Rubrica: Mr Hyde Park
Articol: Da, da’ eu am fost si bolnav!
Autor: Gabriel ANDRONACHE
Bancul e vechi. Un soricel face skandenberg cu un elefant si, doborat fiind de pachiderm, se scutura de praf, mormaind o scuza plangacioasa: „Da, da’ eu am fost si bolnav!”.
Despre bolile romanului si ale patriei sale stie toata lumea. Totusi, daca rasfoiesti manualele de istorie constati cu surprindere ca Decebal era destul de tare-n bicepsi, iar Mihai Viteazul manuia un buzdugan de cinci kile cu dexteritatea unui jucator de badmington. Vana tare a romanului se regasea si in ispravile unui Stefan care-i baga in smarcuri pe turcii uscativi, cot la cot cu vanjosii Frati Jderi.
Asadar, gena romanului nu e de molusca. Trebuiesc cautate mutatiile care i-au facut costeliv ADN-ul. Dar unde? In cotloanele obscure ale altoirii cu samanta fanariota? In servilismul inradacinat in timpul sedintelor de partid? Sa fi devenit romanul spaimos si nevricos sub spectrul beciului Securitatii?
Si daca e asa, sa fie oare nevoie de un psiholog in fruntea tarii? Unul care sa ne vindece de ticuri, de angoase si de crizele de isterie. De paranoia, mitomanie si cleptomanie. De scuzele penibile ca ale soricelului din bancul cu elefantul.
Da, am fi grozavi, am fi sublimi, daca nu ne-ar lipsi cu desavarsire cheful de munca. Am fi campioni mondiali la fotbal, daca, al naibii, nu ar fi noroi pe terenul de joc, impiedicandu-ne tehnica desavarsita. Am fi o tara guvernata ca la carte, daca, al naibii, Alianta n-ar avea majoritate fragila in parlament. Am avea drumuri si poduri ca-n palma, daca, al naibii, nu le-ar rupe-n doua inundatiile. Am fi cei mai harnici, daca, al naibii, n-ar fi canicula care sa ne toropeasca caragialian.
In fata performantei pachidermice, suntem blestemati sa fim soarecii care-si inchipuie ca se pot lua la tranta cu oricine. Dar mai pe seara, sa mai treaca zapuseala asta, frate!
——————————-
Rubrica: Savoir vivre
Articol: Despre etica
Autor: Dorin MOCANU
Nu imi pot asuma luxul de a emite asertiuni despre etica. Am doar senzatia ca ma intereseaza subiectul si ca totusi, pot face mai mult decit doar atit…
Si tot cautand, l-am descoperit pe Andrei Plesu ale carui ganduri (si) pe aceasta tema pot fi un bun punct de plecare, un reper in orice discutie serioasa. Si de fapt asta si doresc… fortarea unor polemici despre etica sau descatusarea dorului de frumusete si corectitudine..
Asa incat imi voi permite sa vi-l introduc in casa si suflete pe Andrei Plesu, prin intermediul citorva ginduri ale domniei sale din cartea “Minima moralia”..
*** (…) Asumarea competentei etice e un gest tipic al obtuzitatii spirituale: e inceputul derivei etice. In imediatul cotidian, ea are doua forme specifice de manifestare: tendinta de a judeca transant lumea si oamenii si aplecarea irepresibila de a da sfaturi, invocind drept argument, propria calitate morala, laolalta cu o prezumtioasa “experienta de viata”. (…) Oricum, si judecata si sfatul sunt, prin natural or, inferioare actului etic. Ele sunt practicate de regula ca substitut al actului, ca eludare a lui, ca modalitati de a refuza sa-tu ajuti semenii, mimand prin discurs, ajutorul insusi. Judecata etica e o specie a dezimplicarii, dupa cum sfatul – fireste, intotdeauna “bun” – e o specie a suficientei. Amandoua penduleaza intre rigorism fad si ipocrizie infatuate si instituie – in plan etic – o mortala sterilitate.
Exista totusi competenta etica reala? Si daca da, cine o intrupeaza? Este, de pilda, specialistul in probleme de istorie si teorie a eticii o competenta in materie? Raspunsul e elementar si prompt: nu devii o autoritate morala intrucat i-ai citit pe Aristotel, pe Spinoza sau pe Kant. Eruditia etica – nedublata de vocatia etica – e una dintre cele mai ridicule forme de eruditie; caci in nici un domeniu, simpla stiinta de carte nu e mai inoperanta, mai inconsistenta, mai vinovata.
Ajunsi aici, sa amintim in treacat minimala distinctie intre etica si morala: etica are conotatia unei rubrici academice si ca atare, poate face obiectul unei profesionalizari savante. Morala e aspectul circumstantial al eticii, etica particulara, prelucrare subiectiva a moralitatii generice de care se ocupa etica.
