caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Universul lui Jarmusch (2). Rumi

de (11-7-2005)

Your life in this world is like a sleeper who dreams he has gone to sleep.

Fraza ii apartine lui Rumi, care ne priveste de la o distanta de peste sapte sute de ani, si ne invata, cu glasul lui, cand molcom, cand aprins de vapaia pasiunii pentru idei, despre fragilitatea relatiei dintre realitate si iluzie. Viata noastra ca un sir de vise recurente.

Mi-am amintit de cugetarea aceasta a lui Rumi, urmarind peripetiile eroului din Dead Man, filmul lui Jarmusch. Tot ceea ce i se intampla era mereu atat de neasteptat si de incredibil, incat parea ca viseaza, mai mult, parca ar fi coborat din vis in vis.

Vise recurente. Aflat in tren, in fata lui calatori foarte diferiti de el, burghezi intre doua varste, oameni asezati si cu privirea aceea de om sigur pe sine si pe averea lui, si deodata, calatorii sunt cu totul altii, fermieri cu figuri aspre, apoi, deodata, figuri si mai aspre, de vanatori, eroul adoarme si cand se trezeste, calatorii sunt de fiecare data mai departe de tiparele civilizatiei lui de orasean, s-a trezit sau e oare in vis? adoarme la loc, sau adoarme in vis, si viseaza ca viseaza, si iar vede alti calatori, si mai fiorosi – iar cand ajunge la destinatie, contabilul tanar si timid se trezeste urmarit pentru un asasinat de care nu e vinovat, gloantele il ating, dar le poarta in el si merge cu ele mai departe, spre mirarea lui trage si el dintr-un pistol care pare a fi incarcat cu un numar nesfarsit de gloante, trage si nimereste intotdeauna. Si intamplarile neasteptate si incredibile isi continua sirul, fara sa stii daca totul nu e decat un sir de vise recurente.

I wonder why I’m here
and what my purpose is

Rumi, marele poet persan din veacul al treisprezecelea.

Fiecare traditie mistica isi are sfintii si poetii ei, elocventi in descrierera zbaterii chinuitoare a sufletului in cautarea divinului.

Iar Rumi a fost si sfant, si poet. Si a scris ca nimeni altul despre dorul lui arzator de Dumnezeu.

Perhaps God is a star
twinkling in the night
If so, why does He vanish
with the morning’s early light

Daca Dumnezeu este o stea, de ce dispare in lumina timpurie a zorilor?

Or maybe He’s the Moon
that travels through the sky
If so, then it would seem to me
that often times He hides

Iar daca Dumnezeu este Luna, de ce se ascunde de atatea ori?

So maybe He’s the Sun
searing, bright and gold
But then there are so many
as all astronomers know

Iar daca Dumnezeu este Soarele, astronomii stiu o multime de sori in Univers – care dintre ei este Dumnezeu?

Acel Dumnezeu iubitor si aspru totodata.

I am a lover of both his benevolence and severity!
Amazing it is that I’m in love with these opposites!

Rumi, marele bard al spiritualitatii sufite, cautandu-si desavarsirea in tawakkul si dhikr, totala incredere in Dumnezeu si continua cugetare la Dumnezeu. Ca multi alti sufiti, nedispretuind alte traditii mistice:

cool Buddha, cool water
fetch the water, let me drink

Spiritualitatea sufita nu refuza deschiderea catre alte traditii, acelasi Dumnezeu vorbeste fiecarei credinte:

the Sufi’s say you’re like a lake
you just condense and drift away
the cloud will drop you off somewhere
in different form, but you’re still there

Acum catva timp, am avut prilejul sa vad o opera de arta a unui artist modern, pasionat de spiritualitatea sufita, Bill Viola. Este considerat unul din reprezentantii de frunte ai artei video, iar creatiile sale sunt explorari ale experientelor umane fundamentale, nasterea, cunoasterea de sine, moartea. Este un creator care a largit continuu domeniul artei video, din punct de vedere al tehnologiilor, continutului, bogatiei de idei. Prin el arta video a devenit o forma vitala a artei contemporane.

Lucrarea vazuta de mine, la muzeul Whitney din New York, Cei Cinci Ingeri ai Mileniului, se afla intr-o sala uriasa intunecata. Cinci ecrane uriase, care se aprindeau pe rand, Ingerul Nasterii, Ingerul Focului, Ingerul Inaltarii, Ingerul Creatiei, Ingerul Despartirii. Stateam in intuneric, in sala aceea uriasa, si imaginile video de pe ecranele uriase, fiecare urmand celei dinainte si stingandu-se cand stafeta trecea la ecranul urmator – eram invaluit de maretia lor si este imposibil sa descriu in cuvinte ceea ce simteam.

Sinteza unor simboluri din spiritualitatea sufita si din spiritualitatea zen. Bill Viola intelesese ceea ce aflase si Rumi, cu atatea sute de ani in urma, ca spiritualitatile mistice sunt tot atatea drumuri spre cel care,

like a lake
you just condense and drift away
the cloud will drop you off somewhere
in different form, but you’re still there

Povestea vietii lui Rumi are farmecul unui basm. Om de mare noblete, teolog de geniu, carturar stralucit, i-a fost dat sa intalneasca un om care ii era opus in felul de a fi, un calugar vagabond si salbatic, si aceasta intalnire l-a transformat brusc. Acest om atat de opus prin felul de a fi era sortit sa ii devina calauza spirituala. Cei doi, Rumi si Shams, ne-au lasat o mostenire fara moarte, drumul inimii care invinge logica.

Calauza lui in descifrarea mirarilor si nelinistilor pe drumul vietii. Calauza aparuta neasteptat, felul de om la care s-ar fi asteptat cel mai putin. Si care i-a schimbat cu totul viata de dupa aceea.

I wonder why I’m here
and what my purpose is
and will a teacher come
explaining all of this

Indianul Nobody, cu care eroul nostru, contabilul cel tanar si timid se intalneste pe neasteptate – si care ii devine calauza, explicandu-i cu rabdare totul – mai intai si mai intai ca el, contabilul William Blake, este de fapt poetul cu acelasi nume, revenit pe Pamant pentru a-si indeplini ceea ce nu indeplinise in decursul vietii, si a putea apoi sa pluteasca spre locul acela unde cer si mare se contopesc,

Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.

Voi reveni asupra filmului.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Jurnalisti si carturari

Consultarea jurnalelor romanesti, in loc sa ma ridice prin obiect si prin mod de gandire, ma coboara. Functia formativa a...

Închide
18.116.80.123