Conform lui Piaget, un mare psiholog francez al secolului trecut, dezvoltarea individuala cunoaste mai multe stadii: stadiul senzorialo-motor, desfasurat de la nastere pana la varsta de 2 ani, cand copilul este preocupat cu castigarea controlului motor si invatarea obiectelor fizice, stadiul preoperational, intre 2 si 7 ani, cand copilul este preocupat cu calificarea verbala, stadiul concret operational, intre 7 si 12 ani, cand copilul incepe sa se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele si relatiile, inrudirile, in fine, stadiul, formal operational, intre 12 si 15 ani, etapa in care copilul incepe sa rationeze logic si sistematic.
Deci, dupa cum se poate vedea, educatia primita in “cei 7 ani de acasa “ joaca un rol covarsitor in dezvoltarea individului. Se pun in aceasta perioada bazele personalitatii viitorului individ. Si daca acest proces este tratat cu neseriozitate, atunci efectele pot fi dezastruoase.
O definitie a “celor 7 ani de acasa” ar suna cam asa: perioada a dezvoltarii individului, in care acesta asimileaza primele informatii despre mediul inconjurator, incepe sa discearna valorile morale dupa care se va ghida mai tarziu. Acum se pun bazele viitorului individ. Cei responsabili cu acest aspect sunt, in primul rand, parintii, iar mai apoi, mediile educationale. Dupa ’90 incoace, societatea a recurs mai mult la stimularea individului catre auto-invatare. Nimic rau. Doar ca modelele nu au fost dintre cele mai potrivite. Nu incerc sa judec sistemul deja atat de des criticat. Propun doar sa facem un tur prin societatea anului 2005 tocmai pentru a exemplifica ceea ce am spus. Pentru asta, prezint cateva cazuri, luate la intamplare :
Trenul personal catre Sannicolau-Mare. Ora 16.05. Galagie infernala. Puhoaie de elevi ce au terminat scoala se indreapta catre casa. Comportamentul necivilizat pe care il afiseaza provine din faptul ca in “cei 7 ani de acasa” au fost lipsiti de indrumare din partea parintilor. Injura, scuipa, imprastie coji de seminte peste tot. Sunt sigur ca la ei acasa nu sunt coji de seminte pe covor. Vor sa se faca remarcati. De catre cine? Doar ei stiu asta. Aleg o cale mai nonconformista de a-si face cunoscute “of-urile”: mazgalesc peretii compartimentelor cu tot felul de invective, declaratii de iubire si alte declaratii de libertate. Exprimarea prin fenomenul “graffiti” dobandeste un nivel nou. Sunt revoltati. Nici ei nu stiu impotriva cui, dar le place acest statut pe care l-au adoptat in inconstienta de cauza.
Curtea liceului. Ora 10.00. Pauza mare. In partea din stanga stau “baietasii de cartier”. Fumeaza, mai trag cate o inghititura din sticla pe care au ascuns-o in ghiozdan si continua sa rada la amintirea momentului “vesel” petrecut in sala de clasa. Au fost obraznici. Au scos-o pe doamna profesoara din clasa plangand. Asta da realizare pe ziua de azi. Continua sa traga linistiti din tigari. Aparitia directorului ii amuza la culme. Stiu ca nu are curaj sa le faca nimic. Doar l-au amenintat destul de serios. In celalalt capat al curtii sta un elev tacut, timorat, care nu are curaj sa isi faca aparitia in curte. Stie ca le va cadea victima. Deja au inceput sa apara primele efecte negative asupra personalitatii lui. Universul lui incepe sa capete valente violente. “Intr-o buna zi le arat eu lor”. Acest portret poate fi al criminalului de maine, dominat de ura impotriva societatii care l-a marginalizat atatia ani.
Seara. Ora 21.30. Dupa o zi de munca, parintii se lasa captivati de T.V. Copilul timid din curtea scolii intra in camera. Vrea sa le spuna parintilor ce a mai facut azi la scoala. Asteapta jumatate de ora, dar fara nici un succes. Parintii tot nu se pot dezlipi de televizor. Asta e primul semn ca nu se mai intereseaza de el. De teme nu l-au mai intrebat de mult timp. De educatia lui nu se mai ocupa nimeni. Va trebui sa se ocupe el singur. Pacat ca nu prea are pe cine sa intrebe unele lucruri. Ar fi mai usor.
Asa incepe deformarea personalitatii unei persoane. Comportamentul necivilizat de care va da dovada in mediile sociale in care va vietui nu va fi datorat decat celor care ar fi trebuit sa ii ofere o educatie, dar au renuntat pe parcurs. Lipsa de comunicare intre generatii face ca prapastia dintre copii si parinti sa devina tot mai mare. In scoli primeaza cantitatea informatiilor ingurgitate fara nici un semn de opunere. Calitatea informatiilor si utilitatea lor sunt doua criterii care au disparut de mult. Nu se poate arunca vina asupra nimanui, se poate doar incerca remedierea situatiei. Prin dezvoltarea comunicarii in relatiile inter-umane, se poate creea acea punte intre generatii de care avem nevoie. Se pot regasi valentele pozitive ale bunelor maniere, educatia poate deveni, din corvoada, ceva placut, iar “cei 7 ani de acasa” isi pot regasi importanta in formarea individului.
