Ce frumoasă îmi eşti,
Atunci când îmi zâmbeşti
Şi ce frumoasă îmi eşti
Când lacrimi dăruieşti.
Soarele blesteamă zile,
Când nu te vede pe tine,
Nopţile sunt triste,
În ochi-ţi diamante senine.
În apus de soare,
Tu semeni cu o floare,
Neagra inimă-mi doare,
Farmecul nu-ţi moare.
Când suferinţa ta creşte,
Răul în lume se lărgeşte,
Binele se odihneşte,
Dar tot sufletu-ţi străluceşte.
Cum să-ţi gust sângele ?
Cum aş putea să-ţi fac rele ?
Tu energia vieţii mele,
Faptele sunt prea grele.
Acum te venerez mai mult
Şi-mi amintesc de trecut,
A fost odată demult,
Când rău eu n-am făcut.
Venus nu ţi-a înţeles iubirea,
Te-a blestemat dându-ţi nemurirea,
Ea nu era deloc zeiţă,
Ci era de fapt demoniţă.
Ce a furat un nume,
Ca frumos să sune,
Numele unei dive,
Cea cu stări fine.
Ai iubit dintotdeauna
Şi iubeşti chiar şi acuma,
Sufletul pur placat în aur curat,
Iar eu urât cu trup murat.
Îngeri te plâng şi îngenunchează,
De câte ori univesul se formează,
Ei te cunosc de când nici nu erai trează,
De ştire-ţi demonii se înarmează.
Ce caut eu în inima ta ?
Eu atât de rău şi atât de slab,
Tot timpul intri în privirea mea,
Tu îngeră îmbrăcată-n alb.
Mă botezi cu lacrimi
Şi mă acoperi cu crini,
Cum nu mai există aceste datini ?
Eu mă văd în spini.