caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Cei mai mari pitici din lume!

de (4-7-2005)

Iată, dl. Traian Băsescu, care e construit, nu doar fizic după cum se pare!, după modelul Putin, adică scund, subţire, vioi şi dezordonat în mişcări, cu zîmbet şui, şi-a pus conducere pe măsură la partidul pe care, de fapt, tot el îl conduce, nu din umbră, cum eram tentat să spun, ci la deplină vedere, ceea ce încalcă flagrant legea fundamentală. Dar ce contează o asemenea lege la noi, Iliescu n-a încălcat-o, ba chiar şi călcat-o în piciore? Şi s-a întîmplat ceva? Nimic, normal, că doar trăim aici, în Romania, unde iarba e mai verde decît verdele, iar cerul anormal de albastru.

De altfel, nu e singura încălcare a Constituţiei pe care noul preşedinte, inamicul de astă toamnă al „sistemului ticăloşit”, a comis-o de cînd şi-a intrat abrupt şi portocaliu în rol. Din portocaliu n-a mai rămas mare lucru, că s-a metamorfozat în albastru, ca şi situaţia, dacă e să ne luăm după dragostea necuprinsă ce l-a apucat pe preşedinte pentru „servicii”, pentru concentarea securiştilor într-o singură organizaţie sub comanda directă şi exclusivă a D-Sale, după înclinaţia nefirească, pentru un inamic al „sistemului ticăloşit”, faţă de „băieţii cu ochi albaştri”. În ce mă priveşte, pentru binele comunităţii, cred că oamenii de la nenumăratele „servicii” ar trebui să rămînă, ca în anecdota de pe vremuri, „mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi”! Şi, desigur, mult mai puţini!

Deci, preşedintele şi-a ales conducere de faţată la partid, pe care, cu acelaşi prilej, l-a trecut dintr-o mişcare de la stînga la dreapta, că doar nu contează doctrinele la politrucii romani cu simţul radical al oportunităţii şi vocaţia nevindecabilă a oportunismului. O conducere pe măsură, spuneam. Adică, pe măsura Boc-ului, după o foarte inspirată vorbă a dumisale de mai an, pe vremea asta. Boc-ul măsoară cam 1, 50 metri şi toţi cei trei noi lideri de gumilastic o respectă întrutotul şi întocmai. Cam atît are însuşi dl. Boc, preşedintele şi primarul Clujului. A propos, ştiţi de ce nu se pot ciocni două avioane de pe ruta Cluj – Bucureşti, mergînd în sens invers? Pentru că în ambele se află dl. Boc, dintr-unul administrînd Clujul, din celălalt primind indicaţii preţioase de la dl. Băsescu, pentru partid, de bună samă! Cam pe aceeaşi măsură este croit şi preşedintele executiv, primarul Capitalei, dl. Videanu, „omul de marmură”, vorba regizorului Wajda!, deci care înmărmureşte în poziţie de drepţi cînd îi ordonă ceva căpitanul de navă.

La fel de potrivit se dovedeşte şi vicepreşedintele Blaga, de la administraţie şi interne, parcă puţin mai eficace ca ministru dar, ca politruc, tot o clonă inodoră, incoloră, inspidă. PD-ul e un partid făcut! E condus de cei mai mari pitici din lume, care-i taie pînă şi pe defuncţii pitici sovietici din anecdotă. Şi cu Băsescu, adevăratul lider, patru, care-i şi întrece! Nu, nu vă speriaţi, că rima nu se strică, mai sînt, ajungem oricînd la zece! Deocamdată, l-aş mai aminti pe gogomanul sinistru (ministru?) de la Ministerul Muncii şi al Familiei, Barbu, parcă, pre numele său, care şi-a propus să „egalizeze” – în jos normal! – îndemnizaţia de naştere a mamelor, indiferent dacă acestea au cotizat ori nu, de parcă ar fi înviat celălalt mare pitic, piticul atomic, Ceauşescu însuşi, şi el amarnic promotor al „eticii şi echităţii socialiste”.

Îţi vine să crezi că Abuziv-Împuşcatul s-a înmulţit prin sciziparitate! Şi cînd a venit cu propunerea numitul Barbu? Păi, exact cînd partidul d-sale părăsea social-democaţia originală şi pleca mai spre dreapta, acolo unde oamenii – ba chiar şi femeile, ba chiar şi mamele, orice-ar crede d-sa! – sînt evaluaţi ca indivizi şi contribuabili, nu statistic ca o massă amorfă. Mai grav, în momentul în care situaţia demografică a Romaniei este cea mai dramatică din întreaga sa istorie pe vremuri de pace. Diaspora recentă măsoară vreo două milioane de „căpşunari” – şi, chiar dacă unii se vor întoarce, nu de făcut copii le arde lor pe meleagurile Europei, decît poate cu spaniolele, nemţoaicele şi italiencele! –, iar sporul natural este cu semn negativ, mai ceva decît pe vremea cînd nea Nicu dădea aberantul şi criminalul decret împotriva „grevei uterelor”.

