Feel the heat, keep the feeling burning, let the sensation explode.
14 septembrie
Diseara voi vedea un film care este considerat de multi a fi o capodopera. In the Mood for Love. Un barbat si o femeie, locuind in apartamente vecine. Se vad in fiecare zi si se saluta politicos. Doar atat. Pentru ca nu se cunosc. Numai ca sotia lui este amanta sotului ei. Intr-o zi vor afla fiecare. Si intre ei doi va incepe o relatie superb descrisa, se vor descoperi tot mai mult unul pe celalalt, fiecare din ei va deveni persoana esentiala pentru celalalt, vor fi tot mai indragosti unul de celalat, dar relatia lor va ramane in imaginar.
Ea si-a plecat capul usor, pentru a incuraja o apropiere,
Dar el a ramas nemiscat
Si ea a trebuit sa se indeparteze
Multa delicatete, multa eleganta a sentimentelor, multa discretie.
HongKong-hezul Wong Kar Wai este regizorul. Ashes of Time, Chungking Express, Fallen Angels, Days of Being Wild, si altele cateva. Si filmul care este chiar acum prezentat pe ecrane: 2046.
In the Mood for Love e facut inainte de 2046, am imprumutat DVD-ul.
15 septembrie
L-am vazut aseara. Nu stiu cum as putea traduce titlul mai bine. In the Mood for Love. In starea de dragoste. Sau Gata de a fi indragostit.
Spuneam ieri, inainte de a vedea filmul, numai din ce citisem despre el, ca e vorba de o relatie de dragoste platonica.
E de fapt altceva. Daca cei doi ajung sau nu la sex, nu i se pare regizorului esential. Pe el il intereseaza un singur lucru. Evolutia sentimentului. Tot ce nu e esential nu apare in film. O cantitate uriasa de scene a fost eliminata – am vazut scenele care au fost ulterior eliminate. In camera de hotel cei doi au incercat sa faca sex, s-au oprit, pentru ca li se parea degradant, amandoi erau casatoriti. Scena a fost eliminata. In camera de hotel cei doi vor simti ca sexul le este mai necesar ca aerul. Scena a fost eliminata.
Sotia lui nu apare in film. Sotul ei nu apare in film. Stim ca sotia lui si sotul ei sunt amanti. Nu apar in film niciodata. Pentru ca nu sunt esentiali. Esential sunt el si ea.
Iar el si ea sunt Tony Leung si Maggie Cheung. Tony Leung, pe care il stiu din Ashes of Time si din Chungking Express. Si din Flowers of Shangai, al lui Hou Hsiao-Hsien. Si Maggie Cheung, fosta sotie a lui Olivier Assayas.
Apar vecinii, dar au acelasi rol pe care il are decorul. Sa ofere cadrul pentru el si ea.
Nu se vorbeste prea mult. Jocul este bazat pe expresia fetei, pe miscarea mainilor. Fata ei este ca o vaza de portelan al carui faurar a vrut sa exprime in tonurile portelanului toata gama sentimentelor – tristete, bucurie, gelozie, deruta, amintire. Mare actrita, Maggie Cheung, foarte mare.
Rochiile ei sunt un vesmant de brocart pe care culoarea si forma florilor imprimate se afla tot timpul intr-un acord subtil cu florile desenate pe tapetul peretilor, sau pe draperii, cu culorile camerelor, si ale zidurilor, si desigur cu privirea ei – tristete, bucurie, gelozie, deruta, amintire.
E oare dragoste? E oare numai dorinta de revansa? E oare numai teama de singuratate? Isi sunt necesari unul celuilalt?
Toata intimitatea este atunci cand el ii atinge degetele cu degetele lui. Si el se indeparteaza, iar ea isi freaca mana cu degetele ei, atinse de el, care s-a indepartat. Si gestul ei e delicat, dar e senzual, cum rar poti vedea o scena atat de senzuala.
