Rubrica: Mr Hyde Park
Articol: Fara titlu…
Autor: Gabriel ANDRONACHE
Pentru ca orice insitutie care se respecta simte nevoia elaborarii unui cod de conduita a angajatilor, consilierii Primariei unui orasel din Moldova s-au gandit indelung si au stabilit un regulament de ordine interioara. Printre multe drepturi si obligatii, in acest regulament exista si interdictia data salariatilor primariei de a alerga pe scari. Surse de incredere afirma ca la baza coacerii acestei frustrante oprelisti a stat disconfortul fonic creat de zdupaiturile functionarilor care nu mai pridideau cu miscarea operativa si eficienta a hartiilor dintr-un birou in altul. Prin urmare, acum, cand s-au vazut scapati de zgomotosul si debordantul elan al functionarimii ce misuna pe scari mai ceva ca o brigada de pompieri in misiune, consilierii se gandesc sa mai introduca un paragraf in respectivul regulament si anume dotarea birourilor cu ventilatoare, desi aceasta masura este tardiva, sudoarea alergatului pe scari si recuperarea suflului nemaifiind probleme pentru angajati . Oricum, cei care se ocupa cu protectia muncii pot rasufla usurati. Pe scarile Primariei din micul oras moldovean nu isi mai va rupe gatul nici un functionar grabit, poate doar cate un contribuabil grabit sa isi plateasca taxele. Intr-un cuvant, nimeni.
Ma intalnesc aproape zilnic cu o cersetoare care isi taraie vesnic doua sacose de plastic pline la randul lor cu alte pungi si sacose de plastic. Inainte de 89, ea rasarea brusc in fata trecatorilor si, cu vocea cuiva presat de urgenta unei convorbiri telefonice, ii interpela transant „N-aveti o fisa, va rog? O fisa de 25 de bani va rog!”. Apoi, cand monezile de 25 de bani isi epuizasera traiul, ea isi pastra acelasi ton de femeie cu treburi urgente, intreband „N-aveti o fisa de 500, 1000? O fisa de 500, 1000, va rog !”. Astazi repeta aceeasi figura, insa cu un simt al realitatii depasit de tehnologie. Fisele au disparut de mult, dar ea insista, sub imperiul aceleiasi nevoi presante „N-aveti o fisa de 5000, 10.000, va rog?”. Trecatorii cu telefoane mobile de ultimul racnet agatate la brau o privesc cu sictir, prea putin pasandu-le ca saracia are reteaua cu cea mai mare arie de acoperire din Romania si cu cei mai multi abonati.
Intr-un rond din Iasi fusese inaltata acum doi ani o statuie a unui artist chinuit de viziuni abstracte. Opera infatiseaza intr-o forma greu de deslusit un intelectual, un muncitor si un comerciant, adica tot atatea ipostaze ale romanului in tranzitie. Fiind o creatie futurista si aproape indescifrabila, sculptura lasa mult spatiu interpretarilor. Astfel, cand o priveai dinspre est, se vedea ceva mai clar cum intelectualul si comerciantul sunt umiliti de vajnicii umeri ai muncitorului, iar cand te uitai dinspre vest aveai impresia ca, dimpotriva, comerciantul sade mandru pe umerii slabanogi ai intelectualului si muncitorului. Asadar, intelectualul, oricum l-ai privi, tot in pozitie de capra a tranzitiei ii sta cel mai bine .
—————————————-
Rubrica: Limba soacrei
Articol: Dilemele leadershipului…
Autor: Adriana NAZARCIUC
Am citit de cateva ori cartea “Conceptul de corporatie”, semnata Peter Drucker, bazata pe studierea, timp de doi ani, de catre acesta, a General Motors. De fapt am citit mai multe lucrari din cele 35 scrise de autorul mentionat…
Peter Drucker are o “grea” carte de vizita. S-a nascut in 1909, in Austria. A studiat dreptul in Germania, a plecat in Anglia pentru a scapa de pericolul nazist, apoi s-a mutat in America. Din 1971, preda managementul la Claremont Graduate University in California si, de-a lungul unei cariere ce se intinde pe sase decenii, a fost jurnalist, profesor, consultant si autor a peste 35 de carti.