Pe temeiul acestei distinctii, vom sfirsi prin a spune ca specialistul in etica poate avea competenta etica, dar nu are in chip necesar, autoritate si competenta morala. Or, pe noi nu ne intereseaza decat aceasta din urma. (…)***
Subiectul ramine deschis… si va fi continuat, asa cum se cuvine… ca tot ceea ce tine de savoire vivre…
——————————-
Rubrica : Marja de eroare
Articol : Jurnal de student in sesiune – a doua zi.
Autor : Stefan ALEXANDRESCU
Timpul e relativ…
Am surpriza ca primul examen sa inceapa cu intarziere de doar 5 minute. Dl/dna prof. ne-a facut un mare serviciu dandu-ne subiectele, apoi pasand supraveghearea catre cei 3 asistenti. Unul dintre ei mi-a raspuns ca examenul dureaza 2 ore, dupa care profesorul a afirmat ca subiectele sunt atat de simple, incat oricine le poate sa le rezolve in 20 de minute si sa ia 10… de-asta majoritatea studentilor pana la sfarsitul repsectivei ore inca mai aveau de scris… La un moment dat, unul din asistenti il intreaba pe altul cat mai e si zice ca 20 de minute. La scurt timp dupa aceea, al treilea anunta ca mai sunt 5 minute. Dupa ce am dat hartia, asistentul/a X nu a ezitat sa-mi puna jar pe foc spunandu-i dl/dnei prof. :
13 Vai, dar dle/dna prof., dar ce va faceti cu scrisul acesta (am un scris ceva mai greu de citit) ?, la care dl/dna prof. i-o taie scurt, argumentand ca am mai dat doua examene la el/ea si prin urmare nu-i va fi prea greu sa corecteze.
Separatie conceptuala : a avea libertatea si a avea dreptul
Urmatorul examen se desfasura in alt corp. Degeaba incerc sa ii explic dlui/dnei prof. ca avusesem alt examen programat pana la ora la care incepea respectivul, concluzia a fost « ne vedem la anul ». Bine ca era vorba despre o disciplina facultativa, astfel incat nu se poate considera ca restanta propriu-zisa, pentru ca nu-mi afecteaza situatia prin faptul ca nu am promovat respectivul examen acum… mai ales ca n-am avut ocazia sa il dau, in conditiile in care dl/dna prof. a programat respectivul examen o data pentru toate specializarile si disciplinele din facultatea de Filosofie din Iasi, ca de altfel tot corpul profesoral… Ma intreb… capetele acelea luminate care au scris in regulamentul Cuza ca « orice student are dreptul sa dea un examen de trei ori gratuit» si-au pus problema daca i se pune la dispozitie si libertatea… ?
Lungul drum al notelor catre catalog
La ultimul examen programat in prima zi, am constatat ca dl/dna prof. il dadea oral si mi-a spus sa nu o deranjez si sa o caut in pauza. Revenind peste o ora (un lucru foarte important pe care il invata studentii la Cuza este cum sa-si diminueze stima de sine si cum sa-si piarda respectul fata de timpul lor si fata de ei insisi), am fost pus in aceeasi situatie si i-am spus dlui/dnei prof ca am nevoie sa stiu nota obtinuta ca sa stiu daca e cazul sa dau examenul din nou. Nota mi-a fost comunicata, promovasem examenul si am rugat-o sa mi-o treaca in carnet, iar ea a replicat ca notele se trec mai intai in catalog… adica, da, in catalogul pe care il avuse la dispozitie vreme de 4 saptamani de cand dadusem examenul.
Ma intalnesc cu unul/una din profesorii/profesoarele care a binevoit sa NU imi treaca nota in catalog la examenul pe care il dadusem cu mai bine de o luna in urma, care imi fusese aprobat de catre consiliul profesoral prin decanat, pe care il platisem, sustinusem si promovasem (am prezentat chiar si proiect si examenul l-am dat de ziua mea!!!) si in privinta caruia ii trimisesem un e-mail in urma cu 2 saptamani, refuz sub motivul ca are o dificultate de ordin legislativ. Cu aceasta ocazie am aflat (bineinteles ultimul) ca a fost mare scandal in universitate din cauza mea, a unui student care a avut tupeul sa dea 50 de examene, sa promoveze 47 si sa ceara si recunoasterea creditelor la minister !!! Astfel, secretarul de stat, la care fusesem in audienta cu privire la solicitarea mea de a face mai multi ani de facultate intr-unul singur, l-a « urechit » pe rector, care l-a « urechit » pe decan (care, in ultimele noastre intrevederi a tinut sa-mi aduca la cunostinta parerea lui referitoare la mine, anume ca sunt « dement », respectiv « nebun » pentru ca cei care au creat sistemul universitar asa cum este acesta au socotit ca este daunator sa invete asa de mult cum cer eu), care l-a « urechit » pe seful departamentului de invatamant la distanta, semnaland « o problema aflata la marginea legislatiei » si ca dumnealui/ei este dispus/a sa binevoiasca a-mi trece nota in catalog (adica lucrul la care oricum aveam dreptul) doar in conditiile in care nu voi mai inainta asemenea cereri forumurilor legislative. Mai mult, tin sa-i multumesc dlui secretar de stat pt. invatamantul universitar pt. raspunsul prompt care n-a ajuns intr-o luna de la intrevedere, dupa cum spusese ca prevede legea, dar care in schimb a avut promptitudinea sa anunte ierarhia universitara de « obraznicia » mea.
