3-Iron al lui Kim Ki-Duk mi-a amintit de un film vazut cu multi ani in urma, Cutitul in apa, debutul lui Polanski.
Unii au vazut in filmul lui Polanski conflictul intre doi masculi, in competitia pentru sexul opus – si au dreptate. Altii au vazut o metafora cristica – si sunt cateva sugestii, tanarul pare sa paseasca la un moment dat pe apa, in alta scena tanarul se sprijina de catargul barcii, si pare crucificat. Au dreptate si cei care au observat metafora cristica.
Barbatul matur are o biografie foarte clar conturata – este redactor la un ziar sportiv, are o masina, are o barca, vine cu nevasta sa isi petreaca un pic de timp liber navigand. Despre tanar nu ni se spune insa nimic. Apare la un moment dat, nu se stie de unde, cu un rucsac si atat, tace mai tot timpul, atunci cand nu raspunde in raspar maturului, si dispare asa cum a aparut.
Sunt in fond doua universuri, fiecare cu drumul sau, si cele doua universuri se intalnesc la un moment dat, nu au cum sa comunice intre ele, se ciocnesc, apoi fiecare isi continua drumul.
Universul barbatului matur il cunoastem bine. Pentru ca este universul nostru. Avem un serviciu, mai bun sau mai rau, avem codul nostru de reusita sociala, in care intra casa, masina, si desigur, o casnicie reusita. Iar nevasta trebuie sa stie ca noi muncim pentru banii care ii asigura confortul.
Universul tanarului ne este total neinteles. Lucreaza undeva? Are bani? Ce crede despre munca? Ce crede despre bani? Ce crede despre masina noastra? Ce crede despre munca noastra? Ce crede despre banii nostri? Ce crede despre noi?
Si mai ales ce crede nevasta despre el?
Tanarul din 3-Iron cauta case in care locatarii lipsesc cateva zile. Intra intr-o asemenea casa prin efractie, si locuieste cateva zile. Cat timp sta acolo face mici reparatii, spala rufele, si apoi pleaca fara sa ia nimic. Cand locatarii se intorc, nici nu observa ca in casa e curatenie si ca tot ce era stricat s-a reparat.
Intr-o zi, tanarul intra intr-o casa in care sotia este victima abuzurilor fizice si psihice ale barbatului.
Cine este barbatul care isi maltrateaza nevasta, stim. Are un business. Are masina. Locuieste intr-o vila. Se asteapta ca nevasta sa pretuiasca valorile pe care le pretuieste si el. Si se enerveaza repede cand vede ca ea pare a nu aprecia nimic.
E un univers pe care il intelegem bine. Probabil singurul univers pe care il cunoastem. E universul in care traim si noi. Poate suntem mai intelegatori. Dar atunci suntem sigur mai saraci.
Dar tanarul? cel din Cutitul in apa, si cel din 3-Iron? De unde vin? Unde dispar? Si de ce mai ales fac totul parca in joaca? De ce fac totul sub semnul gratuitului?
In Cutitul in apa, barbatul matur il loveste pe tanar, care cade de pe barca. Se ineaca? Sau dispare? In universul lui, diferit de al nostru? Si maturul se decide sa se predea militiei, prefera sa creada ca l-a omorat pe tanar si sa faca puscarie, decat sa admita ca tanarul poate ca traieste mai departe si este la fel de necontrolabil si la fel de primejdios. Pentru universul maturului, pentru universul nostru.
Kim Ki-Duk forteaza mai departe. Si daca universul tanarului este fizic altul? Daca este un univers paralel cu al nostru, cu alte legi fizice? Daca tanarul este un spiridus venit sa se amuze in lumea noastra? Si care din cand in cand face si una boacana? La un moment dat arunca din amuzament cu o minge de golf in parbrizul unei masini. Soferul se sperie, vireaza brusc, sotia ii moare in masina. Tanarul plange un pic, apoi uita, si merge mai departe, sa gaseasca alte case in care locatarii sunt plecati. Sa faca mici reparatii, sa spele rufele si sa plece fara sa ia nimic. Noi nu intelegem universul lui. Nici el nu intelege universul nostru.
Toate astea ne vin in cap pe masura ce filmul avanseaza si magia povestii ni se infatiseazaa tot mai nestingherita.
Tanarul va ajunge la inchisoare si nu vom sti niciodata daca el moare acolo, sau este eliberat, daca femeia il revede pe el, sau doar si-l inchipuie, daca el este la urma urmelor un om ca si noi, sau o faptura din alta lume, paralela. Un spiridus. Un demon. Un inger. Cine stie?
Filmele lui Kim Ki-Duk. Aparent deosebite intre ele.
Bad Guy, povestea proxenetului mut care o tine captiva in bordel pe studenta.
Insula, in care femeia muta care administreaza mica statiune pescareasca de pe lacul de departe, are puteri magice.
Primavara, Vara, Toamna, Iarna, din nou Primavara, fascinanta poveste care se petrece pe schitul plutind si el pe un lac aflat departe.
Samariteana, povestea cand dostoievskiana, cand freudiana, a tatalui tinerei prostituate.
3-Iron, amintindu-mi de Cutitul in apa al lui Polanski.
Paul Schrader, in studiul sau despre filmele transcendentale, ii analizeaza pe Ozu, pe Bresson, si pe Dreyer. Mai sunt insa si alti creatori de filme transcendentale, poate fara sa respecte foarte riguros sintaxa cinematografica din operele lui Ozu sau Bresson, normalul, disruptia, si stazisul.