Ca urmare e firesc faptul ca ideile promovate de domnia sa, sa se constituie in adevarate (re)orientari in anumite domenii.
Cu oarece sfiala am sa ma opresc asupra catorva aspecte ale “ideologiei” sale:
Peter Ducker nu crede in lideri! Un recent interviu acordat de P.D. publicatiei Capital abordeaza intr-o maniera destul de critica domeniul leadershipului, din anumite puncte de vedere:
“Toata discutia despre lideri este un nonsens periculos. Sunt foarte nefericit ca, dupa ce secolul al XX-lea a produs personaje precum Hitler, Stalin sau Mao ca mari lideri, lumea doreste mai multi lideri. Ar trebui sa ne intrebam care le sunt valorile si daca putem avea incredere in ei, nu daca au carisma. Am avut parte de prea multa carisma in ultima suta de ani. “, spune P.D.
Spune acest lucru un om care a scris, a predat si a acordat consultanta in management de-a lungul ultimilor 60 de ani. Si care a spus ca managementul reprezinta una dintre cele mai importante inovatii ale secolului trecut.
Este adevarat: traim intr-o epoca a organizatiilor.
Si totusi: avem sau nu nevoie de lideri?
Cine stabileste standardele pe care acestia trebuie sa le respecte?
Ce este un lider?
Cine este Lider?
La urma urmei un lider este tot un om normal, nu un supraom. Un om normal ajuns insa intr-un punct-cheie, de ale carui decizii la un moment dat depind multe, foarte multe lucruri. Asadar el ar trebui sa stie sa raspunda la niste intrebari.
Care sunt aceste intrebari?
Cine le stabileste? Cine le adreseaza? Cine stabileste corectitudinea raspunsurilor?
Peter Drucker a inventat multe notiuni de-a lungul carierei sale: “profesionist al cunoasterii” sau “societate post-capitalista” sunt doar cateva dintre ele.
Nu mai putin interesante sunt intrarile in detaliu vis-à-vis de aceste subiecte, apartinand chiar autorului: caci insusi Peter Drucker, dupa 30 de ani nu stie sa raspunda la intrebarea cum pot fi condusi “lucratorii cunoasterii”: cum poti sa ii faci productivi pe acestia?
Interesant este si raspunsul lui Peter Drucker la intrebarea incotro se indreapta aceasta lume… Desigur, cu totii ne punem aceasta intrebare. Nu avem, insa, intotdeauna si un raspuns…
Care e raspunsul lui Peter Drucker?
“ Ei bine, cred ca cine nu isi pune astfel de intrebari este orb si surd. Credinta in progres pe care am mostenit-o din secolul al XVIII-lea s-a dus. Credinta intr-o lume dominata de natiunile vestice incepe sa paleasca. Puterile emergente – China si India – nu sunt in nici un caz vestice si nici nu vor deveni, asa cum a facut Japonia acum 150 de ani. Nu intelegem aceasta lume noua. Nu stim in ce masura Uniunea Europeana va deveni o uniune sau va ramane doar o confederatie de state separate. Stim un singur lucru: lumea nu va mai fi dominata de o singura super-putere. Aceasta lume va fi unita de informatie, nu de putere”.
————————
Rubrica: Marja de eroare
Titlu: Cum se musamalizeaza un scandal
Autor: Ghita Petrus
Scandalul de la Manastirea Tanacu a ocupat mult timp prima pagina a ziarelor din Romania si – ce e mai trist e – ca am devenit “faimosi” si peste ocean cu acest caz. Si BBC-ul a preluat stirea. Se pare insa ca deznodamantul acestui episod melo-dramatic nu e cel la care se astepta opinia publica, ci e tocmai pe dos. S-a reusit cu succes musamalizarea scandalului.