Ajung la secretariat, unde in fata solicitarii mele de a fi contactati profesorii care nu au venit sa-mi treaca notele in catalog sa binevoiasca a trece. Secretara, in timp ce vorbea la telefon si cara niste hartii cu note pe care sa le introduca in calculator in fata studentilor care asteptau la coada, imi zvarle dosarul cu numere de telefon ale profesorilor si incep sa dau telefoane. Iata mostrele.
14 Buna ziua, dle/dna prof… Va sun in legatura cu nota la examenul …. pe care l-am dat semestrul trecut… da, acum 4 luni… vreti va rog sa veniti sa-mi treceti nota in catalog ?
15 Aha… ce nota ati luat ?
16 Nu stiu, eu cand m-am intalnit cu dvs. Mi-ati spus doar ca am promovat examenul…
Mentionez ca in cele din urma, dl/dna prof. a trecut nota.
La doua saptamani de la inceperea sesiunii nu stiam notele la 5 discipline, unele dintre examene fiind mai vechi de o luna.
Jurnal de student in sesiune – A treia zi.
Am venit pregatit pentru a sustine 6 examene in 6 ore, unul dupa altul.
Primul examen. Multumesc, Doamne, de asistent/a, care era sa ii aminteasca profesorului/oarei sa dea subiectele la toata lumea inainte sa se apuce sa vegeteze la catedra. Examenul era programat intre 8-10, iar un alt examen era programat in aceeasi sala intre 9-11, asa ca asistentul/a n-a scapat din vedere sa anunte cu un taranesc « Haide ! 2 minute ! » expirarea termenului. Nici macar vitele nu sunt tratate astfel.
*
Al doilea examen. Era chiar in aceeasi sala. Dupa un sfert de ora de asteptat cu ochii in bec, lumea a inceput sa iasa din sala. Ii intreb eu pe cativa studenti unde se duc, afland ca s-a schimbat sala si nu reusesc sa aflu.Studentii se invarteau de colo-colo prin universitate ca niste gaste ratacite. Am avut sansa ca ne-am intalnit cu dl/dna prof., care aflase intamplator ca se schimbase sala examenului. Dupa ce a inceput examenul, dl/dna prof. nu a ezitat sa mai dea mura in gura inca un sfert de ora in gura mare, distugand orice urma de concentrare a celor care chiar invatare ceva la examenul respectiv. Ori dl/dna prof. a scris cursul stiind ca nici o minte omeneasca nu poate invata asa ceva (ceea ce nu cred ca e cazul), ori s-a simtit vinovat pentru faptul ca acea materie se afla intre disciplinele de studiu doar ca sa justifice existenta profesorului pe statul de plata (adevaratul motiv pentru care nu se restructureaza invatamantul universitar in Romania este interesele profesorilor care sunt dispusi sa moara pe baricade predand pana la adanci batraneti, pentru ca adevarul e ca daca marea lor majoritate ar fi pusi sa-si castige painea practicand ceea ce inavata, ar muri de foame – cunosc cersetori care sunt mai practici decat unele cadre didactice universitare), ori pur si simplu avea nevoie sa vorbeasca cu cineva (e adevarat ca multe din cadrele didactice universitare de la Cuza au nevoie de sprijin psihologic specializat, chiar de terapie), dar practic consider acest gest ca pe o insulta crunta la adresa studentilor care chiar s-au apucat sa invete. Macar daca ar fi spus in egala masura la toate disciplinele, dar nici macar atat nu a facut.
*
Examenul al III-lea. In drum spre corpul unde aveam examenul, ma intalnesc cu asistentul/a, care se grabea foarte in sesnul dispre care venisem
17 s-a schimbat sala, zice
18 unde ?
19 in A… sau in A…
20 pai in care din ele ?
21 Nu stiu? Unde sunt?
In cele din urma, il/o conduc pe asistent/a spre sala unde studentii au asteptat un sfert de ora inceperea examenului, pe care il dau in jumatate din timpul alocat, pentru ca bineinteles ca se suprapunea cu urmatoarele.