Viziunea Dv. ca tânar si redactor la o revista româneasca, o consider foarte obiectiva si promitatoare. În acelasi timp ma bucur ca v-ati inspirat din PIAGET… În aceste momente grele pe care le traieste întreaga omenire, datorita schimbarilor si reformelor de tot felul, consider ca pozitia si fermitatea tinerilor este foarte importanta. În special dupa 1990 a aparut o generatie de CASTING, compusa din cei care viseaza si cei care decid. Producatorii de filme, emisiunile de toate genurile la TV, cinematografie, teatru, etc., în care se pare ca „este mai usor sa-ti dezgolesti trupul, decât sa-ti hranesti creierul”, sunt vehiculate de oameni fara scrupule si fara nici un scop de a aduce omenirea pe o cale de plutire normala, vechiul dicton latin MENS SANA IN CORPORE SANO – fiind pe cale de disparitie.
LIBERTATEA – atât de mult râvnita de popoarele care au trait (unele înca traiesc) sub dictatura, nu înteleg ca LIBERTATEA nu înseamna DEZORDINE, si ca este ceva ce trebuie trait cu civism si responsabilitate. În prezent ne consideram normali, dar traim într-o lume anormala, care a devenit o epidemie si tot ce este RAU si URÂT se asimileaza cu o repeziciune incredibila, în care copiii sunt victimile parintilor si a societatii, fara a neglija genetica. J.-Jacques ROUSSEAU, printre alte precepte ale educatiei, a spus: „L’homme est bon par nature, mais corrompu par la société” – ma întreb însa câti din absolventii scolilor din ultimii 50 de ani au aflat cine este acest mare pedagog, psiholog si scriitor?
Violenta din zilele noastre apartine în general celor care nu au vocabular pentru a se exprima, folosind în schimb forta, teroarea, oprimarea fata de cei slabi.
Va multumesc pentru aprecieri. Unul din principiile mele e acela de a informa corect si complet. Cat despre Piaget, imi plac abordarile lui in psihologia educatiei, si nu numai. Referitor la pozitia tinerilor, sunt de parere ca e de datoria generatiei mele (si nu doar) sa adopte o pozitie ferma, cel putin in cadrul formarii individului. Din pacate, generatiile de dupa ’90 inteleg prin democratie o libertate fara responsabilitati iar majoritatea dintre ei nici nu inteleg ce s-a intamplat la Revolutie.
Atata timp cat sexul, violenta si alte lucruri de genul asta se vor vinde, televiziunile vor prezenta in continuare acest gen de emisiuni. Aici intervine capacitatea fiecaruia de a discerne si libertatea de a schimba postul. Dar in momentul in care nu ai din ce alege…cea mai inteligenta decizie ar fi aceea de a stinge televizorul si sa deschizi o carte. E mult mai educativ.
Libertatea e prost inteleasa. Nu suntem obisnuti cu ea (nici macar dupa atatia ani) si nu stim ce sa facem cu ea.
J.J. Rousseau e unul dintre prietenii mei din copilarie. Nu raspuns aici intrebarii dv referitoare la numarul persoanelor care au auzit de Rousseau. Nu vreau sa supar pe nimeni, si la urma, e treaba lor…nu-i asa?
Despre cei care nu au vocabular pentru a se exprima…o singura intrebare…cine ii opreste sa puna mana pe o carte? Poate ma ajutati cu un raspuns.
Va multumesc. Cele bune.
Domnule Petrus, pentru ca mi-ati pus o întrebare, decenta ma face sa va raspund, deoarece „tacerea” ar fi si ea un raspuns, dar nu doresc sa se creeze confuzii, mai cu seama ca celor care-mi scriu mesaje pe e-mailul personal sau ecouri, le raspund cu promptitudine, asa am fost educata în familie si învatat în Scoala veche româneasca.
Dupa preambul, iata raspunsul: nimeni nu poate opri pe cineva sa citeasca, fie copil sau matur, important este sa vrei. Biblioteca personala nu este obligatorie, motivele putând fi multiple – lipsa de bani, spatiu, dezinteres, dar biblioteci publice se gasesc peste tot. Important este ca sa se transmita copilului gustul cititului, înca de la vârsta frageda, parintii citind povesti copilului înainte de culcare. Fiinta adusa pe lume sa nu auda numai vocea calda a parintilor, dar sa observe si obiectul, precum si gestul, adica acea carte de povesti, pe care copilul doreste s-o atinga, s-o tina în mânutele lui, un simplu gest, chiar daca nu stie sa citeasca. Vorbesc din experienta cu fiul si nepotul meu, care sunt „mâncatori” de carti din momentul când au început sa citeasca, respectiv 6-7 ani. „Pofta vine mâncând”, la fel si cititul. Ordinatorul este o inventie formidabila, dar nu-ti transmite aceeasi placere ca atunci când stai linistit într-un fotoliu comod, citind o carte interesanta, instructiva, din care poti ramâne cu o morala normala.