Momentan, preotul atat de apostrofat de media, a scapat cu o mustrare verbala. Si ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, maicutele implicate in acest “incident” neplacut s-au evaporat ca prin minune. Poate au descoperit secretul teleportarii, pentru ca se pare ca nimeni nu reuseste sa le dea de urma. In momentul in care s-a declansat urmarirea penala a celor 5, Biserica promitea masuri drastice. Acum s-a redeschis si manastirea in cauza, iar preotul Corogeanu Daniel isi va vedea de treaba linistit. Incep sa cred ca normele morale si etice ale Bisericii sunt putin diferite de cele ale societatii. La urma urmei, nu a avut loc decat o crima, intr-un mod sadic. Exorcizare, sau nu, faptele raman consemnate intr-un dosar al Politiei, dosar care se pare ca nu mai exercita aceeasi fascinatie asupra celor in masura sa ia decizii.
Acum incep sa inteleg de unde vine lupta d-nei Monica Macovei de a schimba sistemul dupa care se ghideaza justitia in Romania. Evenimentele au luat o turnura neplacuta si s-a dovedit inca o data ca la noi se poate orice. Vehementa Bisericii a scazut si se pare ca s-a pierdut in neant. Am prevazut acest final al scandalului, dar am sperat ca autoritatile nu-i vor scapa din mana pe cei vinovati. Un minus mare la capitolul eficienta. Influenta Bisericii Ortodoxe Romane e in scadere, dar se pare ca se incearca o redresare a situatiei. Unde sunt cei oripilati de faptele celor cinci fete bisericesti? La momentul respectiv erau foarte multi care aruncau in stanga si in dreapta cu acuze, care promiteau ca vor face asa si pe dincolo. E ca la Revolutia din ’89. adevaratii eroi au ramas in umbra, pe cand speculantii au profitat de invalmaseala.
Au venit inundatiile si am facut din nou un reality-show din viata celor napastuiti de soarta. Media din Romania se vinde celui care ofera mai mult. Justitia trebuia sa fie impartiala. Inteleg inclinatia jurnalistilor catre senzational, dar justitia trebuia sa reprezinte un sistem impenetrabil. Ne lasam furati de evenimente si ne abatem de la esential. De Omar Haysam nu s-a mai auzit nimic. Spectacolul mediatic continua, oricat de grotesc ar parea privit din afara. Influenta pe care o exercita trusturile de presa asupra formarii opiniei publice e foarte mare si se pare ca “din umbra”, cineva are grija sa nu ne plictisim. Viteza cu care se desfasoara evenimetele ne cuprinde si pe noi. E greu sa rezisti la un asemenea ritm. Cred ca la acest capitol, Romania ar putea candida cu usurinta pentru un premiu la categoria Celor Care Promit Multe, Dar Nu Fac Nimic.
O alta dovada in acest sens o reprezinta cazul pasapoartelor retinute la granita. Poate ca am ajuns in stadiul in care autoritatile constientizeaza faptul ca tot mai multi romani pleaca pe dincolo si incearca sa faca tot posibilul sa isi tina oamenii in tara. Se incearca absolut orice varianta. Ar merita pomenita aici si balbaiala de care a dat dovada dl. ministru Blaga. Macar el a inteles ca se afla intr-o situatie din care nu stie cum sa iasa, si a pierdut situatia din mana. Primul pas spre remedierea unei situatii e recunoasterea faptului ca te depaseste. Sa fie decizia de restituire a pasapoartelor un astfel de prim pas? Sa fie…
———–
Rubrica: Savoir vivre
Articol: Despre etica
Autor: Dorin MOCANU
Nu imi pot asuma luxul de a emite asertiuni despre etica. Am doar senzatia ca ma intereseaza subiectul si ca totusi, pot face mai mult decit doar atit..
Si tot cautand, l-am descoperit pe Andrei Plesu ale carui ganduri (si) pe aceasta tema pot fi un bun punct de plecare, un reper in orice discutie serioasa. Si de fapt asta si doresc..fortarea unor polemici despre etica sau descatusarea dorului de frumusete si corectitudine..
