Ocupat fiind cu monitorizarea noii puteri, cum e şi normal, că doar pe cei care te conduc trebuie să stai cu ochii ca pe butelie, străduindu-mă să le înregistrez toate bîlbele, inconsecvenţele cu cele promise în campania electorală şi chiar tîmpeniile, cum este de-o pildă recentul proiect de lege „barbian” de egalizare în jos a îndemnizaţiilor pentru mame, era să uit de dl. Iliescu şi de amplele şi îndelungile dumisale ticăloşii cu perversiuni la care ne-a supus de era să nu ne mai revenim în veci, deşi nici acum nu sînt excesiv de optimist în ce priveşte revenirea! Eram eu să uit, luat de supravegherea ale guvernării proaste treburi, dar d-sa nu mă lasă şi pace. În loc să stea ascuns ca în gaură de şarpe şi să-şi ţină pliscul cît mai bine lipit, să mai uite lumea că există, cu toate cele trei procese în care este învinuit cu tot, d-sa face ce face şi mai aruncă cîte o piedică în calea uitării. Ultima, deşi cu siguranţă nu cea din urmă, pentru că năravul din fire n-are leac, este legată de pretenţia cumva divină a d-sale că nu poate fi supus unor proceduri judiciare întrucît a fost preşedinte al ţării pe cînd comitea faptele imputate! Extraordinar! Dl. Iliescu continuă să creadă că articolul al 14 din Constituţie – „Nimeni nu este mai presus de lege” – este aplicabil tuturor romanilor, mai puţin d-sale, eventual altor preşedinţi la fel de de nesimţiţi cu legea fundamentală ca şi d-sa. Dacă dl. Constatinescu s-a ferit în general să violeze Constituţia, deşi nici nu s-a chinuit excesiv s-o impună cînd a fost cazul, constat că dl. Băsescu pare construit din aceeaşi fibră, oarecum neobolşevică, cumva iliesciotă.
Dar să revin la fostul preşedinte – mărturisesc că îmi place cum sună „fostul”, mult mai potrivit în cazul unei asemenea magistraturi decît în cel al unui rege, care moare rege, chiar şi „fără ţară”, chiar şi fără tron. Deci, ceea ce susţine fostul preşedinte este o aberaţie. Constituţia, aşa iorgovană şi remaniată insuficient cum este, asigură o anumită imunitate şefului statului doar pe durata mandatului. Prin urmare, atunci cînd eşti în funcţie, nu poţi fi anchetat şi trimis în instanţă, deci întrerupe mandatul, decît pentru vina supremă definită ca trădare de ţară. Dar asta nu înseamnă că poţi chema forţele paramilitare minereşti – de tip fascisto-bolşevic – peste populaţia civilă a ţării, nici că poţi mitui braţ la braţ cu Vanghelie electoratul gîndind că vei fi exonerat de vinovaţie pînă la calendele greceşti. Şi nici nu poţi, ca preşedinte provizoriu şi, în fond, auto-ales, cu sprijinul băieţilor din rangul doi al aparatului comunisto-securist, să ai morţii de la revoluţie pe conştiinţă fără posibilitatea de a fi tras la răspundere de justiţie. Pe durata mandatelor, nu poţi fi inculpat, ceea ce e totuşi absurd, dar aşa a procedat şi Chirac ca să-şi apere imunitatea, şi aşa e şi legea noastră fundamentală, deci ne supunem ei. Deşi, mai corect ar fi fost probabil ca, alături de trădarea de ţară, să fie cuprinsă în Constituţie şi o prevedere referitoare la crimele împotriva umanităţii, cum au fost cele de la Revoluţie şi din timpul mineriadelor.
Bineînţeles, pînă cînd tribunalul se va pronunţa, dl. Iliescu este la fel de nevinovat pentru fiecare din cele trei acuzaţii ca oricare dintre noi. Dar ca să i se probeze vinovaţia ori vinovăţia, d-sa trebuie să parcurgă toate etapele investigative ale anchetei şi să se supună, ca oricare cetăţean, judecăţii instanţelor competente. Or, chiar acest lucru este contestat de d-sa! Dl. Iliescu nu spune că nu poate fi condamnat, ci că nu poate fi nici măcar anchetat şi supus instanţelor. De parcă am exista, pe de o parte, noi, toţi locuitorii acestei ţări, iar pe de alta, d-sa şi eventual alţi preşedinţi trecuţi, prezenţi sau viitori. Ciudată, foarte personală, cu adevărat iliesciană, deci bolşevică, interpretare a legii. Păi, atunci, dacă poziţia de preşedinte îţi conferă aşa o straşnică imunitate, nu înţeleg de ce aceasta trebuie să funcţioneze numai pentru prezent şi viitor, nu şi pentru trecut! Nu înţeleg, de pildă, de ce în 2009, alături anunţata candidatură a lui Băsescu – ce se mai grăbesc politrucii noştri, nici n-au început bine un mandat şi se gîndesc la altul, deşi Aristotel ne învaţă că nu e bine să facem judecăţi despre viitor, iar pe Domnul îl mînie asemenea nevolnice planuri! –, deci dacă, alături de această candidatură, nu s-ar adăuga candidaturile unora aflaţi acum la pîrnaie! În fond, dacă ar ajunge vreunul preşedinte, în virtutea imunităţii de tip Iliescu, ar deveni brusc nevinovat! Dacă se poate pentru viitor, se poate şi pentru trecut. Tertium non datur!
Dar fostul preşedinte nu are doar argumente de natură „juridică” pentru a se sustrage urmăririi penale, ci şi altele legate de „imaginea Romaniei în lume”, că doar multă grijă a avut de aceasta de-a lungul prea multora mandate de care-a beneficiat! În opinia d-sale, dacă un fost preşedinte al ţării este anchetat, ne facem de rîs în lume. Eu cred că lucrurile stau exact pe dos – dacă oricine este bănuit de fapte grave poate fi anchetat, indiferent de ce poziţie a ocupat ori ocupă, înseamnă că devenim o ţară normală, cu o justiţie pe drumul cel bun, iar articolul 14 constituţional nu este vorbă în vînt. Să ne uităm la exemplul Italiei, care a început să fie respectată abia după ce justiţia de acolo, în cadrul campaniei anti-corupţie, a trimis după gratii miniştri, prim-miniştri, parlamentari, iar un fost preşedinte stă fugit în nordul Africii, că altfel înfundă puşcăria. Şi, tare mă tem, după plecarea de la putere, cu toate cîrjele juridice pe care şi le tot ridică, nici impetuosul Berlusconi, prietenul de mai an al d-lui Năstase, prietenul de acum al lui Popeye, nu se va simţi mai bine…
