În miezul verii am petrecut câteva zile la Viena,- oraşul-soră-mai mare a Clujului – şi poate de aceea familiar. Îmi place să hoinăresc pe străzile străjuite de edificii care respiră opulenţa imperiului, să cutreier muzeele doldora de capodopere, să-mi clătesc ochii în vitrinele magazinelor luxoase din centru, să cobor pe cheiurile Dunării…Sau să mă duc la concert, dacă am norocul să obţin – prin relaţii în cercurile muzicale suspuse – o „Springerkarte” la Konzerthaus. Câteva zile la Viena înseamnă să aud lumea din jurul meu vorbind nemţeşte, să văd afişe, firme, etichete şi tăbliţe indicatoare scrise (preponderent) în germană. O limbă care nu se numără printre cele cinci pe care le vorbesc…Nu cred că mi-ar fi fost dificil s-o învăţ, însă nu am vrut!
Puteam să merg la grădiniţa sau la şcoala germană, 
puteam să aleg această limbă la gimnaziu sau liceu, dar am refuzat cu înverşunare. Mulţi, foarte mulţi ani, în mentalul meu limba germană era legată indisolubil de război, de nazişti, fascişti şi lagărele de exterminare evocate de cele câteva cuvinte sau sintagme repetate în majoritatea cărţilor sau filmelor de război, dar şi în amintirile părinţilor mei supravieţuitori: Jawohl, Führer, SS-Sturmbannhürer, Panzer, Gestapo, Häftling, Appelplatz, „Los, los, schnell, schnell, raus, raus!” Sonderkommando…Judenrein. Simţeam o aversiune viscerală faţă de „limba călăilor” pe care nu mi-am însuşit-o. Şi totuşi, cu ocazia primei călătorii în spaţiul austriac – la un festival de film – mi-am dat seama că ştiu o mulţime de cuvinte nemţeşti şi am reuşit s-o înţeleg şi să mă fac înţeleasă de bătrâna gazdă de la pensiunea unde locuiam. M-a ajutat faptul că limba maghiară are destule cuvinte împrumutate din germană, iar pe altele le-am dedus din analogiile cu termenii din fizică şi tehnică, replicile din filme, versurile din cântece sau pe baza asemănării cu engleza. Atunci am regretat pentru prima oară încăpăţânarea mea stupidă. Mi-a fost ciudă că nu învăţasem germana din timp, pierzând astfel posibilitatea de conversa, de a citi, de a cunoaşte şi a pătrunde o cultură, o civilizaţie. Nu le-am dat o lecţie „inamicilor”, ci mă pedepsisem pe mine. Din păcate, nici de atunci încoace nu am avut timp să urmez un curs de germană, dar sper ca în viitor să am răgazul s-o fac şi să recuperez o felie de civilizaţie europeană (şi transilvană) pe care o (mi-o) refuzasem ca o proastă…
Limbile inamice
Ostilitatea faţă de limba vorbită de ceilalţi (fie ei inamici sau vecini antipatici, concetăţeni pizmuiţi sau dispreţuiţi) se manifestă într-o veselie pe plaiurile mioritice. Cel mai sugestiv exemplu e maghiara. Unii se consideră insultaţi de cei care vorbesc între ei în limba maternă şi-i admonestează: „Aici suntem în România, să faceţi bine să vorbiţi în limba ţării!” În rest, maghiara este dispreţuită sau, cel puţin, ignorată. Persoanele publice sau din media nu se obosesc nici măcar să înveţe pronunţia corectă a numelor maghiare şi ordinea specifică a numelui şi prenumelui (inversă ), politicienii maghiari de vârf fiind apelaţi adesea cu „Domnule Hunor” şi „Domnule Béla” deşi numele lor de familie sunt Kelemen şi Markó. O eroare de pronunţie într-o limbă de circulaţie europeană este taxată, greşelile de limba maghiară nicidecum.
Nu o dată s-au dat lupte crâncene împotriva indicatoarelor, afişelor, plăcilor comemorative cu inscripţii maghiare sau bilingve, care au fost mâzgălite, distruse sau demontate. Se determină la virgulă ponderea populaţiei maghiare pentru a se stabili dacă se încadrează sau nu în prevederile legale de utilizare publică a limbii maghiare; în caz contrar se purcede la înlăturarea triumfală a inscripţiilor.
