caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Pata Rât: zonă ideală pentru un centru educaţional-comunitar ecleziastic

de (15-5-2011)
5 ecouri

La şedinţa din 10 mai 2011, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a votat în unanimitate un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Sorin Apostu de a aloca un teren de circa 4000 de mp de pe str. Coastei către Mitropolia Ardealului pentru a construi un centru educaţional ecleziastic reprezentativ.

Proiectul a întrunit votul tuturor consilierilor, aşa cum s-a întâmplat în prealabil cu hotărârea din decembrie 2010 privind relocarea la Pata Rât a comunităţii de pe Coastei, formată în majoritate din romi. Ideea generală transmisă de domnul primar Apostu, care se bucură de consensul partidelor clujene este că o comunitate formată în majoritate de romi nu îşi are locul în Cluj. Mai mult, domnul primar a asociat problema relocării romilor în Pata-Rât cu ideea infracţionalităţii comunităţii din zona aceea. Doar că a omis să spună că în afara celor 270 de persoane relocate, acolo trăiesc de peste 20 de ani, în condiţii de slum indian, pe seama gropii de gunoi a oraşului, încă neînchisă în ciuda promisiunilor, alte (vreo) 2000 de persoane, decât cele strămutate recent în acea zonă.

Ideea principală, preluată de mass media clujeană, care are mare priză la populaţia Clujului, dar inacceptabilă pentru o politică socială democratică de incluziune socială, este că romii nu merită să trăiască în oraş, ei trebuie excluşi, evacuaţi şi pentru acest scop orice mijloace (de intimidare, de tip manipulare a opiniei publice, inclusiv de ocolire a legii şi de interdicţie de exprimare a vocii protestatarilor) sunt nu doar acceptabile, dar şi meritorii. Pentru a justifica acţiunea, se foloseşte machiavelicul demers scopul scuză mijloacele.

Romii din Pata Rât protestând la şedinţ Consiliului Municipal Cluj-Napoca

Romii din Pata Rât protestând la şedinţ Consiliului Municipal Cluj-Napoca

Familiile de pe Coastei au fost evacuate în ciuda faptului că mulţi locuitori aveau locuri de muncă, buletin pe Coastei, chirii plătite la zi, erau oameni integraţi la locurile de muncă, copiii mergeau la scoli de tot felul, inclusiv licee. Daţi-mi voie să mai pun odată nişte întrebări: este acceptabilă ideea de a fi pedepsită o comunitate pentru greşelile unora? De când există în România cetăţeni de rangul 2, cărora li se contestă dreptul de a locui în anumite zone, considerate bune ale oraşului? Este acest lucru acceptabil din perspectiva legislaţiei anti-discriminare?

Noutatea acestei săptămâni a fost că „argumentul” a fost utilizat şi de cel mai înalt prelat al Mitropoliei Ardealului. In urma protestului comunităţii strămutate în Pata Rât, în 10 mai 2011 ÎPS mitropolitul Andrei a spuspoate nici nu era locul cel mai potrivit sau cel mai bine rostuit pentru locuinţe acolo unde stăteau ei odinioară (pe strada Coastei, în spatele Bibliotecii Goga). Ce înseamnă că o stradă a Clujului nu e potrivită pentru “ei”, adică pentru persoane precum cele din poza alăturată?

ÎPS Mitropolitul Andrei ne transmite prin mass media cât e de important să se facă un centru educaţional ecleziastic al mitropoliei, de care să se bucure studenţii facultăţii de teologie ortodoxă, inclusiv cei de la teologie-asistenţă socială. Are perfectă dreptate, dar aş sugera domniei sale şi colegilor de la Facultatea de teologie ortodoxă să se inspire din istoria asistenţei sociale, din admirabilul exemplu dat de reverendul Samuel Barnett, care în 1884 a creat primul locaş de învăţământ pentru studenţii de la teologie în sânul unei comunităţi foarte sărace din estul Londra, unde jumătate dintre oameni trăiau din ajutoare şi din mila altora. Reverendul şi soţia sa au închiriat o clădire pentru a crea un centru de aplicaţie pentru studenţi, interesaţi de problemele sociale şi dornici să contribuie la ameliorarea situaţiei. Studenţii au acceptat să trăiască alături de familiile sărace, pentru a le oferi  educaţie şi prilejuri de a învăţa cum să-şi organizeze propria viaţă.  Aşezământul înfiinţat, cunoscut sub numele de Toynbee Hall a luat naştere cu ajutorul unor studenţi dornici să cunoască mai îndeaproape realităţile sociale şi pe cei săraci. Studenţi din Cambridge şi Oxford au primit cu interes propunerea de a participa la acest experiment social şi s-au angajat voluntar să strângă fondurile necesare acţiunii proiectate. Astfel, aşezământul social propus de Barnett dădea prilej studenţilor şi persoanelor din comunitate să înţeleagă punctul de vedere al săracilor şi să înveţe de la aceştia despre strategiile lor de supravieţuire.

