Nu mai este o surpriză reacţia pavloviană a unor cititori ai revistei noastre, ori de câte ori publicăm câte un articol care pune sub semnul întrebării diferite mituri. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută cu articolul lui Ovidiu, altfel o desfiinţare aproape în termeni matematici, aşa cum observa cineva (făcusem aceeaşi remarcă, privat, fără să redactez un ecou), a noţiunii abstracte de „dragoste de România”.
A fost firesc să-mi pun întrebarea „De ce şi pe cine irităm?” şi să fac din ea propunerea de dialog pe care v-o supun aici judecăţii, sub formă de editorial.
Aşadar, de ce irităm?
Teoria mea este că nu ne supărăm cititorii tineri la minte, care au o deschidere spre nou, spre comunicare, spre schimbul de idei. Prin efortul nostru concertat (fără să fie şi dirijat) noi venim şi vorbim publicului cititor în limba română despre nimic altceva decât despre Calitate. Calitate? – se vor întreba câţiva. Exact.
Ce este Calitatea? Ce înseamnă să produci ceva de calitate? Înseamnă mult mai puţin decât pot releva tot felul de definiţii sofisticate. Înseamnă îndeplinirea unor aşteptări. Cu alte cuvinte, Calitatea este nimic altceva, în ultimă instanţă, decât confirmarea unei promisiuni, explicită sau implicită. Ei bine, revista ACUM irită anumite persoane pentru că este scrisă de alte persoane, ale căror aşteptări sunt diferite. Scriind, autorii încearcă să-şi îndeplinească propria dorinţă de a face un gest de calitate – mai precis, de a spune cât mai fidel ce gândesc, de a comunica adevăruri pe care ei le consideră viabile, din perspectiva individuală şi, nu de puţine ori, sub influenţa cunoaşterii extinse pe care le-au oferit-o experienţa de viaţa, cultura, călătoriile, lecturile.
O dată în plus, pentru că în ACUM fiecare scrie liber, efectiv ce-l taie capul, preocupările pentru audienţă fiind foarte reduse din punct de vedere al popularităţii căutate. Nici nu există vreun şef care să modereze retorica autorilor în aşa fel încât aceasta să urmeze anumite canoane manieristice. Deci este ca şi cum am privi lumea prin ochelari diferiţi de cei ai celor pe care îi irităm. Vă asigur că acesta este adevăratul motiv şi nu pentru că ne-am propus să declanşăm pusee de tensiune!
Pe cine irităm? Faceţi o trecere în revistă a ecourilor negative, a atacurilor la adresa autorilor noştri şi veţi constata că galeria celor iritaţi conţine: proprietari de bloguri citite de trei oameni plictisiţi şi un câine, autori de articole şi comentarii naţionalist-xenofobe prin spaţii publice pe unde asemenea comportament li s-a permis, persoane care au dificultăţi sintactice şi semantice în a se exprima corect în limba română, foşti activişti de diferite soiuri convertiţi pe ultima sută de metri la democraţie, societate civilă, Internet şi comunicare, etc., etc. Cu toţii au ca trăsătură comună o indignare superioară şi un chef nebun de a ataca nu ideile ci autorii.
Aşadar, recapitulând: irităm pentru că nu îndeplinim aşteptările celor ne-exhaustiv enumeraţi pe lista de mai sus. Din punctul lor de vedere, nu facem o treabă de calitate.
Sincer vorbind acum: în locul nostru nu v-aţi măndri cu asemenea performanţă, n-aţi percepe-o şi dv. ca fiind cea mai bună confirmare că scriem cum trebuie şi despre ceea ce trebuie?
Revista „Acum” devine din ce in ce mai clar una dintre cele mai bune in spatiul virtual. Cate odata e greu sa ignori „comentatori” de genul celor mentionati. Totusi, ei fiind (ca si prostia) incurabili, trebuie sa depunem un maxim de efort de a-i ignora.
Sincere mulţumiri din partea comunitaţii evreilor din Basarabia pentru activitatea D-ră neobosită întru propăşirea cauzei evreilor din întreaga lume.
Permiteti-mi sa le recomand iritatilor „Arta de a avea intotdeauna dreptate”, a lui Schopenhauer, unde atacul ad hominem este ultimul argument din lista, si de asemenea cel mai eficient. Ma rog, in cazul lui Nietzsche era biciul.
„Gheorg Tucherman” este in fapt Anatol Marin, un antisemit si un negationist notoriu de la Chisinau. Pretinde ca este profesor de istorie, desi este complet ignorant, si in aceasta calitate otraveste mintile tinerilor. Este un ultra-nationalist care participa la manifestatii pentru cauze extremiste, alaturi de maximum 20 de musterii, mereu aceiasi. Gandeste in ruseste si traduce in romaneste, limba in care se exprima ca o ciubota. Este genul de individ iritat la culme de articolele publicate in revista ACUM.
