Partea a 2-a
S-a dus direct în Fărcaşa la casa mamei lui. Vestea sosirii înainte de termen s-a răspândit imediat în sat. Oamenii s-au adunat în curtea bisericii să asculte ce i-a spus Petroniu cel Smerit. Le-a relatat toată discuţia purtată pe feribot, dar consătenii voiau să afle minunea şarpelui, aşa că unii s-au dus la casa mamei lui şi au luat-o pe sus pe fată şi au adus-o să le vorbească.
Le-a spus că o cheamă Elisabeta, că e din familia Dabija, rudă apropiată a domnitorului Constantin Duca, cel care a ridicat mulţimea împotriva lui în 1703 pentru că a pus birul pe văcărit, luând 10% din bovinele oamenilor, obligând toate femeile din neam să se refugieze la mânăstirea Agapia, unde unele au fost tunse în monahism de însuşi Patriarhul Ierusalimului Dositei Notara, prieten al domnitorului, dar ea n-a mai apucat căci logofătul Ioan Buhuş l-a înlăturat pe Duca din tron şi a început prigoana împotriva familiei, iar femeile au fugit în Muntenia la ruda lor Constantin Brâncoveanu, dar Patriarhul Dositei le-a spus să meargă în Grecia la neamurile mai avute să caute ajutor financiar să-şi poată răscumpăra bărbaţii căzuţi în mâinile noului domn Mihai Racoviţă şi ele s-au retras pe insula Kefalonia, cea mai mare insulă din Marea Ionică, în care locuiau multe rude înstărite din neamul lor şi au început să strângă bogăţii să plătească la Istanbul dările pentru recâştigarea domniei, dar acest lucru a atras atenţia piraţilor, care au atacat mânăstirea în prima zi a anului 1705 şi atunci toate s-au rugat Maicii Domnului să le ajute să păzească lăcaşul şi comorile din el şi s-au rugat cu lacrimi fierbinţi şi cu atâta patos încât Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria s-a milostivit de ele şi, în clipa când piraţii lui Barbarossa au spart poarta şi au intrat în biserică, ele au fost transformate pe loc în şerpi, iar piraţii au fugit văzând venind spre ei din toate părţile o mulţime de reptile fioroase, abandonându-şi planurile de îmbogăţire şi de siluire a măicuţelor şi ele au rămas pe mai departe cu chip de şarpe întărind oamenilor din jur credinţa în puterea Maicii Domnului, revenind la forma umană abia mai târziu, în marile posturi din an, pentru câteva ore până la apusul soarelui, stând în restul timpului ascunse în subsolul bisericii, într-o rugăciune neîncetată către Domnul Isus Hristos, ieşind printre localnici la botezul copiilor lor, aducându-le daruri din comorile adunate, aşa încât aceştia au ajuns să croiască destinul copiilor lor în funcţie de bunurile primite la botez, astfel că dacă un copil primea un ban de aur părinţii erau convinşi că va fi un negustor când se va face mare, iar dacă primeau o carte de rugăciuni se grăbeau să-l introducă în rândul clerului, speriindu-se dacă vreun şarpe nu apărea la botezul copiilor lor măcar cu o unealtă de pescuit sau cu un ciocan, venerându-le ca tămăduitoare de boli şi ajutându-le să călătorească atunci când ele ieşeau din mânăstire căci erau convinşi că se duc să împlinească poruncile tainice ale Maicii Domnului, deşi ele veneau des în Moldova natală, mai întâi să-şi salveze rudele încarcerate de domnitorii potrivnici, speriindu-i pe temniceri în acelaşi mod în care i-au speriat pe piraţii lui Barbarossa şi apoi ajutându-le să se aşeze în locuri mai liniştite, aducându-le bunuri de preţ şi cerându-le şerpilor de-aici să le păzească avuturile şi viaţa lor şi a copiilor lor, apoi şi a copiilor copiilor lor, dând naştere unei mode nemaiîntâlnite altundeva căci ţăranii, văzând că boierii aveau un şarpe al casei pe care-l respectau şi nu-l alungau, au căutat şi ei să aibă un şarpe care să fie protectorul bordeielor lor şi moda asta s-a extins la tot poporul, dispărând doar după ce comuniştii i-au băgat pe săraci în blocuri şi pe boieri în închisori, introducând necredinţa în rândul oamenilor până-ntr-acolo încât i-a atins şi pe stră-stră-strănepoţii ei care cred că transformarea ei în şarpe este un truc învăţat la circ şi credinţa în Dumnezeu e doar o manipulare menită să-i prostească pe oameni, îndepărtându-se de duhovnic şi apropiindu-se de slujitorii Satanei, văzut ca Zeu al Progresului, lăsându-şi casele cu grădini şi vite să pustiască şi venind la oraş să stea cu chirie în garsoniere înguste, asudând în mijloacele de transport în comun, dar visând să facă reportaje despre noile maşini care sporesc şansa să intre mai repede în stâlpi, despre libertatea femeilor de a se angaja în fabrici şi uzine abandonându-şi copiii pe mâinile unor necunoscuţi în şcoli infecte şi nesigure, despre libertatea homosexualilor de a face paradă de ruşinea lor pe străzile principale ale oraşelor, înfierându-i cu sfântă indignare proletară pe înapoiaţii care cred în bolboroselile unor preoţi burtoşi şi avari, deşi văd clar că aceşti înapoiaţi sunt mai fericiţi decât ei şi că puterea credinţei lor îi fereşte de ispite, menţinându-le viaţa în curăţenie, făcând astfel posibil ca din rândul lor să se ivească un sfânt ca părintele Petroniu Tănase care are harul înainte-vederii şi forţa să pună bună-rânduială în vieţile a sute de mii de credincioşi şi care i-a spus că iată, fiul cel mare al ciobanului Todosia de aici din sat va deveni peste ani cel mai bogat moldovean şi va ridica din sărăcie multe biserici şi mânăstiri, că băiatul lui Ioniţă va deveni un cunoscut istoric, distins de toată suflarea academică pentru descoperirile lui, iar profesorul Gavriluţ va aduce şcoala din comună în rândul celor mai bune şcoli din ţară, aşa că ei, fărcăşenii, trebuie să fie mândri că se află sub protecţia părintelui Petroniu cel Smerit şi să se întărească în credinţă rugându-se neîncetat, căci doar rugăciunea inimii le poate deschide tainele dumnezeirii şi porţile Raiului.
Când a terminat de vorbit, Elisabeta s-a transformat în şarpe în faţa tuturor localnicilor, încolăcindu-se pe mâna dreaptă a lui Cezar, lăsând asistenţa fără grai.
Bruno Ștefan