*
Examenele 4 si 5. Ei bine, aceste 2 examene aveau o particularitate deosebitaprin faptul ca erau in acelasi interval, in aceeasi sala, cu acelasi/aceeasi prof., la discipline diferite. Avusesem o conversatie cu dl/dna prof. in acest sens in urma cu o saptamana, la telefon, cand imi spusese ca acest aspect nu este problema lui si ca presupune ca va trebui sa dau amndoua examenele in respectivul interval. Revenind la solicitarea mea, dl/dna prof. afirma ca numai un geniu poate trece la examenele lui/ei in jumatate din timpul alocat (asta in conditiile in care semestrul trecut alocase pentru un examen la orar 2 ore, l-a dat in 1 ora, eu am predat foaia in ½ ora timp in care rezolvasem subiectele de doua ori si luasem 10) si incepe o discutie in contradictoriu cu mine, de fata cu toti studentii, in timp ce examenul incepuse.Pana la urma, mi-am asumat « riscul » de a da amandoua examenele in acelasi timp pentru simplul motiv ca dl/dna prof. avea timpul multe prea pretios incat sa aloce mai mult de 4 ore per semestru pentru examene cu studentii. Examenul a inceput la 11.10 si aveam timp teoretic (conform planificarii) pana la 13. Intre 11.15-11.55 am lucrat primul examen (adica in 1/3 din timp) apoi m-am apucat de urmatorul in conditiile in care profesorul a cerut foile de examinare de la toata lumea la ora 12 (bineinteles ca acest detaliu nesemnificativ u imi fusese adus la cuoastinta, mai ales cum avusesem tupeul si nerusinarea de a intarzia…). Nu conta ca mai era cineva in sala in situatia mea… In fine, am reusit sa rezolv complet subiectele de la al doilea examen in 1/12 din timp, adica in 10 minute si sa predau lucrarea in conditiile in care eram pisat de dl./dna. prof.: « Haide ! N-ai pus punt ? Pune punct ! Fraza se incheie cu punct ! »
*
Examenul al 6-lea se desfasura intr-o sala in care la ora inceperii se dadea un alt examen. In fata asteptau mai multi studenti care nici macar nu stiau cu cine au restanta sau in ce sala sa intre. Profesorul inca nu aflase, cu toate ca fusese afisat (Dumnezeu stie cu cat timp in urma, ca eu citisem afisul de 3 zile), care era sala in care se desfasura examenul. In cele din urma, acesta a fost cel mai « sanatos » examen pe care l-am dat (cu intarziere de jumatate de ora, bineinteles). Am luat 10 rezolvand subiectul in jumatate din timpul total alocat.
——————————————-
Rubrica: Cutia Pandorei
Articol: Mata Hari, inventatoarea strip-tease-ului
Autor: Cristina FILIMON
Pe numele adevarat Margaretha Geertruida Zelle, Mata Hari s-a nascut la 7 august 1876, la Leenwarden, Friesland (Olanda). Este una dintre cele patru odrasle ale cuplului Adam Zelle – palarierul orasului – si Antje Van der Meulen. Mitomana inveterata, viitoarea dansatoare va furniza ziaristilor si impresarilor vremii numeroase versiuni privitoare la locul si data nasterii ei si identitatea parintilor.
Dupa falimentul tatalui, imbogatit prea rapid din afaceri cu petrol, sotii Zelle se despart. Ramasa orfana de mama, fata este preluata de nasul sau, care se hotaraste s-o pregateasca pentru o meserie cinstita. O trimite la Scoala Normala de Educatoare din Leyda, insa il seduce pe director si trebuie sa fie restrasa. La varsta de 17 ani, este data in grija unui unchi din Haga, unde citeste urmatorul anunt, la rubrica „Matrimoniale”: „Ofiter in permisie, cu serviciul in Indiile Olandeze, doreste cunostinta tanara in vederea casatoriei”. Nu este o propunere serioasa. Este doar o gluma, pusa la cale de prietenul unui ofiter, pe nume MacLeod, care se apropie de varsta de 40 de ani. Totusi, dornica sa se marite, se arunca in bratele acestui scotian de vita veche, chel, dur, zgarcit, dar brav, si nu se lasa pana nu-l convinge s-o ia de nevasta.
La acea vreme, virtuoasa, Margaretha se simte neglijata. Ramane insarcinata si naste un baiat, la 30 ianuarie 1897, caruia ii pune numele Norman John. Cei trei MacLeod pornesc spre Indiile Olandeze, unde mai vine pe lume Jeanne Louise. Neintelegerile din cuplu se agraveaza, dupa ce copiii sunt otraviti. Fetita este salvata ca prin minune, insa decesul fratelui nu poate fi evitat. Autorul crimei nu va fi niciodata depistat.
Ofiterul ii reproseaza nevestei toate cele intamplate, desi ea nu are nici o vina. Pusa la zid pe nedrept si cu nervii la pamant, dupa nenorocirea prin care a trecut, se imbolnaveste de febra tifoida. Ofiterul demisioneaza si se retrag impreuna intr-un satuc. Certurile conjugale nu contenesc nici dupa ce se insanatoseste. Sotii MacLeod se intorc in Olanda si se despart.
In 1903, Margaretha porneste spre Paris. Merge din atelier in atelier pentru a convinge pictorii sa le pozeze pe bani. Desi este apetisanta – nu o frumusete exceptionala – o gasesc necorespunzatoare. Are parul negru, ochii negri si indrazneti, tenul masliniu, corp zvelt, dar umeri si solduri largi, brate si picioare plinute. Ii place sa fie diferita, sa fie in centrul atentiei, sa treaca drept extravaganta si sa faca scandal. O salveaza talentul de a pune in valoare o anatomie mediocra prin dans. Toata viata invata sa-si ascunda defectele. Pe scena va aparea mereu cu doua cochilii de metal, pe post de sutien, din cauza sanilor flasci.
