caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Alianţa D. A. – diagnostic şi prognostic

de (1-8-2005)

Alianţa DA şi factorii de putere pe care i-a generat nu se simt prea bine pe aceste vremuri de caniculă. Cel mai recent sondaj INSOMAR arată că toată lumea a pierdut procente semnificative în mai puţin de o lună – între sondajele de opinie din iunie şi cel amintit.

A pierdut procente preşedintele, a pierdut primul-ministru, au pierdut ceilalţi miniştri, au pierdut partidele componente, dar şi Alianţa ca atare, care înregistrează, pentru prima dată de la instalarea la putere, sub 50 de procente. În schimb, PSD-ul şi reprezentanţii acestuia, cu Iliescu în frunte!, oricît ar părea de surprinzătoare această re-clasare a unui politician practic epuizat, au recuperat din decalajele ce tindeau să se cronicizeze. Fără să facă nimic, se apropie ameninţător. Cui se datorează această schimbare de trend la nivelul opiniei publice şi electorale?

Întîi de toate, desigur, Alianţei însăşi – jocul de-a demisia al premierului, conflictele deschise ori subterane (de pildă, între preşedinte şi premier, dar şi între acesta şi o parte a liderilor liberali), mai multe bîlbe ale guvernului (între care aprobarea de două ori la rînd a unei ordonanţe e răul cel mai mic), lipsa unor rezultate evidente ale guvernării cu impact asupra publicului, criza din sănătate etc nu puteau conduce în altă parte.

Dacă adăugăm demisia doamnei Mona Muscă (care, pe termen lung, s-ar putea dovedi utilă PNL şi Alianţei!) şi faptul că partenerii principali ai Coaliţiei, PNL şi PD, par să funcţioneze cu viteze diferite, iar cei minori, UDMR şi PC, nu sînt foarte siguri că se află la guvernare şi nu în opoziţie, ne putem chiar mira că deteriorarea procentelor nu a fost mai drastică. Mai ales că nici presa orientată, cu Antenele în frunte, dar şi cu Realitatea TV, care şi-a uitat pe moment profesionalismul ce-i ridicase ratingul, n-a stat degeaba.

Rareori, poate doar pe vremea monopolului TVR-ist, mi-a fost dat să constat procese de manipulare a opiniei publice mai grosolane ca pe vremea inundaţiilor. De ce, pe televiziunile noastre, de inundaţii era vinovat guvernul, iar de caniculă doar natura şi Dumnezeu? Păi, pentru că acum nu se mai vorbeşte de anticipate, de bună seamă!

Şi cu asta am ajuns la prognostic. Dacă lucrurile continuă aşa, este limpede că trendul descrescător al Alianţei DA, cu partenerii conjuncturali cu tot, va continua, iar ritmul ar putea deveni catastrofal. Ce soluţii de redresare mai are? Pe cea mai bună, alegerile anticipate, tocmai au îngropat-o prin decizia ultimă a premierului, aceea de a nu mai demisiona. Ca impact public, rămîne schimbarea preşedinţilor celor două camere, d-nii Văcăroiu şi Năstase.

Situaţia de acum e relativ absurdă – există o majoritate guvernamentală, însă ambele camere sînt conduse de opoziţie, cu largul concurs al partenerilor minoritari ai Coaliţiei! Ca la noi, la nimenea. Aceştia vor trebui forţaţi să aleagă – ori la putere, ori în opoziţie. Cum sînt campioni la oportunism, vor alege să cadă de acord cu schimbarea regulamentelor şi, pe cale de consecinţă, a preşedinţelor Camerelor. Iar aceasta n-ar fi doar o lovitură de imagine, ci şi una care ar putea contribui la creşterea coerenţei actului de guvernare. E, totuşi, absurd să facă opoziţia agenda guvernului!

Un al doilea pas necesar este remanierea guvernului. Este limpede că unii miniştri nu sînt doar ineficienţi, ci şi necunoscuţi – poate e mai bine? – de public. Dacă în şapte luni nu s-au remarcat prin nimic, ori s-au remarcat prin gafe, e greu de crezut că o vor face de acum înainte. Eu aş schimba şi premierul cu altul mai ferm, poate Stolojan, dar cum o asemenea măsură riscă să perturbe atmosfera din interiorul Coaliţiei, putem spera într-o revenire spre fermitate a acestuia. De n-o fi speranţă deşartă!