Iata o maxima în lb.franceza: „Les livres sont des amis froids, mais surs”. La baza oricarei actiuni a copilului trebuie sa existe educatia „celor 7 ani de-acasa”, cum bine va întrebati, „daca mai exista”. Vreau sa cred ca mai exista „pe ici, pe colo, prin partile esentiale…”, dar fata de cele ce constat în prezent, cred ca mai înainte de toate, trebuie educati parintii, si cei care dirijeaza învatamântul. AI CARTE, AI PARTE! Din pacate „lumea e pe dos, se merge cu capu’n jos”.
Continuati si scrieti, viitorul este al Dvs. al tineretului, iar noi, cei mai vârstnici si cu oarecare experienta, vom continua sa scriem, sperând ca vom fi cititi si auziti. MULT NOROC!
Mutarea punctului de aplicatie a actiunii educative din interior in exterior suspenda evolutia sufletului dezvoltand preponderent mijloacele de agitatie exterioara a personalitatii. Esenta actiunii educative este asupra interiorului insa. Aceasta este ratacirea pedagogiei actuale. Lucrul asupra spiritului cat mai direct si cat mai intim este solutia care remediaza handicapul dominarii omului de catre propriile creatii astfel incat in loc de a fi stapanul informatiilor si materialelor el ajunge sa fie un individ bolnav si nefericit in fapt prin subordonarea fata de mijloace.
Pt. Venera
Sunt sigur ca mai exista educatia celor 7 ani de acasa. Cititul e unul din “viciile” mele. Si mie mi-au fost citite in copilarie carti, de aici biblioteca personala a ajuns la vreo 600 de autori. Sacrificiile au fost pe masura, dar nu regret nimic. Cred ca asta e microbul lecturii. Iar prietenia unei carti nu se poate compara cu cea a unei persoane. Fara sa exagerez, cartea iti ofera ce ai nevoie, atunci cand ai nevoie, fara sa intrebe nimic. E acolo in biblioteca, gata sa raspunda cerintelor noastre. Dar nu poate substitui prietenia, “in the old fashion way”. E primul pas spre dezvoltarea armonioasa a relatiilor inter-umane.
Ordinatorul e si amicul meu, dar senzatia de “pipaire” a unei file de hartie nu poate fi inlocuita de nimic.
Ati atins in ecoul d-voastra un punct sensibil al zilelor noastre. Nivelul la care se ridica educatia oferita de parinti. Din ce in ce mai multi parinti, fara a generaliza, lasa educatia copiilor lor pe seama T.V.-ului. Emisiuni ca“Ciao, Darwin”, “Din Dragoste” si alte show-uri mediatice de genul acesta care au fost interzise in tari putin mai civilizate decat “surprinzatoarea noastra Romanie” au audiente ridicate. Inconstienta sau doar o comoditate ce a pus stapanire pe mintile noastre?
Sper sa continuam discutia aceasta, si sa o dezvoltam intr-o colaborare utila pentru ambele parti, pentru ca sunt constient ca generatia mea are multe de invatat, iar experienta celor mai in varsta decat noi nu poate fi decat benefica. Ne poate scuti de multe esecuri, umilinte si alte piedici.
Sa incercam sa distrugem mitul conform caruia intre generatii va exista intotdeauna o prapastie mare. Eu, personal, nu cred in acest mit.
D-lui Zob Gheorghe
Aceeasi idee am adoptat-o si eu,de mult timp. Educarea spiritului ar trebui sa primeze, dar cadem prada tentatiilor. Ceea ce tine tot de auto-educare. Nu pedagogia e problema mea. E una din putinele ramuri care mai incearca ceva in desavarsirea individului. Problema mea e cu cei care predau aceasta materie. Acestia cer reproducerea mecanica a spuselor lor, fara a pune accent pe nivelul elevului/studentului de intelegere al lucrurilor. Fara exemple (puterea exemplului), teoria ramane ceva abstract. Informatia inseamna putere, in primul rand, asupra propriei personalitati. Dar, in momentul in care suntem educati pentru a proslavi partea materiala a vietii, uitam adevaratele valori. Sinceritatea, bunatatea si alte insusiri de acest gen devin doar povesti spuse seara de catre bunici. Intr-o societate dominata de setea de bani, omul se mai pierde printre picaturi. E mai greu, dar nu imposibil. Doar Napoleon spunea: “Imposibilul e doar putin mai greu de realizat. Atata tot.”
Cele bune.