ca Norman e bine sanatos si ca a scapat cu viata. Mary imi relateaza ca locuieste la Cristina, o alta colega ce in dimineata de dupa uragan s-a deplasat luindu-l in apartamentul ei. Cristina fiind o colega de serviciu, o brazilianca de 26 ani si cu un suflet deosebit. O sun pe de pe celularul altei colege si vorbesc cu Norman.
Norman, un sexagenar trecut prin multe in viata imi relateaza ca nu a trait niciodata clipe de groaza similare celor din dimineata sfasiata de Wilma. Acoperisul casei a fost smuls, crengi si praf se rostogoleau prin casa, trantind si amestecand pantofi, carti discuri, haine si sticle si tot ce era in casa ca intr-o moara lugubra. Casa se clatina ca un vapor in tangaj.
S-a retras in baie cu pisica in brate. Se recomanda ca in timpul furtunii sa te retragi in baie, chiar sa stai in cada cu o saltea, patura peste cap evitand pe cat posibil sa fii ranit. Baile neavand ferestre si fiind inchise de pereti, devin un loc de refugiu, cam precar la o intensitate de peste gradul 3, dar asta e !
Este fericit ca a scapat cu viata, cat despre pisica nu mai vorbesc, stiu ca e bine.
Dincolo de pierderile materiale este afectat ca in moment nu poate avea pisica alaturi de el, trebuind sa o cazeze intr un fel de azil veterinar si sa plateasca 100 dolari pe saptamana.
Azi e ziua Sfantului Dumitru si trebuie sa sun acasa. Prind cu greu lgatura cu Romania si casa e in atmosfera de petrecere si imi imaginez deja paharele de vin si mirosul de vitel la tava. Ii zic urez tatalui meu La multi ani, e ziua lui de nume. Vorbesc cu mama, cu toti invitatii si mai ales aud voci spunandu-mi sa vin acasa caci acolo nu e nici un uragan. Cam greu sa mai pacalesti parintii spunandu-le ca totul e bine. Desi nu inteleg engleza privesc strile din CNN. Avantajele serviciului cablului coaxial si in Romania.
Revin acasa inainte de caderea serii. Un cer instelat isi deschide insiruirea de stralucire infinita. Abia acum in lipsa energiei electrice lumea are timp sa si ridice privirile catre cer si sa vada stelele. Unii nu le-au vazut niciodata.
Abia acum unii isi indreapta privirile catre Dumnezeu. Oare de ce numai in momentele grele?