caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Mr. Hyde Park FORUM



 

Solidaritate… anti-spaga

de (28-9-2005)

Azi am fost cu totii provocati de presedintele Basescu sa intram in Europa, macar in ceea ce priveste coruptia. Adica sa ne solidarizam impotriva proastelor noastre obiceiuri de a ne baza pe mita, spaga, pesches pentru a ne rezolva mai repede si mai sigur problemele… cu functionarii statului, cu doctorul, cu justitia…

Sa nu mai incurajam si sa nu intretinem coruptia, de care si noi suntem vinovati.
Si de azi sa inchidem cismeaua, sa nu mai dam nici un ban necuvenit celor care sunt oricum platiti pentru ceea ce fac.
Eu am primit aceasta provocare la modul cel mai direct, in primul rand pentru ca eram chiar in sala in care s-a desfasurat Conferinta Nationala a multiplicatorilor de informatie europeana, ocazie cu care domnul Basescu ne-a vorbit despre valorile romanesti si europene si despre cercetarile statistice care arata cam pe unde ne situam.

In al doilea rand am primit direct aceasta provocare pentru ca, personal, am o mare problema cu spaga. Si, de cate ori trebuie sa ma duc sa rezolv o problema, undeva unde stiu prea bine ca „obiceiul casei” cere sa „dai ceva”, ma apuca toate pandaliile. Nu m-as duce acolo nici cat s-ar duce o vitica la taiere. Si, dupa ce ajung in fata persoanei respective, pentru ca, nu-i asa, trebuie totusi sa-mi rezolv problemele, trebuie sa fac un imens efort de vointa pentru a vorbi normal, pentru ca, in forul meu interior imi vine sa-i dau cu biroul in cap, in loc sa-i zambesc si sa vorbesc politicos.

Si, credeti-ma, fiind artist, nu sunt o fire violenta… am doar o violenta reactie alergica la ideea de a da spaga !!

Eu sustin fara rezerve o astfel de provocare, pentru ca oricum, eu NU MAI VREAU SA AUD DE SPAGA! Cu orice risc!!

Sunt absolut convinsa ca, daca am avea cu totii TARIA sa ne asumam riscul unor intarzieri in rezolvarea hartogariei sau acela de a trebui sa cauti un doctor care isi face meseria pentru ca e OM si crede cu adevarat in juramantul depus, si daca am avea INTELEPCIUNEA de a alege intre rezultatul imediat obtinut cu pretul concesiilor si beneficiile pe termen lung pe care ni le-ar aduce respectarea unor principii am raspunde cu totii acestei provocari.

Pentru ca, din experienta proprie, pot sa va spun ca spaga nu poate face dintr-un functionar indolent unul bun, dintr-un judecator corupt un aparator al cauzei tale sau dintr-un doctor de doi bani, un profesionist! Ne auto-iluzionam pentru ca nesimtirea unor astfel de personaje care „functioneaza” doar alimentate cu suplimente spune totul despre capacitatea si performantele lor.

Dar….nu pot sa nu ridic si obiectii. Si inca MARI DE TOT !
Pentru ca, in timp ce noi suntem indemnati sa ne asumam partea de vina in perpetuarea coruptiei, politicienii „patineaza” cu eleganta, evitand sa taie radacinile raului. Si am sa fac referire doar la doua exemple, extrase tot din agenda zilei de ieri.

Primul, un comentariu la acelasi discurs al presedintelui Basescu. Spunea domnia sa ca, dupa aderare vom primi fonduri mult mai mari de la UE, dar ca se teme ca nu vom avea capacitatea sa le castigam, pentru ca nici in prezent nu putem atrage toti banii care ni se ofera. Pentru ca nu stim sa scriem proiecte bune. Poate… dar asta se poate invata. Dar ce ne facem cu coruptia?
Oare stie domnia sa sau vrea sa afle cati bani a pierdut si pierde Romania doar pentru ca un „ministeriabil” sau un functionar roman nu si-a primit „spaguta” lui si nu da unda verde la multe proiecte viabile doar pentru ca nu are incredere sa ceara spaga de la „necunoscuti” care-l pot da de gol? Si-a facut cineva socoteala cati bani din cei primiti au fost risipiti prin proiecte aprobate pe baza de spaga si nu de eficienta si durabilitate?

Al doilea exemplu vine din domeniul sanatatii, ca tot vorbeam de doctori.
E absolut inadmisibil ca, intr-o tara care se pregateste sa intre in Europa civilizata, si intr-un guvern care declara ca prioritate lupta cu coruptia, un ministru al sanatatii sa ne spuna ca el vrea sa legalizeze spaga pentru doctori. Pentru ca, sustine „domnia sa”, sistemul e sub-finantat si doctorii prost platiti.
Asa o fi, dar… parca mai ieri am aflat cu totii ca sistemul e sub-finantat pentru ca banii din sanatate si asigurari sociale sunt folositi la altceva si mai mult, ca cei care sunt, sunt prost gestionati.. Ca guvernul a demarat o ancheta prin spitale ca sa vada cum se cheltuiesc banii… Ca licitatiile nu sunt corecte si preturile umflate…. SI !??