Probabil tocmai necunoaşterea (care se perpetuează cu obstinaţie) induce ostilitatea faţă de o limbă, o cultură aflată în proximitate. Concitadinii, vecinii, prietenii români nu se pot împărtăşi din cărţile, presa şi spectacolele în limba maghiară. 
.Totuşi, câteva proiecte recente de traducere în română a unor lucrări literare maghiare contemporane şi titrarea unora dintre spectacolele de teatru invită majoritarii să treacă pragul culturii convieţuitoare. Traducerea emisiunilor de televiziune – impusă în anii 90 mai mult pentru „controlul”conţinutului lor – serveşte de asemenea apropierii dintre cele două comunităţi. Nu vreau să neg existenţa românilor (mai ales a celor din căsătoriile mixte şi a descendenţilor lor, poate a celor care locuiesc în aşezări cu populaţie maghiară compactă) care vorbesc ungureşte, dar majoritatea covârlşitoare nu cunoaşte limba sau, ştie doar ceea ce se învaţă instantaneu…înjurăturile…
Am aflat din proprie experienţă cât de păguboasă este duşmănia faţă de o limbă, o cultură, care ne reduce substanţial posibilitatea de a-i cunoaşte şi a-i înţelege pe vorbitorii ei, de a ne împrieteni sau, dacă e cazul, a ne reconcilia cu ei.
Rusa este o altă limbă tratată cu ostilitate în România. Ura faţă de limba rusă (a cărei însuşire era obligatorie în regimul comunist – de unde şi sorgintea duşmăniei) nu s-a diminuat, mai ales de când este personificată de „rusofonii” de dincolo de Prut. Numărul şcolilor unde se mai predă tinde la zero, iar la facultate a devenit o specialitate exotică, deşi reprezintă o ţară importantă şi o cultură vastă. Cât de utilă ar fi cunoaşterea ei în perspectiva intensificării colaborării economice cu Rusia şi alte ţări prospere din spaţiul ex-sovietic!
Cât despre limba romani, ea este ignorată cu desăvârşire. Romii vorbesc româneşte şi ungureşte, ba chiar şi în limbile ţărilor europene în care au peregrinat, în timp ce limba lor (universul lor paralel) nu interesează aproape pe nimeni…
Mă întreb de cât timp este nevoie şi de cât curaj (voinţă politică), ca în şcolile româneşti sau în alte instituţii să se iniţieze programe de învăţare a limbii maghiare, a limbii romani sau a altor limbi vorbite de minoritari ? Potrivit unui proverb maghiar „câte limbi vorbeşti, atâtea persoane eşti!”. Cât de util ar fi ca şi majoritarii să fie, măcar puţin, „persoane minoritare”!
Draga Andreea, nu voi detalia aici toate motivele pentru care ai dreptate, dar tocmai am primit acest banc si ma bucur sa il impartasesc cu tine si cititorii tai numerosi.
Mamica soarece se plimba cu soricelul printre tufisuri. Pe neasteptate apare o pisica fioroasa. Soarecele, ca o buna mamica ce este, incepe sa latre din toate puterile. Pisica se sperie si fuge.
Dupa ce si-a stiut fiul in siguranta, mama se intoarce spre el si ii spune: Dragul meu, vezi ce important e sa stii limbi straine!
Draga Andrea,
Articolul tau mi-a reamintit de anii copilariei cand la o varsta frageda mama m-a trimis la Tanti Keti, o doamna distinsa, de origina austriaca din Gherla noastra provinciala, care a inceput sa ma invete germana. Mama, fiind o supravietuitoare a lagarului de la Birkenau nu avea prea multa simpatie pentru germani dar ii sunt recunoscator ca nu mi-a bagat in cap un dispret total pentru tot ce era german. Am invatat doar lucruri simple si elementare din limba germana dar au fost suficiente pentru a-mi largi orizontul si sa ma faca interesat in alte limbi occidentale. Bineinteles, limba engleza a devenit mult mai sexy cand a inceput sa fie tolerata si promovata in Romania anilor 60 si m-am reprofilat rapid. Am si ajuns sa termin filologia si sa devin profesor the limba si literatura engleza. Faptul ca inteleg putin germana, m-a ajutat in multe din calatoriile mele in tari de limba germana. La fel, m-a ajutat in tinerete sa ma impac cu gandul ca nu toti germanii sunt vinovati de ce s-a intamplat cu bunicii si rudele mele in lagarele de concentrare germane. Cunoasterea orcarei limbi straine este un lucru care ne imbogateste din toate punctele de vedere.