Reuseste pana la urma sa pozeze pentru cativa pictori din Paris, dar obtine sume modeste. Revine in Olanda, insa nici aici nu-si gaseste de lucru. In 1904, se intoarce in capitala Frantei. Se angajeaza la un proprietar de scoala de echitatie, care intuieste ca are chemare pentru dans. O impinge sa-si faca debutul in salonul doamnei Kireevski. Isi dezveleste trupul si socheaza asistenta, in timp ce danseaza si flutura „voalurile acoperinde si cazande”. Istoricii sunt convinsi ca poate fi recunoscuta inventatoarea stripteas-ului.
Guimet o lanseaza ca dansatoare, la 13 martie 1905, cu ocazia unui spectacol pe care il sustine la Muzeul de Arta Orientala. Reprezentatia este precedata de o conferinta despre dansurile vedice. Margaretha sustine ca a invatat secrete brahmanice de la cele mai faimoase „preotese” ale Indiei. Pretinde ca interpreteaza dansuri hinduse si javaneze, dar in realitate nu cunoaste riturile vedice. Spectacolul este o impostura. Din fericire, nu se afla orientalisti in sala. Parisul ii cade la picioare. Desi n-o va idolatriza niciodata ca pe Sarah Bernhardt sau Isadora Duncan, publicul este fascinat de costumatiile novatoare – cu un simplu voal in jurul taliei. Dansatoarea isi dozeaza bijuteriile si voalurile in functie de spectatori.
Pentru a capata statutul de „expert orientalist”, ii trebuia si un nume asiatic. Isi spune Mata Hari, insa nu stie ca este un apelativ malaiezian, nu hindus. „Mata” inseamna ochi, iar „Hari”, zi, in traducere libera, „Ochiul zilei”.
Sursa: „Femei Celebre”- Editura All
Rubrica: Jurnal cultural (7) – iulie 2005
Autor: Alin Cristea
email: alin@cristea.com
Articol: 1. Mizele culturale ale Romaniei de astazi
2. Carti
3. Filme
MIZELE CULTURALE ALE ROMANIEI DE ASTAZI
Liviu Antonesei: “Cred ca aceste doua branse, filmul si teatrul, ar putea ramine in continuare mize culturale importante, indeosebi pentru exportul cultural. Carora ar trebui adaugate muzica – unde avem compozitori si interpreti reamarcabili – si artele plastice. Deci domeniile culturale mai putin legate de cuvint, lucrind cu limbaje universale, ce nu au neaparata nevoie de traducere. Si cind spun muzica, nu ma refer doar la ‘domeniul greu’, ci si la cel ‘lejer’, cu gindul ca succesul international remarcabil al trupei Ozon poate atrage atentia asupra
dimensiunilor mai dificile ale unei culturi. Poti deschide drumul cu orice, important este sa-l largesti si sa-l consolidezi!” (Observator cultural, Nr. 18 (275), 30 iunie – 6 iulie 2005)
Marin Mincu: “Eu nu cred deloc ca toate ‘mizele’ se reduc doar la doua filme recent premiate si la citiva regizori de succes. Eu cred ca, dimpotriva, acestia au fost luati in seama tocmai pentru ca veneau dintr-o arie culturala consistenta, unde atit traditia, cit si experimentul au functionat normal, mentinindu-se permanent in competitia virtuala, desi, in mod explicabil, au lipsit omologarile sincronice. Din experienta mea italiana, rezumata fara prea multa modestie aici, am constatat ca sintem si raminem competitivi. Important este sa ne integram intr-un proiect cultural cit mai amplu care sa includa toate valorile culturii / literaturii, si nu doar unul sau doi competitori.”