În sfîrşit, odată îndeplinite aceste condiţii relativ formale, dar cu consecinţe în substanţa guernării, actuala putere trebuie să se pună serios pe treabă. Bilanţul pozitiv al primelor şapte luni, e sărăcuţ – 1. cota unică de impozitare, afectată însă de noile impozite şi noile măriri de impozite, introduse pentru că nu s-a estimat deficitul bugetar! Şi 2. pachetul de legi privind proprietatea şi reforma justiţiei, afectat şi acesta de necesara negociere cu PSD şi cu membrii Curţii Constituţionale.

Cam puţin pentru o guvernare autodefinită ca reformistă, mai ales în condiţiile în care restanţele asupra cărora UE s-a şi săturat să ne mai atragă atenţia sînt atît de multe şi atît de importante. Cum Raportul va fi, previzibil pentru toată lumea, negativ, iar partenerii bulgari au probleme de politică internă, chiar mai mari decît ale noastre, e limpede că aderarea va fi amînată cu cel puţin un an. Prin urmare, involuntar, s-a cîştigat o cantitate de timp care să ne permită să facem reformele, dacă nu repede, măcar bine. Şi să fim mult mai bine pregătiţi pentru şocul aderării.

Ce se va întîmpla dacă aceşti paşi absolut necesari nu vor fi făcuţi? Nu e greu de întrevăzut. Agonia Alianţei DA se va croniciza, prăbuşirea sa va deveni catastrofală iar, la momentul cel mai potrivit pentru sine, PSD va provoca o criză politică ce va conduce la alegeri anticipate, pe care le va cîştiga. Despre partidele Alianţei vom auzi cum auzim acum de „ţărănişti”. Iar echilibrul cîmpului politic va fi o iluzie. Ne vom afla, politiceşte vorbind, în situaţia de la începutul deceniului trecut. Mă îndoiesc că membrii responsabili ai Alianţei DA doresc acest lucru. Prin urmare, „trabajo si, samba non”, că luna august a şi început să treacă!

Ecouri

  • e moraru: (1-8-2005 la 00:00)

    Doamne sfinte, sper sa nu aveti dreptate!!!

  • Liviu ANTONESEI: (1-8-2005 la 00:00)

    Nici eu n-as vrea sa am dreptate in ceea ce priveste concluzia articolului. Insa, daca pasii mentionati pina acolo vor fi facuti, nu voi avea dreptate! Incerc, cit e omeneste posibil, sa nu fiu pesimist.

    Pe de alta parte, cine s-a fript deja cu Ciorbea, sufla si-n Tariceanu, Basescu et altii, mai ales ca motive ne-au cam dat pina acum! Auguri! Liviu Antonesei

  • e moraru: (1-8-2005 la 00:00)

    Cred ca am pierdut puterea de a fi disponibili atitor ”experiente” si din acest motiv mi-a … scapat exclamatia. Judecind cu luciditate,aveti dreptate dar in anumite etape ai nevoie de certitudini iar cea care se impune acum este aceea ca nu ne mai putem intoarce decit la trecutul care ne este forta,trecut care este facut si de oameni ca dumneavoastra.

    Prin atitudinea Dv. politica detasata de interese meschine, prin pozitia sociala care va particularizeaza, prin independenta opiniilor ne-ati reabilitat spiritual si ne conferiti noua, celor neinsemnati si uneori debusolati, o demnitate anume…

    Sper sa putem asista la o dinamica de progres in tara asta! Cite generatii trebuie sa mai plece,sa fie lovite, dezamagite si totusi, cit timp ar trebui pentru ca, oricit de departe ar fi sa nu tresara dureros de iubitor cineva care priveste harta Europei si privirea ii merge singura, mingiietoare spre conturul atit de cunoscut, imprimat in fiecare dintre noi ?
    Scrieti-ne in cadrul unui « profetism despre Romania » ce mai putem spera, gasiti cu luciditate si marturisiti-ne ce putem face… Si, cine stie, poate se vor implini.
    Cu stima, stima, stima,
    Ev. Moraru

  • Zob Gheorghe: (1-8-2005 la 00:00)

    Mi se pare ca aveti o doza de iluzie. Deciziile in ceea ce ne priveste pe noi romanii sunt in puterea altora. Putem proba, putem verifica daca soarta noastra sta in puterea noastra stand direct in fata cu cei care ne distrug an de an si zi de zi. Sa nu imi spuneti ca radicalismul politic nu mai este de actualitate. Cand vad ce oameni de actiune politica are Romania acum, cu tot regretul jinduiesc dupa oamenii interbelici care erau si sunt deasupra noastra. Nu vedeti ca nu vrea unul sa-si piarda avantajele personale? Atunci ce sa mai spunem de sacrificiul suprem? Ce oameni au fost… Ce oameni!
    Vai de noi! Ma tem ca asa vom muri: in gunoi.