Va multumesc Doamna Andrea Ghita pentru acest excelent articol plin de sensuri ce scapa multora dintre noi. Va impartasesc intru totul opiniile, poate datorita unei experiente oarecum similare – desi oarecum comica. Crescand in Galati, am „asimilat” (fara a pune multe intrebari) o „aversiune” similara si quasi-generala pentru limba rusa…”justificata” desigur de povestile despre armata rosie („davai ceas, davai palto”) transmise din generatie in generatie. Imi amintesc ca aversiunea a mers pana la a utiliza in diverse conversatii comparatia….”frumos sau frumoasa ca limba rusa” (despre care, desigur, habar nu aveam dar stiam ca este musai ceva teribil).
Ironia sortii a fost ca peste zeci de ani mi-am intalnit viitoarea sotie care era nascuta in Ekaterinburg (fostul oras Svertlovsk, in muntii Ural) si in afara de rusa si ebraica nu vorbea nici o alta limba (in afara poate …de ebraica cu un puternic accent rusesc, atunci cand era prea obosita pentru a-si „regla” accentul gutural ebraic). Au urmat desigur cateva luni „suprarealiste”: comunicare mai mult prin zambete, flori, bomboane de ciocolata si semne dublata de un proces integral si asiduu de „reconsiderare” a preferintelor lingvistice…
Lectia finala pentru mine a fost ca limba si cultura fiecarui popor trebuie separata de nebunia momentana a unor politicieni sau vitregia unui moment.
Acum, lecuit fiind de stereotipuri si astfel de idei preconcepute, ascult cu placere Vladimir Visotski, Mashina Vreminea, Chij etc. si ma simt …mai bogat. Cu o limba si aproape 5 de prieteni adevarati care ma ajuta de fiecare data cand „ma pierd in traducere”.
Teodor Burghelea
Draga Andrea,am citit cu atentie articolul tau,in care m-am regasit si eu .Tatal meu vorbea germana ,fiind limba lui materna,nascut in Cernauti,era normal pentru ei.Eu,copil fiind,nu am agreat aceasta limba,dar cand m-am aflat in Germania,am fost surprinsa cat de mult inteleg.In timpul comunismului,tatalui meu ,aflat in vizita in Germania la prieteni,i s-a oferit sansa de a ramane definitiv acolo.Asta in timpul unei perioade in care nimeni nu parasea definitiv tara.Cred ca ar fi ramas oriunde in lume,dar nu Germania!Niciodata!In ultimii ani de viata a aceptat totusi pensia de la statul german ,dupa multe insistente dar scopul fiind pur material.Intradevar limba si cultura trebuie separate,dar cum scriai si tu,pentru unii dintre noi nu e simplu.
Apropo,bancul d-nei prof Roth e dragut dar si adevarat.
O singura observatie indraznesc sa aduc, plecand de la finalul articolului Dumneavoastra.
Problema nu ar fi initierea de catre stat a unor astfel de programe de invatare a limbii maghiare, etc. Riscurile ar fi ca un astfel de proiect sa nu aiba ”obiectul muncii”. De obicei limbile straine pe care le invata copiii reprezinta optiunea parintilor. Si cred ca putini parinti si-ar trimite copiii la astfel de cursuri, pentru a le incarca memoria cu o limba care nu este de circulatie internationala. (O decizie pur pragmatica, independenta de prejudecati nationaliste).
