ACUM.TV

Să fii scriitor în România este egal cu a fi muritor de foame. Dacă nu eşti deja celebru şi consacrat şi dacă se poate şi cu ceva ani în spate, să atingi măcar cincizeci de ani, degeaba esti…
Căci scriitori mari s-au născut mari, atunci când sufletele lor au început a prinde contur şi au ieşit din pântecul mamelor editurile din România au spus: „Da, cu siguranţă el/ea este. O să fie un geniu chiar dacă o să scrie doar despre politică sau romane proaste care se vând bine. Cu siguranţă acesta va deveni un nume”, iar cei ce încearcă să se facă văzuţi, nu există de fapt, şi asta pentru că nu a auzit nimeni de ei. Ori ai peste patruzeci de ani şi te ştie toată lumea ca pe calul breaz ori eşti tânăr, prost şi nu are rost să se investească în tine.

Dar dacă din întâmplare ajungi cunoscut în afara tarii, se schimbă datele problemei, iar editura din România vede geniul din tine şi se întreabă: „Oare cum de l-am scăpat pe ăsta?”. Păi sigur că l-aţi scăpat, domnilor, că omul s-a rugat de voi, mai-mai că avea să vă implore dar voi nu şi nu. Şi apoi cum să publice omul în ţară când el era abia la prima sa carte? Cine a auzit de el?

Editurile din România nu au auzit de publicitate. Să luăm un exemplu simplu: Harry Potter. Este o carte pentru copii scrisă binişor cu puţină imaginaţie şi puţin talent -gata a ieşit romanul. Bun! Scriitoarea se chinuie trei ani să-l publice dar nimeni nu a văzut în această carte ceva special, şi asta pentru că nu prea avea ce să vadă în afară de nişte vrăji şi o lume complet nouă. Ei, dar iată că dă norocul peste scriitoare şi cu puţină publicitate agresivă, cartea ajunge să fie citită în toată lumea. Şi nu numai aceasta. Să zicem că Harry Potter chiar are ceva pentru care merită citită, pentru că este o poveste frumoasă ce-şi croieşte drum în sufletul cititorului cu uşurinţă.

Dar am constatat că, încă se mai citesc faimoasele romane ale Sandrei Brwon. Într-adevăr o scriitoare remarcabilă ce scrie telenovele ieftine şi care aduce foarte mulţi bani, că până la urmă despre asta este vorba. Banul face legea până şi în cultură iar doamna Brown numai despre cultură nu vorbeşte sau, în fine, o fi şi aia o formă pe care nu o înţeleg eu.

Dar ce se întâmplă cu autorii români care merită? Nimic! Căci, cel mai probabil, vor fi descoperiţi după moarte dar şi atunci există slabe şanse. Cum să-şi mai arunce editurile noastre ochii spre noi când colcăie de autori străini ce sunt promovaţi în toată lumea. Ceea ce nu înţeleg editorii noştri este că dacă nu investesc bani în noi, aşa cum fac străinii cu ai lor, nu au nici o şansă să câştige. Dar cine să bage banii în noi, sărmani scriitori români care aşteaptă o bucată de pâine de la o editură sau alta.

Dar se poate. Nu în ţară, este drept, dar vin propuneri de afară dacă ai puţin noroc şi puţin talent sau suficient cât ei să creadă că meriţi. Şi stau să mă întreb, dacă mie îmi vine propunerea din Germania de-a publica, care ar fi interesul meu să îmi mai îndrept privirea spre o ţară care m-a respins chiar înainte de-a fi citit ceea ce-am scris? Eu una nu mă mai pot „umili” în faţa acestei ţări. Este clar că un Eminescu sau un Eliade nu se vor naşte prea curând, dar dacă s-ar naşte, oare i-ar remarca cineva?
Aşa că mă înclin în faţa cititorului şi sper ca odată cu Germania să se schimbe şi norocul meu şi nu numai al meu ci al tuturor celor ce au ceva de spus dar se lovesc de veşnica problemă: Editura Comunistă.

Cred că asta este diferenţa de-a fi autor în România sau în altă parte. Aici eşti doar unul dintre mulţi alţii care încearcă să-şi croiască un drum însă acolo eşti cu adevărat autor şi eşti privit ca atare.
Uniţi-vă scriitori din România şi daţi jos editurile astea ce încă mai păstrează izul comunist. Dar oare nu toată ţara îl păstrează?

Acest articol a fost publicat marți, 8 noiembrie 2005 la rubrica Coltul Editorului.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.