caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

BALADA SPERANTEI

de (21-11-2005)

Foaie verde stropi de roua,
In decembrie `89,
A-nceput la Timisoara
Si a fost in toata tara
Un fior de libertate,
O speranta de dreptate.
A fost.

Foaie verde stropi de roua,
In vara lui `89,
Frontisor s-a inchegat,
Sa sustina un candidat,
Un micut perestroikist
Din Partidul Comunist.
Fiind foarte delicat,
A fost Frontul tolerat,
Crivatul l-a protejat,
Nea Nicu l-a suportat.
Frontu’ a fost disciplinat,
Sase luni a asteptat
Si cand timpul s-a-mplinit,
A fost Frontul pregatit.

Bland decembrie a venit,
Sufletele s-au unit,
Timisoara s-a trezit,
Timisoara a pornit
O revolta generala,
Revolutia ideala.

Se tragea, se aresta,
Se murea si se spera.
Oameni mii se aduna,
Frica toti o invingea,
Inapoi nu se dadea
Si pe soldati intreba:
Dac-aici popor era,
Ei pe cine apara?
Cand drapelul s-a-naltat
Stema s-a evaporat,
„Libertate!” s-a strigat
Si minunea s-a-ntamplat:
Timisoara eliberata,
Speranta in tara toata.

Ceasca din Iran sosea,
Ca sa fuga nu dorea,
Miting se organiza
Si Nea Nicu cuvanta.
Agenturi el demasca,
O suta mai promitea,
Multimea se agita,
Bombardela bubuia,
Tribuna se clatina
Nea Nicu se ascundea,
Capitala se-aprindea.

Lumea-n Piata se strangea,
Libertate toti cerea,
Tancuri se apropia,
Prin multime-accelera,
Dar multimea nu pleca.
Iar cand noaptea se ivea,
Lumanari se aprindea,
Si rugaciuni se rostea.
Baricada se-ncropea,
Si oamenii toti striga,
Sa dispara tirania,
De la noi, din Romania.

Cand Petrica aparea,
Baricada suspina,
Lunetistu’ mi-l ochea,
Si cu plumbi la gat tragea.
Plumbii gatu-l cauta,
Plumbii gatu’ nu-l gasea
Si obositi pe jos cadea.

Soarele cand rasarea
Ionica planuri facea,
Cu curaj acasa sta
Si eroic astepta.
Sta la radio vigilent,
Spiritual era prezent
Cot la cot cu muncitorii,
Cot la cot cu fruntea tarii.
Multimile se-adunau,
Spre CC se indreptau,
La CC ca ajungeau.
Nu se stie, cineva,
Pe Milea-l sinucidea,
Armata cu noi era,
Portile se deschidea,
Revolutia invingea.

Nea Nicu intelegea
Ca sanse nu mai avea
Si ca un las ca fugea.
Un sfat otravit primea,
Sa fuga cu’elicopteru’
Sa dispara tot misteru’.
Si a vazut lumea mare
Revolutia-nvingatoare.

Iar Nelutu, ce-mi facea?
La CC se transporta,
In CC se strecura,
Ca asta vis il avea:
La Partid el sa domneasca,
Tara sa o pastoreasca,
Pe adanc’a tarii rana
Sa fie o fata umana.

Nelutu se pregatea,
In balcon el se ducea,
La multime cuvanta,
Intinarea condamna,
Comunismu’ bun era.
Dar multimea refuza,
Comunismul nu-i placea!
Ionel nu descuraja,
Ca variante se gasea.

Si cand toti se bucura,
Dictatoru-nvins era,
A-nceput a se-mpusca,
De teroristi se-auzea.
Teroristii arme-avea,
Din pozitii ca tragea,
Nimeni nu-i descoperea.
Daca ghinion avea
Si cumva se intampla
Cineva de-i aresta,
Ordin iute se dadea,
Cu borfasi i-amesteca
Si pe toti elibera,
Nimic nu se-ntelegea.