In 1906 Barnett şi-a formulat concepţia despre ajutorul acordat săracilor ca fiind o formă de protecţie „activă”, bazată pe reciprocitate, în care cooperarea ia locul milosteniei şi al filantropiei. Participanţii la proiect „locuiesc în aşezământ, ca să aibă prilejul să înveţe tot atât cât îi învaţă ei pe cei nevoiaşi (…) Cu toate acestea, ei rămân intelectuali, cu propria lor profesie. Îşi continuă propria muncă, pentru care primesc o remuneraţie. Îşi păstrează obiceiurile în petrecerea timpului liber (…) şi alcătuiesc o asociaţie de persoane cu preocupări comune. Dar umblând zi de zi pe străzile acelei comunităţi, întâlnindu-se cu o mulţime de muncitori, ei simt depresia care e prezentă în toate, chiar şi în aerul îmbâcsit, văd ce înseamnă pentru săraci munca şi distracţia. Cu încetul, ajung să se implice în problemele politicii locale. Participă la întruniri şi la asociaţii, devin membrii ai unor iniţiative ţi mişcări cetăţeneşti (…) Locuitorii aşezământului se schimbă, dar se schimbă şi vecinii lor…”.

Urmând ideile misionarismului dar şi a tradiţiilor intelectuale, familia Barnett organiza reuniuni în acest aşezământ, invitând categorii diferite de oameni, tratându-i pe toţi cu acelaşi respect, de exemplu transmiţându-le, fiecăruia câte o invitaţie scrisă la cină (Müller, 1992). Cina era urmată de programe culturale: prelegeri, concerte, expoziţii. Soţii Barnett au convins artişti şi intelectuali cunoscuţi să participe la aceste serate şi să îşi expună lucrările în vecinătatea lui Toynbee Hall, unde s-a înfiinţat o galerie de artă. Biblioteca aşezământului a devenit foarte cunoscută, numărul cărţilor puse la dispoziţia cititorilor creştea continuu. S-au iniţiat programe educative, o şcoală duminicală, programe serale de educaţie, şcoli pentru adulţi, cursuri de calificare, cluburi profesionale. Aceste cluburi îşi alegeau propria conducere şi îşi adunau propriile fonduri, iar aportul din partea aşezământului Toyenbee Hall consta doar în oferirea unui spaţiu fără chirie, a electricităţii şi încălzirii, ca şi aportul organizatoric şi creativ al locatarilor-intelectuali. Aceste cluburi nu semănau cu clasele din şcoli, ci mai mult cu nişte asociaţii; fiecare participant învăţa din experienţa celorlalţi. Copiii familiilor sărace au beneficiat de tabere în afara cartierului lor, s-au organizat chiar şi excursii peste hotare pentru adulţi. Formulând principiile soţului ei privind asistarea celor nevoiaşi, Henrietta Barnett a amintit pentru prima dată de importanţa muncii bazată pe resursele asistaţilor, ca una din cheile succesului: „…avea un talent organizatoric înnăscut şi găsea plăcere în a pune în valoare diferitele resurse ale oamenilor. Era extrem de inventiv şi găsea de fiecare dată sarcini raţionale pentru toţi participanţii, chiar şi pentru cei mai excentrici”.

Ulterior, universităţi şi biserici au fost adesea implicate în constituirea unor astfel de aşezăminte sociale, care s-au extins în Anglia (de exemplu Oxford House) şi în Statele Unite (Hull House, în Chicago), unele din acestea având specific de gen (aşezăminte de femei). Scopurile declarate ale aşezământului din Chicago, spre exemplu, erau educaţia, răspândirea culturii şi activitatea filantropică, dar şi studiul şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din cartierele industriale ale Chicagoului. În aşezământul lor social, dimineţile se organizau forme de educaţie pentru copii, inclusiv o grădiniţă, cursuri de calificare pentru educatori şi cadre didactice, ateliere pentru fete şi băieţi şi alte forme de pregătire pentru viaţă şi pentru şcoală. Iniţiatoarele programului au consemnat marea capacitate de iniţiativă şi de auto-ajutor a persoanelor din cartier. Imigranţii greci au iniţiat un club de teatru şi au interpretat drame antice, alţii au iniţiat un club de filosofie şi de literatură. S-a înfiinţat un atelier de olărit, iar pentru cei cu talent  muzical, un cerc pentru copii şi un altul pentru adulţi. In mai mare măsură decât printre locuitorii cartierului sărac londonez, printre imigranţii din Chicago se găseau numeroase persoane de talent, care nu aveau nevoie decât de o platformă pe care să-şi poată demonstra capacităţile.