În asemenea situaţii, nu „egalizezi” populist şi la nivel de bătaie de joc îndemnizaţia mamelor, ci încerci să faci ceva să stimulezi naşterile din păturile ceva mai înstărite ale populaţiei, care cotizeză, decît numai dacă visul tău de aur nu este acela să reproduci la infinit sărăcia. Acum, aflu că piticul şef-adjunct, dl. Boc, i-ar fi cerut sinistrului retragerea proiectului de lege. Poate aşa se va întîmpla. Mie îmi este însă suficientă intenţia pentru a rămîne vigilent, pentru a sta cu ochii ca pe butelie pe cei mai mari pitici din lume!

Cu Băsescu, zece, care-i şi întrece!

Ecouri

  • Dumitru: (4-7-2005 la 00:00)

    Draga Liviu Antonesei,
    Politic-ul asta-i ca un patinoar, pe care daca stii sa te dai ca lumea pe gheata pana la urma intri si in competitie printre primii…. N pitici din lume, cu tot cu aplauzele tribunei tale, deocamdata, ….daca nuuuu…. iti rupi oasele tot ca lumea in cele mai neasteptate moduri si care oricum n-ar fi o premiera mondiala, deci fara aplauze. Intrebarea mea, insa, este daca avem vreo alternativa cu sau fara Dl.Basescu sa fim oleaca mai uniti si sa nu mai caraim atata demoland pana si ultima sansa de a fi acolo unde pana acum trebuia sa fim.

    Nu zic sa nu fim critici, ‘au hatri, cum ne sta noua bine uneori a hi, dar pentru numele lui Dumnezeu: – dati-i o sansa acestui capitan, cu sau fara partid, securisti, politruci, Boc-uri si mai stiu eu ce….!
    – dati o sansa Romaniei in cele din urma si rezervati amputarile pentru (si in) elanul celor care au facut si mai fac deservicii neamului nostru!
    NU vad nimic rau in a te sfatui cu cei in care ai incredere si nu cred ca exista un tipar perfect al unei organigrame de stat care sa ma convinga ca Dl. Basescu a si calcat pe BEC !

  • Liviu Antonesei: (4-7-2005 la 00:00)

    Problema este ca eu – si nu doar eu! – i-am dat o sansa d-lui Basescu asta-iarna, cind l-am votat. L-am votat politic, nu afectiv, pentru ca nu sint un fan al polirucilor care violeaza limba romana si aduc in viata publica obiceiuri de taverna. Cum insa Nastase si partidul sau chiar erau de nesuportat, am ales si eu raul cel mai mic. Asta pentru ca am mers la toate rindurile de alegeri si nu avea rost sa incep sa procedez altfel tocmai cind am devenit bunic, se presupune deci ca mai intelept!

    Deci, i-am acordat increderea atunci, iar D/sa a raspuns cum? A schimbat sefii serviciilor secrete aservite lui Iliescu? Nu. A renuntat la consilierii aceluiasi? Nu prea. Mai mult, a adus niste doamne suspecte, de a luat-o Plesu – al carui fan iarasi nu sint! – la fuga, iar mai nou a inceput sa le scoata pe motive de tigari Anghelache! A cerut scuze in numele statului roman pentru crimele comuniste, cum i-au cerut ICAR si AFDPR? Nu, ca are nevoie de timp de gindire! Au trecut cinci luni de atunci si n-a reusit sa-si formuleze un punct de vedere! Si care era problema sa ceri scuze victimelor celui mai criminal regim din istorie? ce era de lamurit aici, ca n-a cerut nimeni pedepsirea criminalilor, ci un gest pur simbolic.

    Cum am scris-o deja de citeva ori, cred ca toamna trecuta aparatul securisto-comunist ne-a avut iarasi. L-au propus pe Nastse cu PSD-ul lui pentru „popor, prostime” si pe Popeye, pentru clasa de mijloc, intelectualii fini, subtili si masochisti s.a.m.d. Oricum, cistigau. Oricum, a mai cistigat o data. Si, de acum, ma tem ca definitiv. PD-ul nu este decit factiunea mai vioaie a acelui monstru post si neocomunist care a fost FSN-ul oroginar. Nu spun ca toti de acolo sint neaparat securisti, ca s-au mai improspatat rindurile, dar esential asta este PD-ul oricit de „popular” s-ar fi metamorfozat!

    Cit priveste „piticaniile”, daca ar conduce bine, daca ar fi competenti si onesti, putin mi-ar pasa daca ar avea inaltimea lui Tom Degetelul! In rest, daca nici sa ridem nu mai putem, ce ne mai ramine? Funia?

  • Inundatii si anticipate: (4-7-2005 la 00:00)

    In sfarsit un articol independent din care transpare adevarata realitate a Romaniei politice de astazi.. Se putea scrie si fara analogii la pitici. Cum se face ca nu gasim astfel de articole in presa din Romania? Simplu in Romania nu s-a schimbat nimic… Cine ar putea scrie un articol despre mentalitatile la Romani?

    Facem precizarea ca nu vom incuraja ecourile anonime, desi uneori mai lasam ecouri anonime pentru a incuraja pe cei care au ceva de spus sa o faca mai des si mai responsabil.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Editie de weekend

Rubrica: “Mr Hyde Park” Articol: “Un delator” Autor: Gabriel ANDRONACHE Manjescu Ion (M.I.) are aproape 70 de ani, o carja,...

Închide
3.143.23.38