La tineri se apela,
Populatia se chema,
Gloantele ca suiera,
Multa lume atunci murea.
Cand frontistii aparea,
Inamicii se speria,
Pusca lor nu percuta,
Doar pe fraieri nimerea.

Unde necesar era,
Cu trasoare se tragea,
In direct se transmitea,
Emanatii se afirma,
On line se televedea,
Frontul se legitima.

Dupa ce-a aterizat,
Si sa fuga a-ncercat,
Fu Nea Nicu capturat.
Multa vreme nu trecea,
Un proces se-organiza,
Ceausescu sa plateasca,
Comunismul sa traiasca,
Odiosul judecat,
Sa dispara imediat,
Ca nebunu’ stie multe,
Spune vrute si nevrute.

Sentinta s-a pronuntat,
Recursul s-a inhibat
Si decizia s-a luat.
Executia se-ordona
Si rapid se rezolva,
Decesu’ se constata,
Teroristii auzea
Si pe loc ca se preda
In mare secret de stat,
Ca nimeni nu i-a aflat.

Uite cum liberi eram,
Entuziasti noi construiam
Comunismu’ dupa plan,
Ideal european,
Sa traim prea minunat
Sub un despot luminat.
Insa, iata, se vorbira,
Agenturile-i platira,
Pe cei tradatori de tara
Ce venit-au din afara,
Pe cei tradatori de neam
Care n-au mancat salam,
Sa nu mai vrea comunismu’
Sa refuze socialismu’.
Au venit cu Kent, cafea,
Cu droguri ascunse-n ea
Si platit-au cu valuta
Pe studenti, pe lume multa,
Sa faca manifestatii
Sa conteste emanatii.

Lumea iarasi se strangea,
Pe eroi comemora,
Dar dusmanii se-nfiltra,
Tancu-l destabiliza,
Emanatii se speria
Trei decrete iute da,
Pecereu-l desfiinta
Si de belea ca scapa.
Doua zile au trecut,
Frontul timpul n-a pierdut,
Decretele-a anulat
Si situatia a salvat.

Derbedeii se-adunara,
Facura partide-n tara,
Dar Ionel, brat otelit,
De APACA sprijinit,
A luptat si-a biruit,
Cu inimioara ranita,
Cu sula in coaste-nfipta.
Pe legionarii drogati
La partide arondati,
Petre iute-i demasca.
Fesenistii actiona,
Ei muncea si nu gandea,
Nici tara nu si-o vindea,
Ci gratis o oferea
Cui mancare le dadea,
Importanta le-acorda
Si frumos le cuvanta’
Despre-o viata mai usoara,
Despre liniste in tara.

Inamicii uneltea,
Primavara astepta,
Pe tineri ca-i mituia,
Injectii ca le facea,
In Piata ca-i trimitea.

Si lupta n-a fost usoara,
Cu golanii toti din tara,
Ca golanii se-aduna
Si nici noaptea nu pleca,
In corturi ca se baga
Si valuta ca primea.
Instalatia-i adapa,
Cu seringa se-ntepa,
La miting se aduna,
Cantecele compunea,
Caricaturi desena,
Cheile le zanganea,
Punctu’ 8 il sustinea,
De comunism rau vorbea.

Veni douazeci de mai,
Veni lumea cu alai
Sa voteze-un emanat,
Cel mai zambitor barbat,
Afirmat ca activist,
La Timis propagandist
Si la Iasi prim-secretar
Ca n-a trait in zadar.

Nelutu, legitimat,
De alegeri confirmat,
La Cotroceni se muta,
In palat ca locuia,
In pat domnesc se culca,
Privighetoarea-i canta.
Asa-zisa cucuvea,
Paza capcane punea,
O prindea si o transa,
La pungi de-un chil o baga
Si tacamuri o vindea.

Piata trista devenea,
Lumea nu se mai oprea,
Nu se mai manifesta,
Doar putini mai ramanea,
Greva foamei declara.
Scutierii intervenea,
Pe grevisti ii aduna
Si la duba-i conducea.