Iată și un comentariu afișat în trecut de la același IP și cu aceeași adresă de email afișată:
anatol
2010/12/20 la 19:27
Mulţumiri vă adresează Anatol Marin din partea poporului evreu.
Evident, acest „Gheorg” ataseaza un ecou provocator, de parca Revista ACUM ar avea vreo „cauza evreiasca”. Faptul ca autori evrei se simt acasa in ACUM nu se datoreaza unei politici speciale in legatura cu ei ci pur si simplu pentru ca intre noi originea etnica nu este luata in considerare in stabilirea unor competente legate de ceea ce scriem in limba romana si a pozitiei fata de subiectele abordate (singurele criterii care conteaza pentru publicare). Nici in plus, nici in minus.
Astfel atacurile iritatilor raman tot atacuri, spre complimentarea noastra, cum spuneam!
Desi la prima vedere pare anacronic, voi incerca sa ii ajut cumva pe detractorii revistei Acum. Pentru aceasta le propun un dialog imaginar. Asadar, sa dialogam si sa gasim solutii pentru bunastarea tuturor.
Sunt de acord cu dumneavoastra ca aceasta publicatie virtuala deranjeaza. Adica, pe sleau, chiar enerveaza de multe ori (si pe multi). De acord, dar cum o combatem? Aici e problema. Fiindca nu indraznesc sa va contrazic pe fata, stiind cat de iritant este acest lucru pentru dumneavoastra, sa incercam sa ne apropiem de „miezul problemei” cu oarece prudenta.
Cea mai „vandabila” tentativa este de a acuza revista Acum ca favorizeaza un anumit grup – cel mai interesant fiind EVREII. Vedeti ecoul de mai sus semnat Gheorg. Este super tentant si chiar „da bine”. Fiindca aceasta tentativa rezoneaza perfect cu teoria „conspiratiei universale” care, chiar inainte de literatura de buzunar a lui D. Brown, suna bine! Pai s-a scris doar in atatea ziare in anii 30 ca asa stau lucrurile, nu-i asa? Din pacate, politica editoriala a revistei Acum a incurcat in mod iremediabil borcanele. Prin faptul ca nu a acordat „carte blanche” nici unui corespondent, chiar daca posta din Israel sau semna cu un nume ce va punea pe dumneavoastra pe ganduri. In dorinta lor de a complica lucrurile si a pune sensul reactiilor dumneavoastra sub semnul intrebarii, editorii se pare ca au „contrat” orice ecou anti-urban (sau continand un atac la persoana) chiar daca era postat din Israel si se voia reactie la un articol referitor fie la evrei, fie la Israel. Nu numai ca a posta „pro Israel” nu pare sa fi fost vreodata un criteriu, aceasta revista greu de digerat posteaza in mod regulat ecourile unui cetatean american si….in engleza chiar! Asta chiar ca le intrece pe toate. Aici incepe de fapt marea dilema, ce si cum combatem, moncher! Ca revista Acum discuta si probleme legate de evrei sau ca permite unei Doamne de la Peace Corps (de care oricum noi nu am auzit si care oricum scrie in engleza si nu are nici macar bunul simt sa ne traduca) nu poate fi usor contrat. Pur si simplu fiindca discutiile legate de „probleme evreiesti” au fost mediate cu aceeasi obiectivitate precum toate celelalte si fiindca actiunile doamnei care posteaza in engleza in loc de romana (romana de calitate, cu „citate”, chiar daca parte din aceste citate sunt acum epitafuri in cimitirul Bellu) o fac pe Doamna in cauza mai romanca decat multi dintre noi. Aici e problema, revista Acum si-a construit deja o legitimitate morala, ceea ce o face un adversar redutabil.
Deci, trebuiesc gasite alte arme impotriva inamicului public numarul 1 si in consecinta, discursul trebuie schimbat. Eu va propun sa acuzam revista Acum de incitare la dialog civilizat, de incitare la civism, de incitare la responsabilitate (in prima faza a dialogului) si de „obraznicia” de a chestiona tabuurile care au facut din Romania tara pe care suntem datori, dupa unii, sa o iubim (desi unii dintre noi o iubim mai frumos din afara, dar cu acelasi patos). Asa cum este, fara a o schimba.
Vazand atat persistenta detractorilor cat si cea a revistei Acum in a le face fata, greu de spus cine va castiga batalia pentru normalitate, cand sau cum. Eu cred de fapt ca Romania va castiga, indiferent de cum o definim fiecare.
„Lipsa de comunicare intareste doar sistemele discretionare!”.