Uneori actualitatea este consecinta fireasca a unui trecut mai mult sau mai putin îndepartat, alteori însa, ea nu reprezinta decât o stare
nefireasca de lucruri sau, în cel mai bun caz o reverenta simbolica a efemerului fata de eternitate. Poate din aceasta cauza exista unele zone ale imaginarului mai putin explorate, zone din care se pot naste adevarate opere literare si nu numai. O adevarata revelatie te încearca atunci când, anesteziat în conformismul unor lecturi constant agasante, prin continutul
agresivist si vadit comercial, descoperi un altfel de univers, o altfel de lume, îndepartata prin situare temporala, bizara si terifianta prin manifestare si totusi atât de actuala încât ai sentimentul identificarii
personajelor în real. Acest sentiment l-am avut lecturând o carte incitanta prin titlu dar de-a dreptul impresionanta prin continut: Camasa de forta, purtând semnatura scriitorului Leonard Oprea.
Scriitorul Leonard Oprea s-a nascut în localitatea Prejmer din judetul Brasov la data de 16 decembrie 1953. Disident anti-comunist, a participat la revolta de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, a fost interogat si persecutat
de Securitate. Din anul 1999 traieste în SUA. A debutat editorial în anul 1984 cu cartea Domenii Interzise – Editura Albatros. A mai publicat printre altele : Radiografia Clipei – Editura Dacia 1990 (editia a II-a revizuita si
adaugita a aparut la Editura Curtea Veche Publishing în 2003), Camasa de forta – Editura Nemira 1992 (editia II-a revazuta si adaugita a aparut la Editura Curtea Veche Publishing în anul 2004), Cele Noua Învataturi ale lui
Theophil Magus despre Magia Transilvana – Editura Polirom, 2000 (varianta electronica la Editura LiterNet – 2003), Cartea lui Theophil Magus sau 40 de Povesti despre Om – Editura Polirom, 2001 (versiunea engleza a aparut
1stBooks Library – Ingram Book Group, SUA, 2003), Meditatiile lui Theophil Magus sau Simple Cugetari Crestine la Început de Mileniu III – Editura Polirom, 2002 (varianta
electronica la LiterNet, 2004).
Camasa de forta este un roman cursiv si foarte bine structurat la nivel stilistic, o marturie socanta a unei existente damnate, petrecuta sub semnul incertitudinii si al angoasei, într-un sistem social si politic incredibil de fals si lipsit de valoare, într-o adevarata prapastie a lamentarii patologice si a dezumanizarii controlate. Actiunea se petrece într-o statiune balneo-climaterica, situata într-o zona cu privelisti magnifice, în
apropierea unei comune ce purta numele de Manastiri, tocmai bune pentru alimentat depresiile inginerului electronist Damian Inochente, nevrozatul, paralogicul alflat în statiune pentru tratament împotriva unei ciudate stari psihice, pacientul principal din acest sanatoriu grotesc si persuasiv în
acelasi timp. Pasionat de pictura (El Greco, Cézanne, Munch, Van Gogh), literatura (Thomas Mann, Lermontov, Sei Shonagon, Kafka), muzica (Ray Charles, Dizzy Gillespie, Oscar Peterson, Louis Amstrong) si valorizator al unor principii aparent incompatibile cu mediul înconjurator, Damian Inochente îsi traieste drama vietii sub semnul unor incertitudini cotidiene, urmarit de fantasmele unei copilarii
supuse rigorilor paternale, subjugat de propriile dileme existentiale, lasat prada unei lumi reale aflata într-un dezechilibru total, în care singurele modalitati de supravietuire nu lasau loc prea multor alternative:conformism, autism sau dizidenta.
Damian este însotit în pelegrinarile lui reale sau imaginare de alte personaje la fel de stranii poate tocmai prin realismul dureros de care dau dovada în diverse imprejurari: batrânul Caraiman – un mosulet simpatic si
manierat, fost administrator de piete, actualmenete pensionar, venit si el sa-si aeriseasca mintea în acest tinut pe care parca-l cunostea de-o viata si în care îsi facuse un adevarat statut privilegiat printre ceilalti
clienti veniti la tratament, Clavdia – amor / muza si partenera de conversatii si placeri ezoterice, sotii Cruceriu – profesori de desen
tehnic, echilibrul perfect între frustrare si consolare, între bridge si table, Doctorul – omul care vrea cu orice pret sa-l convinga de iminenta unei boli inexistente, un sanitar al credintei, Zbârcea – profesorul de filosofie cu studii facute la FF, un autentic om nou, provenit din rândul clasei muncitoare, Arpegia – mult curtata asistenta, femeia-papusa, fantasma erotica a insistentului domn Doctor, Chimet – taran cooperator si mic producator de vinuri, tuica, legume, dar cu o
buna filosofie a vietii. Apar si alte personaje dispuse efemer în functie de
capacitarea textelor apartinând unor pacienti ai sanatoriului.
Lecturarea textelor nebunilor adevarati, adunate de Clavdia într-un dosar negru, avea sa-i produca lui Damian Inochente adevarate incertitudini cu privire la boala prescrisa acestora. I se pareau nefiresc de bine scrise si prea pline de miez pentru a fi atribuite unor alienati – poate din cauza asta apareau si viziunile lui Damian inspirate parca din filmografia lui Stanley Kubrick. Damian lectureaza pasionat din textele nebunilor aproape în fiecare zi, împartindu-si timpul între plimbarile tentante si carnalul
erotic al Clavdiei, încercând sa-si onoreze statutul de bolnav închipuit, statut cu care a fost blagoslovit, conform unei formule consacrate a sanatoriului. Istorioarele bolnavilor sunt adevarate confesiuni, bijuterii
literare, pagini dintr-un jurnal îngozitor al unor vremuri care au încercat sa transforme umanul în inuman, intelectualul în bolnav psihic iar notiunea de constiinta în simplu citat desuet. O lume a idiotilor care nu se
îmbolnavesc niciodata, a bolnavilor închipuiti, a lichelelor gata sa apere cu orice pret avutia statului, o lume de cosmar dantesc în care poti rezista doar daca nu vei încerca niciodata sa-ti depasesti propriile limite. Cum sa nu fi bolnav într-o lume
fara miros, se întreaba la un moment dat, Damian, cum sa nu primesti un diagnostic de tipul: autosimbolism al spaimelor înstrainarii când, masinaria infernala a unui sistem diabolic era în stare sa deconstruiasca orice tip de identitate, era în stare sa trasforme personalitatile, sa le destructureze total.
Scriitorul Leonard Oprea reuseste prin Camasa de forta sa aduca în prim-planul literaturii române un roman de-o complexitate incredibila,
foarte bine construit, în registre multiple, abordând o tematica variata, reusind sa evidentieze o altfel de lume, aparent îndepartata si totusi atât de actuala prin reminescentele teribile pe care le-a lasat în sufletele unor oameni care au trait cosmarul existential din epoca de aur, o carte care
merita citita atât în cheia unei retorici eclectice cât si în registrul elitist si criticist al celor care vor sa descopere cu orice pret, marele roman.
Gelu Vlasin
http://site.neogen.ro/geluvlasin