Asa incat imi voi permite sa vi-l introduc in casa si suflete pe Andrei Plesu, prin intermediul citorva ginduri ale domniei sale din cartea “Minima moralia”..
*** (…) Asumarea competentei etice e un gest tipic al obtuzitatii spirituale: e inceputul derivei etice. In imediatul cotidian, ea are doua forme specifice de manifestare: tendinta de a judeca transant lumea si oamenii si aplecarea irepresibila de a da sfaturi, invocind drept argument, propria calitate morala, laolalta cu o prezumtioasa “experienta de viata”. (…) Oricum, si judecata si sfatul sunt, prin natural or, inferioare actului etic. Ele sunt practicate de regula ca substitut al actului, ca eludare a lui, ca modalitati de a refuza sa-tu ajuti semenii, mimand prin discurs, ajutorul insusi. Judecata etica e o specie a dezimplicarii, dupa cum sfatul – fireste, intotdeauna “bun” – e o specie a suficientei. Amandoua penduleaza intre rigorism fad si ipocrizie infatuate si instituie – in plan etic – o mortala sterilitate.
Exista totusi competenta etica reala? Si daca da, cine o intrupeaza? Este, de pilda, specialistul in probleme de istorie si teorie a eticii o competenta in materie? Raspunsul e elementar si prompt: nu devii o autoritate morala intrucat i-ai citit pe Aristotel, pe Spinoza sau pe Kant. Eruditia etica – nedublata de vocatia etica – e una dintre cele mai ridicule forme de eruditie; caci in nici un domeniu, simpla stiinta de carte nu e mai inoperanta, mai inconsistenta, mai vinovata.
Ajunsi aici, sa amintim in treacat minimala distinctie intre etica si morala: etica are conotatia unei rubrici academice si ca atare, poate face obiectul unei profesionalizari savante. Morala e aspectul circumstantial al eticii, etica particulara, prelucrare subiectiva a moralitatii generice de care se ocupa etica.
Pe temeiul acestei distinctii, vom sfirsi prin a spune ca specialistul in etica poate avea competenta etica, dar nu are in chip necesar, autoritate si competenta morala. Or, pe noi nu ne intereseaza decat aceasta din urma. (…)***
Subiectul ramine deschis..si va fi continuat, asa cum se cuvine…ca tot ceea ce tine de savoir vivre..
————————————–
Rubrica: Forum cultural
Articol: BULEVARDUL TOMIS
CARTE DE VACANŢĂ Ed. „Cartea Românească”, 2005, Francisc Stoleru
Autor: Bianca MARCOVICI
Note de lectură
povestire de vacanţă şi nu numai!
După nota autoarei, preambul la roman, s-ar părea că romanul conţine „minciuni adevărate”, scenariu credibil, să zicem un fel de roman-jurnal. Scenariu e cinematografic, chiar firul povestirii e divulgat încă de pe copertă, simplu, pornind de la cifra şapte: „au fost şapte prietene”, peste trei decenii vor fi mai puţine, lucru descifrabil… Cine nu va mai veni la întâlnire, rămâne de descoperit de către cititor în paginile cărţii! Cartea se află în librăriile româneştei fiind lansată la Bucureşti şi la Iaşi, chiar de către scriitoare. O recomand cu cădură ca o povestire de vacanţă!
