caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Alegeri nevalabile in Chisinau

de (11-7-2005)

Alegerile primarului general al municipiului Chişinău, desfăşurate ieri, 10 iulie, au fost declarate nevalabile din cauza unui absenteism sporit la urne, ceea ce, în opinia observatorilor, este rezultatul unui vot de protest.

Potrivit estimărilor preliminare, la alegerile pentru funcţia de primar al capitalei R. Moldova s-au prezentat doar 26,93 la sută din cei peste 560 de mii de locuitori ai municipiului, înscrişi în listele electorale. Dintre voturile valabil exprimate, cele mai multe (50,15 %) au fost date pentru candidatul partidului de guvernământ, Zinaida Greceanîi. Pe locul doi s-a situat candidatul independent Dumitru Braghiş (20,65 %), iar pe poziţia a treia – candidatul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă (7,13 %). Concurentul din partea PPCD Gheorghe Susarenco a acumulat 7,02 % din sufragii, iar reprezentantul blocului electoral «Patria-Rodina-Ravnopravie» Valeri Climenco – 3,76 %. Candidaţii Iuliana Gorea-Costin, Mihai Severovan, Vladimir Guriţenco, Gheorghe Sima şi Vladimir Garaba au totalizat, respectiv, câte 4,94%, 3,58 %, 1,88 %, 0,5% şi 0,39 %.

În opinia experţilor, este prima dată în istoria alegerilor libere când la urnele de vot s-a prezentat mai puţin decât o treime din electorat, necesară pentru validarea scrutinului.
Potrivit observatorilor, pe lângă faptul că data alegerilor a fost numită fără a se lua în consideraţie perioada de odihnă, un factor aparte este decepţia electoratului prodemocrat faţă de votul acordat de partidele de opoziţie guvernării comuniste, produs la 4 aprilie.

Funcţia de primar de Chişinău a rămas vacantă la 18 aprilie curent, după ce fostul deţinător al acesteia, Serafim Urecheanu, şi-a depus mandatul în favoarea calităţii de deputat.

Potrivit legislaţiei în vigoare, la nevalidarea alegerilor din cauza prezenţei insuficiente la urne, scrutinul se va repeta peste două săptămâni, la 24 iulie.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Jurnalisti si carturari

Consultarea jurnalelor romanesti, in loc sa ma ridice prin obiect si prin mod de gandire, ma coboara. Functia formativa a...

Închide
18.222.164.7