Articol de Elena Roxana BOCIOACA
Oare de câte ori ne-am întrebat ce anotimp este cel mai aşteptat? Sa fie oare primavara, pentru ca simbolizeaza tineretea; toamna, pentru ca ne aduce bogatie, sau vara, pentru ca vine odata cu vacanta? Pentru mine, anotimpul preferat este iarna, deoarece imi aminteste cel mai mult de neuitata copilarie…
Iarna, anotimpul purităţii, aduce cu sine un întreg lanţ al sărbătorilor creştine, dintre care se distinge Crăciunul – Naşterea Domnului Iisus Cristos.
Crezând în magia datinilor, am cantat si cânt şi azi cu plăcere colinde, care întotdeauna înduioşează. Cu cât se apropie Crăciunul şi ascultăm colindele, spre răsărit de zori, imi reamintesc melancolic de anii fără de griji, anii tuturor speranţelor, care n-au să se mai întoarcă.
Bunicii ne-au povestit că pe vremea lor, Bucureştiul răsuna în noaptea Ajunului de glasurile cristaline ale colindatorilor. Aceştia erau copiii din mahalale, copiii oamenilor săraci care ieşeau ca să aducă acasă, acolo unde erau vetrele mai reci şi inimile mai pustii, tot ce puteau aduna: mere, nuci, covrigi. Se spunea ca centrul Bucurestiului era mai rece si mai putin primitor; insa cu cat te indepartai catre margine, rasuna puternic cantecul cristalin al copiilor: „Buna dimineata la Mos-Ajun! Ne dati? Ori nu ne dati?”
Când bunicul imi povestea toate acestea, in ochii lui stinşi şi blânzi citeam ca într-o carte cu poveşti triste, căci frumuseţea vremurilor de altă dată se pregăteşte să plece odată cu el …Iar noua ne raman actualele Craciunuri, care nu vor semana niciodata cu cele traite de bunici.
Crăciunul este mult aşteptata sărbătoare care ne mângâie sufletul; este o zi sfântă, plină de mister, de veselie şi surprize, daruri şi colinde.
Naşterea Mântuitorului apare în textele biblice cu diversitatea de ceremonialuri care s-au adăugat în timp şi care diferă atât de mult între ele, din Canada până în Japonia şi din Romania până în Statele Unite ale Americii.
Pretutindeni, acest cuvânt magic “Crăciun” are încă o neasemuită putere de a renaşte speranţele, de a ne aduce bucuria şi lumina în case, de a ne face să retrăim acele clipe miraculoase ale copilăriei, care ne vor sta toată viaţa ascunse într-un colţişor al sufletului. Este un lucru extraordinar sa ne amintim de traditiile romanesti ale Craciunului, descriindu-le in forma lor autentica, nepervertita de surogatele modernitati.
Colindele … Toate încep sub zăpezi, pe o cărare a magilor; sanie zburdând prin ninsoare, bunica împletind colăcei, mireasma dulce şi amară a lui Iisus născându-se în iesle …
Şi bradul … eternul brad, scuturând arginturi.
Dacă unui copil îi poţi fura hainele, cămaşa, cizmele, jucăriile … cum crezi că-i poţi fura visele, credinţa, lacrima, dragostea de părinţi şi bunici, halucinanta aşteptare a îngerului care, cu crengi înflorite vine şi-i îmbată somnul cu mărturisiri de bine, de lumină?
De când ne ivim pe pământ şi până ne topim în depărtările stăpânite de Dumnezeu, noi românii, cuprinşi în călătoria începutului fără de sfârşit, ne adunăm de sfintele sărbători, unii în pragul altora, scuturăm „Steaua“ sub icoane, legănând dureri, griji, neîmpliniri şi cântăm colinde mărturisite-n roua datinilor.
Seara Crăciunului este adevărata seară a colindelor. Copiii vin în fiecare casă cu numele Domnului, menit să risipească mâhnirile şi să aducă mierea nădejdii .În acest sens, este de retinut indemnul preţios al poetei Elena Farago:
„Si mai ales în iarna asta, lăsaţi copiii să colinde,
Să nu se-nchidă nici o poartă în preajma lor, şi nici un semn
Să nu-i oprească din curatul şi sfântul datinii îndemn,
O, mai ales în iarna asta, lăsaţi copiii să colinde!…
Când argintiile lor glasuri vor îngâna “Florile dalbe”,
Gândiţi-vă că nu-i e dată închipuirii omeneşti
O mai aleasă întrupare de sol a vrerilor cereşti,
Ca argintiile lor glasuri, când vor cânta “Florile dalbe!”