Iar el isi va da seama foarte tarziu cat de mult a dorit-o, si cat de mult a iubit-o. Peste ani, drumurile li se vor incrucisa la Angkor Vat, unde statuile budiste vorbesc si despre dorinta de dragoste trupeasca. Ea il va vedea, el nu o va vedea. Si ea va vedea cum el, dupa un vechi obicei chinezesc se apropie de un copac caruia ii incredinteaza taina lui, si a ei, descoperirea lui, ca a fost tot timpul indragostit.
Dar va fi atat de tarziu.
Peste ani, cand va incerca sa isi aminteasca,
Dragostea lui de odinioara ii va apare ascunsa
De un tesut din ceata.
16 septembrie
In ultima vreme am vazut multe filme de a le lui Ozu si Hou. Ca si Bresson, acesti regiozori considera ca importante sunt personajele, nu subiectul. Bresson daca ar putea ar elimina cuvintele. Ozu spune de cateva ori ca orice subiect i se pare plictisitor si ca el vrea sa lase personajele sa evolueze liber – a le constrange sa urmeze linia unui subiect prestabilit i se pare ca le-ar elimina spontaneitatea.
Wong Kar Wai porneste la filmare fara a avea scenariul scris. Si scenariul este creat pe masura ce filmarea inainteaza. Editarea o face tot in paralel cu filmarea. Evident, actorii principali sunt provocati astfel sa creeze. Sa incerce sa fie ei insisi si evolutia lor sa determine scenariul.
Interesant ca Ozu proceda invers. El scria mai intai scenariul si apoi nu se abatea de la el. Insa in scrierea scenariului, Ozu proceda cu aceeasi libertate cu care Wong procedeaza la filmare. Ozu construia filmul in cap, dar il construia dand in imaginatia lui toata libertatea eroilor. Apoi isi alegea actorii cu multa minutie, ca sa semene in realitate cu eroii imaginati de el. Wong vine pe platou cu o idee, atat, cu un tagline – si actorii vor construi filmul.
Filmul este in primul rand imagine – asta este si ideea lui Bresson, si a lui Ozu, si a lui Hou, si a lui Wong. Sa vezi in filmul asta, In the Mood for Love, picaturile de ploaie in jurul felinarului, superb.
Sau sa o vezi pe actrita din filmul Papusarul, al lui Hou, care stie ca va muri, si se uita in oglinda si dupa o lunga tacere isi ia pieptenul si incepe sa se pieptene. Nimeni nu stie ca ea va muri, ea stie numai, si toata tristetea este in zambetul ei in fata oglinzii si in gestul cu care se piaptana.
Sau sa vezi stalpul de telegraf din Au Hasard Balthasar, al lui Bresson – te intrebi daca filmul nu isi are o viata a lui si un univers al lui – si apoi sa vezi Flowers of Shangai, al lui Hou, si vei intelege ca filmul inseamana un univers separat de al nostru.
17 septembrie
La Bethesda, langa Washington, ruleaza acum 2046.
Sper sa apuc sa il vad in weekendul asta.
China a preluat administrarea HongKong-ului in 1997, iar aranjamentul formal a fost sa nu intervina in treburile interne ale HongKong-ului, timp de 50 de ani, adica pana in 2046.
2046, numar obsedant pentru HonKong-hezi.
2046, Wong il foloseste intr-un mod foarte subtil in In the mood for love. Eroul filmului se refugiaza la un moment dat intr-o camera de hotel, pentru a se apara de dragostea care crestea in el, sau dimpotriva, pentru a gasi acolo spatiul in care el si iubita lui sa isi traiasca dragostea in mod deplin. Ce se intampla in camera aceea de hotel ramane pentru noi un secret. Din scenele eliminate, rezulta ca regizorul avea in cap ambele variante, si amandoua iesisera la filmare la fel de frumos.
Ei bine, camera de hotel are numarul 2046.
Filmul sau mai nou, 2046, il reia pe eroul lui In the mood for love. Este si acum scriitor, si scrie un roman in care (pe cat am citit) isi trimite personajele cu o masina a timpului in viitor (ati ghicit, in 2046), an care va avea, zice romanul din film, o calitate. In anul 2046 iti vor reveni toate amintirile. Pentru ca incepand din acel an nu se va mai schimba nimic. Viitorul va incremeni in vesnicie si se va contopi cu trecutul.