  • Octavian Mihaescu: (1-8-2005 la 00:00)

    Acest PSD, fie Iliescu, Geoana, Roman, Nastase, impreuna cu Ponta&, trebuie sa dispara complet, nu ideologia social-democrata ci liderii acestui partid-mafiot, care au distrus, pus in pericol, interesele vitale ale României, clasat pe ultimul loc in tot estul european, facand de rusine pe orice român.

    Tot raul de la aceasta grupare, garda a II-a comunista, neocomunista, democrata, se trage. Mafia instaurata sub bagheta lui Iliescu&PSD s-a instaurat în Ro. Câta vreme mai stam cu acestia sub acelasi acoperisi Este timpul (15 ani) sa alungam aceasta grupare nefasta pentru Ro.

    Cine este de vina? Securitatea, o fi facut la inceput jocurile PCR-FSN, asa este, le stim, insa nu aceasta mai mentine cu peste 30% acest partid, ci electoratul (mare parte din el), caruia îi datoram din 20 Mai 1990, aceasta plaga numita FSN-PSDR-PSD-PCR-PCCUS.

    Ne plângem ca in acest PSD a disturs polul C-D, respectiv PNT-cd, asa este, insa observam ca nici macar nu au (si nu am) fost capabili sa construiasca un pol Social-Democrat autentic. CDR-Ctinescu, l-a readus la putere, sa nu uitam, aceasta a fost marea nenorocire ce a cazut pe capul nostru, de care nici azi nu mai scapam.

    Unde este noua clasa politica, unde sunt tinerii, aceia in care toti îsi pun nadejdea mântuitoare, unde sunt? Afara, in Occident, aiurea, ne amagim, ne imbatam cu apa rece, sunt lipsiti de caracter, lasi, dar nici prea mari destepti nu am prea fata dupa 89. In nici un partid existent in Ro nu vad un tânar promitator, de presa ce sa mai vorbim…! Cine va lua locul lui Octavian Paler, pe al lui Corneliu Coposu, nu vad pe nimeni, negura densa, sinistra la orizont. Ca tinerii, sa vorbim de generatia mea, care a fost tânara în 89 si, care in mod normal trebuia sa nasca lideri care sa smulga/alunge impostorii la groapa de gunoi, unde sunt acestia?! Ce a emigrat din Ro?

    Ba mint, uite un schmecher, un bandit, numit Basescu s-a impus, dar tot din sistem, vorba lui , ca gura pacatosului adevar graieste. Si ptr ca tot am ajuns aici, amintind de religie. Nici in acest domeniu nu am dat nimic, socio-cultural, aiurea in tramvai, tot nimic nu se vede, ba în 2000 ne tipa la megafoane sa votam pe Iliescu-PSDR!

    Ne bate pâna si Dumnezeu peste obraz, de atâta nerusinare in care persistam, construim cu chiu cu vai, ptr ca a doua zi sa fie luate de ape, furtuni si alte calamitati. Iata blestemul in care ne zabtem de la Manole citire, dar oare numai asta sa fie, ba, uite si Miorita si, si, si câte nu am putea vedea, daca am vrea.

    Este si va ramâne o mare pata de rusine, daca aceasta formula a PSD, Iliescu, Roman, Nastase, Geoana si tot alaiul mafio-comunist, vor mai avea sustinere electorala, ce este prea mult strica! Deja putem vorbi de simptom patologic!

    O.M

  • Laur Ursu: (1-8-2005 la 00:00)

    Dle Zob, noi nu suntem cei din urma vinovati asupra a ceea ce ni se intampla. Avem si noi o doza de coparticipare si o (i)responsabilitate in privinta evenimentelor ce ni se intampla. Ideea unei terori a istoriei, care se face nu „cu noi”, ci „impotriva noastra” e foarte perimata. ca si generatia de la care am mostenit-o. Cum sa interpretez absenta clamata drept prisos de cunostinte aplicata de dvs asupra epocii interbelice. Nu atunci s-a prabusit regimul parlamentar si, in cele din urma, Romania mare? Nu a inceput atunci sirul dictaturilor care s-a incheiat in 89?Dictaturi care au adus Romania in situatia nefericita in care ne zbatem astazi?
    Sa va spui o butada si plec: cine nu invata din trecut, nu are viitor!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
El mundo Botanica

Mă înalţ deasupra câmpiei Albe ca un perete văruit de curând; Imensă, fără margini parcă. Nu există Nord, nu există...

Închide
13.58.80.48