Cartea lui F.S. te captivează până la ultima filă. Cu tot cu aparenţa izului de levănţică dintre paginile memoriei, scrisul e direct, neafectat , ton echilibrat, intelctualizat, filtrat spre dirijarea spre neprevăzut. Prietenele ajung fiecare în alt colţ de lumea. Autoarea
introduce personajele rând pe rând, fără a obosi cititorul ajungând la a descrie loviturile şi bucuriile zilnice, lucruri aflate sau lucruri simţite, prietenii rare care ţin în timp, indiferent de distanţă sau de curbura spaţiului. Ne întâlnim cotidianul paradox, sub patronajul medicinii precum şi cu un moment surpriză, cum ar fi o vizită a lui Ceauşescu care observă cu ochii lui de viperă, doar scaunul rotativ la o înălţime nepotrivită, într-un laborator. Scriitoarea introduce suficiente impresii medicale şi de atomosferă tensionată, lucru intuit din meseria autoarei ca medic , mai mult descoperim perechea de viitori medici , soţ şi soţie în primele momente ale stagiului, repartiţiei în meserie până aproape în prezent, distanţe localizate, Constanţa-Haifa. Întâlnirea de după 30 de ani, din oraşul Constanţa a „coţofanelor”- foste colege de serviciu, de la spitalul Municipal e povestită prin scrisori, modul epistolar, memorialistic.
Întâlnim fragmente din jurnalul fetelor dispărute şi a celor rămase în viaţă, pătrunzând în adâncurile intime ale pesonajelor create atât de credebil. Până şi o chelneriţă e interesată ce s-a întâmplat cu grupul fetelor. Iată câteva exemple:
*
„Acum stau adunate în jurul mesei, triste şi fără chef. Maricica cea cochetă, cu danteluţele şorţului scrobite şi înfoiate, are din nou ocazia să-şi exprime mirarea şi părerea de rău, în timp ce aduce tava încărcată.
-A plecat şi domnişoara Meline? Întrebă curioasă, depunând pe masă cupele cu îngheţată şi cafele. Dar ce s-a întâmplat cu grupul dumneavoastră că mereu dispare câte una?”
-Ai auzit vreodată cântecul cu „zece negri mititei”? o întrebă Pia arţăgoasă. Mereu dispare câte unul.(…)
*
– Gata, fetelor, destul pentru astăzi, spune Camelia. Acasă mă aşteaptă Dragoş şi poate şi Radu, care se întoarce astăzi din cantonament.
-Ai dreptate, o aprobă Pia. Ştiţi doar că şi Tudor e plecat la manevre pe malul Dunării, spre graniţa Iugoslavă. Poate va catadicsi să dea un telefon.
Micul grup părăseşte cofetăria în timp ce înserarea coboară peste piaţa Ovidiu. Pe bulevardul Tomis, frunzele arămii zboară spulberate de vântul rece al toamnei.”
*
Întâlnirea cu „vremurile trecute” sub semnul statuii lui Ovidiu, ale Alinei şi a soţului ei, Andrei, personaje care adună în jurul lor, tocmai din Haifa toate prietenele rămase în viaţă, de pe toate continentele, are loc şi asta aşteaptă cititorul. În capitolul Interludiu sunt antrenate toate mijloacele epistolare, e- mail-ul pentru readucerea, doar pentru o clipă universală a „coţofanelor” la o masă comună, la care se deapănă amintiri, totul asemănător, oarecum cu întâlnirile de după ani, de facultate, întâlniri atât de memorabile şi atât de emoţionale, povestite cu talent de autoare, prin plasarea paralelismelor trecut-prezent:
*
„Din jurnalul Alinei
Vineri 16 aprilie.
Iată că au trecut şi sărbătorile Paştelui! Ale Paştelui nostru evreiesc, sărbătoarea primăverii şi a eliberării din robie”
*
(…) Printre hohote de râs, se aude ţărâitul strident al celularului Alinei. Glasul cald, bărbătesc, venit din depărtări, o învăluie ca într-o îmbrăţişare:
-Alo, Alina. Sunt eu, Andrei. Am vrut să-ţi spun că totul e în regulă. Chiar acum m-a sunat soţia lui Tom. El s-a întors din concentrare. A fost în Gaza, de aceea nu vroia să spună unde se află. Acum e acasă şi doarme buştean”
Destrămarea grupului, după acea groaznică inflaţie de rău, de pe vremea împuşcatului sunt redate suficient de bine, chiar dăcă autoarea s-a despărţit de multă vreme de meleagurile româneşti.