Nici un personaj nu va reusi sa se intoarca din viitor, ca sa ne povesteasca in roman (iar noi sa citim din roman – vazand romanul in film) ce a simtit in 2046. Pentru ca 2046 este, pentru HongKong-hezul Wong Kar Wai, o metafora subtila a incremenirii in moarte.
De data aceasta, eroul nu mai este timid. El are o serie de aventuri erotice, nu imi este inca deloc clar daca este un Don Juan cinic, sau doar un barbat foarte cumsecade care nu poate refuza nici o femeie, sau poate un adevarat poet indragostit mereu proaspat, uitand trecutul cel mai apropiat si aruncandu-se mereu cu nesat in prezent.
Si iarasi nu imi este deloc clar din ce am citit daca eroul nu ia si el masina timpului si intra in roman pentru a ajunge in 2046, si pentru a-si aminti de toate inimile frante, seduse si apoi aruncate cu nepasare hedonica.
Un singur lucru imi este clar. Va trebui sa vad filmul.
18 septembrie
In the Mood for Love. S-ar putea sa para un pic prea lung. E o senzatie ciudata pe care o am si la filmele lui Hou Hsiao-Hsien. Sunt filme foarte lente, aparatul de filmat staruie o gramada pe un obraz, pe o draperie, pe doi eroi care se privesc fara sa isi spuna nimic, pe o glinda in care se vad cei doi, si la un moment dat ti se pare ca filmul este prea lung.
Dupa ce se termina, simti insa ce simti de exemplu dupa o piesa muzicala clasica, sau dupa ce vezi o galerie de tablouri – ti se pare ca plutesti parca, si iti e frica sa spui ceva, fiindca tacerea ta e incarcata de un nu stiu greu de descris.
Nu te astepta sa vezi ceva concret, european. Asteapta-te doar atat – sa inhalezi hasis si sa te lasi toropit de vraja lui.
Pipa de hasis este tot timpul la indemana in Flowers of Shangai. Si un vin greu, in care sunt amestecate tot soiul de bucatele de fructe orientale, fiecare cu alt parfum.
Iar in In the Mood for love, e o scena in care fumul tigarii se ridica in sus in valatuci. Am fost fumator pasionat. Ultima tigara am fumat-o in 1998. Imi raman in minte doua scene: una din Cenusa si Diamant, in care Maciek (Zbigniew Cybulski) fumeaza si aprinde votca dintr-un pahar metalic – in amintirea tovarasilor lui morti in razboi, ucisi mai intai de nemti, apoi de rusi. Si scena din In the Mood for Love, in care fumul tigarii lui Mr. Chou (Tony Leung, care joaca si in Flowers of Shangai) se ridica valatuci in aer.
19 septembrie
Am vazut 2046. Daca In the Mood for Love era minimalist prin excelenta, 2046 este de un baroc nebunesc, o fantezie orgiastica.
Din In the Mood for Love nu puteai sa scoti nici o secventa – fiecare isi avea rostul ei precis, in sustinerea celorlalte secvente – pusca lui Cehov, pomenita in actul I, aparent fara rost. In actul IV, din culise, zgomotul impuscaturii.
Am vazut si secventele la care regizorul a renuntat. A taiat tot ce nu i se parea esential, si a ramas numai ceea ce nu putea lipsi, pentru ca echilibrul filmului s-ar fi prabusit.
Vizita lui De Gaulle la Pnomh Penh, aparent introdusa fara rost in film, explica de ce in secventa urmatoare eroul filmului se afla la Angkor Vat, noi il stiam in Singapore.
Alegerea lui Angkor Vat pentru finalul filmului pare o complicatie fara rost. Isi are insa un rost subtil. Creaza momentul de stasis – tensiunile create de film trebuie rezolvate prin sugerarea unei ordini superioare, a carei contemplare ne da satisfactia intregului si ne relativizeaza drama. Si deodata intelegem ca drama eroului este si drama noastra, dar ca drama noastra este marunta, „pentru ca intregul este frumos”, pentru ca „Dumnezeu stie mai bine decat noi”.