Cred ca filmele lui Kim Ki-Duk, cateodata violente, cateodata sordide, iar dincolo de violenta propunandu-ne mereu adevaruri care trezesc stupoare, sunt metafore ale unui univers transcendent, al relatiilor ciudate de atractie si de respingere cu universul nostru cel de toate zilele.
Si universul transcedent este prezentat clar in Primavara, Vara, Toamna, Iarna, din nou Primavara. Este universul batranului maestru zen, ducandu-si zilele in schitul care pluteste pe apele lacului de munte. Alaturi de el ucenicul deprinde lectiile mari si mici ale vietii. Universul in care ucenicul va patrunde incet, incet, prin greseli si pedepse, prin pacate cumplite si prin ispasirea lor, pana la intelegerea adevarurilor simple ale vietii.
Schitul aflat pe lac, undeva departe unde natura e stapana, unde trebuie sa stii sa deosebesti ierburile bune de cele otravitoare si trebuie sa stii sa vorbesti cu jivinele, pentru ca ele poarta mai departe spiritele celor care au vietuit inaintea noastra. Si sa stii ce este adevar , si ce este zadarnicie. Ce este patima, si ce este renuntare. Si sa intelegi atat de bine natura, incat sa iti intelegi varstele prin care treci intelegand profund sensul fiecarui anotimp.
Un univers in care esti integrat profund in natura, in cosmos, in care devii una cu natura, in care ai stiinta unor lucruri care pot parea magice in universul in care traiesc ceilalti oameni.
Si toate celelalte filme ale lui Kim Ki-Duk infatiseaza metafore ale acestui univers magic si studiaza relatiile ciudate de atractie si de respingere dintre universul nostru si celalalt univers.
Sordid si brutal in Bad Guy. Si sensul sordidului si al brutalului: doua universuri foarte diferite, fiecare aspirand tainic spre celalalt.
Proxenetul mut si puternic, violent si primitiv. Studenta, ajunsa captiva in bordel. El o iubeste. Si se chinuie. Si o chiunie. Si ea incepe sa il iubeasca.
Sunt doua universuri foarte deosebite. Dar oare ea exista? Sau e numai imaginatia lui? O prostituata oarecare, pe care el o imagineaza ca fiind studenta tinuta in stapanire de el, visand in felul lui primitiv la un univers care nu este al lui?
Sau poate tocmai ea il viseaza pe el? Poate bordelul cumplit nu este decat in imaginatia ei? Sordidul si violenta bordelului necesare macar in imaginatia studentei – socul sordidului si violentei – singura cale de eliberare, prin soc violent, de rupere de universul ei si de intrare in universul adevarat? Purificare prin sordid si brutalitate?
In fond regizorul ne da destule semnale ca povestea din film poate fi pur si simplu imaginara, macar prin faptul ca eroul moare de cateva ori.
Da, sunt in fond doua filme in Bad Guy. Filmul lui. Filmul ei. Doua universuri, fiecare visandu-l pe celalalt.
Violenta fizica din Bad Guy, si din alte filme ale coreeanului Kim Ki-Duk, socheaza. Cineva a observat ca violenta fizica din aceste filme este o exprimare a tensiunilor sufletesti ale eroilor. Aspirand fiecare spre universul celalalt si neputand ajunge acolo.
Femeia muta si primitiva din Insula. Amintind poate de Junta Lenei Riefenstahl din Das Blaue Licht. Puterile ei magice, magia unui univers care e foarte departe de al nostru, dar e poate universul cel real, e Natura? Si uneori intelegem ca acela e Universul real, si il parasim pe al nostru, ca eroul filmului, care intelege ca nu are rost sa lupte impotriva unei atractii fatale? Legatura violenta de dragoste fizica dintre el si femeia cea muta, aproape salbatica, tot o rupere brutala de universul nostru si de integrare pentru totdeauna in universul ei, in universul mitic in care renunti la toate valorile civilizatiei si traiesti integrat in natura.
Spritualitatea asiatica, in care natura este salasul divinitatii, in care gasesti divinitatea cand intelegi bine natura si esti cufundat pentru totdeauna in ea.
Samariteana: doua fete, eleve de liceu, se gandesc sa isi stranga bani pentru o excursie in Germania. Calea aleasa, prostitutia. Clientii sunt alesi pe Internet. Una din fete practica, cealalta gestioneaza afacerea. Practicanta este entuziasmata de bucuria pe care o aduce clientilor. Va muri intr-un accident stupid. Prietena ei va dori sa inteleaga. Si va lua clientii la rand, le va oferi la randul ei serviciile erotice, apoi le va returna banii pe care acestia ii dadusera primei fete.
Tensiunea in care traieste tatal din momentul in care afla intamplator ca fata se prostitueaza si modul in care o rezolva – oare erotismul celor doua fete nu este tot o metafora a unui alt univers, care ne este strain, care ne sperie si care ne atrage? Numele pe care si-l alesese prima prostituata era numele unei zeite indiene, care oferea sex, si fericire, muritorilor. Acelasi inteles ca in Insula? Povestea este insa mult mai cumplita, pentru ca eroul filmului este tatal fetei. Care incearca sa isi rezolve tensiunile prin violenta, si pana la urma prin crima. Doar prin crima, prin uciderea unuia din clientii fetei, si apoi prin uciderea in imaginar a fetei, doar astfel va intelege si va accepta adevarul.
Fiecare film al lui Kim Ki-Duk ne propune o metafora a unui univers mitic. Univers a carui demonstratie e facuta in superbul Primavara, Vara, Toamna, Iarna, … , din nou Primavara.