Ca de obicei, aceste cercetari incepute cu tam-tam, se incheie in ceata totala. E o strategie prea des folosita ca sa n-o recunoastem. Sau, poate, o boala a „super-politicienilor” damboviteni.

Pentru ca, asemeni strutilor, astfel de simandicoase personaje isi inchipuie ca, dupa ce trece ceva timp si domniile lor nu ne mai spun nimic, este ca si cum si noi am fi uitat, deci se pot declara orice noi enormitati care
umplu de ridicol atat pe cei care le asculta fara comentarii, cat si pe cei care le fac dezinvolt, calcand voiniceste prin gropile unei interminabile tranzitii.

Ecouri

  • Zob Gheorghe: (28-9-2005 la 00:00)

    Distrugerea sistematica a bazei economice a Romaniei si oferirea directa a resurselor va face imposibila tranzitia la ceea ce visati. Aveti grija ca sunteti manevrati cu false probleme. Un om de stat care face apel la constiinta cetateanului are o mare slabiciune: nu cunoaste sistemul social pe care il conduce sau nu mai are curaj sa riste intr-o actiune majora (care vizeaza structura sistemului).

  • barbu: (28-9-2005 la 00:00)

    Absolut de acord cu autoarea articolului.
    Nu cred ca e singura care ar vrea sa rastoarne biroul in capul „solicitantului” de spaga…
    Nu, nu e singura, dar cati sant ? …putini din pacate…
    unde sant restul? bine mersi, caci intr-un fel sau altul fiecaruia ii vine randul la spaga lui.
    cine nu are ce da, nici nu primeste -si povestea asta e cam veche la romani, as zice chiar inaintea comunistilor, e ceva ce tine de zona si de influenta migratilor.
    In zona unde traiesc eu acum 10 ani nu se pomenea de asa ceva in domeniul sanatattii, educatiei, administratiei publice, dar -hops-au aparut romanasii la lucru, au mai venit si din zona „marii noastre prietene „- Rusia, din alte zone „balcanice” si odata cu ei si bacsisul sau spaga. Ooooo, nu ca aici nu ar fi fost afaceri necurate, escrocherii, dar erau la nivel inalt si bani multi, cetateanul obisnuit era cel putin ferit de ispita de a rasturna mesele….

    Dar cum niciodata nu e tarziu si fara de speranta lumea ar fi deprimanta, poate, cine stie, la fel cu alte cuvinte – si bacsis, ciubuc etc vor fi acoperite de colbul vremii si uitate la lada de gunoi.

  • Aurel Popescu: (28-9-2005 la 00:00)

    Legalizarea spagii este o gluma, pentru ca spaga, de felul ei, este dincolo de lege. Hai sa presupunem (cu naivitate, asa cum doresc conducatorii nostri) ca suma pe care o dam azi ca spaga va deveni, intr-un viitor luminos, o taxa legalizata. Atunci vom plati serviciul respectiv, vom plati si aceasta taxa (plus TVA si alte cele, nu?!), dupa care vom mai scoate un ban din buzunar, pentru ca adevaratul ciubuc este cel nedeclarat, normal!
    Cine a vanat un post aducator de spaga si l-a platit cu bani grei, va deveni corect doar pentru ca-i va creste salariul?

  • Horia: (28-9-2005 la 00:00)

    A spus ministrul Sanatatii sa se legalizeze spaga? Ministrul Sanatatii este un om destept! Brava! Daca de atata amar de vreme nu reusiti sa scapati de ea, de ce nu incercati si pe dos. La urma urmei, ministerul poate sa intrerupa complet plata doctorilor si finantarea spitalelor iar acestia/acestea ar putea sa se autofinanteze din … spaga! O singura intrebare insa pentru ministru: la ce ar mai fi bun atunci ministerul?! Si iata si raspunsul: sa puna taxe pe spaga. Exista insa un mic pericol: sa ia spaga ca sa nu puna suficiente taxe. Spaga asta ar lua-o insa cu acordul presedintelui, care interzicand spaga se dovedeste pagubos la buzunarul propriu. Dar poate presedintele asta nu e chiar prost: si-o fi facut suma inaintea altora, numai…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Figuri din umbră

Figuri din umbră, îmbrăcate în impermeabile sau seducători îmbrăcaţi în smochinguri impecabile, sorbind vodca martini? Oricare ar fi imaginea dv....

Închide
18.119.106.149