Ei bine, 2046 este total diferit de In the Mood for Love. Filmul acela stapanea totul, nu lasa nimic sa iasa din echilibru, Wong Kar Wai a vrut sa sparga echilibrul.
Eroul din In the Mood for Love este reluat. A iubit atunci, a ramas marcat toata viata, va incerca sa isi rezolve tensiunea creata de memoria iubirii de demult, va incerca aruncandu-se din bratele unei femei in bratele alteia, dar nu va reusi sa se gaseasca pe el insusi. Va scrie un roman SF, in care va incerca sa isi imagineze rezolvarea tensiunii lui, dar nu va reusi.
Si viata i se va scurge, marcata in film nu de bataile ceasului si de trecerea anilor, ci de aventurile succesive, din real si din imaginarul romanului.
Romanul il poarta pe erou (pentru ca eroul filmului, autor al romanului, este si propriul sau erou), spre anul 2046. Pasager intr-un tren al timpului care se indreapta spre anul 2046 – an in care iti poti regasi amintirile pentru ca nimic nu se mai schimba de atunci incolo. 2046 – anul in care trecutul, prezentul si viitorul se contopesc. Cum va fi? Nimeni nu se mai intoarce de acolo.
2046, metafora sfarsitului vietii si a trecerii in moarte, a incremenirii in vesnicie. 2046, ultimul an de existenta separata a Hong Kong-ului. Hong Kong a revenit in componenta Chinei in 1997. Puterea comunista din China s-a angajat sa respecte sistemul politic diferit din Hong Kong timp de 50 de ani. Dupa aceea? Nimeni nu se mai intoarce de acolo.
Pentru eroul filmului, locuitor al Hong Kong-ului, 2046 este anul incremenirii in vesnicie. Nu va mai exista intoarcere. Iti poti insa regasi memoria, iti poti regasi trecutul?
El, eroul, se zbate sa isi regaseasca trecutul, dar nu il gaseste nici in prezent, in actiunea filmului, nici in viitor, in actiunea romanului din film.
Pentru el, iubirea nu e de regasit. Prin bratele oricator femei va trece in film, prin bratele oricator androide va trece in trenul din romanul imaginat de el, nu va gasi niciodata raspunsul la intrebarea, „oare ea m-a iubit?”
Trenul din roman, este trenul numarul 2046, calatoreste spre anul 2046. Camera de hotel din film, in care eroul isi traieste frenezia aventurilor erotice si drama neputintei regasirii unicei lui iubiri, este camera numarul 2046. Nu suntem oare de acum prinsi in incremenirea de gheata a vesniciei?
De obicei cand un film ma impresioneaza foarte mult, caut sa il revad cat mai repede. In cazul lui 2046, am simtit ca am nevoie de mult timp inainte de a-l revedea, ca nu l-as mai suporta atat de repede. M-a coplesit.
Zbaterea eroului de a-si regasi trecutul, in prezent, sau in viitor, neputinta – filmul asta e o metafora a vietii si a mortii. Trecerea timpului, marcata nu de ani, ci de aventuri erotice, de surogate de iubire.
Iar finalul, reteaua de comunicatii dintr-un 2046 supertehnologizat, creaza, paradoxal, momentul de stasis de care avem nevoie, noi spectatorii.
In In the Mood for Love, stasisul prin Angkor Vat – integrarea noastra in intelepciunea budista, contemplarea ordinii cosmice ne da masura relativului nostru.
In 2046 – integrarea noastra in universul supertehnologizat, cu paienjenis de retele, cu androizi, cu mult zgomot, noua noastra religie – si ne dam din nou seama de relativul nostru. Da, dragostea este o iluzie, trecutul si viitorul nu exista. Suntem condamnati pentru vesnicie la un prezent chinuitor. Pentru ca, ne sugereaza filmul, oameni nu mai suntem de mult. Noua noastra religie, aceea a universului supertehnologizat, ne-a transformat de mult in androizi.