Echipe intervenea,
Ordine ca se facea,
In facultati se intra,
Pe studenti ii aresta,
De cuttere-i dezarma.
Cu blandete mi-i ducea,
In dubita-i invita,
Pe traseu ii alinta,
La scoala ii trimitea,
La scoala din Magurele,
Sa se dezvete de rele.

Dar fascistii, ce facea?
Ei cu pietre se-narma,
Sticle multe ca umplea
Cu benzina din cismea
Si la sticle foc punea,
La Politie foc dadea.
Nimenea nu auzea
Ca la statie se vorbea
Si pe loc se raporta
Cum autobuzu’ ardea;
Autobuz incendiat,
Ordinul executat.

Legionarii, ce urzea?
La TVR se ducea,
Geamurile le spargea.
Pe Razvan inconjurara,
Pe Razvan ca atacara.
Dar Razvan, barbat ne-nfrant,
Cu pletele fluturand,
La etaj s-a refugiat,
Pan’la un’spe a urcat
Eroic a rezistat.

Emisia a incetat,
Populatia s-a speriat,
Si-atunci s-a justificat
Sa se ceara ajutor
De la tara si popor.

Insistent s-a apelat
Direct la proletariat,
Sa lupte cu legionarii,
Cu fascistii si barbarii.
Muncitorii se codea,
Dar minerii auzea,
Spre gara se indrepta;
Intamplator se-ntampla
Zece trenuri ca era,
Ce la Bucuresti pleca.
Ei bilete cumpara,
In trenuri se imbarca
Si la Bucuresti venea.

Nelutu le cuvanta,
Nelutu ii trimitea
Si Miron ii conducea,
Piata de o ocupa.
Aveau ghizi baieti onesti,
Minerii din Bucuresti;
Spre partide-i orienta,
La ziare ca-i indruma,
Arme ca descoperea,
Cu droguri bagate-n ele
Si cu gloante mititele.

Cine-atent mineri privea,
Fara voie observa
Ca multi cam curati era
Si cam albe maini avea.
Ortacii Piata pazea,
Patrule organiza,
Pe pletosi legitima,
Cu ciomegele-i certa.

Gospodinele venea,
Pe mineri aplauda,
Pe barbosi admonesta,
De valuta-i cauta,
De dolari si marci franceze
Si de lire olandeze.
Cand valuta nu gasea,
Pe mineri solicita,
Minerii se implica,
La barbosi rapid venea,
De barbita mi-i lua,
Strada-n lung ca matura.

Minerii, ce mai facea?
Apa minerala bea,
Razoru’ ca il sapa,
Panselute ca planta.
Pe studente le oprea,
Actele verifica,
De note le intreba,
De bani falsi le chestiona,
Le mai perchezitiona,
Si cu calm le explica
Sa nu se mai injecteze,
Sanatatea sa-si pastreze,
Sa mearga la strungarie
Sa-nvete o meserie.

Iar studentele cuminti,
Cu obraji inca fierbinti,
Timide se apleca,
Ochelarii-si aduna
Cioburile le strangea
Cartile-n mapa punea
Si apoi voie cerea
Sa plece acasa-ndata,
Ca-i familia-ngrijorata.
Minerii suflet avea,
Generosi se indura,
La lectii le trimitea.
Studentele multumea,
De emotie lacrima,
Si fugea-ncotro vedea.

Ionel pe mineri chema
Ei pe loc il auzea,
La Expo se aduna,
Cu evlavie-l asculta.
El cu drag le-a multumit
Pentru tot ce-au reusit,
C-au fost alaturi mereu
Si la bine si la greu.
Ionel vorba o-ncheia,
La munca ii trimitea
Si linistea triumfa,
Pentru-al nostru mandru neam,
S-avem pe masa salam,
Salam liberalizat
Sa stim pentru ce-am votat.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Gânduri de… singurătate!

Mi-am chemat în treacăt iubirea, sperând că-mi voi găsi liniştea nopţilor pierdute şi teama că nu voi putea să-mi înalţ...

Închide
3.145.40.246