Romanul Franciscăi Stoleru îl consider o excepţie pe la noi, un roman unitar care se alătură romanului performant al scriitorului Mirel Brateş. Bine primite de critică au fost şi cele două volume de nuvele ale autoarei, care au încununat-o cu ” premiul pentru literatură ” al Fundaţiei „Ianculovici” din Haifa-2004, premiu primit pe merit:
„Două mari calităti fac deliciul şi interesul lecturii Bulevardului Tomis: în primul rând, autoarea e înzestrată cu meşteşugul de a manevra relaţia specific- general, în crearea fiecărui personaj. Câteva detalii fizice- ca o schiţă stilizată, dau chip şi corp fiecareia din cele şapte femei. … O a doua mare calitate, este măiestria de a realiza atmosfera unui loc si timp anume, determinând cititorul să perceapa aceasta atmosfera cu toate cele cinci simţuri”.
Rodica Grindea – Orient Expres, 16 mai 2005
„F. S. păşeşte cu dreptul în aria romanului, dupa doua volume de povestiri (Cuibul de viespi şi Vioara cu arcuş fermecat) care au constituit o adevarată avangardă eficace pe noul ei drum. …. Dintre toate pasarile care au zburat din cuibul de odinioară, fâlfâitul încă speriat şi mereu ingrijorat al celei de pe coasta Mediteranei se aude distinct din paginile acestui roman, unul din cele mai convingatoare şi mai pline de har publicate in ultimul timp”.
Carol Isac- Ultima Ora 10. 06. 2005
F. S. are toate datele unei romanciere care isi gradeaza actiunea cu un rafinament bine cultivat. Ea monteaza partile actiunii ca pe secventele unui film, izbutind in crearea unei imagini compacte si viguroase prevestind un nou drum de afirmare in domeniul romanului.
Minimum- nr. 220-221 iulie- august 2005
Acest lucru mă face s-o apreciez mult pe Farncisca Stoleru, ca scriitoare şi ca om. Romanciera este în viaţa particulară foarte modestă. Duce o activitate extra şi literară în cadrul „Cercului Cultural Haifa” unde , ca moderatoare nu „sare calul” să acapareze primul plan, cum mulţi o fac prin alte cercuri sau cerculeţe româneşti unde, nu haina face pe om, ci funcţia!
Autoarea a devenit recent membră a U.S. din România, precum şi membră a Asociaţiei Scriitorilor de limbă română din Israel!
Bianca Marcovici
————————————
Rubrica: Sport
Titlu: Fotbalul din Romania se “trezeste” la viata
Autor: Ghita PETRUS
La Campionatul Mondial din Mexic din 1986, Maradona a dat un gol de toata frumusetea cu mana. Atunci a spus ca nu a fost mana lui, ci a fost mana lui Dumnezeu. Sub acelasi auspiciu s-a desfasurat si meciul dintre Dinamo si Omonia Nicosia, in vederea calificarii in Cupa turul I al cupei UEFA. Omonia a dovedit ca vrea, dar din pacate, sufera de lipsa de valori. Scorul a fost deschis in minutul 4, in urma unei lovituri de cap bine plasata a celui mai inalt jucator al echipei cipriote, Konnafis.
Cainii rosii si-au revenit insa rapid, iar primul gol al dinamovistilor a readus speranta in sufletele suporterilor. Vlad Munteanu a indeplinit o simpla formalitate prin executarea penalty-ului obtinut in urma unui hent in careu facut de Georgiou. Acelasi jucator a fost eliminat in cea de-a doua repriza, dupa ce a mai primit un cartonas galben, tot in urma unui hent.
A fost “seara” lui Ianis Zicu. Se pare ca acesta si-a revenit dupa cele doua sezoane nefaste petrecute sub culorile Parmei. Aseara a fost intr-o forma de zile mari si a reusit dubla. Primul gol a dovedit ca Zicu se comporta bine pe spatii mici, iar al doilea gol a venit in urma unei centrari “servite” de catre Baltoi, un alt jucator care a vrut mult, dar care a ratat si mai mult. Asteptam returul.