(Observator cultural, Nr. 19 (276), 7-13 iulie 2005)
Miruna Runcan: “Cred ca miza majora a culturii romane este direct legata de spiritul critic. Si inteleg prin asta ca fiecare cimp creativ din ea trebuie sa-si asume, pentru o lunga perioada, sarcina dubla a curateniei in propria ograda si a proiectarilor in raport cu uriasele schimbari de paradigma cu care ne confruntam. Tot astfel cum fiecare activitate culturala, si mai ales artistica, trebuie sa se trezeasca si sa deschida ferestrele propriului borcan, comunicind cu… vecinii de palier. Ceea ce presupune o drastica schimbare de mentalitate, dar si o fericita aerisire a orizintului. Fiindca asta inseamna spirit critic, nu doar sa depui marturie, strimbind din cind in cind din nas. Noi, aici, intre noi, si noi in relatie cu alti, de alaturi si din departare. Si, mai ales, cred ca cea mai grea miza a culturii romane, care include exercitiul liber consimtit al spiritului critic, e reconstrucia sociala a increderii in celalalt. […] Sper intr-o Romanie culturala a rabdarii generoase si a arhitecturilor rezistente, cuviincios recompensate. O Romanie cu dictionare, cu monografii, cu studii informate si inteligente, cu grupuri solidare care sa puna umarul pentru proiecte iubite si necesare. O Romanie care sa poata tine piept, astfel, Romaniei de sticla a celor citeva zeci de televiziuni cu eroi de mucava, starlete de silicon si editorialisti justitiari de vodevil.” (Observator cultural, Nr. 21 (279), 21-27 iulie 2005)
CARTI
Lindenfeld – “Un roman postmodern curat, limpede, sofisticat, dar fara ifose. Un artificiu literar dintre cele mai traductibile. O recuperare sintetica si plina de umor a emblemelor esentiale ale Romaniei post-comuniste. Acestea ar fi, in rezumat, calitatile cartii lui Ioan T. Morar, Lindenfeld, la care trebuie adaugata observatia, si ea favorizanta, ca rar le gasim intrunite intre copertile aceleiasi carti. […] Dumnezeul cartilor a facut ca romanul lui Ioan T. Morar sa apara la putin timp dupa Visul copilului care paseste pe zapada fara sa lase urme, de Gabriel Chifu, si Degete mici, de Filip Florian, cu care face buna casa ideea unui nou sound al prozei care se scrie acum: ingenioasa, inteligenta, deplin decolata din mizga realului, capabila sa puna la bataie si altceva decit fisa clinica a experimentului istoric numit post-comunsm.” (Tania Radu) (22, Nr. 802, 19-25 iulie 2005)
Vremea minunilor – “Prin simpla lui existenta in literatura elvetiana de limba germana, Catalin Dorian Florescu face un important serviciu literaturii romane. Nici un ciclu de conferinte, oricit de echilibrate si docte, nu ar fi reusit probabil sa traduca atit de simplu si de convingator experienta comunismului romanesc precum o face romanu lui Vremea minunilor. Povestita din unghiul copilului, viata la bloc, in anii ‘70-’80 ai Romaniei ceausiste, poate deveni inteligibila pentru un occidental, in timp ce reconstituirile memorialistice ‘serioase’, cu inchisori politice, cenzura, delatiune si mizerie, risca sa blocheze organul moral al cititorului din lumea libera. Evident, ne miscam pe terenul presupunerilor, dar nu numai, de vreme ce autorul are deja succes in tara de adoptie. De altfel, acest tip de priza la realitatile comuniste a mai fost verificat, in film cel putin, de o pelicula precum Goodbye, Lenin – amara comedie ex-RDG-ista care a trezit in mare masura sensibilitatea occidentala fata de tragedia comunismului est-german si consecintele ei.” (Tania Radu)
(22, Nr. 793, 17-23 mai 2005)
Intilnirea religiilor – “Cartea scrisa de Anca Manolescu are meritul de a ne proiecta vertiginos spre ceea ce da sens diversitatii pe care o percepem din ce in ce mai acut in Europa si care se constituie deja intr-o exigenta inerenta crestinismului. Atenta la eforturile teologilor occidentali de a propune un mod de intelegere a celorlalte traditii, evitind inclusivismul, dar pastrind singularitatea crestinismului, Anca Manolescu continua sugestiile parintelui Scrima de a defini, in interiorul crestinismului, ‘un spatiu de convergenta a religiilor’, practicind o veritabila ‘ospitalitate hermeneutica’. Nu stim in ce masura procedee amplu ilustrate in istoria exegezei crestine vor fi privite doar ca un produs cultural secundar (ne referim la exegeza tipologica, de pilda) din perspectiva acestei deschideri catre celalalt, dar credem ca un dialog autentic cu diferitele pozitii teologice sau filosofice care sustin caracterul non-religios al crestinismului ar contribui la precizarea posibilitatilor unei binevenite ospitalitati.” (Bogdan
Tararu-Cazaban) (Adevarul literar si artistic, Nr. 774, 28 iunie
2005)
FILME
Marea dinlauntru – “Cistigatorul Oscarului in 2005 pentru cel mai bun film strain, a doua premii la Venetia si a multor distinctii europene vorbeste despre dragoste si sinucidere. Se pare ca problema eutanasiei este una din cele mai arzatoare pentru lumea contemporana, iar pledoariile filmice pentru ea, uneori, cit se poate de convingatoare. Probabil, datorita sinceritatii cu care o abordeaza atit scenaristii, cit si actorii, deopotriva sensibilizati de cenzura degenerescentei biologice si de incapacitatea societatii atee de a da un raspuns multumitor problematicii mortii. […] Filmul este o scriitura inteligenta si polifonica asupra prieteniei, iubirii si solidaritatii umane, centrate in jurul unui personaj care si-a pierdut de mult libertatea de a se misca.”