In concluzie, dacă ne gândim la locuri potrivite pentru oameni şi activităţi, de ce nu ar fi potrivit ca un centru educaţional ecleziastic, similar cu  Toynbee Hall, sau Hull House din Chicago, să fie înfiinţat la Pata Rât? Un centru în care studenţi şi profesionişti să participe la activităţile organizate în favoarea includerii membrilor acelei comunităţi fără locuinţe salubre, sărace, locuite în majoritate de romi. Programele sociale organizate ar avea menirea să contribuie la dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi de educaţie familială a celor de acolo, precum şi la formarea spiritului de comunitate în această zonă. Proiectul ar fi secondat de construirea unor căi de acces mai bune spre acea zonă, trasee de mijloace de transport şi ar constitui o posibilă zonă de noi investiţii pentru oraşul Cluj. Cred că un astfel de proiect ar însemna un adevărat progres pentru „Oraşul comoară” şi ar fi o atracţie pentru o capitală multi-culturală.

Ecouri

  • George Petrineanu: (16-5-2011 la 03:43)

    Sustin ideea lansata in prezentul articol ,,un centru educaţional ecleziastic, similar cu Toynbee Hall, sau Hull House din Chicago, să fie înfiinţat la Pata Rât?”.

    Biserica ar putea in acest caz veni cu cheia care sa deblocheze situatia aparent imposibila a colectivitatii din Pata Rat. Ar putea fi deschizator de drumuri pe un spatiu fizic unde nu exista decat drumuri desfundate.

    Pe de alta parte, urmatorul paragraf al articolului propune, pe buna dreptate ,,Proiectul ar fi secondat de construirea unor căi de acces mai bune spre acea zonă, trasee de mijloace de transport şi ar constitui o posibilă zonă de noi investiţii pentru oraşul Cluj.”
    Referitor la aceasta afirmatie vreau doar sa accentueza ca in privinta ,,cazului” Pata Rat ar trebui facuta cat de repede se poate trecerea de la ,,accident social” la ,,proiect urbanistic” la fel ca orice altul.
    Privind lucrurile in felul acesta, un grup multidisciplinar (dar nu infinit de larg ci restrans la minimum de competente necesare – specialitatea urbanistica este elementul decisiv in aceasta ecuatie) in permanenta comunicare cu comunitatea va defini cum sa arate acest proiect. Elemente din acest proiect exista risipite in proiecte similare de pe tot mapamondul: Columbia, Suedia etc toate continand o particica din ceeace Pata Rat ar putea fi pentru comunitatate. Grupul de care vorbesc va trebui cu eficienta sa inventarieze si evalueze o parte dintre ele folosindu-le in schitarea solutiei. Biserica trebuie sa aibe si ea rolul ei ca promotor, fara insa sa cada in extrema de a presa unilateral si deforma proiectul.

    Rezultatul va fi un proiect cu etape (2, maximum 3, unde a 3-a ar fi cea de desavarsire, nu de recuperarea esecurilor cumulate din 1 si 2) relativ apropiate intre ele ca grafic de timp. Multe lucruri vor trebui realizate simultan si aproape de la inceput. Deci, dupa parerea mea mai bine decat ,,secondat de cai de acces”, dublat de acestea. Vorbind tot despre infrastructura, una din piesele grele si urgente ale proiectului este transformarea gropii de gunoi intr-o statie de reciclare (o statie de biogaz ar putea completa complexul). Pe caile de acces create gospodarii Clujului ar putea veni cu masina sa-si predea aparatura casnica uzata si celelalte deseuri din gospodarie. Acest ,,trafic” ar scoate din umbra Pata.