Ca orice extremist de dreapta, Dan Petre combina reaua credinta cu ignoranta. Andrea Ghita vorbeste in calitate de clujeanca cu limba materna maghiara. Intr-un astfel de oras maghiara nu e o limba „straina”, iar cunoasterea ei de catre nemaghiari este un gest pragmatic. Dan Petre foloseste termenul „pragmatic” ca sa-si ascunda agenda nationalista (a invatat ca pe pagina ACUM este luat in suturi virtuale pentru o asyfel de agenda), dar n-a aflat ca ORICE limba straina in secolul al XXI-lea este un avantaj, care nu-ti incarca inutil memoria ci iti deschide orizonturile si-ti ofera un avantaj competitiv.
Stimate D-le Dan Petre,
Eu cred ca posibilitatea de a invata limba maghiara, roma, ucraineana, etc. in scolile romanesti ar insemna o deschidere a majoritarilor fata de minoritati. Putem sa ne pretindem superiori si sa postulam ca nu ne intereseaza limba minoritatilor, daca vor sa ni se adreseze sa vorbeasca romaneste, pentru ca suntem in Romania. Dar asta nu face decat sa ne dovedeasca suficienta si dezinteresul fata de ceilalti. Nu spun ca toata lumea ar invata o limba minoritara, dar sunt convinsa ca ar exista interes pentru asta si ar dovedi atitudinea receptiva a statului.
Pe de alta parte, cunoasterea limbii maghiare sau romani poate aduce si beneficii practice.
Doamna Andrea Ghita,
In primul rand va multumesc pentru raspuns.
In al doilea rand, nu am apucat sa va felicit – primul contact cu paginile acum.tv l-am avut acum circa un an, datorita articolului Dvs. „Ce-ţi sugerează un ţigan cu mâinile retezate?”. Chiar daca nu impartasesc linia revistei, pot spune ca anumite articole (printre care si al Dumneavoastra), prin problematica ridicata, au fost un castig pentru mine, ajutandu-ma sa-mi definesc mai bine conceptiile despre lume.
In al treilea rand, eu inteleg perfect principiul enuntat de Dumneavoastra. Si cred ca, la o adica, s-ar putea gasi vointa o politica de implementare a unor astfel de programe. Doar va spun ca ma indoiesc sincer ca un astfel de demers ar avea si adepti, atata vreme cat sunt familii de tigani care nu-si mai invata copiii limba ”romani” sau familii de romani, care incearca sa-i instruiasca copiii direct in engleza. Repet, o decizie pragmatica. Atat si nimic mai mult. (Nu cred ca romanii nu ar invata in mod particular maghiara sau ”romani” din vreo reticenta de factura etnica. Nu ar invata nici sarba, nici armeana din acleasi motiv: nu-i vad utilitatea).
Daca nu un curs de limba, unul despre cultura minoritatilor incluzand o parte de predarea bazelor unei limbi – cat sa stii sa spuni buna ziua, sa ,,ceri o paine” si sa te faci inteles ar aduce castiguri.
Stimatä Doamnä Ghita
Am citit articolul D-voasträ care trateazä problemele legate de limbä.Comentariul meu se referä la tema comportamentului , care este ceva adiacent limbii. Iatä despre ce este vorba:
Ieri a fost comemorat aici in Germania , Holocaust-ul.Pe 27.Januarie 1945 a fost eliberat lagärul dela Auschwitz de cätre trupele americane.Cu aceastä ocazie a avut loc o sedintä comemorativä in Bundestag-ul german , la care a participat si Cacelara Merkel.
Ca principal vorbitor a luat cuväntul criticul literar Marcel Reich-Ranicki in värstä de 91 ani.Familia acestuia a fost exterminatä in lagärul dela Treblinka.Acesta a povestit cu voce tremurändä despre cele suferite si am väzut mai multi deputati care aveau lacrimi in ochi.La sfärsitul sedintei Reich-Ranicki a fost condus spre locul säu de insäsi Cancelara Merkel si alti cätva deputati.
Concomitent cu sedinta Bundestag-ului a apärut si un studiu intocmit de mai multi experti germani , despre Antisemitism .Studiul a durat doi ani . S-a stabilit cä in Germania cca. 20% din populatie are idei antisemite. Printre tärile cu un antisemitism pronuntat se aflä Portugalia,Tärile Arabe ,Crotia si Ungaria.Iatä dece nu este gresit sä cunosti si limba altor popoare . In felul acesta le putem cunoaste mai bine.