(Elena Dulgheru) (Adevarul literar si artistic, Nr. 776, 12 iulie 2005)
Nevasta lui Gilles – “Pare incredibil ca, intr-o Europa in care personalitatea umana arata (cel putin in retrospectivele de film) din ce in ce mai plata, sa mai apara filme de o asemenea profunzime, simplitate si rafinament precum cel semnat de regizorul Frédéric Fonteine. […] Filmul nu ar fi fost decit o banala drama de mahala, o sumbra tragedie proletara, fara prestatia perfect orchestrata a intregii echipe artistice, centrata pe jocul Emmanuellei Devos, dezvoltat intr-o gama de nuanse ce iradiaza o caldura umana discreta, aburinda, nicicind excesiva, foarte feminina. Modelarea picturala a luminilor, penumbrele calde si moi, inspirate de pinzele lui Chardin si de plastica clasica flamanda, ca si jocul mozartian al fetitelor (de un firesc rar intilnit chiar in filmele cu copii), potenteaza intr-o infinitudine de semitonuri tot indicibilul de umanitate din privirile protagonistei. Scriitura filmica rarefiata, economia dialogului si poezia densa a imaginii, exploatind o scenografie construita in tonuri delicate de maron si albastru, dezvoltate in jurul dominantelor cromatice ale eroinei principale, concura, si ele, la broderia delicata de tonuri a intregului film.” (Elena Dulgheru) (Adevarul literar si artistic, Nr. 774, 28 iunie 2005)
Utimile zile ale lui Hitler – “E un film echilibrat, care nu exagereaza nici cu violenta de dragul artei, nici cu naturalismul de dragul violentei, si care nu-si distruge, din exces de ‘sa fie asa cum a fost’, personajele. Iar, pentru cunoscatori, filmul e, prin respectarea atenta a marturiilor istorice si prin autenticitatea apropiatilor lui Hitler, care seamana, chiar la infatisare, cu ‘originalele’ (Goebbels, Himler si Speer sint uimitori!), un adevarat festin.” (Mihai Fulger) (Observator cultural, Nr. 18 (275), 30 iunie – 6 iulie
2005)
Reviste electronice
revist@ – grupaj din principalele reviste culturale (22, Dilema veche, Romania literara, Observator cultural, Adevarul literar si artistic, Ziarul de duminica, Suplimentul de cultura) (100-150 K). Se afiseaza saptaminal (de obicei lunea) pe portalul cultural LiterNet. “Revista lui Alin este un soi de memorie condensata a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: esti in ea, deci existi!” (Alex. Leo Serban). Se distribuie la 900 de abonati in weekend.
cinem@ – grupaj cu informatii si comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV (100-150 K). Contribuie la educatia cinematografica, dezvoltarea spiritului critic si vizualfabetizare. “In societatea de astazi care cunoaste o expansiune uriasa a vizualului in cele mai diverse si neasteptate forme, a invata sa privesti devine o necesitate practica.” (Mircea Vasilescu) Se distribuie la 800 de abonati in weekend.
no comment – un anunt ciudat, o informatie care te buimaceste, o scena care te lasa gura-casca. (50-100 K) “Fiecare manipulat trebuie sa aiba cel putin un minut pe zi de ‘No comment’, intr-o tara ca a noastra unde in fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu sta de vorba cu pasagerii’.” (Radu Cosasu) Se distribuie la 1.000 de abonati in weekend.
Pentru abonament gratuit mentionati optiunile intr-un mesaj la alin@cristea.com
Pentru renuntare la abonament mentionati “sfirsit” linga optiuni
—————————-
Rubrica: Divertisment
De-ale soferilor, haz de necaz
– Cealalta masina a intrat în mine fara sa ma atentioneze asupra ei.
– M-am lovit cu un camion stationar venind din sens invers.
– Am plecat de la marginea soselei, m-am uitat la soacra mea si am trecut peste parapet.
– Încercând sa omor o musca, am intrat cu masina într-un stâlp de telegraf.
– Conduceam masina de 40 de ani când am adormit la volan si am avut un accident.
– Când m-am apropiat de intersectie, un semn Stop a aparut în locul în care nici un semn Stop nu mai aparuse vreodata.
– Ca sa evit lovirea barei masinii din fata, am calcat pietonul.
– O masina invizibila a aparut de nicaieri, mi-a lovit vehiculul si a disparut, speriindu-mi copiii.
– Pietonul nu stia în ce directie sa se îndrepte, asa ca l-am calcat.
– Cauza indirecta a accidentului a fost un ins marunt într-o masina mica cu o gura mare.
– Stâlpul de telefon se apropia repede. Am încercat sa virez în afara directiei lui, dar el m-a lovit în fata.
– Am claxonat pietonul, dar el se holba la mine si am dat peste el.
– Pe un formular de asigurare (soferul lovise o vaca):
– Cum ati avertizat dvs.? – Cu claxonul.
– Cum a avertizat celalalt? – Muuum!
– Apropiindu-ma de intersectie, nu am vazut nici un vehicul venind din dreapta mea, asa ca am lovit masina din fata.
– Masina din fata mea a lovit pietonul, dar acesta s-a sculat, asa ca l-am lovit si eu.
– Exista trei feluri de oameni: oameni buni, oameni rai si soferi.