    In paralel, comunitatea de romi s-ar putea constitui (o parte din ea) intr-o cooperativa imobiliara care sa gestioneze restructurarea condominiumului actual (ca asta este, chiar daca nu-si merita numele) care va deveni o asociatie de proprietari in toata regula. Ca un proiect conex, cativa dintre romi, in masura interesului manifestat, dar si in urma unei informari de rigoare, vor putea fi scolarizati rapid ca sa creeze un ,,SRL” care sa participe ca agent economic in activitati ale proiectului. Aici ar putea intra si o gradinita cooperativa si, de ce nu, un mini dispensar medical si scoala in regie proprie (daca se va gasi necesar).

    Dupa cum se poate observa, am vorbit la timpul viitor dar nu numai la conditional despre acest proiect. Secretul reusitei lui va fi insa dat nu de ,,resurse” si numarul celor implicati ci de doua lucruri: contactul permanent cu beneficiarii proiectului pentru a scana, descoperi, imagina nevoile acestora, si scanarea experientelor internationale. Deci, nu ,,democratie originala” ci democratie pragmatica si praxeologica care, de dragul economiei si eficientei absoarbe tot ce exista si adauga cu simt de discernamant doar ceeace lipseste.

    Zice-se ca in perioade de recesiune se lanseaza proiecte de infrastructura sprijinite de stat.

    P.S. Uitati-va la aceste linkuri. In comuna Salciua, jud. Alba s-a construit un proiect premiat la Bienala de Arhitectură Bucureşti 2008. De catre un atelier de tineri arhitecti din… Cluj.
    Dupa ce priviti imaginile de mai jos si vedeti cum se incadreaza in peisaj, puneti in loc de Larix ,,Pata Rat”.
    http://stiu1loc.blogspot.com/2009/06/premiat-la-bienala-de-arhitectura.html
    http://www.larix.com.ro/content/en/31apartamente.php

  • George Petrineanu: (16-5-2011 la 03:51)

    PPS. Atelierul pe care l-am dat ca exemplu, nu pentru a-i face reclama, ci pentru a explica registrul in care gandesc, se cheama SKBD:
    http://skbd.ro/d-team.php

  • Maria Roth: (16-5-2011 la 14:53)

    Merci de raspuns si de completari. Da, si eu ma gindesc serios cit de necesar e un astfel de proiect. Cind spun Pata Rat nu ma gindesc doar la cei mutati 270 de oameni recent acolo, ci la cele citeva mii de persoane care traiesc pe rampa de gunoi, de care Clujenii se fac ca nu stiu, in timp ce lacrimeaza la filmele indiene despre saraci. Din pacate zona e deocamdata lipsita de orice atractivitate, doar mirosuri pestilentiale si otravuri care plutesc in aer, si ciini flaminzi care ataca persoanele care se incumeta sa circule singure. Tare bine ar fi ca un astfel de atelier precum cel indicat de dvs sa faca o vizita in Pata Rit si sa ne spuna ceva. Macar sa dea o opinie avizata despre constructiile atroce care le-a comandat si avizat primaria, in care intr-o incapere de 6 m patrati sunt 2 veceuri fara perete despartitor si dus fara acces la incalzire (nici loc de vreo instalatie de incalzire). Din pacate terenul apartine tot primariei, dupa cite stiu.

  • George Petrineanu: (16-5-2011 la 16:08)

    Multumesc pentru raspuns, d-na Roth!

    Referitor la atelierul mentionat, nu am niciun fel de tangente cu el printre altele pentru ca traiesc la mare distanta de Cluj. Dar daca gasiti util intr-un fel, am sa incerc sa ii intreb.
    Revenind la subiectul articolului plus comentariul subsemantului. Nu am pretentia ca ceeace am schitat eu sa fie cat de cat fezabil. Personal, bazat in parte si pe experienta celor vazute prin diferite locuri in Europa, pe alte informatii, incerc sa fac lobby pentru doua principii. Transformarea unei stari de lucru dezavantajoase intr-una benefica. Al doilea ar fi ca in definirea unei rezolvari trebuie ales un spectru potrivit de larg de interventii (de exemplu reamenajari + infrastructura + amenajari noi + initiativa privata + finantari UE + …) pentru a da forma de la inceput un nucleu viabil, cat mai stabil deci, si pe care sa se poata continua ulterior cu alte etape (etape incluzand si corectii, dar nu exclusiv repararea unor balbaieli continue). Asta pentru ca diferitele elemente din paleta unei amenajari (urbanistice) sunt in interconexiune organica, cauza din care e riscant sa se inceapa pe un front prea ingust.

