Memorial Bridge, Washington, D.C.Incepem un serial maraton, oglindind calatoria a doi artisti romani in Statele Unite, invitati sa faca arta romaneasca cunoscuta si pe alte meleaguri decit cele europene. Serialul include impresiile de calatorie in Lumea Noua.
Pentru intiia oara sositi in America, Viorica Cocioiu, membra a Uniunii Artistilor Plastici si Gheorghe Parascan, pictor si pasionat cercetator stiintific, isi exprima sentimentele avute la contactul dintre doua civilizatii: Statele Unite si Romania.
In mare parte aceste impresii au fost publicate si in “Ziarul de Bacau”, localitatea de bastina a acestora.
…………………………………………………………..
Sosirea noastra in Statele Unite a fost oarecum precipitata, dar chestiunile s-au rezolvat in cel mai pur stil american si lucrurile au fost puse la punct. In aceasta prima interventie din State va vom spune ca am avut parte de o calatorie frumoasa si placuta, pe parcursul careia am survolat Europa si Oceanul Atlantic. Nu inseamna, insa, ca ne-au lipsit emotiile legate de peripetiile inerente unei astfel de calatorii. Am plecat din Bacau miercuri dimineata, eram in 18 mai, si am ajuns in America cu doua avioane. Cu prima cursa am ajuns la Londra, megalopolis care ne-a coplesit pur si simplu prin dimensiunile sale, dar si prin dimensiunile arhitecturale. Pur si simplu am avut senzatia ca Londra este cit Ardealul nostru. In primul rind, aeroportul era urias, asa ca a trebuit sa luam in interiorul sau un autobuz. Era cit pe-aci sa pierdem avionul la Londra pentru ca s-au modificat locurile de imbarcare, dar cu engleza noastra am reusit sa ne descurcam. Dupa ce am trecut de toate vamile si am primit OK-ul sa stam sase luni in State, ne-am imbarcat in avionul de Londra – Washington, care era un BOEING 717. Asa am putut vedea lumea de sus, de la douasprezece mii de metri… Am survolat, pe deasupra norilor, o parte din Franta, apoi Olanda si, in sfirsit, oceanul. Nici nu va imaginati ce privelisti ofera Anglia si Statele Unite vazute noaptea! Este incredibil cit de frumos poate sa fie! Nici macar sentimentul de „fantastic” nu ne poate reda cu adevarat trairile.
In sfirsit, iata-ne ajunsi pe continentul american. La aeroport ne astepta Stefan, cel care ne-a inlesnit si organizat si care sustine acest program de promovare prin arta a imaginii tarii noastre in lume. Si iata si casa in care vom locui o jumatate de an. O vila superba ce se iteste dintre arborii unei paduri impunatoare. Este, asadar, locul pentru a va spune ca FAIRFAX este un oras presarat numai cu vile care mai de care mai cochete, dar si cu blocuri construite din materiale usoare
Da, totul este croit numai din lemn si sticla, dar asta nu inseamna ca vilele si casele si blocurile sint ieftine. Pretul lor, sau al unui apartament somptuos, este de cel putin 500.000 de dolari! Ma rog, doar ne aflam in Tara Tuturor Posibilitatilor si al societatii de consum. Luxul costa, dar face banii! Primele contacte cu vecinii nostri ocazionali? Acum doua zile am fost intr-un mare parc, la o petrecere, asezonata cu… BARBE-Q! : cu 10 dolari mincai cit puteai si participai la tombola unde puteai cistiga ceva maruntisuri. Am fost apoi la pescuit pe malul unui lac si unde toata lumea arunca pestii inapoi in apa, asa ca ne-am lasat de pescuit, dar asta numai pina cind vom merge la Ocean. Cu ce se mai ocupa oamenii de pe aici? Se merge zilnic la mall-uri de toate marimile si felurile. Numai magazinul specializat pe lucrari de pictura este cit Luceafarul (complexul comercial de 4 etaje din Bacau), dar pe… orizontala.
Facem respectiva precizare fiindca am constatat ca in jurul Washingtonului nu sint cladiri inalte, ci doar pina la trei niveluri. Practic, Fairfaxul este o padure imensa intretaiata de sosele si plina cu vile! Dar, gata cu distractia! Aici se munceste, nu se mimeaza munca. Asadar, muncim si noi de zor ca sa putem pleca la Chicago cu masina pe 1 iunie.
In aceasta calatorie vom vedea o buna parte din America, asa ca vom avea despre ce sa va scriem. Intre timp am facut rost si de un adaptor pentru curent electric pentru a ne putea incarca aparatul foto; asta pentru ca, aici, prizele arata altfel si curentul care le alimenteaza este de numai 110V. Asadar, de miine vom face poze la greu. Deocamdata, atit! Doar citeva impresii si sentimente. Ne vom reintilni, prin intermediul reportajelor noastre, cu experienta americana si demersurile pe care le vom intreprinde aici pentru ca, prin intermediul artei noastre, sa facem lobby Romaniei. Asteptam cu nerabdare prima noastra expozitie, despre a carei tematica v-am informat deja: sinagogile din Romania.
Gheorghe Parascan, Viorica Cocioiu