…si tot pentru descretirea fruntii…
Doi colegi stau de vorba:
– Ai auzit? a murit sefu’.
– Da. Si ma tot intreb cine a mai murit odata cu el.
– De ce?
– Pai scria in anunt ca „odata cu el a murit unul dintre cei mai
capabili
angajati ai firmei noastre…”
– Popescule, de ce vii asa tarziu?!!!
– Pai, mi-ati spus ieri sa-mi citesc ziarul acasa…
Un patron catre altul:
– Cum de angajatii tai sunt mereu asa punctuali?
– Simplu: am 30 de angajati si 20 de locuri de parcare.
Seful:
– Nu ma priviti ca pe un sef, ci ca pe un prieten care are mereu
dreptate.
La Biroul de Resurse Umane:
– Ne pare rau, dar nu va putem angaja, pentru ca nu avem ce sa va dam
de
lucru.
– Pai, asta n-ar fi asa de grav…
Seful catre secretara:
– Cine ti-a spus ca doar pentru ca te-am sarutat de cateva ori ai
dreptul
sa lenevesti toata ziua?
– Avocatul meu.
Intre colegi:
– De ce nu lucreaza Ionescu saptamana asta?
– Il inlocuieste pe sefu’.
Angajatul catre sef:
– Mi-ati promis ca imi mariti salariul, daca sunteti multumit de
mine…
– Cum pot fi multumit cu cineva care cere marire de salariu?!
La interviu:
– Sunteti casatorit?
– Nu.
– Ne pare rau, noi avem nevoie de persoane care sunt obisnuite sa se
subordoneze…
Angajatorul:
– Incepeti de luni. Remuneratia dupa merit.
– Imi pare rau, din asta nu pot trai.
La Biroul de Resurse Umane:
– Cautam pe cineva care nu se da inapoi de la nici un fel de munca si
nu
se imbolnaveste niciodata.
– OK, angajati-ma pe mine, va ajut eu sa cautati.
————————–
Rubrica: Sport
Articol: Sportul si Vasluiul au învins de 7 ori
Autor: Mihai SANDU, R Moldovaa
Circa 10 zile, în Republica Moldova s-au aflat în pregãtire centralizatã douã echipe din Divizia A Burger. Una s-a antrenat la Chisinãu, iar alta la Tiraspol. Dacã Sportul Studentesc a câstigat lejer toate confruntãrile, atunci nou-promovata FC Vaslui a mai luat si bãtaie.
Din cele patru amicale pe care le-a sustinut la clubul de fotbal Zimbru Chisinãu, echipa antrenatã de Dan Petrescu a avut ceva emotii doar la partida cu satelitul Sheriff-ului, FC Tiraspol (scor 1-0). În rest, viatã usoarã cu echipele din capitala Moldovei: Dacia (3-1), Politehnica (2-1) si Zimbru (3-0). „Tunarul” echipei a fost atacantul Ionut Mazilu, care a înscris de patru ori. Antrenorul Dan Petrescu a declarat cã Sportul a ales sã vinã la Chisinãu pentru cã este aproape, dar si conditiile de antrenament sunt foarte bune.
Pe gazon extraordinar s-a antrenat si FC Vaslui, gruparea moldoveanã fiind gãzduitã de complexul sportiv Sheriff din Tiraspol. Echipa condusã de Nicu Panduru a bifat 5 meciuri de verificare si a obtinut 3 victorii, o remizã si o înfrângere. Esecul a fost suferit chiar în primul meci cu FC Tiraspol (0-1), iar egalitatea a fost consemnatã la partida cu Zimbru Chisinãu. Singurul gol al vasluienilor din acest joc a fost marcat de Claudiu Rãducanu. Victoriile au fost obtinute în fata lui Dinamo Tighina (7-1), Tiligul Tiraspol (3-1) si Zimbru-2 (2-0). În ultimul meci „basarabeanul” Viorel Frunzã si-a trecut în cont o reusitã inscriind în poarta fostei sale echipe. La Tiraspol, Vasluiul a pus ochiul pe brazilianul Igor de Lima, care s-a înteles deja cu echipa lui Porumboiu. În sezonul trecut însã, De Lima nu a jucat mai deloc în formula de start la Sheriff.
Altfel, echipele moldovenesti au obtinut 5 victorii din 7 partide în actuala stagiune a cupelor europene. Cu gândul la Artmedia, Sheriff mai are de jucat un meci cu Partizan Belgrad (tur 1-2), în cadrul turului secund preliminar al Ligii Campionilor.
În Cupa UEFA, Nistru Otaci a trecut fãrã probleme de azerii de la Hazar (3-1, 2-1) si va juca în turul urmãtor cu GAK din Austria. La rândul sãu, Dacia Chisinãu a fost eliminatã surprinzãtor de campioana Liechtensteinului, FC Vaduz (0-2, 1-0).
În altã ordine de idei, cea de-a 15 editie a campionatului Moldovei (Divizia Nationalã) va demara pe 13 august.