    S-ar putea, asa cum scrieti dumneavoastra, in cunostinta de cauza, ca acest loc sa nu poata fi salvat intr-o perioada de timp rezonabila. Dar aceasta ipoteza e cel mai bine sa fie cantarita de un grup de specialisti independenti. Apoi, poate in anumite conditii primaria ar putea fi si ea interesata.
    Daca credeti de cuviinta va stau la dispozitie pe adresa privata, fara sa am pretentia ca pot veni cu ceva iesit din comun.

  • Maria Roth: (18-5-2011 la 16:57)

    Eu va multumesc pentru ideile dvs, am scris despre lucrurile acestea tocmai ca sa tocmai in ideea de a aduna idei si a gasi oameni care sa doreasca sa se implice. Cum spuneti si dvs, ar fi extrem de important ca primaria sa vrea sa se implice, macar un pic. In speranta ca car din intimplare unii sa mai fie curiosi si sa citeasca aceste ginduri, copiez aici site-ul grupului civic GLOC din care fac parte (www.gloc.ro) de pe al carui site preiau aici o lista de initiative, a a caror realizare merge extrem de dificil.
    2. Găsirea unor soluţii temporare şi/ sau de lungă durată la nevoia pentru o locuire adecvată a acestor familii, dar şi a familiilor de pe strada Cantonului aflate sub riscul evacuării:

    * identificare de terenuri în Cluj şi în comunele limitrofe (o propunere în acest sens este iniţierea unei întâlniri organizate de prefectura judeţului Cluj cu primarii din Cluj, Apahida, Someşeni, Baciu, Floreşti, Gheorgheni); evidenţa familiilor care s-ar muta în afara Clujului;
    * concesionarea acestor terenuri organizaţiilor civice care vor să implementeze proiecte de construcţii de case pe aceste terenuri, vor fi garantul acestora proiecte şi vor distribui locuinţele astfel create în mod ţintit familiilor nevoiaşe în numele cărora s-au pornit aceste demersuri;
    * identificarea opţiunilor familiilor şi a situaţiei lor materiale/ocupaţionale, respectiv a posibilităţilor lor de a se implica prin resurse umane şi financiare în aceste proiecte de construcţii;
    * elaborarea planurilor de construcţii (modelul Habitat, Castel Banffy şi Pro Roma) în funcţie de nevoile familiilor şi de capacităţile lor financiare de întreţinere ulterioară a locuinţelor;
    * identificarea resurselor financiare şi umane necesare demarării construcţiilor noi;
    * identificare clădiri reabilitabile şi apartamente din fondul locativ public al Clujului;
    * identificarea resurselor financiare şi umane necesare susţinerii acestor reabilitări şi/ sau subvenţionării unor chirii;
    * elaborarea criteriilor, împreună cu familiile vizate, privind alocarea locuinţelor create prin construcţii noi, reabilitări de clădiri şi închiriate cu chirii subvenţionate (familiile care nu au primit locuinţe în casele modulare din Pata Rât; cazurile în care mai multe familii au primit contract pe o singură cameră din casele modulare; familiile cu mulţi copii; persoane cu boli cronice şi/ sau dizabilităţi; familiile de pe strada Cantonului aflate sub riscul evacuării);
    * asistenţă oferită celor care vor să-şi depună/ să-şi reînnoiască dosarele la primărie pentru locuinţe sociale;
    * atragere de fonduri europene dedicate construcţiilor de locuinţe pentru grupuri defavorizate, printre ele comunităţi de romi, respectiv pentru proiecte integrate care administrează împreună şi în interacţiunea lor problemele locuirii, şi cele ale accesului la locuri de muncă, şcoală, sănătate.

    Organizaţii implicate: Amare Prhala, Desire, Habitat for Humanity România, Asociaţia Voluntară Castel Banffy, Fundaţia Pro Roma, Fundaţia Comunitară Cluj, Alianţa Civică a Romilor din România, Nicolae Gheorghe, CRCR, CRCD, comitetul de locatari. De asemenea, şi-au exprimat disponibilitatea de a contribui prin proiectarea arhitecturală a locuinţelor tineri arhitecţi de la CoopCluj, AreaCub Association şi Superbia.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
O revenire la Cântarea Romaniei din timpurile comuniste

Greierasul Victor Socaciu se alatura unui sir de tendinte de repliere la obiceiuri dictatoriale si nationaliste prin propunerea de dublare...

Închide
18.223.125.236