Daca va reusi sa isi mentina avantajul obtinut la Bucuresti, Dinamo se va califica in turul I al Cupei UEFA. Meciul retur se va desfasura peste doua saptamani.
Un alt meci frumos, a fost cel dintre Rapid si Vardar Skopje, incheiat cu scorul de 3-0 in favoarea rapidistilor, meci din prima manşă a turului doi preliminar al Cupei UEFA.
Meciul s-a desfasurat intr-o singura directie. Cea a atacului rapidist. A fost un meci frumos, cu multe faze de poarta, iar rapidistii au lasat sa se inteleaga, prin jocul prestat, ca puteau mai mult, dar 3-0 e un scor linistitor. S-a vazut diferenta de valoare. Rapidistii pot respira usurati, in asteptarea returului, la adapostul scorului de 3-0. Alb-violetii au fructificat ocaziile pe care si le-au creat si, dupa modul in care s-a desfasurat meciul, nu s-ar fi mirat nimeni daca scorul ar fi fost mult mai mare in favoarea Rapidistilor. A fost seara dublelor si pentru Rapid, Daniel Niculae semnand de doua ori tabela de scor, iar Maldarasanu si-a trecut si el numele pe lista marcatorilor. Dupa ce a marcat primul gol al Rapidului in minutul 44, Daniel Niculae si-a scos tricoul de joc si a lasat sa se vada un maiou pe care avea inscriptionat „Ultras Unione”, numele unei factiuni a galeriei giulestene.
Atacantul rapidist a platit scump acest atasament al sau fata de suporteri, primind cartonas galben. La rindul lor, fanii giulesteni au afisat un banner pe care au scris: „Daniel, UnU dintre noi”. A fost un meci bun, cu faze de poarta, in care echipele au dovedit o vointa mare de joc. Rapidul vrea are posibilitatea sa acceada in grupele Cupei UEFA, dupa 9 ani in care a lipsit de pe scena fotbalului european.
Una dintre dezamagirile saptamanii o reprezinta meciul dintre Steaua si Rosenborg, meci contand pentru calificarea in grupele Ligii Campionilor, meci incheiat la egalitate, 1-1. Golurile au fost marcate de Victoras Iacoboo, pentru Steaua, si de Helstad , gol marcat in minutul 84. O seara frumoasa, in care Steaua a ratat cat pentru un intreg campionat. Bostina si Banel Nicolita au fost “vedetele” ratarilor. Din pozitii perfecte, singuri cu portarul, cei doi au ratat de nenumarate ori. Au ratat din toate pozitiile. Pe Nicolita il putem intelege. Nu e obisnuit cu asemenea “presiune”, dar experimentatul Bostina nu are nici o scuza. E ciudat cum norvegienii au marcat in singura ocazie la poarta ros-albastrilor. Un meci frumos, in care Steaua a dominat clar, dar din pacate nu a fructificat ocaziile avute la poarta norvegienilor. Si ca intotdeauna, ocaziile se razbuna.
Daca vrei sa joci in grupele Ligii Campionilor, nu ai voie sa te joci cu ocaziile. Victoras Iacob, cel care a dat singurul gol al Stelei, s-a declarat nemultumit de scorul final al meciului. Sa speram ca in retur, Steaua va juca mai bine si jucatorii vor fi mai concentrati. Pe stadionul celor de la Rosenborg va fi foarte greu de obtinut aceasta calificare. Dar nu imposibil. Poate ca asa vom scapa de “blestenul” norvegian ce s-a pus asupra noastra de ceva timp. Ar fi cazul sa mai iesim si noi pe scena europeana a fotbalului, pentru ca altfel nu vom avea nici o sansa sa ne mai calificam la vreun turneu final. Fara jocuri “in picioare’, valoarea nu e de ajuns.